FORTĂREAŢA DIN PUSTIU

(Eseu biblic) (8)

A. Jertfa ispăşitoare prin intermediul unui animal (urmare)

Jertfa ispăşitoare, în anologia sa ilustrativă, este şi o necesitate juridică şi o instruire simbolică.

Necesitatea juridică a jertfei de ispăşire este un soi de cerificat de garanţie a egalizării valorii actuale a sacrificiului vietăţii jertfite cu  valoarea sacrificiul ceresc. O chitanţă semnată de Dumnezeu în alb. Adică a crede în egalitatea juridică dintre viaţa vietăţii junghiate şi viaţa sacrificiului Providenţial viitor.  În Vechiul Testament, actul iertării are, la fel ca o monedă, două feţe:  faţa actului conceptual şi faţa actului gestual al mântuirii.

Instruirea simbolică a jertfei de ispăşire are iz de lecţie şcolară pentru informarea în legătură cu actul mântuirii. Altfel spus cu soluţionarea conflictului dintre om şi Legea divină.  O lecţie care pune într-o cumpănă figurată ponderea moral-umană pe un taler, şi ponderea penal-divină pe celălalt taler. O figură de geometrie gestuală care fixează într-un cod solemn: naşterea din nou a omului prin Duhul Sfânt (sistarea Păcatului) şi Trupul de împrumut al Domnului Hristos (sistarea Morţii).

Construind o memorie pentru întreaga omenire, ritualul jertfelor aruncă o rază de lumină din adânca lume primordială, până în actuala noastră lume modernă. Grandioasă în natura sa simbolică şi  solemnă în miezul ei ascuns, experienţă ispăşirii îmbracă două forme distincte: (a) jertfa necurmată sau universală şi (b) jertfa individuală sau particulară.

a. Jertfa necurmată sau universală (Num. 28, 1-13)

(jertfă monomică sau de tip penal)

Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere-de-tot necurmată. Să aduceţi un miel dimineaţa şi celălalt miel seara – Num. 28, 3-4.

O funie grosă de fum negricios urcă neîncetat şi maiestos spre cerul înalt. Domină pustietatea. Se înalţă din jertfa necurmată de pe grătarul Altarului din curte.  Focul arde mocnit, ca o ipoteză de salvare ritualizată: paradigma simbolică a Mielului ceresc.

Privită în întregul său evantai ritualic, jertfa necurmată se derulează în două faze distincte: faza preoţească şi faza umană.

Faza preoţească

Preoţii, în muţenia lor naturală, pregătesc, la intrarea în cele două schimburi, mielul intervalului care urmează. Un miel pur şi intact ca o literă caligrafică. Doi miei în 24 de ore.

Stilul de jertfă este de tipul arderii-de-tot. Un nume destul de familiar veacului în cauză, întruchipând două tipuri distincte de jertfe:

– Arderea-de-tot a jertfei neispăşitoare ocazionale (Lev. 1,1-13), o jertfă în care animalul de sacrificiu îl simbolizează pe om.

– Arderea-de-tot a jertfei ispăşitoare necurmate (Num. 28, 3-4), o jertfă în care animalul de sacrificiu Îl simbolizează pe Domnul Hristos.

În vitala ei dimensiune, jertfa de Sabat, desfăşurându-se într-o ambianţa de fast şi de solemnitate, este dublată: două arderi-de-tot dimineaţa şi două arderi-de-tot seara.

Răsfoind albumul jertfelor ispăşitoare, din incinta acestei oaze de linişte gestuală, constatăm că în comparaţie cu sinoptica principial-schematică a acestora, jertfa necurmată nu este o jertfă propriu-zisă. Este lipsită de caracterele specifice unei jertfe ispăşitoare obişnuite:

– Este o jertfă monomică: conţine în sine numai un aspect al jertfei de ispăşire, şi anume, cel penal (iertarea), nu şi aspectul moral (pocăinţa). Cu alte cuvinte nu este o jertfă întreagă, adică binomică.

– Este o jertfă nenominală: nu operează în sfera funcţională a nici unui nume. Adică nu este adresată nici unei persoane umane. Se dresează pur şi simplu tuturor persoanelor în general, nu este nominalizată.

– Este o jertfă netranzacţională: nu ilustrează, conform protocolului biblic, ca  orice jertfă de ispăşire, faptul că este vorba despre un schimb valoric între pocăinţa umană şi iertarea divină. Nu există nici o înţelegere între individ şi Dumnezeu.

– Este o jertfă potenţială: simpla ardere a unui miel de jertfă pe Altarul din curte, nu are nici un rezultat efectiv pentru nimeni. Întreaga sa valoare constă în faptul că este posibil, ca atunci când este solicitată, să devină efectivă.

