352
Views

 

Adventismul ISTORIC versus Adventismul „EVANGHELIC”

 

Termenul „evanghelic” luat în sensul arhicunoscut, are o conotație absolut pozitiva, ducându-ne cu gândul la „conform Evangheliei”.  Astăzi însă îl vom folosi în contextul „mișcării evanghelice” apărută aproximativ recent.  Ea se compune din ceea ce se numește „evanghelici”, o masă de credincioși fără o „anume doctrină”, dar cu o doctrină „liberă” – oricum totul este la liberă alegere -, din tot felul de denominațiuni creștine care se consideră „la zi” cu înțelegerea Evangheliei.  De când cu folosirea MEDIEI, ea a crescut ca număr de participanți, de susținători pentru că nu se supune nici unei învățături anume.  Cam orice și oricum ar crede cineva ce s-ar numi „creștin” poate să fie zis „evanghelic”.

Se conturează și un „Adventism EVANGHELIC” sau poate chiar există deja?  Răspunsul rezidă în comparația lui cu „Adventismul ISTORIC”, pe care din multe motive nu l-aș numi TRADIȚIONAL.  Așa repede?  Nici chiar de două secole?

Biserica Creștină în general, când vrea să știe pe unde se mai află sau încotro se îndreaptă, se compară cu Biserica de Începuturi, cea Apostolică.  Tot așa Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „de azi”, nu are altceva mai bun de făcut decât să se privească în oglinda așezată ca referință la începuturile ei de după 1844 imediat, și să constate ce și cum, dacă mai seamănă, dacă a mers pe un drum ascendent, dacă nu se rușinează de cum arată prin eforturile de așa zisa „aducere la zi” într-o lume atât de grăbită spre sfârșitul ei încât „la zi” se poate referi chiar la zi.  Poate câteva exemple, strict analitice de data aceasta, nu ar fi de rău.

Se redescoperise ATUNCI valoarea LEGII DIVINE și în uimirea de măreția ei nimeni nu ar fi crezut că într-un timp așa de scurt să poată fi numită ca ACUM, LEGE TRIBALĂ.

SABATUL zilei a ȘAPTEA a fost pus ATUNCI în adevărata lui lumină – după o perioadă lungă de întuneric.  Se atrăgea atenția asupra fiecărei clipe sfinte de la un apus la altul al soarelui și erau date sfaturi în această privință.  În Adventismul Evanghelic, ACUM, vorbim despre zile măsurate în ere, despre ODIHNA SABATICĂ fară de a câta zi, de RELAXARE mult mai mult ca despre ÎNCHINARE.

Se vorbea ATUNCI de Sfintele Scripturi ca fiind Cuvântul Domnului reprezentând voia Sa, se vorbește ACUM despre Sfintele Scripturi ca fiind MITURI și nu ISTORIE SFÂNTĂ.

Și mai ciudat, în oglinda Adventismului ISTORIC de ATUNCI, SEMNELE TIMPULUI aveau prioritate în propovăduiri către MAREA STRIGARE, ACUM când ele se împlinesc literal, sunt abandonate în prezentări, nu cumva să fie cineva disturbat din confortul „Evangheliei prosperității”.  Deși mulți ani în viitor, ATUNCI, profeția despre ecumenismul catolic, protestant și spiritist păgân era autentică vizionar, ACUM se împlinește sub privirile noastre și îl socotim un act cultural global cu cea mai mare influență benefică asupra lumii.  Evanghelicii și-au găsit deja drumurile către Roma.

Din lipsă de locașuri de închinare, se făceau ATUNCI evanghelizări în corturi.  ACUM dacă se fac întâlniri în CORTURI, tabere de sezon din care nu lipsesc relaxările sportive, este lăsând locașurile de închinare goale până ce ne întoarcem din acest fel de vacanță.

ATUNCI, doi sau trei adunați în Numele Domnului făcea bucuria sufletului, ACUM nu organizăm FESTIVALURI decât după ce suntem siguri că numărul participanților depășește sute, mii.

Poate nu sunt în măsură și nu am nici dreptul să îndemn pe cineva spre unul din cele două feluri de „adventism” de care am discutat așa de pe scurt.  Dar am și căderea și dreptul să mă întreb pe mine însumi despre acest lucru.  Poate cineva și cu dreptul și cu căderea în această privință, va prelua cazul.

Ideea „Adventismul ISTORIC versus Adventismul EVANGHELIC”, prezentată în acest
„câte ceva”, nu a fost a mea ci a fost propusă de un oficial din Biserică, să fie dezbătută la o întâlnire oficială ce va avea loc curând.  Eu mi-am permis doar să o preiau și să v-o prezint pe scurt și sper să nu fi supărat pe nimeni făcând acest lucru.  Și ce am spus a fost doar câte ceva văzut în colțul oglinzii.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – BENONE BURTESCU

| Articole / Stiri |
About The Author
-