Carla Baker, Photo: NAD

Articol scris de Carla Baker,

Director Misiunea Femeii din Diviziunea Nord Americană.

August 2011, Adventist World NAD, pagina 34 – 39

Traducere de MargiAnne Isaia, initiatoare a site-ului www.reinviesperanta.com

 

Abuz există chiar şi în biserică.

Ideea ca abuzul verbal, fizic, sexual şi emoţional nu există in biserici când  pastorii şi membrii nu sunt conştienţi de aceasta, este contrară situaţiei pe care am descoperit-o dintr-o serie de studii printre Adventişti. Studiile au arătat că până la 42% din membrii noştri au experimentat o formă de abuz în timpul vieţii lor. De la cel mai frecvent până la cel mai puţin frecvent, ordinea acestor abuzuri a fost: intimidare şi violenţă fizică, abuz sexual, lipsă de resurse,  constrângerea copiilor, acţiuni cu potenţial mortal.

La acestea se adaugă un comportament bazat pe control şi abuz de putere în procent de 61% din cei ce au participat in studii. Aceasta înseamnă că în fiecare biserică, probabil, sunt membrii care au experimentat ori experimentează în prezent o formă oarecare de abuz.

În mod obişnuit abuzul este raportat în procente mici  de către victime deoarece el este asociat cu ruşine, frică şi vinovăţie. De aceea, atitudinea de negare din partea membrilor şi a conducătorilor bisericii este distructivă căci prin aceasta victimele sunt oprite de a primi ajutorul de care au nevoie.

Pentru ca biserica să devină un loc unde să te simţi in siguranţă, abuzul trebuie să fie recunoscut şi înţeles. Victimele trebuie să fie ascultate, declaraţiile trebuie investigate imparţial şi niciun abuz nu tebuie scuzat sau tolerat.

Din anul 2002, al patrulea Sabat al lunii August a fost desemnat ca Zi Dedicată pentru Prevenirea Abzului în calendarul oficial al Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste. Cu toate acestea, multe biserici in Diviziunea Nord-Americană nu au auzit niciodată de aşa ceva. În bisericile în care se cunoaşte despre existenţa acestei zile, pastorii şi membrii adesea spun că ei nu au nevoie să aibă in vedere aceasta zi dedicată prevenirii abuzului pentru că nu sunt cazuri de abuz al membrilor.

Oameni adevaraţi, istorii adevărate

Următoarele patru cazuri descriu oameni adevăraţi şi evenimente din biserica adventistă. Numele lor şi anumite detalii au fost schimbate pentru a se proteja secretul victimei.

După şapte ani de căsătorie, soţul lui Sally, un prezbiter şi misionar de succes, a început să o abuzeze fizic, sexual şi verbal. Timp de cinci ani ea s-a întrebat ce să facă simţind că ar fi ipocrită dacă ar păstra acest secret teribil. Ea simţea că este rău pentru el să fie într-o poziţie de conducere, dar cine ar fi crezut-o? L-a implorat să meargă să se trateze, chiar i-a promis că va merge la consiliere cu el, dar el a refuzat. În final, disperată ea a mers la pastor şi i-a spus ruşinosul adevăr despre soţul ei. În loc să fie preocupat de siguranţa ei, pastorul a informat-o că este datoria ei de creştină să rămână într-o asemenea căsătorie şi să-şi ajute soţul deoarece el era aşa de important pentru biserică. Dacă-l va părăsi, a avertizat-o pastorul, persoanele pe care el le-a adus la biserică s-ar putea să nu mai stea în biserică. Astfel, cu sentimentul de vinovăţie, în loc de a primi ajutor şi a fi luată în atenţie, Sally a fost trimisă acasă şi sfătuită să se roage pentru soţul ei şi să fie cea mai bună soţie care ar putea să fie.

Unul din motivele pentru care victimele abuzului nu se adresează bisericii pentru ajutor este din cauza sfatului  pe care îl primesc, ca şi Sally, sfat care echivalează cu a fi revictimizată.

Isus, modelul nostru divin, a demonstrat cum să tratăm pe oameni, cu iubire, delicateţe şi demnitate. El a vindecat inimile rănite şi vieţile frânte, distruse. De fapt, El, Dumnezeu Întrupat, a învaţat pe poporul Lui: „Să nu vă oprimaţi unul pe altul, ci să vă temeţi de Domnul”. Leviticul 25,17.