Ocupând un loc central în osatura ritualicii complexe, din structura şi funcţionalitatea Sanctuarului, jertfa necurmată este totuşi foarte valoroasă, deoarece poate să treacă din faza pur preoţeasă în faza individuală. În toată galeria de jertfe felurite, care se oficiază în incinta Fortăreţei din Pustiu, jertfa necurmată se aseamănă cu imaginea unui post de prim ajutor care funcţionează zi şi noapte.  O jerfă a nimănui, dar posibil de-a îmbrăca pe rând numele tuturor celor ce o solicită.

Faza umană

În chintesenţa sa mirifică şi solemnă, jertfa necurmată – elogiată şi răsturnată de forţe umbrite în profeţie (Dan. 8, 13; 11, 31; 12, 11-12) – arată ca o „jertfă de serviciu”. O jertfă la dispoziţia oricărei persoane, care în timpul „nictemerului” (durata zi-noapte) se află departe de Sanctuar şi nu are posibilitatea să-şi aducă jertfa individuală. În afara Sanctuarului nu pot fi aduse jertfe. Şi totuşi – pe ici pe colo – în faza istorică de vervă ritualică apusă a acestui aşezământ sacru (judecători, Samuel şi Saul), se mai aduc jertfe şi în afara acestei cetăţui spirituale, în care cresc păianjeni de indiferenţă.

Plutind în imaginaţia tuturor ca un pisc fumegând – exprimând exclusiv  sacrificiul ceresc – jertfa necurmată aşteptă amatori evlavioşi. Adică nişte persoane umane care să se pocăiască şi să solicite iertarea divină, prin intermediul acestei jertfe universale. O mare de oameni din întregul izrael, în invizibila lor manifestare, îşi prezintă pocăinţa lor şi primesc iertarea necesară prin intermediul mielului care se topeşte pe jarul Altarului de Aramă.  Este vorba despre toţi iraeliţii care vieţuiesc departe de Sanctuar, despre toţi bătrânii, bolnavii şi femeile scufundate în treburile gospodăriei lor încărcare de copii. În clipa în care aceştia solicită iertarea, pe baza pocăinţei lor, la domiciliu,  această jertfă li se atribuie instantaneu. De multe ori jertfa necurmată capătă caracter de urgenţă, pentru persoanele care se află în ultima clipă a vieţii lor şi au nevoie de iertare.

În spiritualitatea sa de extensie universală, sacrificiul simbolic de pe Altarul, din curtea îngrădită cu un înalt gard de pânză,  ilustrează Golgota viitoare. Noi cei de astăzi, întorcând pagina istorică respectivă, ne întâlnim cu Golgota reală. O imagine similară jertfei necurmate din trecut. Un cont valoric cu caracter exclusiv penal (iertarea) care aşteaptă să fie folosit de către noi toţi. O valoare ispăşitoare, pe care o putem solicita oricând în procesul iertării noastre. Şi astfel, şi acum, ca şi atunci, dacă este solicitată, pe baza pocăinţei, jertfa necurmată se  poate transforma instantaneu: dintr-o jertfă monomică într-o jertfă binomică,  dintr-o jertfă nenominală într-o jertfă nominală, dintr-o jertfă netranzacţională într-o jertfă tranzacţională,  şi dintr-o jertfă potenţală într-o jertfă efectivă.

Mai trebuie adăugat, ca într-un vast subtext ideatic, faptul că jertfa necurmată este însoţită de un complex ritualic sub formă de ofradă suplimentară: jertfă de mâncare şi de băutură, din repertoriul jertfelor neispăşitoare: 

Iar, ca dar de mâncare, să aduceţi a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii,  frământată într-un hin de untdelemn de măsline sfărâmate, jertfa de băutură să fie de un sfert de hin pentru fiecare jertfă; jertfa de băutură de vin s-o faci Domnului în locul sfânt – Num. 28, 5-7.

Asistăm la o interesantă dublură ritualică. Un fapt deloc întâmplător. Fiindcă în profunzimea actului respectiv, de pe orbita simbolistica premesianică a jertfei necurmate flutură  un steag indicator, pe orbita simbolisticii postmesiamice, din era sacrificiului divin împlinit.  Există o simetrie  simbolistică, despărţită de axa Golgotei:

– Ritualul jertfei necurmate exprimă imaginea lui Hristos nejertfit, al cărui simbol este mielul de jertfă. Adică simbolul preoţiei aaronice (sângele).

– Ritualul jertfei de mâncare împreună cu jertfa de băutură exprimă imaginea lui Hristos jertfit. Adică simbolul preoţiei melhisedechiene (pâine şi vin).

