22. Porunca a zecea – Respect fata de sine

Autor Lori Balogh

www.loribalogh.ro

“Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tau !” Exod 20, 17

Regina Decalogului

Finalul Decalogului ne surprinde. Urmarind sirul poruncilor de pe a doua tabla a Legii morale – cele care se refera la relatiile interumane – ne-am fi asteptat ca ultima porunca sa se refere tot la un pacat exterior, vizibil, asemenea celorlalte. Intelepciunea divina a hotarat insa altceva…

Imaginati-va ca cineva v-ar cere sa-i demonstrati ca Decalogul e de origine divina, nu omeneasca. Ce i-ati raspunde ?

Probabil ca ati deschide Biblia la Exod si ati citi textele care relateaza despre momentul solemn al darii Legii pe Sinai, subliniind acele pasaje care afirma ca poruncile au fost rostite de Insusi Dumnezeu, apoi au fost scrise cu degetul Sau pe cele doua table de piatra. Toate bune pana aici ! Dar daca omul nu crede in Biblie ? Daca e un ateu sau un liber-cugetator pentru care argumentul Scripturii nu are valoare ?

Raspunsul la aceasta intrebare e mai simplu decat ne-am fi asteptat. Argumentul originii divine a Decalogului se afla chiar in textul Legii morale. Mai exact, dovada ca Decalogul e de origine divina consta chiar in existenta poruncii a zecea.

In niciunul din codurile de legi care au existat vreodata pe pamant nu se regasaste aceasta porunca cu totul  deosebita de toate celelalte. Prin ce anume aceasta porunca e deosebita de restul poruncilor ? Pentru ca ea se refera la o zona a existentei umane care scapa controlului nostru. Singurul care poate patrunde in inima, gandurile, intentiile si trairile sufletesti ale omului e Dumnezeu ( vezi Psalmul 139, 1-4; 23-24 ).

Ati auzit de vreo instanta omeneasca care sa-l condamne pe om doar pentru ca a poftit ceva in inima lui ?  Legile omenesti pedepsesc doar faptele reprobabile. Ele nu pot patrunde in inima omului si nu pot identifica intentiile lui. Un om poate ura, poate fi depravat in inima sa, poate invidia…  dar daca ura, imoralitatea si invidia din inima lui nu se traduc in fapte exterioare, vizibile, legile omenesti nu-l pot condamna. Un astfel de om scapa “basma curata” la o eventuala cercetare a lui in lumina legilor omenesti. Uneori, ca o ironie a sortii, un astfel de om poate fi considerat de societate ca fiind un om deosebit de respectabil.

Raportat la legile omenesti, un om poate fi socotit un bun cetatean, chiar un exemplu de moralitate. Fata de Legea lui Dumnezeu insa, acelasi om poate aparea un mare pacatos.

Daca instantele omenesti nu pot condamna ceea ce apartine de domeniul gandurilor, simtamintelor si trairilor sufletesti ale omului, Dumnezeu o poate face totusi. El este Stapan si peste acest domeniu.  Din acest punct de vedere, existenta poruncii a zecea in Decalog este o dovada ca Legea morala e de origine divina, nu omeneasca.

Porunca a zecea ocupa un loc aparte intre poruncile Decalogului. Ea nu are de-a face cu fapte vizibile, exterioare, ci cu dorinte launtrice, imperceptibile pentru cei din jur. Lectia pe care ne-o ofera aceasta a zecea porunca este cat se poate de importanta: pacatul inseamna mai mult decat o fapta reprobabila. Pacatul e o stare de spirit, e o atitudine interioara care doar uneori se materializeaza in fapte exterioare, vizibile. Dorintele ascunse ale omului nu trebuie sa se transforme in fapte pentru a fi pacatoase. Chiar ele insele, daca sunt nesfinte, sunt pacate.

Porunca a zecea, in esenta ei, ne vorbeste despre spiritualitatea Legii. Atunci cand Mantuitorul a explicat porunca a saptea, in cadrul predicii de pe munte, El nu a adus un principiu nou, ci doar l-a subliniat pe cel existent deja in Lege.

“Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: “Sa nu preacurvesti!” Dar Eu va spun ca oricine se uita la o femeie ca sa o pofteasca , a si preacurvit cu ea in inima lui” ( Matei 5, 27-28 ).

