DECALOGUL SI BISERICA PRIMULUI SECOL

Autor Lori Balogh

www.loribalogh.ro


Conciliul de la Ierusalim

Ne aflam in anul 49 d.Chr….Biserica crestina din Ierusalim era in fierbere. Nu din cauza persecutiei din partea iudeilor, si nici a celei din partea romanilor. Problemele erau interne, de natura doctrinala.

Biserica era in continua crestere si, sub influenta lucrarii Duhului Sfant, Evanghelia patrundea tot mai adanc pe teritoriul imparatiei intunericului. Insa pe masura ce Evanghelia inainta, relatia dintre iudei si crestinii convertiti dintre Neamuri devenea tot mai tensionata, reprezentand o problema cat se poate de serioasa pentru biserica si misiunea ei.

Intrebarea principala pe care si-o puneau conducatorii bisericii era ce porunci trebuiau sa pazeasca Neamurile pentru ca si ele sa aiba parte de viata vesnica. La mijlocul secolului intai, nu exista inca un raspuns lamurit la aceasta problema.

Unii considerau ca Neamurile trebuiau sa pazeasca doar legile existente pe vremea lui Noe ( inainte de nasterea poporului Israel ), in timp ce altii considerau ca trebuie pazita toata legea mozaica , inclusiv prevederile legate de circumciziune. Problema principala care framanta biserica crestina la mijlocul secolului intai putea fi rezumata intr-un singur cuvant: iudaizantii.

Cine erau acestia si ce invatatu ei ?

Iudaizantii erau iudei crestinati , unii dintre ei fiind farisei sau chiar preoti iudei. Ceea ce sustineau ei cu tarie era necesitatea ca Neamurile crestinate sa respecte legea lui Moise, in mod deosebit circumciziunea. Plecati din Ierusalim – metropola iudeilor, acesti iudaizanti vizitau bisericile crestine nou infiintate, lasand impresia ca sunt imputerniciti de conducatorii bisericii din Ierusalim si invatand pe credinciosi ca trebuie sa se conformeze legii mozaice. De fapt, ei predicau o alta Evanghelie ( Galateni 1, 6-9 ).

Ajunsi in biserica din Antiohia, iudaizantii au avut discutii aprinse cu Pavel si Barnaba si, deoarece problema se cerea lamurita odata pentru totdeauna, cei doi au fost trimisi la Ierusalim pentru a aduce un raspuns oficial din partea conducatorilor bisericii cu privire la problemele ridicate.

Asa s-a ajuns la Conciliul de la Ierusalim din anul 49 d.Chr. Au fost prezenti la acest conciliu apostolii, prezbiterii si delegatii diferitelor biserici . Un lucru demn de subliniat este faptul ca nu Petru a fost cel care a prezidat acest conciliu ( desi se pretinde ca el ar fi fost primul papa ! ). Cuvantarea lui Petru in legatura cu convertirea lui Corneliu a fost de bun augur, insa, daca citim cu atentie cap. 15 din Faptele Apostolilor, vom observa ca ultimul cuvant – cel al autoritatii bisericii – l-a avut Iacov.

Hotararea conciliului, redactata si trimisa bisericilor crestine , prevedea urmatoarele ( cf. Fapte 15, 28-29 ):  crestinii trebuiau sa se fereasca de lucrurile jertfite idolilor, sange, dobitoace sugrumate si curvie.

In rest, „nicio alta greutate”…( Fapte 15, 28 )

Daca privim in  rezolutia conciliului, ne frapeaza faptul ca din cele patru prevederi, doua sunt de natura ceremoniala ( apartinand legii mozaice ): sange si dobitoace sugrumate, iar doua faceau parte din Decalog ( inchinarea la idoli si curvia ). Sa tragem de aici concluzia ca Decalogul fusese abrogat si doar poruncile a doua si a saptea mai erau recomandabile pentru crestini ?