Când Julie a fost în clasa a şaptea, ea a fost încântată când a fost aleasă să lucreze pentru directorul şcolii, Domnul Haynes. Ea era o elevă fericită, cu iniţiativă, care excela la şcoală şi era un lider spiritual.

Cu toate acestea, la sfârşitul anului şcolar, fără  niciun motiv aparent, Julie s-a izolat de familie, şi şi-a pierdut interesul pentru biserică. După colegiu, nu a mai mers de loc la biserică. Avea dificultăţi în relaţiile ei şi nu a mai fost interesată să păstreze legaturile cu foştii colegi ori să participe la reuniunile clasei. Părinţii ei nu au putut să îşi explice schimbarea dramatică a fiicei lor. Apoi, 12 ani mai târziu de când ea părăsit această şcoală, mai multe foste eleve au depus declaraţii în legătură cu molestarea lor de către profesorul Haynes. Dintr-o dată, în mintea mamei lui Sally a apărut un clic. Ea a sunat-o pe Sally şi a întrebat-o: „Ai fost molestată de Dl. Haynes?” Sally a răspuns: „Nu doresc să discut despre aceasta”.

Mama ei i-a explcat că nu a fost vina ei şi că ea şi tatăl ei o iubesc şi vor face tot ce pot pentru ca Dl. Haynes să  răspundă în faţa justiţiei. Inexplicabil, totuşi, Julie a rămas detaşată şi necomunicativă, nedorind să vorbească despre abuzul ei sau să primească ajutor.

Istoria Juliei nu este un incident izolat. Abuzul sexual comis de persoane cu autoritate distruge vieţi tinere făcându-le să experimenteze falsă vinovăţie, pierderea încrederii in conducătorii bisericii, dificultate în stabilirea şi menţinerea unei relaţii, şi să dezvolte amărăciune îndreptată către Dumnezeu care nu a oprit abuzul.

Tiffany a rămas orfană de mamă la 13 ani. Fiind cel mai mare copil din familie, ea l-a ajutat pe tatăl ei să aibă grijă de fraţii mai mici. În durerea sa a fost fascinată de un bărbat din biserică care s-a împrietenit cu ea. În câteva luni, Tiffany a rămas însărcinată, iar omul a fost trimis în închisoare. Ce a urmat după aceea întrece orice explicaţie. Membrii bisericii s-au grupat în jurul soţiei şi copiilor acestui bărbat, deoarece, bineânţeles, ei erau tulburaţi. În mintea câtorva din membrii bisericii, Tiffany l-a ademenit în ispită pe acest om bun. Ea şi familia ei au fost ostracizaţi şi au trebuit să plece din biserică. Astfel, biserica a pierdut ocazia de a îngriji de adevărata victimă. Se pare că ei nu au înţeles un principiu de bază când e vorba de abuz: Este întotdeauna responsabilitatea persoanei în poziţie de putere sau autoritate, în acest caz a adultului, de a menţine limite clare.

Ryan a fost abuzat de tatăl lui adoptiv, Mark, de când era copil mic. La cele mai mici încălcări copilăreşti ale regulilor pe care Mark le stabilise, Ryan era bătut, şi închis în pivniţă sau în camera mică unde se păstrau hainele. El îi repeta  adesea lui Ryan că nu e bun de nimic şi că îşi va sfârşi viaţa în închisoare ori va muri.

Mark era prezbiter într-o biserică mică, unde el crescuse. Deşi mama lui Ryan a spus pastorului şi altor membri ceea ce se întâmpla acasă şi a cerut ajutor, ei nu voiau să creadă că cineva care crescuse în mijlocul lor nu era ceea ce el părea a fi. După câţiva ani de abuz, mama lui Ryan a divorţat de Mark, dar cicatricile emoţionale din mintea lui Ryan au rămas. El a avut probleme privind încrederea şi valoarea personală. Era mânios pe biserică şi pe Dumnezeu pentru că nu l-au protejat de tatăl lui vitreg. Când a devenit adolescent, s-a îndreptat către droguri pentru a-şi anestezia durerea. La 16 ani, a fost trimis într-un program de reabilitare după abuzul de droguri, unde în cele din urmă a primit ajutor. Cu toate acestea, rănile lui erau prea adânci şi pe un interval prea mare pentru a fi vindecate în câteva luni ale programului. Într-o săptămână de la plecarea din această instituţie, Ryan a murit după o doză masivă de droguri. Cuvintele abuzive ale tatălui său vitreg, s-au dovedit o profeţie  care s-a împlinit.

