38
Views

Am păşit în anotimpul primăverii. Cel puţin cu numele, fiindcă dacă ne uităm la timpul mohorât ce se încăpăţânează să rămână afară, am putea crede că mai este până când verdele crud al vieţii va birui cenuşiul iernii.

Dar fiindcă totuşi am trecut în prima lună a primăverii, gândul nostru se îndreaptă în primul rând către ziua mărţişorului, care deja a trecut, precum şi către ziua femeii, adică 8 martie. Simţămintele unui bărbat sunt destul de confuze şi de încurcate când ajungem în această perioadă a anului pornind de la mărţişoarele pe care te chinui să le găseşti, având o continuă îndoială asupra efectului pe care îl vor provoca, până la cumpărarea florilor ce trebuie să fie oferite, cel puţin de două ori în luna martie.

Dacă însă până la  urmă rezolvăm cumva această problemă, totuşi mai rămâne ceva de soluţionat. Cel puţin pentru noi, bărbaţii. Oare în anul care s-a scurs, de la trecutul mărţişor, am reuşit sau nu să progresăm asupra viziunii pe care o avem, ca să nu spun a atitudinii pe care o manifestăm, faţă de cele care ne sunt mame, soţii, iubite sau pur şi simplu colege în trăirea vieţii de zi cu zi?

Ziua femeii nu a fost stabilită într-un mod arbitrar. Dacă ar fi existat suficientă apreciere a celor ce sunt femei, atunci nu ar fi existat nevoia de a sublinia încă o dată faptul că există astfel de fiinţe în preajma noastră, care merită, măcar o dată pe an, o atenţie mai specială. Nu-i aşa?

Nu este oare adevărat, fie vorba între noi bărbaţii, că ne este deseori greu, ca să nu spun aproape imposibil, să vedem în femeile de lângă noi ceva mai mult decât o slujitoare în casă, o sclavă la locul de muncă, sau pur şi simplu un „sex toy” aflat la dispoziţia noastră? Nu este adevărat că dincolo de înfăţişare, ne este greu să distingem că de fapt avem de-a face cu un semen al nostru, practic la fel ca noi, având aceleaşi sensibilităţi, ba poate chiar mai accentuate, aceleaşi capacităţi de a gândi şi de a acţiona, precum şi altele în felul acesta?

Să nu fiu înţeles greşit şi blamat. Nu aparţin mişcării feministe şi nici nu am trecut „de partea cealaltă”, dar cred că esenţa zilei femeii constă pe de o parte în corectarea imaginii greşite pe care bărbaţii o au, şi deopotrivă în restaurarea imaginii defavorabile pe care multe dintre femei o au despre sine şi despre ceea ce sunt cu adevărat.

Adică, ziua femeii ar trebui să ne conducă la ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură, unde se spune că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său: l-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască”. Aşadar, noţiunea de „om” înglobează atât pe bărbaţi, cât şi pe femei.

Dar fiindcă scriu un editorial, nu aş dori să nu punctez în spiritul celebrării zilelor dedicate femeii, includ atât 1, cât şi 8 martie, câteva noutăţi legate de publicaţia electronică pe care o aveţi în faţă: „Conexiuni Creştine Contemporane”.

Pentru a veni în ajutorul potenţialilor vizitatori, am segmentat prima pagină conform rubricilor din limba română, fiindcă deocamdată publicaţia a rămas în graniţele spaţiului autohton. Totuşi, aş dori să vă recomand în special secţiunea Dezvoltare si Regenerare, unde am inclus două articole ce continuă seria celor destinate restaurării imaginii de sine.

Este vorba despre A sta in fata oglinzii vietii şi „Eu sunt cu tine!”. De ce le menţionez într-un mod deosebit? Ei bine, fiindcă din acest moment doresc să schimb puţin modul în care doresc să continue această publicaţie.

După cum se poate observa, publicaţia nu are un caracter confesional, dorind să se adreseze unui număr cât mai mare de persoane. Pe de altă parte, publicaţia are un caracter preponderent laic, oferind ocazia schimbului de experienţă spirituală între oamenii care nu „trăiesc” din teologie.

Prin urmare, adresez chemarea celor care vor citi aceste rânduri, să ne ajute în dezvoltarea acestei publicaţii, fie că este vorba de experienţe spirituale deosebite, pe care puteţi să ni le trimiteţi, eseuri, articole sau orice altceva pe această temă, fie în postarea de materiale pe site, fiindcă în momentul de faţă suntem copleşiţi de sarcini mult prea mari distribuite la mult prea puţini.

Dacă doriţi să răspundeţi acestei chemări, o puteţi face la adresa connex2008@gmail.com şi cu siguranţă că veţi avea o experienţă de neuitat.

Până atunci, vă dorim o primăvară plăcută şi multă, deosebit de multă, binecuvântare de la Creatorul nostru şi Dumnezeul nostru!

 

Şi nu în ultimul rând, dedic acest editorial fiecărei femei ce mă înconjoară, începând cu cea care îmi este soţie, prietenă, iubită şi cel mai apropiat semen dintre toţi cei care există pe pământ.

Cu bine şi vă aşteptăm să reveniţi,

Octavian Lupu

 

 

Editorial de primăvară

About The Author
-