Cineva, privind superficial lucrurile, ar putea intelege si asa. Dar este oare corecta aceasta intelegere ?

Daca privim mai atent la situatiile concrete cu care se confruntau crestinii dintre Neamuri in societatea in care traiau, intelegem ca de fapt, toate cele patru prevederi ale concililui erau mai mult de natura ceremoniala decat morala.

Prevederea legata de „lucrurile jertfite idolilor” se referea la carnea animalelor jertfite in templele pagane. Carnea acestor jertfe, ajunsa pe piata, nu era recomandata crestinilor din doua motive:

1 ) Nu exista siguranta ca aceste animale au fost sacrificate corect, prin scurgerea completa a sangelui – considerat sediul vietii in Vechiul Testament ( Levitic 7, 26-27; 19, 26; 17, 12-14 ).

2 ) Faptul ca se stia de provenienta carnii, putea fi o pricina de poticnire pentru unii crestini  „slabi”. De aceea era recomandata evitarea ei.

Prevederea legata de curvie, desi apare ca fiind de natura morala, e strans legata de obiceiurile idolatre din templele pagane unde jertfele erau insotite adesea de prostitutie. Curvia era atat de impletita cu jertfele aduse idolilor incat ea nu reprezenta o problema pentru un pagan. Nu doar Decalogul, prin porunca a saptea, oprea desfraul, ci si Legea lui Moise continea numeroase prevederi legate de acest pacat ( vezi Leviticul 18, 10-21 ).

„Ar parea surprinzator la inceput sa se gaseasca o regula morala plasata la un loc cu restrictii care par pur ceremoniale. Dar primul punct din decret era si moral in masura in care era bazat pe porunca a doua a Decalogului. Cu privire la desfranare, Legea levitica era pe buna dreptate stricta faţa de orice forma a acestei nelegiuiri (Levitic 18,20, 10-21). ( 1 )

In concluzie, toate prevederile conciliului vorbesc de aspecte mai mult ceremoniale decat morale. Cu toate acestea, latura morala nu trebuie trecuta cu vederea. Dar unde era Decalogul in viata bisericii ? Mai era el in vigoare, sau fusese desfiintat si cazut in uitare ?

Cand Conciliul de la Ierusalim a adoptat rezolutia de a nu pune „alta greutate” peste crestinii dintre Neamuri, intelegea el oare ca poruncile Decalogului erau o „greutate” pentru ei ?

Pentru a ne face o imagine cat mai corecta asupra valabilitatii Decalogului in biserica crestina a primului secol, e necesar sa observam atitudinea apostolilor fata de Legea morala, asa cum reiese din epistolele lui Pavel, Iacov si Ioan.

Sustinatorii desfiinarii Legii morale fac apel, de obicei, la epistolele lui Pavel pentru a-si gasi acolo argumentele. Mai ales fosti pazitori ai sabatului ( ca de ex. Dale Ratzlaff, fost profesor de Biblie si pastor adventist de ziua a saptea ) fac acest lucru. Texte precum Romani 6, 14; 2 Corinteni 3, 1-18; Galateni 3, 15-25; Romani 10, 4 si Efeseni 2, 15 sunt des citate ca argument pentru a sustine desfiintarea Legii morale, in general, si a sabatului, in special.

Legea morala in  epistolele lui Pavel

Cateva observatii generale:

1) Pavel foloseste cuvantul „Lege” ( „nomos” ) de aproximativ 110 ori in epistolele sale. Ceea ce produce uneori confuzie este faptul ca el nu foloseste cuvantul „Lege” mereu cu acelasi sens.