Daca nu ar fi existat aceasta a zecea porunca, probabil ca multi dintre noi , oglindindu-ne viata in lumina Decalogului, am considera , asemenea tanarului bogat ca “toate aceste porunci le-am pazit cu grija din tineretea mea” ( Matei 19, 20 ).

Nu v-ati intalnit adesea cu mentalitatea aceasta: “Eu n-am furat de la nimeni, n-am omorat pe nimeni, n-am luat nevasta nimanui…?”  Daca nu ar fi existat aceasta a zecea porunca, multi ne-am fi simtit indreptatiti sa consideram ca suntem dintre cei mai buni oameni si ca meritam mantuirea, Dumnezeu fiind obligat sa ne duca in Imparatia Sa.

Porunca a zecea insa, “complica” asteptarile noastre. La fel cum ea a “complicat “ si asteptarile lui Pavel. Pe cand era un fariseu constiincios, Pavel credea ca tinuse Legea si ca merita aprobarea divina. Cand a inteles ce este pofta ( Romani 7, 7 ), el a trebuit sa descopere cat de pacatos era si cat de mult avea nevoie de harul lui Dumnezeu.

“O, nenorocitul de mine ! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte ?” ( Romani 7, 24 )

Daca pofta e radacina tuturor relelor care se intampla pe pamant, daca pofta e mama viciului, a coruptiei, a lacomiei de orice fel, a setei de putere, a imoralitatii, a invidiei, a crimei si a tuturor relelor moderne, atunci putem spune fara sa gresim ca porunca a zecea este, intr-adevar, regina poruncilor Decalogului.

O istorie a poftei

Spre sfarsitul vietii, dupa ce a vazut si trait multe, inteleptul imparat Solomon face o observatie profunda asupra vietii si a istoriei: “ Am vazut ca orice munca si orice iscusinta la lucru isi are temeiul numai in pizma unuia asupra altuia.” ( Eclesiastul 4, 4 ).

Cele mai stralucitoare realizari ale omenirii sunt, din nefericire, manjite de motivatii gresite, pacatoase. Daca am putea da la o parte perdeaua care separa faptele si realizarile vizibile de motivatiile care stau in spatele lor, am ramanea surprinsi de cat de mult adevar se gaseste in afirmatia inteleptului Solomon.

De fapt, istoria lumii e construita pe scheletul istoriei poftei. Largind ideea, am putea spune ca intreaga istorie a pacatului, de la aparitia lui in Univers si pana astazi, are la baza pofta cea rea , condamnata atat de clar de porunca a zecea.

Cand Lucifer isi zicea in inima lui, pe vremea cand pacatul nu aparuse inca si cand el ocupa un loc privilegiat chiar langa tronul lui Dumnezeu: “Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, la capatul miazanoaptei, ma voi sui pe varful norilor, voi fi ca Cel Prea Inalt” ( Isaia 14, 13-14 ), pofta era motivatia ascunsa a inimii care l-a impins sa provoace revolta unei parti importante a ingerilor lui Dumnezeu.

Cand Eva, la sugestia sarpelui din Eden, a privit la pomul oprit si “a vazut ca pomul era bun de mancat si placut de privit si ca pomul era de dorit sa deschida cuiva mintea” , pofta a indemnat-o sa calce porunca clara a lui Dumnezeu, lund din fructul oprit.

Cand urmasii credinciosi ai lui Adam, veniti pe lume pe linia genealogica a lui Set, “au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase si din toate si-au luat de neveste pe acelea pe care le-au ales” ( Geneza 6, 2 ) , pofta a fost cea care a alterat caracterul oamenilor, facand ca intreaga planeta sa suporte consecintele.

Cand Acan a oprit din prada de razboi ceea ce Dumnezeu spusese clar ca trebuia distrus,  pofta a fost cea care l-a impins la neascultare. El insusi recunoaste acest lucru atunci cand este descoperit: “Am vazut in prada o manta frumoasa de Sinear, doua sute de sicli de argint si o placa de aur in greutate de 50 sicli: le-am poftit si le-am luat” ( Iosua 7, 21 ).

Cand David, plimbandu-se intr-o dupa-amiaza linistita pe terasele palatului regal, a zarit o femeie scaldandu-se, pofta l-a impins sa ia femeia altui barbat. Fapta sa a adus in propria viata o serie intreaga de drame pe care nu le-ar fi trait daca ar fi ramas mereu fidel Legii lui Dumnezeu.

