389
Views

SEMNELE  SFÂRSITULUI  MATEI 24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamânt. Foamete si ciumi. Persecutii. Înmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita în toata lumea. ,,Când veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi”.

                   Semnele saptamânii 10 Iulie 2014

Papa Francis s-a intâlnit cu victime ale abuzului preotilor. Purtatorul de cuvânt al vaticanului, Reverendul Federico Lombardi, a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca Papa Francis s-a intâlnit cu un grup de catolici care au fost abuzati de catre preoti. El a precizat ca este vorba de doi irlandezi, doi englezi si doi nemti, si ca papa s-a intretinut cu fiecare in parte timp de 30 de minute. Papa a cerut iertare in numele bisericii si a promis ca cei vinovati vor fi trasi la raspundere si vor plati pentru ceea ce au facut. Ei au fost invitati sa ia cina cu papa duminica seara si apoi la o slujba speciala pe care papa a oficiat-o luni la hotelul vaticanului. Printre aceste victime s-a numarat si irlandeza Marie Kane, in vârsta de 43 de ani. Ea a declarat pentru ziarul The Irish Times ca i-a cerut papei sa il dea afara pe cardinalul Sean Brady, pentru modul in care a tratat aceste cazuri de abuz. La aceasta papa i-a raspuns ca a fost dificil sa se ia asemenea decizii. In general asociatiile care reprezinta aceste victime din mai multe tari, apreciaza aceste intâlniri ca simple acte de propaganda si estimeaza ca aceste abuzuri au inca loc si citeaza cazul arhiepiscopului de  Boston, Bernard Law, acuzat ca a musamalizat multe cazuri de abuz, care a fost transferat la catedrala din Roma intr-o pozitie de prestigiu in loc sa fie pedepsit.

Ucraina. Lupte. Armata ucraineana a mai eliberat doua orase din Est. Kievul a anuntat, luni, ca armata ucraineana a eliberat doua orase estice care se aflau în ultimele luni sub ocupatia fortelor rebele. Potrivit site-ului prezidential de la Kiev, steagul ucrainean a fost ridicat în orasele Artemisk si Druzkivka. Anuntul vine la numai o zi dupa ce fortele ucrainene au eliberat orasul Slaviansk, principala baza a fortelor pro-Rusia din estul Ucrainei si unul dintre cele mai tensionate puncte ale conflictului militar din ultimele trei luni. Între timp, o parte dintre paramilitarii afiliati Kremlinului s-au retras în capitala regiunii Doneck. Dupa regrupare, fortele pro-Rusia au atacat sediul închisorii locale, încercând sa obtina armament si sa elibereze potentialii camarazi de arme. Potrivit AP, în timpul retragerilor, paramilitarii pro-Rusia au aruncat în aer trei poduri aflate pe drumuri ce leaga orasul Slaviansk de orasul Doneck, încercând sa încetineasca avansul armatei ucrainene. În ciuda pierderilor masive si a moralului scazut, fortele pro-Rusia ocupa în continuare capitalele regionale Doneck si Lugansk, cât si alte locatii strategice, precum punctele de granita ruso-ucrainene. Totusi, un oficial din securitate de la Kiev, Mihailo Koval, a anuntat ca armata ucraineana este hotarâta sa asedieze orasele Lugansk si Doneck pâna când fortele pro-Rusia se vor preda. ,,Acesta este un plan strategic clar, aprobat. Aceste orase vor fi complet blocate”, a afirmat Koval. ,,Aceste masuri se vor concretiza prin faptul ca separatistii vor fi fortati sa depuna armele”, a adaugat acesta. Principalele sperante ale fortelor pro-Rusia sunt legate de Moscova, din partea careia asteapta întariri si armament.

Mexic. Cutremur. Un cutremur de 7,1 grade a avut loc luni dimineata în statul mexican Chiapas, în apropiere de coasta la Pacific, a anuntat Institutul american de geofizica USGS. Epicentrul seismului a fost localizat la o adâncime de 92 de km, în apropiere de frontiera cu Guatemala si la aproximativ opt km de coasta.

Japonia. Taifun. Taifunul Neoguri a lovit Arhipelagul Okinawa cu valuri de aproape 15 metri si rafale de vânt care au ajuns si la 270 de km pe ora. Vijelia a scos copaci din radacina, a doborât stâlpi de înalta tensiune si a distrus acoperisurile caselor. Aproape sapte mii de locuinte au ramas fara curent electric, iar cursele aeriene din regiune au fost anulate. Autoritatile din Japonia au decretat stare de alerta din cauza taifunului Neoguri. Supranumit Bestia. Autoritatile nipone vor evacua 500 de mii de oameni din regiune. În stare de alerta sunt si militarii din cea mai importanta baza detinuta de aviatia americana în arhipelag, care au început evacuarea avioanelor din regiune. <colile si fabricile vor ramâne închise cel putin o zi. Meteorologii au avertizat ca taifunul se îndrepta acum spre nord-est, adica spre insulele principale ale arhipelagului nipon.