– Uneori, prin Lege el intelege legea mozaica ( Galateni 4, 21; Romani 7, 22-25; 1 Corinteni 9,9 )

– Alteori, Legea cuprinde intreg Vechiul Testament ( 1 Corinteni 14, 21; Romani 3, 19.21 )

– Uneori, Pavel intelege prin Lege voia lui Dumnezeu pusa in constiinta oamenilor ( Romani 2, 14 -15 )

– Alteori, Legea, in intelesul lui Pavel, reprezinta inclinatiile rele ( Romani 7, 21 )

– Legea mai inseamna si calauzirea Duhului ( „legea Duhului de viata”, Romani 8, 2 )

– In final, Legea este , in viziunea lui Pavel, principiul conducator al comportamentului ( Romani 7, 7 ).

Asadar, o prima conditie pentru o intelegere corecta a ceea ce vrea sa ne transmita Pavel este sa intelegem care e sensul termenului „lege” la care se refera. Daca intr-un anumit pasaj Pavel se refera la legea mozaica, ar fi grav din punct de vedere doctrinal sa aplicam afirmatiile lui la Legea morala. Si invers!

2) Afirmatiile lui Pavel despre Lege , in diferitele lui epistole, par contradictorii. Este si motivul pentru care Petru afirma ca in epistolele lui Pavel „sunt unele lucruri grele de inteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi,  spre piezarea lor.” ( 2 Petru 3, 15- 16 ).

Daca dorim sa aflam adevarul , este riscant sa luam doar acele afirmatii care ne convin si se potrivesc cu conceptiile noastre. Ele trebuie luate in totalitate si intelese in contextul lor. Cand Pavel vorbeste despre Lege in contextul mantuirii ( indreptatire ) , el afirma ca pazirea Legii e  nefolositoare ( Romani 3, 20 ). Insa cand el vorbeste despre Lege in contextul comportamentului crestin ( sfintire ), el sustine valabilitatea Legii ( Romani 7, 12; 13, 8-11; 1 Corinteni 7, 19 ).

Sa observam acum , privind peste toate cele 14 epistole ale lui Pavel, conceptia lui cu privire la Lege.

1) Pentru Pavel, Legea este Legea lui Dumnezeu ( Romani 7, 22 ) Prin urmare, ea descopera voia Lui.

2) Darea Legii este socotita de Pavel ca fiind un mare privilegiu dat poporului Israel ( Romani 9, 4 ). De aici vedem inaltul respect acordat de Pavel Legii lui Dumnezeu.

3) Pavel recunoaste ca principiile morale cuprinse in Lege sunt bune ( Romani 7, 12 )

4) Pentru Pavel Legea e spirituala, deoarece ea oglindeste natura spirituala a Datatorului ei. ( Romani 7, 14 )

5) Pavel crede ca Christos ii face in stare pe credinciosi sa pazeasca cerintele Legii ( Romani 8, 3-4 ) El vede implinirea cerintelor Legii in viata crestinului nu ca un cod exterior, ci ca un raspuns din iubire fata de mantuirea oferita de Dumnezeu. Dragostea lui Christos ne constrange (   „ne strange” -2 Corinteni 5, 14 ) sa traim dupa principiile Legii morale.

6) Facand o paralela intre cerintele legii mozaice si cele ale Decalogului, Pavel afirma de trei ori ca circumciziunea nu e nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 7, 19; Galateni 5, 6; 6, 15 ).

7) Pavel vede in Legea morala o oglinda care descopera pacatul ( Romani 3, 20 )

8) Pavel observa ca pazirea Legii poate duce la legalism, pe care l-a combatut cu tot arsenalul de argumente. „Legea e buna – afirma Pavel – daca cineva o intrebuinteaza bine” (1 Timotei 1, 8 ). Legea poate fi folosita si rau, asa cum o foloseau fariseii si rabinii timpului, in sensul de a pazi Legea doar ca mijloc de mantuire.

9) Pavel vede in Lege un „indrumator spre Christos” ( Galateni 3, 24 ). Fie ca e vorba de legea mozaica ale carei slujbe si ceremonii aratau spre „Mielul lui Dumnezeu” ce avea sa ridice pacatul lumii, fie ca e vorba de Legea morala care, demascand pacatul, ne constientizeaza de nevoia unui mantuitor, rolul Legii este cel de a ne conduce la Christos, singurul capabil sa aduca rezolvarea problemei pacatului.