Care este răspunderea bisericii când un membru raportează un abuz de orice fel? Este cazul să ne vedem de treburile noastre şi să nu ne implicăm în problema cuiva? Este cazul să negăm că cel incriminat ca agresor ar putea face lucrurile de care este acuzat? Sau Dumnezeu aşteaptă ceva mai mult de la noi?

După moartea lui Ryan, un membru al familiei şi-a exprimat durerea în acest fel: M-am simţit sub impresia a doua emoţii contradictorii, pe de-o parte durerea pentru pierderea lui Ryan, durerea pe care el a suferit-o, şi faptul că biserica nu a fost acolo pentru el şi familia lui. Pe de altă parte, este iubirea mea pentru biserică şi convingerea că noi putem să ne ridicăm la poziţia pe care Dumnezeu ne-a chemat să fim, un loc de ajutor şi vindecare.

Problema Abuzului

Abuzul este definit ca rănirea sau distrugerea, intenţionată sau inconştientă, a cuiva pe plan fizic, psiho-emoţional, sau sexual, cu scopul de a intimida, domina ori controla acea persoană.

Abuzul este rău din următoarele motive:

Abuzul poate răni sau distruge corpul. Mesajul nostru privind sănătatea este bazat în mare măsură pe credinţa noastră fundamentată pe textul din 1 Cor. 3: 16,17, care afirmă că trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Orice aduce daune trupului, aduce daune templului lui Dumnezeu, şi nu este de la Dumnezeu. Versetul 17 spune că Dumnezeu va distruge pe aceia care defăimează templul Său.

Abuzul le fură inocenţa copiilor. Abuzul sexual, în mod deosebit, distruge capacitatea copiilor şi a adolescenţilor de a se încrede şi a intra în relaţii cu alţii într-un mod corespunzător. El lasă cicatrici ce durează o viaţă întreagă. În acelaşi fel, abuzul verbal, fizic şi emoţional fură bucuria şi inocenţa care ar trebui să caracterizeze copilăria.Cuvintele lui Isus ilustrează în modul cel mai expresiv cât de preţioşi sunt pentru El copiii: „Oricine va face ca unul din aceşti micuţi care cred în Mine să păcătuiască, ar fi mai bine să i se pună o piatră de moară în jurul gâtului şi să fie aruncat în adâncul mării”. Matei 18: 6.

Abuzul distruge sentimentul valorii personale  a victimei, aprecierea de sine fiind esenţială pentru o relaţie corectă cu Dumnezeu şi cu oamenii.

O percepţie corectă, sănătoasă, a valorii personale se bazează pe cunoaşterea faptului ca Cineva ne-a iubit îndeajuns, în mod individual, astfel ca să moară pentru noi. Fără conştientizarea permanentă  a acestui fapt, este deosebit de dificil să facem alegeri sănătoase în viaţă.  Chiar dacă abuzul fizic nu lasă cicatrici fizice, el este tot la fel de dăunător pentru stima de sine ca oricare altă formă de abuz. Apostolul Pavel menţiona ca vorbirea noastră să ajute la ridicarea altora. Efeseni 4, 29.

Abuzul nu face parte din planul lui Dumnezeu pentru familii. Ca biserică, am fost binecuvântaţi cu îndrumări pentru a clădi familii sănătoase, îndrumări care se găsesc în mare parte în cartea Căminul Adventist. Chiar pe prima pagină a capitolului întâi, EGWhite menţiona: „Căminul ar trebui să fie un mic cer pe pământ, un loc unde afecţiunile sunt cultivate în loc să fie reprimate cu sârguinţă”. Această atmosferă trebuie în mod intenţionat să fie întreţinută prin iubire divină şi acţiuni ale părinţilor, în parteneriat cu Duhul Sfânt, iar nu prin forţă ori abuz.

