48
Views
Trăim într-o lume în care sensibilitatea este reprimată sistematic. Duritatea este văzută ca un lucru de dorit, fără să ne gândim că astfel nu facem altceva decât să cultivăm violenţa în mediul în care trăim şi dăm naştere la situaţii ce se vor întoarce împotriva noastră.
 
Am citit mai demult din Upanişade, că lucrurile exterioare sunt o proiecţie a celor interioare. Ori dacă în interiorul nostru nutrim valori ce ne împing spre lipsă de sensibilitate, şi chiar de omenie, atunci să nu ne mirăm că în scurt timp realitatea din jur începe să reproducă monştri, ce vor căuta să ne devoreze în întregime. Ceea ce se întâmplă în afară are în cele din urmă o cauză interioară, ce trebuie găsită şi soluţionată.
 
Puterea minţii este extraordinară în a modela tot ce există, dar din nefericire, exercitarea ei se realizează mai mult spre direcţia impunerii şi a forţei, decât a înţelegerii, toleranţei şi milei. În acest sens îmi aduc aminte de o anumită împrejurare în care cineva dădea „sfaturi de viaţă” copilului său, îndemnându-l să fie lipsit de scrupule, să nu acorde încredere nimănui şi să meargă înainte cum s-ar zice „călcând peste cadavre”.
 
Cu siguranţă, puţini poate dintre noi, au cinismul de a proceda atât de explicit, dar dacă vom analiza mai cu atenţie exemplul pe care îl oferim tinerelor generaţii, vom constata în cele din urmă, că le-am oferit de multe ori un model violent de viaţă. Însă cei care sunt în putere astăzi, mâine vor fi generaţiile ce vor fi aruncate la coş, la modul propriu, de către cei ce vor veni, fiindcă acest lucru l-au văzut şi l-au învăţat, ba chiar l-au perfecţionat urmaşii lor privind la cei care sunt părinţi, educatori sau conducători de orice fel.
 
Recentul val de reducere a costurilor cu persoanele aflate la pensie, are o directă legătură şi cu o anumită atitudine faţă de persoanele în vârstă, care sunt văzute ca un balast inutil. Dar să nu ne mirăm dacă nu cumva chiar aceia care au ajuns să depindă de bugetul de pensii, nu cumva au generat şi întreţinut de-a lungul vieţii acest joc violent, care în cele din urmă se întoarce ca un bumerang. Aici este un avertisment şi pentru generaţiile tinere, care acum se simt „în putere”, dar nu se gândesc la viitor.
 
Secolul trecut a fost marcat de violenţe şi vărsări de sânge fără precedent, ce au tocit foarte mult din sensibilitatea interioară, pe care ar trebui să o avem în mod natural. Din nefericire, educaţia nu a lucrat pentru a compensa mediul social violent, marcat de existenţa timp de o jumătate de veac a unui război rece la nivel mondial, iar după aceea, modelat de economia agresivă de creditare şi consum hrăpăreţ, care acum îşi arată roadele, după ce a distrus orice provizie pentru viitor.
 
Majoritatea oamenilor au trăit pentru prezent, fără a se gândi la viitor, aruncând la gunoi orice prudenţă sau înţelepciune minimă de a face provizii şi de a nu te hazarda dincolo de ceea ce ai la momentul de faţă. Nu este întâmplător faptul, că generaţiile tinere au fost crescute într-un mediu violent, lipsit de sensibilitate. Deplângem dependenţa de Internet şi de pornografie, lipsa de valori a celor din jur, dar în primul rând ar trebui să ne gândim în dreptul nostru, asupra exemplului pe care l-am dat, asupra a ceea ce am proiectat în afara noastră.
 
Revenind la tema sensibilităţii interioare, care aparent reprezintă o slăbiciune, aş dori să ofer o idee din Sfânta Scriptură care spune că „Dumnezeu este milos şi plin de îndurare”, sau în altă parte că „Dumnezeu este iubire”. Mergând pe o astfel de logică, strâmbă dealtfel, am putea spune că Dumnezeu dă dovadă de slăbiciune, lăsându-se condus de sentimente.
 
Dar dacă nu ar fi fost astfel, ce logică am putea acorda jertfei Fiului Său de pe Golgota, unde se spune că „atât de mult iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul Său Fiu?”. Dacă nu există sentiment, dacă nu există sensibilitate interioară, atunci nu rămâne decât raţionamentul dur al judecăţii şi mâniei faţă de o lume ce nu Îl recunoaşte.
 
De aceea, adevărata sensibilitate interioară este un semn al puterii şi nicidecum al slăbiciunii. Se cere o putere extraordinară pentru a trăi şi acţiona în lumina acestor sentimente. Se cere viaţă abundentă în suflet, pentru a putea oferi viaţă şi putere celor din jur, pentru a străluci asemenea unei lumini în lume, pentru a fi sare a pământului.
 
Sistemele religioase, indiferent care sunt acestea, nu pot să ofere aşa ceva, ci numai relaţia directă şi vie cu Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi. Cea mai mare nevoie a noastră constă în renaşterea unui adevărat creştinism biblic, trans-denominaţional, la nivel individual, o descoperire personală din Biblie a lui Dumnezeu, a planului Său de mântuire şi a lui Hristos.
 
Toate sistemele religioase, inclusiv creştine, au căzut de la marele standard al neprihănirii şi al prezentării corecte a lui Dumnezeu, însă Biblia rămâne ca o mărturie eternă a iubirii nemuritoare, a sensibilităţii fără de seamăn a Creatorului nostru. Să ne întoarcem dar la Scriptură, să îl căutăm pe Dumnezeu cu toată puterea noastră, şi El se va lăsa descoperit, ba chiar va veni în întâmpinarea noastră.
 
Nu în adunări în care oamenii îşi repetă crezuri, ci în relaţia directă cu Dumnezeu se află forţa închinării, fiindcă El se află acolo unde te găseşti. La locul de muncă, acasă, pe patul de suferinţă sau în clipele de bucurie, El este acolo aşteptându-L să Îl recunoşti, pentru ca astfel bucuria să îţi fie deplină. Iar atunci, exerciţiile de închinare colectivă vor dobândi forţă, substanţă şi sens, iar Dumnezeu ni se va descoperi pentru a ne conduce afară din labirintul acestei lumi, afară din crepusculul de civilizaţie în care ne găsim.
 
Sensibilitatea interioară este semnul puterii divine descătuşate în noi, care realizează acea „inimă de carne”, ce înlocuieşte duritatea „inimii de piatră”. Cu adevărat, semnul lui Cain stă asupra noastră de la începutul vieţii, prin lipsă de omenie, duritate şi violenţă, dar este posibil ca atunci când deschidem Biblia, să trăim experienţa comuniunii cu Dumnezeu şi să înţelegem că a fi sensibil, înseamnă a fi puternic, iar a fi violent reprezintă nimic altceva decât o slăbiciune ce îşi va primi răsplata.
 
 Octavian Lupu
Conexiuni Creştine Contemporane
 

Sensibilitatea interioară – dovadă a slăbiciunii sau a puterii?

About The Author
-