In concluzie, avand o conceptie atat de inalta despre cerintele Legii lui Dumnezeu, apostolul Pavel nu poate fi banuit de incercarea de a o discredita si a-i minimaliza importanta in viata bisericii primului secol. Dimpotriva, asa cum insusi marturiseste, „noi intarim Legea” ( Romani 3, 31 ), asezand-o la locul ce i se cuvine in maretul plan al mantuirii neamului omenesc.

Cele mai folosite texte din epistolele lui Pavel in argumentarea desfiintarii Legii

1) Romani 6, 4: „Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har”

Este cel mai citat text paulin in sprijinul ideii ca crestinii nu se mai afla sub obligativitatea pazirii Legii. Aflandu-se sub har, crestinii isi vor extrage principiile morale din inaltul principiu al iubirii enuntat de Christos.

Pentru a intelege ceea ce a intentionat sa ne spuna Pavel, avem nevoie de cunoasterea contextului in care a facut aceasta afirmatie. In intregul capitol 6, Pavel face o paralela intre stapanirea pacatului si puterea harului lui Dumnezeu. In conceptia lui Pavel, crestinii nu se mai afla sub stapanirea pacatului – deci ei nu se mai afla sub condamnarea Legii – deoarece harul lui Dumnezeu i-a eliberat de amandoua.

Afirmatia ca „nu mai suntem sub Lege , ci sub har” e valoroasa nu doar pentru crestini, ci si pentru evreii din timpurile Vechiului Testament. Biblia ne ofera numeroase dovezi ale harului lui Dumnezeu care i-a eliberat de vinovatia pacatului si condamnarea Legii si pe cei ce au trait inainte de venirea lui Christos.

Evreul care aducea jertfa pentru vina la Templu si pleca acasa iertat se bucura de harul lui Dumnezeu la fel ca si crestinul care se pleaca in rugaciune si se ridica iertat si primit de Tatal ceresc. El nu se mai afla sub Lege, in sensul ca nu se mai afla sub condamnarea ei.

Asadar, crestinii nu mai sunt sub Lege in sensul ca harul lui Christos i-a eliberat de puterea pacatului si condamnarea Legii. Totusi ei sunt in continuare sub Lege, pentru ca ei trebuie sa-si oranduiasca viata conform principiilor morale descoperite in „dreptarul invataturii” – Legea lui Dumnezeu ( Romani 6, 17 ).

2) 2 Corinteni 3, 1-18: „…Care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata. ( vers. 6 )

Multi crestini evanghelici si fosti pazitori ai sabatului ataca Legea morala pe baza acestui pasaj, ignorand un adevar fundamental: Legea morala ( Decalogul ) a constituit baza si a vechiului , dar si a noului legamant. Dumnezeu nu a schimbat „platforma” pe care era asezat legamantul Sau cu poporul ales, lucru care este enuntat chiar in fagaduinta lui Dumnezeu care anunta noul legamant:

„ Ci iata legamantul pe care-l voi face cu casa lui Israel dupa zilele acelea, zice Domnul: „ Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor; si Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu.”       Ieremia 31, 33

Diferenta intre legaminte consta in faptul ca in vechiul legamant Legea era scrisa pe table de piatra, in timp ce in noul legamant Legea e scrisa in inimile oamenilor. Legea deci ramane scrisa de Dumnezeu in ambele legaminte.

Daca asa stau lucrurile, cine are indrazneala sa stearga ceea ce a scris Insusi Dumnezeu, fie pe tablele Legii, fie in inimile credinciosilor ?

Pavel compara Legea exterioara de pe Sinai – „slova care omoara”- cu aceeasi Lege scrisa de Duhul in inima si care da viata. „Vechea slova ” ( Romani 7, 6 ) nu inseamna desfiintarea Legii , ci doar mutarea ei de pe tablele de piatra in inimi omenesti ( interiorizare ).