Cand Ghehazi i-a cerut lui Naaman o rasplata pentru vindecarea lui de teribila boala a leprei, pofta a fost cea care a dominat peste ratiune. ( 2 Imparati cap. 5 ). Urmarea ? Lepra lui Naaman s-a lipit de el pana la sfarsitul vietii.

In toate aceste cazuri si in multe altele care nu au fost amintite, pofta careia i s-a dat curs a fost urmata de dezastru.

Dar oare in lumea moderna lucrurile sunt altfel decat in lumea biblica ? Cate razboaie nu se nasc ca urmare a poftei unora dupa teritoriile sau resursele naturale ale altora? Cate furturi, violuri , adultere, crime, fapte de coruptie, falsuri si multe alte nelegiuiri nu se nasc din pofta rea a unor oameni a caror ratiune se lasa dominata de patimi ?  Cazinourile din Las Vegas, bordelurile din marile orase ale lumii, emisiunile TV de divertisment si o multime de alte lucruri exista in lume numai datorita poftei care se cere hranita. Exista o intreaga industrie a placerii, cu cifre de faceri ametitoare. Exista o intreaga industrie de publicitate care isi gaseste ratiunea doar in pofta. Reclamele, care vor sa ne convinga de faptul ca nu putem fi fericiti daca nu cumparam imediat un anumit produs, nu ar avea niciun rost daca ele nu ar gasi in fiinta umana terenul prielnic al poftei. Momeala nu si-ar avea rostul in carligul unditei daca nu ar exista pofta pestelui pentru aceasta momeala.

Cata dreptate are apostolul Iacov cand scrie in epistola sa: “Fiecare este ispitit cand este atras de pofta lui insusi si momit. Apoi pofta, cand a zamislit, da nastere pacatului si pacatul, odata faptuit, aduce moartea.” ( Iacov 1, 14-15 ) !

Oare cum ar fi aratat istoria lumii noastre , chiar asa decazuta cum este, daca nu ar fi existat

pofta ?  Oare cum ar arata lumea de azi si care ar fi relatiile dintre oameni ? Credeti ca ar mai exista topul celor mai bogati oameni ai lumii ? S-ar mai confectiona lenjerii intime brodate cu diamante in valoare de milioane de euro ? S-ar mai cheltui milioane de dolari pentru spectacolul inaugurarii unui hotel de lux din Dubai ? Ar mai exista tarife hoteliere pentru o singura noapte in valoarea unei limuzine ?  Ar mai exista Guiness Book ? S-ar mai fabrica automobile de lux cu caroseria aurita si cu pietre pretioase pe schimbatorul de viteze ? Mai marii lumii si-ar mai dota baile cu instalatii sanitare din aur ? Ar mai exista atatia obezi, alcoolici, drogati, desfranati daca nu ar exista pofta ?

Lumea ar fi atat de schimbata incat ne-ar fi imposibil sa o recunoastem. De fapt, nici nu suntem capabili sa ne imaginam o astfel de lume libera de tirania poftelor de tot felul.

Da, istoria pacatului, in care e inclusa si istoria lumii noastre, este in esenta ei o istorie a poftei. Biblia ne asigura insa ca aceasta istorie nu are niciun viitor. Dumnezeu a hotarat, pentru binele si stabilitatea vesnica a intregului Univers, ca viitorul sa apartina doar dreptatii, neprihanirii, dragostei si oricaror valori adevarate.

“ Tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii nu este de la Tatal, ci din lume. Si lumea si pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu ramane in veac.” ( 1 Ioan 2, 16-17 )

Pofta buna, pofta rea

Daca ar fi sa actualizam porunca a zecea, ea ar putea suna in felul urmator: “Sa nu poftesti vila vecinului tau, nici limuzina lui, nici afacerea lui prospera, nici influenta lui politica, nici reputatia lui, niciun alt lucru de succes din viata lui .”

Adesea suntem in dilema atunci cand vedem la cei din jur un obiect, o realizare sau un succes pe care si noi il dorim. Este oare pacat sa-ti doresti o masina la fel de buna ca a vecinului de peste drum ? E pacat, vazand realizarile colegului de munca, sa doresti sa atingi si tu macar unele din acestea ? E pacat, vazand un copil muscand dintr-un mar zemos, sa poftesti sa mananci si tu un mar la fel de atragator ?