În această combinaţie particulară, cele duă tipuri de preoţii se întâlnesc şi se despart: una semnalizâd simbolul penal al erei vechi-testamentare, iar cealaltă semnalizând simbolul penal al erei nou-testamentare.

b. Jertfa individuală sau particulară (Lev. 4, 1-35)

(jertfă binomică sau de tip moral-penal)

Paralel cu jertfa necurmată, lăsând faptele la voia libertăţii proprii, Sanctuarul statutează şi sistemul jertfei individuale. O jertfă proprie pe care israelitul, mai mult sau mai puţin ostenit de drum, ori mai mult sau mai puţin gârbovit de păcate, o execută în curtea Sanctuarului. Învăluită în aceeaşi tăcere proverbială, jertfa individuală nu este lipsită de pânzele freatice ale unor înţelesuri subtile, care nu se dau în vileag decât în mintea interpreţilor care pătrund în adâncurile ei simbolice.

Deşi şi jertfa individuală are două faze ca şi jertfa necurmată, totuşi acestea se desfăşoară invers, decât în varianta jertfei ispăşitoare necurmate. Şi anume, mai întâi faza umană şi după aceea faza preoţească.

Faza umană

Aşa cum preconizează convenţiile biblice, jertfa ispăşitoare individuală constă în refacerea unei spărturi în integritatea personală. Întreaga sa metaforă ritualică ilustrează modul de epurare al păcatului şi al morţii din sistemul informaţional-divin. Caracterele acestui tip de jertfă, manifestat prin intermediul mai multor soiuri de vietăţi, sunt inverse decât în cazul jertfei necurmate:

– Este o jertfă binomică: pornind de la principiul că în conflictul dintre om şi Legea divină iau naştere două manifestări – păcatul şi moartea – jertfa trebuie să conţină atât antidotul moral (pocăinţa), cât şi antidotul penal (iertarea).

– Este o jertfă nominală: având în vedere faptul că mântuirea este personală, jertfa isăşitoare trebuie adusă întotdeauna de către persoana în cauză. Cu alte cuvinte, această jertfă trebuie să se refere la numele în cauză.

– Este o jertfă tranzacţională: se ştie că cele două antidoturi ale mântuirii trebuie să capete valoare de schimb specific. Altfel spus, iertarea divină nu se poate acorda niciodată decât numai o persoană care oferă pocăinţa umană.

– Este o jertfă efectivă: manifestarea jertfei individuale, având ambele antidoturi juridice – pocăinţa şi iertarea – este o jertfă integrală. O jertfă care rezolvă pe loc şi total conflictul dintre om şi Legea divină.

Ritualul proriu-zis al jertfei individuale este, pe cât de simplu, pe atât de impresionant. O manifestare în cadrul căreia jertfitorul însuşi trebuie să se sperie de propria lui violenţă. Ştiindu-se că acesta nu poate să apelează la ajutorul nimănui. Fapt pentru care desfăşoară junghierea singur, în tihna sufletului său, nevorbind nimic cu nimeni, dar luptându-se nespus de mult cu el însuşi.

Există nişte reguli simbolice pe care aducătorul jertfei de ispăşire trebuie să le respecte. Nu este vorba despre nişte reguli care diferenţiază persoanele umane în actul mântuirii. Diferenţa se referă exclusiv la nivelul economic pe care îl ocupă aducătorul jertfei.  Un preot sau membru al Adunării lui Israel trebuie să se prezinte cu un viţel. O căpetenie trebuie să vină la Sanctuar cu un ţap. Omul de rând este suficient să aducă o iadă sau o mieluşea. Persoanele foarte sărace se pot prezenta cu două turturele, iar în ultima instană, chiar cu un pumn de făină.

Indiferent de aspectul jerfei respective, există două gesturi stricte şi unice: punerea mâinii pe capul animalului de jertfă şi junghierea acestuia.

Să-şi pună mâna pe capul animalului de ispăşire, şi s-o junghie acolo unde se junghie arderile-de-tot – Lev. 4, 29.

Aceste două manifestări ritualice conţin – îm simbolistica biblică – două expresii clare şi precise:

– Gestul moralpunerea mâinii pe capul animalului de sacrificiu – reprezintă declararea pocăinţei proprii cu ajutorul divin-educaţional al Duhului Sfânt.

Gestul penaljunghierea cu cuţitul a animalului de sacrificiu – reprezintă solicitarea iertării divine pe paza lucrării divin-ispăşitoare a Domnului Hristos.

Profund impresionat şi total recuperat din haosul vieţii sale deşarte, executorul jertfei, lasă animalul pe locul junghieri, se ridică, şi pleacă spre casă cu sufletul eliberat şi împăcat. În urma lui vine preotul, şi recoltează sângele jertfei respective, pentru continuarea ilustrării ritualice.

Faza preoţească (urmare)

Programe populare




Comentariile sunt inchise.