Trebuie sa remarcam faptul ca Pavel nu denigreaza lucrarea Legii in Vechiul Testament, caci el o numeste o „slujba slavita” ( 2 Corinteni 3, 9 ). El doar condamna invatatura ca eliberarea de vinovatie vine prin Lege, cand de fapt ea vine prin Evanghelie.

Comentand epistolele lui Pavel, Calvin afirma: „ Pentru ca Legea in sine este stralucitoare , dar numai cand apare Christos ne bucuram de splendoarea ei.” ( 2 )

3) Galateni 3, 15-25: „…Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adaugata din pricina calcarilor de lege pana cand avea sa vina „Samanta” careia ii fusese facuta fagaduinta…”

Acesta este unul din cele mai dificile pasaje pauline. Apostolul afirma ca Legea a fost adaugata din cauza calcarilor de lege pana avea sa vina „Samanta” ( vers. 19 ) si ca, „dupa ce a venit credinta nu mai suntem sub indrumatorul acesta” (  vers. 25 ).

Este foarte importanta cunoasterea situatiei din biserica Galatiei pentru a intelege corect sensul celor afirmate de Pavel. Chiar din cuprinsul Epistolei catre Galateni aflam de la apostol ca iudaizantii ( evrei crestinati care cereau crestinilor sa respecte intreaga lege mozaica, inclusiv circumciziunea ) tulburasera si „fermecasera”  biserica din Galatia ( Galateni 1, 7; 3, 1 ), sustinand ca un crestin trebuie sa se conformeze legii mozaice, chiar daca L-a primit pe Christos ca Mantuitor. Credinta in Christos– spuneau acesti iudaizanti – nu avea valoare decat daca se intemeia pe circumciziune.

Confruntat cu aceste invataturi straine de Evanghelie, Pavel arunca in lupta intregul arsenal, afirmand la un moment dat: „Iata, eu, Pavel, va spun ca daca va veti taia imprejur, Christos nu va va folosi la  nimic”. ( Galateni 5, 2 )

Argumentele lui Pavel sunt legate de experienta lui Avraam. Acest batran patriarh fusese socotit neprihanit prin credinta inainte de a fi data Legea cu 430 de ani mai tarziu. Asadar, galatenii ( si crestinii in general ) nu trebuiau sa caute neprihanirea in faptele Legii, ci in credinta. Legea – spune Pavel – a fost un pedagog spre Christos ( „paidagogos” – pazitor de copii in gospodariile romane si grecesti ). Responsabilitatea pedagogului era aceea de a-i insoti pe copii la scoala si a-i ocroti de diferitele primejdii.

Dupa iesirea din Egipt, Dumnezeu a dat poporului Sau Decalogul, cu scopul de a-l ajuta sa-si constientizeze pacatele, dar si legi ceremoniale  care expuneau planul lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemei pacatului. Legile aveau rol de pedagog, adica de protejare si calauzire pana la venirea lui Christos. Odata cu venirea lui Mesia, legile ceremoniale au luat sfarsit, insa Decalogul a ramas intiparit in constiintele oamenilor prin lucrarea Duhului Sfant.

4) Coloseni 2, 14: „A sters zapisul cu poruncile Lui, care statea impotriva noastra si ne era potrivnic si l-a nimicit, pironindu-l pe cruce

Interpretarea cea mai uzuala a antinomianilor ( cei ce sunt impotriva Legii ) este aceea ca „zapisul cu poruncile Lui” reprezinta Legea morala, desfiintata la cruce. Se ridica insa o intrebare fireasca: oare vinovatia cuiva este indepartata prin simpla indepartare a codului de legi ? Acest gest ar lasa neamul omenesc fara principii morale, ceea ce ar insemna – dupa parerea unui judecator – o crima mai mare decat genocidul. ( 3 )