E necesara o precizare in acest punct al discutiei noastre: porunca a zecea nu ridica un proces impotriva poftei in general. Daca ea condamna ceva, atunci acel ceva este dictatura poftei, nu pofta in sine. Exista o prejudecata larg raspandita si anume ca religia inseamna mortificarea, negarea poftei, iar omul e dator sa lupte permanent impotriva oricaror placeri. De aici s-a nascut asceza sub toate formele ei.

Biblia ne prezinta insa o cu totul alta perspectiva asupra placerii. Inca de pe primele ei pagini, facem cunostinta cu Edenul, un loc inimaginabil de frumos, care era astfel conceput de Creator incat sa produca placere tuturor simturilor omului.

Geneza 2, 9 ne spune ca “Dumnezeu a facut sa rasara din pamant tot felul de pomi placuti la vedere si buni la mancare”  Apoi, dupa ce omul a fost asezat in acel loc paradisiac, Dumnezeu i-a poruncit : “Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit.”  ( Geneza 2, 16-17 ).

Inteleptul Solomon afirma despre Dumnezeul nostru ca “orice lucru El il face frumos la vremea lui” ( Eclesiastul 3, 11 ), invitandu-ne sa ne bucuram de lucrurile create de El, sa ne desfatam si sa avem placere de ele. Daca Creatorul ar interzice placerea in toate formele ei, atunci El nu ne-ar fi dat ochi ca sa se desfete cu frumusetile Creatiunii, nu ne-ar fi creat papile gustative cu care sa savuram aroma unui fruct, nu ne-ar fi lasat auzul sensibil la frumusetea si armonia unei melodii placute…

Placerea de a privi un peisaj frumos, pofta de a gusta o hrana sanatoasa, dorinta de a avea un obiect necesar etc. nu sunt condamnate de porunca a zecea. Creatorul Insusi ne-a infrumusetat si imbogatit viata cu placeri nevinovate, cu dorinte curate si cu pofte nepacatoase.

Cum ar fi sa ne asezam la masa si niciodata sa nu avem pofta de mancare, orice s-ar afla in fata noastra ? Cum ar fi viata daca, privind un tablou sau un peisaj de munte, sa nu avem nicio placere sa-l privim ? Ce s-ar intampla daca nu ne-am mai dori nimic in viata ? Nu-i asa ca viata ar fi infinit mai saraca si mai monotona daca nu ar exista placerea, dorinta si pofta ?

Porunca a zecea nu condamna placerea, ci dictatura ei. In general, orice lucru bun si legitim, daca iese din matca lui, din limitele normalului, poate deveni distrugator. La fel stau lucrurile si cu pofta: daca  iese din matca ei legitima si morala, pofta devine pacatoasa.

Poate ca cea mai comuna pofta a omului este cea legata de hrana. Pofta de mancare este legitima si sanatoasa, absenta ei fiind  considerata a fi un simptom de boala. Insa atunci cand pofta de mancare intrece anumite limite cantitative , sau are ca obiect alimente nesanatoase sau chiar interzise de Cuvantul lui Dumnezeu, ea devine pacatoasa si capata un caracter distructiv. In acest caz, pofta devine lacomie si ajunge sub incidenta Legii morale.

Dupa care criterii ne putem da seama daca o pofta ( dorinta, placere ) este buna sau rea ?

1) Raportatea fata de notiunile de bine si rau

Orice pofta ( dorinta, placere ) trebuie trecuta prin sita criteriilor morale. Este ea in acord cu acestea ? Atunci pofta e legitima. In caz contrar, ea e condamnata de Lege. A pofti sa mananci un mar nu e pacat. Dar a pofti sa mananci un mar pe care l-ai furat de pe taraba unui comerciant neatent este pacat. A dori sa ai o masina la fel de buna ca a vecinului tau nu e pacat. Dar a-ti procura banii necesari cumpararii ei prin mijloace necinstite devine pacat. Aceeasi pofta ( dorinta, placere ) , in contexte diferite, poate fi nevinovata, dar poate fi si pacatoasa. In viata intalnim nenumarate situatii in care o pofta fireasca, legitima, normala, este pervertita, devenind o pofta rea, pacatoasa si distrugatoare.

2) Raportarea fata de vointa omului

In planul Creatiunii divine, in universul interior al fiintei umane, trebuia sa existe o anumita ierarhie. Pe tron trebuia sa se afle ratiunea. Ea trebuia sa controleze nivelul afectului si pe cel al fizicului. Atata vreme cat ratiunea se afla pe tronul ei de regina, totul era bine. Orice dorinta si orice aspiratie era trecuta prin filtrul ratiunii si totul era armonios  si moral.