China. Un barbat a dat foc autobuzului. Un barbat a dat foc autobuzului în care se aflau 80 de oameni. Camera de supraveghere a surprins momentul în care barbatul toarna un lichid inflamabil pe podeaua autovehiculului si ii da apoi foc, iar flacarile se extind cu repeziciune. Toti oameni ce se aflau în interior în acel moment au reusit sa iasa din autobuzul în flacari. 32 dintre ei, printre care si incendiatorul, au fost internati cu arsuri grave. Deocamdata nu este clar ce anume l-a determinat sa recurga la acest gest.

Honduras. Accident minier. Dispare speranta de a-i gasi în viata pe minerii blocati de patru zile într-o pestera în muntii din El Corpus. Controversa asupra masurilor de securitate inexistente. Opt mineri se afla înca în tuneluri si, în ciuda sperantelor familiilor acestora, sansele lor de supravietuire încep sa scada. Conditiile de munca sunt îngrozitoare în minele artizanale de minerale pretioase. Miercurea trecuta, 2 iulie, un grup de mineri au patruns în mina de aur artizanala din muntii din El Corpus, în provincia Choluteca (la circa 160 de km sud de Tegucigalpa, capitala statului Honduras), dar din cauza lipsei masurilor de securitate 11 persoane au ramas îngropate dupa prabusirea unei galerii. Opt persoane sunt înca disparute, dar trei dintre minerii blocati (în vârsta de 18, 19 si 25 de ani) au fost salvati, vinerea trecuta, datorita interventiei pompierilor din regiune si a salvatorilor de la Comisia Permanenta pentru Situatii Neprevazute (Copeco). Acestia au fost transportati în spitalul din Choluteca. Ceilalti opt mineri sunt înca în munti, la mai mult de 100 de metri adâncime, unde cantitatea de oxigen scade dramatic. Geologul Aníbal Godoy, chemat pentru retrasarea strategiei de cautare, a declarat pentru AFP: ,,Nu vad nici o speranta de viata: vom recupera doar cadavre”. Extragerea de minerale fara reglementari în El Corpus este o afacere de miliarde, deoarece, antreprenorii profita de saracia extrema a populatiei din zona: pentru o zi de munca în tuneluri, minerii câstiga în jur de 10 dolari, în timp ce un gram de aur valoreaza aproximativ 31,23 euro pe piata. În plus, muncitorii aflati într-o cautare disperata de minerale pretioase, lucreaza fara nici o masura care sa le asigure siguranta, având echipamente asemanatoare cu cele ale conchistadorilor spanioli din secolul al XVI-lea. Conform estimarilor efectuate de catre autoritatile din Honduras, ar exista aproximativ 1.000 de astfel de mine ilegale în functiune. În ciuda sperantelor familiilor minerilor prinsi în adâncurile pamântului si sosirea unor salvatori din Chile experti în managementul riscului si operatiuni de recuperare (au participat în urma cu patru ani la salvarea a 33 mineri blocati în mina din desertul Atacama), toti se tem de ce-i mai rau. Dupa mai mult de 100 de ore sub pamânt, Copeco indica sansele de a-i gasi în viata ca fiind minime sau inexistente.

Turcia respinge navele care trec prin Crimeea rusa. Recent, guvernul de la Ankara a decis sa interzica intrarea în cele 27 de porturi majore ale sale a tuturor transporturilor navale internationale care trec prin porturile din Crimeea rusa, sanctionând anexarea militara a peninsulei ucrainene, anunta Euromaidan Pr. Turcia a dus sanctiunile aplicate Rusiei pentru anexarea militara a peninsulei Crimeea la un alt nivel, adoptând o politica de nerecunoastere care va avea efecte usturatoare asupra transporturilor ruse. Toate rutele internationale ce provin din Crimeea rusa, sau au trecut printr-un port din Crimeea, nu vor putea trece prin porturile turcesti majore. În schimb, transporturile internationale navale a caror acte precizeaza ca au trecut prin porturile din Crimeea ucraineana vor fi acceptate de porturile din Turcia. Masurile au fost implementate saptamâna trecuta de guvernul Turciei si redirectionate catre autoritatile portuare. Decizia Ankarei va face transporturile ruse mult mai dificile în zona Marii Negre cât si în alte ape internationale importante, precum Golful Persic si Marea Mediteraneana. Politica de nerecunoastere a anexrii militare a peninsulei Crimeea de catre Rusia reprezinta implementarea unui raspuns clar si direct al Turciei fata de tratamentul aplicat de Moscova tatarilor crimeeni, care se confrunta cu o persecutie asemanatoare celei din epoca sovietica.

