soare1Îi vezi pe bănci, în parc sau în curtea bisericii. Vorbesc, vorbesc, dar nu cugetă. Oriunde priveşti în jur, vezi oameni „transparenţi”. Nu din aceia maxim de sinceri, care n-au nimic de tăinuit, ci din aceia străvezii de goi, ale căror vorbe sunt lipsite de miez. Societatea noastră parcă e blestemată să fie superficială. S-a făcut o dogmă din satisfacţia imediată, care a devenit o problemă „spirituală”.
 

Care-i baiu’?

Societatea nu duce lipsă de tineri inteligenţi sau talentaţi, ci de tineri profunzi. Cele mai mari probleme ale zilelor noastre nu sunt cele tehnologice (care pot fi încă controlate), nici măcar cele de natură politică sau economică. Cele mai serioase probleme apar prin îngroparea moralităţii şi a spiritualităţii. În acest mod s-au prăbuşit multe dintre civilizaţiile avansate ale trecutului.
 

Dumnezeu caută oameni „grei”, care depăşesc mediocritatea pentru a cunoaşte adevărata profunzime a trăirii. Sunt convins că de undeva, din trecut sau din adâncul fiinţei tale ai primit invitaţii stăruitoare la o viaţă mai serioasă, pentru că ai consumat până la ultima picătură experienţe superficiale şi dogme sterpe. Din când în când zăreşti din ce în ce mai desluşit o altă realitate decât aceea pe care o cunoşti şi vrei să te arunci până în adâncimea lucrurilor pentru descoperirea sensului adevărat al vieţii.
 

› citește în continuare

Programe populare




Comentariile sunt inchise.