Pacatul a schimbat insa rolurile. Ratiunea a fost detronata in favoarea inimii. In omul pacatos nu mai conduce ratiunea, ci sentimentele, inima. Este cunoscuta replica lui Samson la argumentul rational al parintilor lui care il sfatuiau sa nu –si ia o sotie dintre filistence: “Ia-mi-o,  caci imi place !” ( Judecatori 14, 3 up.). Toate argumentele parintilor, toate principiile morale invatate  si toate sfaturile primite nu au fost suficiente pentru a-l abate pe Samson de la calea dorintelor lui. In cazul sau, pofta ( placerea, dorinta ) se afla deasupra ratiunii, supunandu-l pe om unei dictaturi crunte.

Vorbind despre aceasta “dictatura” a poftei, Blaise Pascal afirma: “Intre viciu si virtute e doar o diferenta de raportare: tot ce te stapaneste este viciu si tot ce stapanesti este virtute

Curatirea izvoarelor

Porunca a zecea are in vizorul ei cauza primara a pacatului – o cauza de cele mai multe ori ascunsa, invizibila in exterior, imperceptibila pentru simturile omului, dar nu si pentru Dumnezeu. De fapt, prin aceasta porunca din finalul Decalogului, Dumnezeu Isi propune sa curete izvoarele vietii. Grija Creatorului pentru ca izvoarele vietii nostre sa fie curate se observa din tot cuprinsul Scripturii. Intelegand acest ideal divin, inteleptul Solomon incearca sa-l exprime printr-un indemn simplu, dar consistent:

“Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii !” ( Proverbe 4, 23 )

Cum arata portretul moral al unui om ale carui izvoare ale vietii au fost curatite ? Biblia ne ofera suficiente exemple  in acest sens, ajutandu-ne sa intelegem care este idealul pe care il doreste Dumnezeu de la noi ( vezi Psalmul 15; Isaia 33, 15-16; Apocalipsa 14, 1-8 , etc. ).

Un om care respecta porunca a zecea  :

– Va avea, cu ajutorul Duhului Sfant, un permanent control al vointei si ratiunii asupra dorintelor, aspiratiilor, placerilor si poftelor sale. Atunci cand descopera o dorinta sau placere care iese din matca moralitatii, va cere ajutor divin pentru a o stapani.

– Nu va pretinde niciodata pentru sine onoare, slava si cinste din partea celor din jur. In schimb, el va oferi cinste si respect aproapelui sau.

– Nu va fi niciodata invidios pe semenii lui pentru reusitele lor, ci se va bucura cu sinceritate de ele.

– Va prefera sa stea in umbra , in timp ce altii se incalzesc la razele stralucitoare ale popularitatii.

– Va fi multumit cu ceea ce are si va trai din plin bucuriile nevinovate pe care i le ofera viata.

– Va inchide orice portita posibila in calea ispitelor care ii pot contamina izvoarele vietii si, daca nu-i va fi posibil acest lucru, va cere putere de la Dumnezeu ca sa le invinga.

– Nu va umbla dupa lucruri mari si nu va fi un excentric. In modestia lui insa, va face lucruri mari pentru societate si pentru Dumnezeu, chiar daca acest lucru nu e recunoscut de cei din jur.

Un astfel de om este o dovada vie ca respectarea poruncii a zecea este o bariera impotriva calcarii celorlalte porunci. Pofta pacatoasa are si fiice: nemultumirea , invidia si spiritual de concurenta.

L-ai vazut pe vecinul tau venind acasa cu o masina luxoasa de abia cumparata ? Ce ai simtit in acele clipe ? Putina invidie ? Putina nemultumire privind la rabla din propriul garaj plina de urme de rugina pe caroserie ? Ai simtit impulsul de a te duce la prima banca pentru a face un imprumut cu care sa-ti achizitionezi o masina mai grozava decat cea a vecinului ?

Daca ai simtit ceva din toate acestea, atunci fii sigur ca pofta este cea care ti-a adus asemenea trairi. Si, de asemenea poti fi sigur ca izvoarele vietii tale au fost deja contaminate.

Ti s-a intamplat acelasi lucru cand ai vazut noua mobila  recent cumparata de prietenul tau ?  Dar cand ai auzit de succesul in afaceri al unui fost coleg de scoala ?

