Anul acesta se împlinesc 100 de ani de când adventismul a ajuns și poposit în orașul GALAȚI.

Nu putem trece pe lângă această frumoasă și memorabilă ocazie de a lăuda împreună pe Dumnezeu pentru modul minunat în care ne-a călăuzit.

Pe 11 august 2018 vrem să marcăm această aniversare printr-un program de laudă și consacrare.

La acest eveniment, invităm pe toți cei care au fost vreodată membri sau aparținători ai Bisericii Adventiste din Galați, pe toți pastorii care au slujit comunitatea, pe toți pastorii care i-a dat comunitatea și, nu în ultimul rând, pe coriștii, pianiștii și dirijorii cu care am lăudat din toată inima pe Mântuitorul nostru de-a lungul anilor.

Pentru o organizare eficientă, ne dorim să știm din timp cine sunt cei care au nevoie de găzduire, de masă, și vor să povestească o experiență din viața Bisericii noastre.

Întrucât corul reunit nu va avea timp de repetiție  și va fi nevoie să abordăm un repertoriu reprezentativ diferitelor perioade din istoria Bisericii, dorim să trimitem din timp partiturile pieselor propuse pentru centenar.

Așteptăm cu drag sugestii și mai ales pe dumneavoastră, toți cei care, în călătoria vieții, ați trecut și prin Galați.

Pentru informații suplimentare, puteți să vă adresați la: dorelneacsu@adventist.ro sau la telefoanele: 0236.410428 sau 0745345473. Puteți vizita pagina  https://www.facebook.com/events/1730216073705457/

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Pastor,

Dorel Neacșu

Category:

Articole / Stiri

Programe populare




Comentariile sunt inchise.