Views

În perioada 13 – 20 august 2017, o echipă de 45 persoane, din orașele Madrid și Zaragoza, a participat la acțiuni de voluntariat în cadrul proiectelor desfășurate de Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România din localitățile Itești, Roșiori, Mărgineni și Parava, din județul Bacău.

Acțiunile realizate de voluntarii din Spania au fost diverse, acoperind mai multe tipuri de activități: construcții, prin realizarea zidăriei pentru casa familiei Buruiană (comuna Roșiori) și realizarea de finisaje interioare pentru familia Trofin (comuna Itești); educative, prin organizarea a 2 școli de vară, în localitățile Itești și Roșiori; ajutorarea persoanelor vârstnice, prin realizarea de igienizare și curățenie la domiciliul acestora; distribuirea de pachete cu alimente și haine pentru mai multe familii defavorizate din cele 4 comune.

La Școala de vară organizată în incinta școlii din localitatea Itești, județul Bacău, numărul de copii a crescut zilnic de la 56 de copii, în prima seară, până la peste 130 de copii, în ultima ocazie. În cadrul Școlii de vară au fost prezentate diverse teme de interes general, precum activități de creație, igienă, reguli de politețe, iar la final, cei mai conștiincioși dintre ei au fost răsplătiți cu premii. De asemenea, la Școala de vară din localitatea Poieni, comuna Roșiori, zeci de copii au participat cu bucurie și interes, numărul acestora ajungând la peste 80 de copii, în ultima seară.

Coordonatorii voluntarilor din cele 2 orașe spaniole au fost invitați să descrie pe scurt experiența zilelor petrecute în România, fiind implicați în proiectele ADRA România:

”Grupul de tineri al bisericii adventiste Gloria Domini, din Zaragoza – Spania, format din 15 tineri cu vârste cuprinse între 17 și 36 de ani, a dorit să participe alături de ADRA România în proiectele implementate. Am pregătit tot ce am crezut că avem nevoie pentru această săptămână și am trimis în România 22 de cutii, ce conțineau îmbrăcăminte, materiale de lucru cu copiii și cadouri ce urmau să fie oferite copiilor.

Fiecare zi a fost o zi foarte intensă. Ne trezeam de dimineața și lucram până seara târziu, dar eram bucuroși când vedeam fericite persoanele beneficiare. Toți am avut nenumărate experiențe. Am cunoscut persoane care se confruntă cu diverse probleme și am adus bucurie, prin harul lui Dumnezeu, în viața multor copilași. Zâmbetele de pe chipul lor nu pot fi șterse niciodată nici din mintea noastră și nici din sufletele lor, cu siguranță.

Ca prin minune, într-o singură săptămână, casa familiei Buruiană a fost zidită. Vineri după amiază, am plecat cu 2 furgonete încărcate și am distribuit alimente și lucruri de strictă necesitate la 16 familii sărace. Momentele pe care le-am trăit au fost de neuitat deoarece am fost în mijlocul oamenilor, am auzit și am văzut durerea lor și am încercat să aducem un strop de speranță celor mai mici și neînsemnați frați ai lui Isus. Cuvintele nu pot descrie suficient fericirea ce o poți trăi aducând zâmbet pe chipul altor persoane mai nevoiașe” a declarat Bogdan Necatu, voluntar ADRA și coordonator al tinerilor din Zaragoza.

”De multe ori când vedem imagini sau auzim de persoane care o duc mai rău decât noi, inima noastră este mișcată și băgăm mâna în buzunar pentru a ne liniști conștiința că am participat cu ceva la îmbunătățirea vieții lor. Totuși, clipele de sensibilizare durează mult prea puțin și imediat suntem atrași din nou de inerția vieții. Problemele noastre rămân ale noastre și problemele lor rămân tot ale lor. De data aceasta, însă, ceva în noi s-a mișcat mult prea mult și nu am mai putut rămâne pasivi, poate în fața imaginilor mult prea dure, a poveștilor de viață mult prea reale și a chipurile copiilor mult prea triste.

Dacă anul trecut am putut participa la zidirea unei case, anul acesta, pe lângă lucrări de finisaje, împărțire de haine, alimente și jucării și ajutor la curățenia unor așa zise locuințe, am reușit să strângem zeci de copii în cadrul unei Școli de vară. Împreună am învățat cântece, am făcut activități de lucru manual și am împărțit bucurie și zâmbet pe chipul a 130 de copii din comuna Itești, județul Bacău.

Ne-au impresionat copiii întâlniți în aceste localități. Atât la venire, cât și la plecare eram copleșiți de îmbrățișările și recunoștința lor. Nu conteneau să ne mulțumească pentru faptul că ne-am făcut timp și pentru ei. De fapt, cred că ceea ce a contat cel mai mult pentru ei nu a fost ciocolata sau napolitana pe care o primeau la sfârșitul întâlnirii, ci faptul că niște străini au venit să se joace cu ei, să râdă împreună cu ei, să cânte cu ei și să-i aprecieze pentru ceea ce sunt” a declarat Daniela Limboșanu, voluntar ADRA și coordonator al grupului de voluntari din Madrid.

„A fost o onoare și un privilegiu pentru mine să colaborez și anul acesta în proiectele ADRA cu acești voluntari din Madrid și Zaragoza. Entuziasmul, dăruirea și dispoziția lor de a schimba în bine viața oamenilor pe care i-au întâlnit au fost lucrurile pe care nu le voi uita niciodată. Au lucrat din greu de dimineața până seara târziu, uneori în condiții foarte dificile, dar pe acolo pe unde au trecut au semănat în inimile oamenilor speranță și bucurie. Activitățile cu copiii și școlile de vară organizate în comunele Itești și Roșiori, au fost extrem de apreciate de zecile de copii prezenți, dar și de către părinți și autoritățile locale. Proiectele de igienizare sau de construcție în care s-au implicat au fost ocazii de a arăta semenilor lor compasiune și milă, dar mai mult decât atât, de a stabili noi relații de prietenie.

Respectul și recunoștința mea pentru acești tineri minunați, care încă odată ne-au arătat ce înseamnă de fapt creștinism practic. Mulțumesc din suflet coordonatorilor din Spania – Daniela Limboșanu (Madrid) și Bogdan Necatu (Zaragoza) și, de asemenea, bisericilor adventiste care s-au implicat și i-au susținut financiar. Fie ca Dumnezeu să-i răsplătească pe toți voluntarii din Spania pentru investiția în aceste proiecte frumoase, iar exemplul lor să ne motiveze și pe noi la slujire” a declarat Gabriela Istrate, Asistent social și Coordonator proiecte ADRA în zona Moldova și Bucovina.

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

Bucuria voluntarilor din Madrid a fost dublă în acest an, deoarece, pe lângă ajutorul oferit în proiectele sociale, din acest an, au avut ocazia să viziteze familiile beneficiare de anul trecut, printre care și familia Stavarache, pentru care în vara anului 2016 au participat la construcția unei case. Mai multe detalii despre inagurarea casei familiei Stavarache, din Parava, județul Bacău, puteți regăsi accesând link-ul:

http://adra.ro/stiri/darul-primit-inainte-de-iarna-de-familia-stavarache-din-partea-adra-romania.html

ADRA România

Voluntarii din Spania susțin proiectele ADRA România

| Articole / Stiri |
About The Author
-