Probabil ca una din cele mai importante lectii de viata este aceea de a invata sa traiesti multumindu-te cu ce ai, fara sa poftesti ceea ce nu ti se cuvine. E uimitor sa observi cat de multe lucruri isi poate dori un om in scurta lui viata ! Dar mai uimitor decat aceasta este sa observi de cat de putine lucruri are nevoie acelasi om pentru a trai !

Spiritul de nemultumire este un tovaras de viata cat se poate de incomod, caci o persoana nemultumita ( care pofteste intr-una ) este o povara atat pentru sine insasi, cat si pentru societate. Pentru un astfel de om, totul e rau, totul trebuie schimbat, totul trebuie innoit permanent. Spiritul de nemultumire nu poate face casa buna cu pacea sufleteasca dupa care tanjeste orice suflet omenesc.

Desigur, aici nu vorbim despre resemnare. Oare un copil al lui Dumnezeu trebuie sa renunte la orice efort pentru a-si imbunatati situatia materiala, pentru a se dezvolta intelectual si cultural sau pentru a progresa pe plan social ? Nu, categoric nu ! Prima porunca adata omului de catre Creator, imediat dupa ce a iesit din mainile Sale, a fost : “Cresteti !” ( Geneza 1, 28 pp. ) . Porunca Creatorului viza o crestere pe toate planurile, dar mai ales pe plan spiritual.

Problema apare atunci cand omul urmareste cresterea lui pe un plan sau altul din motive egoiste, pacatoase. Apostolul Pavel ne-a lasat un criteriu cat se poate de sanatos pentru a ne feri de contaminarea izvoarelor vietii cu pofte rele, pacatoase: “Deci , fie ca manacati, fie ca beti, fie ca faceti altceva, sa faceti totul spre slava lui Dumnezeu.” ( 1 Corinteni 10, 31 ). Orice tinte pe care ni le punem in viata, orice lucru pe care il dorim , orice realizare dupa care aspiram, trebuie trecute prin sita acestui criteriu. Este acel lucru sau tinta spre slava lui Dumnezeu ? Sau, dimpotriva, doresc acel lucru doar pentru a-mi satisface dorintele egoiste ?

Dorind sa ne fereasca de contaminarea izvoarelor vietii, Biblia ne ofera o multime de exemple pozitive si nenumarate indemnuri:

“Sa nu fiti iubitori de bani. Multumiti-va cu ce aveti, caci El Insusi a zis: “Nicidecum n-am sa te las, cu niciun chip nut e voi parasi.” ( Evrei 13, 5 )

“Negresit, evlavia insotita de multumire este un mare castig.” ( 1 Timotei 6, 6 )

“M-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc. Stiu sa traiesc smerit si stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa. Pot totul in Christos care ma intareste.” ( Filipeni 4, 11up.-13 )

In loc de concluzii

Undeva in Africa de Nord, bastinasii au un obicei ingenios de a vana o anumita specie de maimute. Ei aleg un vas cu gura mica, atat de mica incat doar mina unei maimute poate intra prin gura vasului, apoi pun in el tot felul de alune si delicatese mult apreciate de maimute. Vasul e apoi bine legat de un copac din apropiere, iar vanatorii se aseaza la panda.

Atrasa de mirosul imbietor al delicateselor, maimuta  se apropie de vas si, instinctiv, baga mana prin gura mica a vasului pentru a –si lua prada mult dorita. Isi umple mana cu tot ce apuca, dar , cand sa o scoata afara, constata ca mana nu mai iese  din vas. Maimuta se chinuie, trage de mana, trage de vas, dar mana nu da drumul delicateselor, iar vasul e bine legat de copac. Bastinasii nu au decat sa se apropie incet si sa prinda maimuta cazuta victima a propriei sale lacomii.

Dumnezeu nu doreste sa avem soarta maimutelor prostute din Africa. El ne-a creat fiinte libere si demne, purtand chipul Sau in noi. Dumnezeu nu doreste sa ne vada robi ai poftelor nestapanite, ai patimilor sau dorintelor nesfinte. De aceea, porunca a zecea ne cere nu doar sa-i respectam pe semenii nostri impreuna cu bunurile si realizarile lor, dar ea ne cere si sa ne respectam pe noi insine, in calitate de fii si fiice ale unui Dumnezeu atat de minunat.

Category:

Seriale

Tags:

,

Programe populare




Comentariile sunt inchise.