Statele Unite. Arestare. Roman Seleznev, arestat vineri în Maldive si dus în Guam pentru a fi judecat, este unul din cei mai prolifici traficanti de informatii financiare furate, potrivit Serviciului Secret al Statelor Unite. Ministerul rus de Externe a comunicat ca arestarea lui Seleznev nu este primul incident când guvernul Statelor Unite, ignorând acordul bilateral în privinta cooperarii mutuale cu privire la problemele penale, a rapit practic un cetatean rus. Oficialii Statelor Unite l-au acuzat pe Seleznev de participare într-o retea criminala care a vândut peste 100.000 de numere de carduri de credit furate, obtinute din computerele magazinelor online din SUA, aducând un profit imens grupului si cauzând pagube de peste 1 milion USD în perioada octombrie 2009 si februarie 2011. Ministrul de Externe a comparat acest arest cu cazul altor doi rusi, traficantul de arme Viktor Bout si contrabandistul de droguri Konstantin Yarosenko, despre care se afirma ca au fost luati cu forta în Statele Unite din tarile din lumea a treia si condamnati în baza unor acuzatii dubioase. Bout a fost arestat în Tailanda în 2008 unde ajunsese (initial încercase sa vina în România) pentru a semna un contract de vânzare de arme catre FARC (guerilla comunista columbian). Agentii Administratiei Anti-Drog a Statelor Unite setasera un flagrant, dându-se membri FARC, încercând sa obtina de la Bout armament greu. Bout, unul dintre cei mai notorii traficanti de arme ai lumii, dupa care s-a facut si un film, având la dispozitia sa adevarate flotile de avioane cu care opera în Golf, Bulgaria si în Moldova, a fost extradat în Statele Unite iar în prezent are de ispasit o sentinta de 25 de ani. Yarosenko, un pilot, a fost retinut în Liberia în 2010 de SUA si condamnat ulterior la 20 de ani de închisoare pentru tentativa de contrabanda cu cocaina catre Statele Unite. Deputatul Dumei de Stat Valery Seleznev, tatal lui Roman, a declarat pentru agentia de stiri RIA Novosti, marti, ca este sigur ca fiul sau nu avea o viza americana si ca cel mai probabil a fost rapit. Relatiile ruso-americane au atins un punct critic dupa anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de catre Rusia în luna martie, care a atras mai multe sanctiuni americane asupra oficialilor si oligarhilor din cercul apropiat a lui Putin si al Kremlinului. La punctul cel mai aprins al tensiunilor dintre cele doua tari, ministrul rus de Externe a emis o avertizare de calatorie în luna aprilie, avertizând rusii despre asa numitele pericole ale politicii de extradare a Statelor Unite. Comunicatul preciza ca cetatenii rusi ar trebui sa se retina de la a calatorii în tarile straine si în particular în tarile care au un tratat de extradare cu Statele Unite.

Fâsia Gaza. Pace, pace, si pace nu e. Peste 200 de rachete au aprins cerul Fâsiei Gaza în noaptea de marti spre miercuri, iar premierul israelian a dat ordin armatei sa intensifice atacurile asupra palestinienilor în urmtoarele zile. Conflictul Israel-Palestina intra într-o noua faza în Fâsia Gaza, dupa ce tensiunile au fost reaprinse de torturarea si uciderea a trei israelieni de catre gruparea terorista Hamas. Violentele au escaladat rapid si, dupa arderea unui adolescent palestinian, israelienii au demarat ample operatiuni aeriene asupra teritoriilor palestiniene, mizând pe intensitatea atacurilor si numarul urias de rachete lansate peste 160 doar în noaptea de marti spre miercuri. De cealalta parte, Hamas si-a adus în lupta cele mai puternice rachete, lovind în orase atât de îndepartate încât, pâna acum, nu mai fusesera lovite de rachete si nu erau considerate neaparat potentiale tinte. Prin aceasta strategie, palestinienii au reusit sa transforme în realitate una dintre cele mai mari temeri ale israelienilor: trei rachete au lovit Ierusalimul, oras care, pâna acum, nu fusese atins. Mai mult, rachetele palestinienilor au ajuns si asupra capitalei Tel-Aviv, însa au fost doborâte de sistemul antiracheta Domul de Fier, desfasurat din 2011 în Israel. Atacurile au continuat în timpul zilei, iar numarul total al rachetelor lansate de israelieni asupra Fâsiei Gaza de la începutul acestei ofensive a urcat astfel la 430. Miercuri, premierul Benjamin Netanyahu a ordonat armatei sa intensifice atacurile. „Armata israeliana este pregatita pentru orice. Hamas va plati un pret greu pentru ca a tras asupra cetatenilor israelieni”, le-a spus Netanyahu membrilor statului major, care s-a reunit la Beersheba. În plus, armata pare ca pregateste si o ofensiva terestra, dupa ce a rechemat în jur de 40.000 de rezervisti. Pâna acum, cel putin 38 de persoane si-au pierdut vietile în atacurile cu racheta, toate palestiniene. Printre acestea s-au numarat si câtiva lideri Hamas, care au fost ucisi alaturi de familiile lor. Majoritatea victimelor erau civili, femei si un numar ridicat de copii. De cealalta parte, presedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a sunat pe omologul sau din Egipt, presedintele Abdel Fattah al-Sisi, caruia i-a cerut sa intervina în apararea palestinienilor. „Egiptul este îngrijorat de siguranta poporului palestinian si vrea sa opreasca acest atac periculos si sa se ajunga la un armistitiu cât mai curând posibil”, a fost raspunsul lui al-Sisi.