Citind cu atentie textul din Coloseni 2, 14, gasim un amanunt legat de acest cod de legi „pironit pe cruce” : el „statea impotriva noastra”. Daca am aplica la principiile morale ale Decalogului aceasta afirmatie, am ramane nedumeriti. Care din aceste principii sunt impotriva omului ? Este oare impotriva omului sa-L respecte pe Dumnezeu, sa-si respecte parintii, sa respecte viata, proprietatea, adevarul…? Daca vreuna din cele zece porunci ale Decalogului ar fi impotriva omului, atunci de ce ar fi dat Dumnezeu asemenea porunci ?

Dilema dispare atunci cand citim raportul scris de insusi Moise cu privire la legea primita de el, asa cum il gasim in Deuteronom 31, 24-26:

„Dupa ce a ispravit Moise in totul de scris intr-o carte cuvintele legii acesteia, a dat urmatoarea porunca levitilor care duceau chivotul legamantului Domnului: „Luati cartea aceasta a legii si puneti-o langa chivotul legamantului Domnului, Dumnezeului vostru, ca sa fie acolo ca martora impotriva ta.”

Care din cele doua legi „statea  impotriva noastra”: Decalogul sau legea mozaica, cu tot codul de legi ceremoniale ?  Moise vorbeste de o carte a legii scrisa de el si asezata de leviti „langa chivotul legamantului”, ceea ce clarifica problema in discutie. Este clar ca nu Decalogul, ci acest cod de legi scris de Moise intr-o carte ( „zapis” ), a fost pironit pe cruce. Odata cu venirea lui Christos si jertfa Sa , simbolul s-a intalnit cu realitatea, tipul s-a intalnit cu antitipul, iar legile ceremoniale care aratau spre prima venire a lui Christos nu-si mai aveau rostul. Ele trebuiau, in mod cat se poate de firesc , desfiintate.

Exista si o interpretare mai recenta a textului din Coloseni 2, 14:

„Cercetarea recenta a dovedit ca sensul termenului „cheirographon” ( tradus de Cornilescu cu „zapis” ) este de „certificat de indatorare, ca rezultat al greselilor noastre sau, „carte care contine un raport al pacatului” folosit pentru condamnarea omenirii. Ambele versiuni, care in fond sunt similare, pot fi sprijinite de literatura rabinica si apocaliptica.” ( 4 )

Coloseni 2, 14 vorbeste asadar de iertare deplina, nu prin inlaturarea Legii, ci prin totala nimicire a raportului scris al pacatelor noastre, raport ce era impotriva noastra, condamnandu-ne.

5) Romani 10, 4: Caci Christos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El sa poata capata neprihanirea.

Exista doua interpretari ale acestui text:

1) Christos este sfarsitul Legii in sensul ca El a abrogat-o

2) Christos este tinta Legii. Fie ca e vorba de Decalog, care demasca pacatul si-l face pe om constient de vinovatia lui, fie ca e vorba de legea lui Moise, care, prin ceremoniile si slujbele de la Templu, aratau spre Christos si lucrarea Sa, Legea ne trimite la Christos.

Cuvantul „telos” ( tradus de Cornilescu cu „sfarsit” ) are o varietate de sensuri, semantica lui fiind mult mai bogata decat cea a cuvantului „sfarsit” din limba romana. „Telos” ( gr.) poate insemna tinta, rezultat, scop, intentie, realizare, terminare, incetare, sfarsit.

Este de subliniat faptul ca in limba greaca, in Septuaginta si in literatura extrabiblica, sensul cel mai folosit al lui „telos” este acela de „tinta, scop, intentie”. Acest sens a fost pastrat in cuvinte englezesti ca „telephon” sau „telescop”.

In ciuda acestei realitati, noua traducere a Bibliei in engleza spune ca „Christos pune capat Legii”, ceea ce nu e corect. Traducerea este interpretativa si tendentioasa, inducandu-i in eroare pe cititori.

