„Daca zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si uraste pe fratele sau, este un mincinos; caci, cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Si aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe fratele sau.” (1 Ioan 4.20-21)

„Noi suntem tigani, doamna. Si am invatat sa impartim cu altii ce ne prisoseste”, a spus indureratul tata al unei tinere de numai 23 de ani, ucisa de cel despre care victima credea ca nu i-ar face asa ceva (chiar daca spunea), pentru ca o iubea. Moartea tinerei a devenit sansa la viata a unor persoane care asteptau un transplant, prin hotararea parintilor care, oricat au fost de indurerati, au donat organele pe care trei persoane, cu suferinte implacabile, atat de mult – si uneori poate fara speranta – le-au asteptat. Ar fi putut sa spuna „Nu!”, asa cum spun atatia altii in tara aceasta, mai ales ca unele fete bisericesti pot obiecta fata de ingroparea ca persoane „incomplete”, insa ei au spus „DA!”. Ei nu au stat pe ganduri si au facut ce au invatat si considerau ca „trebuia”: au donat organele care, dat fiind ca moartea deja lovea, fetei ii „prisoseau”. citeste in continuare

Programe populare




Comentariile sunt inchise.