Franta. teroristii. Teroristii al Qaida planuiau sa arunce în aer Turnul Eiffel si muzeul Luvru din Paris. Complotul a fost dejucat la timp de autoritatile franceze care au retinut un cetatean de origine algerian. Complotul a fost descoperit de autoritatile franceze dupa ce au decriptat o conversatie între un membru al organizatiei teroriste al Qaida în Magrebul Islamic si un cetatean de origine algerian, rezident în Franta. Potrivit cotidianului Le Parisiene, din interceptari reiese ca tânarul, care folosea pseudonimul Ali M., le recomanda teroristilor monumente istorice, precum Turnul Eiffel si muzeul Luvru, ca locuri perfecte pentru a desfasura un atac terorist. Pe lista de tinte indicate de tânarul algerian mai erau însa si festivaluri, precum cel de teatru din Avignon, aflat în desfasurare chiar zilele acestea, cluburi si baruri frecventate de turisti, sau avioane de pasageri. Nu voia însa sa fie tintite marile centre comerciale din Franta, pentru ca spunea el, aici merg si multi musulmani si ar putea deveni victime colaterale.

Minte sanatoasa in corp sanatos. Sucurile de fructe. Bauturile acidulate de tip ,,cola“ sunt mai de mult timp criticate pentru cantitatea mare de zahar si alte chimicale daunatoare organsimului pe care le contin. Ca rezultat, multa lume a ascultat avertizarea specialistilor in nutritie si a inlocuit cola cu sucuri de fructe. Insa acum intrebarea se pune; sunt sucurile comercializate in magazinele alimentare mai  bune sau tot la fel de daunatoare? In pofida ,,asigurarilor“ pe care consumatori le primesc din partea companiilor care comercializeaza aceste bauturi, specialisti in nutritie au mari indoieli in ceea ce priveste continutul nutritiv si benefeciile pe care consumul acestor bauturi il aduc. Chiar mai mult, multi specialisti sunt de parere ca bauturile de acest gen sunt pline de aditivi extrem de periculosi sanatatii. In procesul de fabricatie, fructele sunt transformate intr-un lichid concentrat care contine mult zahar si putine substante hranitoare. Un pahar de suc de portocale, de exemplu, contine tot atâta zahar cât un pahar de cola, adica aproximativ sase lingurite de zahar. Apoi cantitatea de vitamine si minerale publicata pe etichetele acestor bauturi se refera la continutul lor când au fost proaspete. <tiind bine ca majoritatea acestor bauturi sunt stocate prin refrigerare pe perioade lungi de timp, si luând in considerare faptul ca substantele nutritive se pierd cu trecerea timpului, nimeni nu poate sti cu suguranta ce a mai ramas in sticla. ,,Esti sigur ca consumi o bautura sanatoasa numai daca iti faci singur sucuri din fructe proaspete“ explica Alissa Hamilton, PhD, specalista in produse agricole. O alta problema este adaugarea de chimicale pentru a preveni alterarea, sau pentru a mentine un gust si aroma placuta. Acesti aditivi influenteaza negativ sanatatea stomacului, a danturii si a ficatului. Specialisti in nutritie sfatuiesc publicul sa consume aceste bauturi numai in moderatie sau sa le evite cu desavârsire, explicând ca apa este cea mai buna bautura necesara sa potoleasca setea si sa mentina sanatatea organismului.

Textul saptamânii. ,,Ci cât sunt de sus cerurile fata de pamânt, atât sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gândurile Mele fata de gândurile voastre“. Isaia55,9

Petre si Paul Gheorghe

Ora Profetica 29/2014

| Articole / Stiri |
About The Author
-