Faptul de a interpreta cuvantul „telos” prin „sfarsit, terminare” e contrazis de contextul imediat al epistolei lui Pavel, dar si de afirmatiile apostolului cu privire la valoarea si validitatea Legii ( Romani 3, 31; 7, 12.14; 8, 4; 13, 8-10; 1 Corinteni 7, 19 ).

Interpretarea corecta, pe care in ultimii ani o accepta tot mai multi invatati, este: „Christos este tinta Legii”, in sensul ca Pentateuhul , sau Vechiul Testament in intregime, si-au ajuns scopul si implinirea in Christos. Aceasta interpretare a dominat din timpurile bisericii primare pana la Reformatiune, fiind sustinuta astazi de numerosi invatati. Interpretarea antilege a textului din Romani 10, 4 s-a dezvoltat dupa Reformatiune, pe masura ce se sustinea tot mai mult ruptura dintre Lege si Evanghelie, dintre Vechiul si Noul Testament.

Afirmatii despre Lege ale altor apostoli

Cu privire la ceilalti apostoli si atitudinea lor fata de Legea morala, e demn de subliniat ceea ce afirma Iacov si Ioan in epistolele lor:

1) Iacov 1, 22-25:Fiti implinitori ai Cuvantului…”

Iacov subliniaza rolul de oglinda al Legii morale, demascand pacatele din viata noastra. Pentru Iacov Decalogul e „Legea desavarsita”, „Legea slobozeniei” care, daca e luata in serios de oameni, aduce fericirea. Indemnul apostolului este cat se poate de clar: „Fiti implinitori ai Cuvantului!” ( in contextul imediat – „Fiti implinitori ai Legii morale !” ).Tot Iacov avertizeaza ca cei ce nu implinesc cerintele Decalogului se inseala singuri.

Si, poate exista o inselaciune mai mare decat aceea de a nadajdui o viata intreaga ca vei fi mantuit, dar a te vedea la sfarsit lepadat de la fata lui Dumnezeu, nemantuit si fara speranta ?

2) Iacov 2, 8-12: „Legea imparateasca

Pasajul e cat se poate de clar si nu implica interpretari. Este limpede ca, in plin secol crestin, Iacov vorbeste aici despre Decalog, afirmand ca, chiar dupa cruce, pentru pacatosi exista condamnarea Legii. Iacov numeste Decalogul Legea imparateasca” si atrage atentia ca toate poruncile lui sunt importante. Calcarea unei singure porunci duce la calcarea si a altor porunci, dupa cum un nasture incheiat gresit face ca toti ceilalti nasturi sa fie incheiati gresit.

Iacov repeta ideea ca Decalogul este o „Lege a slobozeniei”, aducand adevarata libertate celui ce o pazeste.

3) 1 Ioan 2, 3-5: „Si prin aceasta stim ca Il cunoastem, daca pazim poruncile Lui.”

Apostolul Ioan leaga cunoasterea lui Christos de pazirea poruncilor Lui. Or, Insusi Mantuitorul a afirmat ca aceasta cunoastere e esentiala pentru mantuire: „Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Christos, pe care L-ai trimis Tu.”  ( Ioan 17, 3 )

Pretentia cuiva de a-L cunoaste pe Christos, fara sa ia in seama Legea morala, e demascata ca fiind minciuna.

4) 1 Ioan 3, 22.24: „Cine pazeste poruncile Lui ramane in El…”

Ioan scrie aceste lucruri unor crestini spre sfarsitul secolului intai. Iata ca poruncile lui Dumnezeu erau  prezente in viata crestinilor in primul secol.

Unii vor obiecta probabil ca Ioan se refera aici la poruncile iubirii enuntate de Mantuitorul. Daca insa ar fi fost vorba despre acestea, Ioan ar fi trebuit sa scrie despre „porunca Lui” ( la singular ), potrivit cu afirmatia lui Iisus din Ioan 13, 34: „Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii…”

Cand Ioan scrie credinciosilor despre porunci ( la plural ) este evident ca el se refera la Decalog.