Abuzul le fură oamenilor individualitatea, puterea de a gândi pentru ei înşişi şi capacitatea de a acţiona în direcţia celui mai bun interes al lor. EGWhite arată că:”Fiecare fiinţă, creată după asemănarea lui Dumnezeu, este înzestrată cu o capacitate asemenea Creatorului, individualitate, puterea de a gândi şi a face”. Dumnezeu Îşi descoperă voinţă Sa pentru fiecare dintre noi prin aceste cuvinte: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, gânduri de pace şi nu de rău, ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. Ieremia 29, 11.

Poate că cel mai irezistibil argument pe care să-l avem pentru a înţelege că trebuie să ne intereseze problema abuzului este faptul că victima va avea o percepţie distorsionată a lui Dumnezeu şi asupra bisericii Sale. Adesea victimele realizează că este imposibil să Il concepi pe Dumnezez ca un Dumnezeu iubitor, Unul care le iubeşte necondiţionat. Ele înţeleg că dacă El le-ar fi iubit, le-ar fi protejat de abuz.

Victimele părăsesc biserica atunci când strigătul lor după ajutor este ignorat şi când ele sunt abuzate de membri. Realitatea este că modul în care noi ca corp al bisericii răspundem în cazurile de abuz  în biserică poate avea consecinţe veşnice.

Răspunsul Bisericii

End It Now in Irlanda, 2010. Photo: ANN

Biserica Adventistă recunoaşte faptul că abuzul este o problemă serioasă printre membrii ei şi, de aceea, Consiliul anual al Conferinţei Generale a votat in 2001 instituirea anuală a Zilei Dedicate Prevenirii Abuzului în fiecare biserică în lumea întreagă.

Un comitet special format din reprezentanţi ai Adventist Chaplaincy Ministry, Adventist Review, Children Ministry, Education Department, Family Ministry, Women s Ministry, Health Ministry şi Youth Ministry a fost desemnat cu crearea de materiale care să ajute bisericile locale în acest sens.

Pentru fiecare an, o nouă colecţie de materiale este produsă, aceasta incluzând o predică cu o prezentare power point, o povestire pentru copii, material pentru vineri seara şi Sabat după amiază.

În Diviziunea Nord Americană materialul este in limba engleză, spaniolă şi franceză şi poate fi găsit pe website-ul unei mari părţi din departamente.

Tema anului 2011 este Loved and Empowered, Iubită şi  Împuternicită (susţinută) şi vine ca o completare a campaniei iniţiate de ADRA şi Women s Ministry cu titlul Enditnow: „Adventiştii spun NU violenţei asupra femeilor”. Materialul pentru acest an este scris de Mable Dunbar, preşedinta Women s Healing and Empowerment Network, care conduce trei centre de vindecare pentru femei in statul Washington,USA.

Ea a fost preşedinta departamentului Misiunea femeii şi a familiei in Upper Columbia Conference.

Chiar dacă Sabatul al patrulea din August a fost desemnat special pentru această zi, în unele situaţii in bisericile din DNA nu este posibil să fie potrivit. De aceea, fiecare biserică să găsească data cea mai potrivită. Cel mai important fapt este ca ziua aceasta să fie avută în vedere în fiecare biserică.

Omul de stat anglo-irlandez spunea: Ceea ce face ca răul să triumfe este faptul că oamenii buni nu fac nimic. În alte cuvinte, „Ceea ce face ca Răul abuzului să existe şi să se extindă în biserică este faptul că membrii „buni” ai bisericii nu fac nimic”. Ca reprezentantă a Cerului pe pământ, misiunea bisericii este aceeaşi pe care Însuşi Isus a avut-o. El a declarat: „El M-a trimis să vindec pe cel cu inima zdrobită, să proclam libertate captivilor şi să stabilesc libertatea celor oprimaţi” Luca 4,18

Fiecare biserică trebuie să aibă în calendarul ei această zi pentru a educa pe pastori şi pe membri despre realităţile abuzului, cum să vină în ajutorul victimelor, cum să lucreze cu agresorii şi cum să prevină abuzul.

Dacă Dumnezeu te inspiră că biserica ta trebuie educată asupra acestui rău care este prea adesea ignorat, de ce nu ai vorbi tu cu pastorul tău ori cu conducerea bisericii tale pentru a avea un program special în această zi?

 

Programe populare




Comentariile sunt inchise.