5) 1 Ioan 5, 2.3: „Caci dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui…”

Ioan este profund , dar si practic in acelasi timp. El nu ne lasa sa plutim in confuzie cu privire la iubirea de Dumnezeu. Probabil ca, in lipsa unor clarificari ca cele facute de batranul apostol, multi crestini ar intreba: Oare ce sa insemne iubirea ? Cum se manifesta ea in mod practic ?

Fara o lumina cu privire la acest subiect, fiecare crestin ar putea sa-si faca propriul lui cod moral, aruncand viata de credinta intr-un relativism total. Ioan nu ne lasa insa sa cadem intr-o asemenea cursa, „caci” – spune el- „dragostea de Dumnezeu sta in pazirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele.”

Prin faptul ca aici Ioan vorbeste direct de poruncile lui Dumnezeu, nu de porunca lui Cristos, el ne trimite direct la Decalog.

6) 2 Ioan 6: „Si dragostea sta in vietuirea dupa poruncile Lui…”

Contextul arata si mai clar faptul ca „poruncile Lui” sunt cele ale Tatalui, trimiterea fiind direct la Decalog.

Concluzii

Apostolii primei biserici au fost confruntati cu o dubla provocare:

– Din partea iudeilor si a crestinilor iudei care sustineau circumciziunea

– Din partea Neamurilor care erau tentate sa adopte circumciziunea, precum si alte practici ceremoniale, pentru a-si asigura mantuirea.

Contradictiile aparente intre diferitele afirmatii facute de apostolul Pavel in epistolele sale dispar atunci cand intelegem diferitele imprejurari care l-au determinat sa faca acele afirmatii.

De exemplu, in Efeseni 2, 15 , el afirma ca Legea a fost inlaturata de Christos, in timp ca in Romani 3, 31, el explica faptul ca neprihanirea lui Christos nu desfiinteaza Legea, ci o intareste. In Romani 7, 6, Pavel sustine ca  acum am fost izbaviti de Lege”, iar cateva versete mai tarziu, acelasi apostol afirma ca „Legea , negresit , este sfanta, iar porunca este sfanta, dreapta si buna.” ( Romani 7, 12 ). In Romani 3, 28, Pavel sustine ca „omul e socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii” , iar in 1 Corinteni 7, 19 , tot el afirma ca „taierea imprejur si netaierea imprejur nu este nimic, ci pazirea poruncilor lui Dumnezeu.”

Cum poate afirma Pavel ca Legea e inlaturata  ( Efeseni 2, 15 ) si intarita in acelasi timp ( Romani 3, 31 ) ? Cum poate el spune ca Legea e necesara ( 1 Corinteni 7, 19 ; 1 Timotei 1, 8-10 ) si inutila in acelasi timp ( Romani 3, 28 ) ?

Cel mai mare teolog crestin nu poate face asemenea confuzii. Daca ele exista totusi, aceasta se datoreaza superficialitatii noastre in studiu, sau, mai rau, rea-vointei unor crestini care nu iubesc principiile morale lasate de Dumnezeu neamului omenesc.

Ma rog Bunului Dumnezeu ca noi sa nu facem parte dintre acestia !

Referinte:

( 1 ) Comentarii Biblice AZS la cartea Faptele Apostolilor cap. 15

( 2 ) Jean Calvin, „Commentary of the Epistles of  Paul the Apostle to the Corinthians”, vol. 2, pag.183

( 3 ) Lucian Cristescu, “Galileeanul “ , Ed. “Viata si Sanatate”, Bucuresti, 2002, pag. 258

( 4 ) Samuele Bacchiocchi, „Sabatul sub foc incrucisat”, Ed. Viata si Sanatate, 2001, pag. 228

Category:

Seriale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.