FORTĂREAŢA DIN PUSTIU
(Eseu biblic) (16)
1.2. FAZA SECUNDARĂ A REFORMEI RELIGIOASE A SECOLULUI AL XIX-LEA (urmare)
Faza secundară a Reformei religioase a secolului al XIX-lea – adică faza de corectare – aparţine zilelor noastre. Rolul acesteia este de eliminare a erorilor fazei primare a Reformei religioase a secolului al XIX-lea. O eliminare prin interpretarea corectă a ştiinţei biblice. Si dacă primul obiectiv religios al zilelor noastre este Reforma religioasă (vezi adresa actuală a Conferinţei Generale), atunci să trecem la lucru şi să o facem. Nu numai să vorbim. O reformă nu numai în „gândire“, ci şi în înţelegerea „principiilor biblice“.
Există mai multe teme doctrinare în faza primară a Reformei advente, strâns legate de Sanctuar, teme care trebuie, în lumina Bibliei, sa fie corectate. Le vom prezenta pe rând. Începem cu prima temă doctrinară care trebuie corectată: transpunerea istorică a ritualului anual al Sanctuarului. Şi anume, transpunerea istorică a judecăţii divine. Doctrina adventă localizează începutul acestei manifestări istorice în anul 1843.
Conform sistemului profetic, judecata divină este plasată cronologic în istoria lumii în Daniel capitlul 7:
Apoi va veni judecata, şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna – Dan. 7, 26.
(a) Un eveniment istoric după perioada de 1260 de ani (v. 25-26).
(b) Perioada de 1260 de ani reprezintă durata Cornului Mic (v. 25).
(c) Cornul Mic apare la scurt timp după apariţia celor 10 Coarne (v. 24).
(d) Cele 10 Coarne apar o dată cu prăbuşirea Imperiului roman (v. 7): 476 d.H.
(e) Cornul Mic (Evul Mediu) încetează la finalul Revoluţiei franceze din 1798.
După Revoluţia franceză (1798) urmează, la scurt, timp judecata divină. Dar aceasta nu este ilustrată, în profeţia ritualică, printr-o singură sărbătoare anuală, ci prin două sărbători: Sărbătoarea Trâmbiţelor, şi Sărbătoarea Ispăşirii. Vom studia, aşadar, trei capitole: (A) Sărbătoarea Trâmbiţelor, (B) Sărbătoarea Ispăşirii şi (C) intervalul de 10 zile care cuprinde cele două sărbători.
A. SĂRBĂTOREA TRÂMBIŢELOR
În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă – Lev. 23, 24.
Sarbătoarea Trâmbiţelor constituie, prin transpunere simbolică, prototipul istoric pentru debutul adventismului. O mişcare religioasă care are menirea să anunţe, în mod concret, începerea fazei de pregătire umană pentru judecata divină de la sfârşitul Noului Testament.
Primul indiciu profetic al transpunerii acestei sărbători anuale, în istoria lumii, este prezentat în Dan. 7, 26. Un text biblic care precizează că judecata divină are loc la scurt timp după perioada de 1260 de ani. Se ştie, de asemenea, că această perioadă istorică reprezintă Cornul Mic, şi că acesta debutează după apariţia celor 10 Coarne. Adică o dată cu prăbuşirea Imperiului roman de Apus în anul 476. Prin urmare, durata de 1260 de ani trebuie plasată după dispariţia Imperiului roman şi reprezintă Evul Mediu. O etapă istorică îndelungată şi care se sfârşeşe prin Revoluţia franceză (1789-1798).
Primul eveniment religios, care are loc după Revoluţia franceză, este descris în Dan. 12, 11-12.
De la vremea când va înceta jertfa necurmată, şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. Ferice de cine va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile ! – Daniel 12, 11-12.
Întreaga perioadă de 1290 de ani (similară cu durata de 1260 de ani sau cu Evului Mediu), este desfiinţată la sfârşitul Revoluţiei franceze (1798). În felul acesta se poate afla debutul duratei de 1290 de ani. Şi anume, anul 508 (1798 minus 1290 = 508). În acelaşi timp, se înţelege, din expunerea profeţiei, că durata de 1335 de ani debutează în acelaşi moment cu durata de 1290 de ani. Adică tot în 508. Şi astfel, calculul profetic ne conduce spre anul 1843 (508 + 1335 = 1843). Un moment istoric (anul 1843) care stabileşte primul eveniment religios de după Revoluţia franceză. Adică momentul începerii perioadei de desfăşurare a judecăţii divine (Dan. 7, 26).
La rândul ei, profeţia celor două sărbători ritualice – Sărbătoarea Trâmbiţelor şi Sărbătoarea Ispăşirii – din Sanctuar (Lev. 23, 23-32), ne arată structura festivă a sărbătorilor judecăţii divine. Ne precizează că judecata divină nu conţine o singură sărbătoare, ci două sărbători: Săbătoarea Trâmbiţelor şi Sărbătoarea Ispăşirii. Cea dintâi este Sărbătoarea Trâmbiţelor şi reprezintă începutul perioadei de pregătire pentru Sarbătoarea ispăşirii.
În mod clar, anul 1843 reprezintă momentul debutului istoric al Mişcării religioase a secolului al XIX-lea (adventismul sau Sărbătoarea Trâmbiţelor), pentru vestirea fazei de pregătire spirituală în vederea transpunerii istorice a judecăţii divine. O vestire care este prezentată profetic şi care o conţine un mesaj special pentru anunţarea judecăţii divine.
Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: “Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor
Într-adevăr, în anul 1843 apare în America de Nord o mişcare religioasă – Mişcarea millerită – care nu vesteşte însă judecata divină, ci revenirea în slavă a Domnului Hristos. Abia după 22 octombrie 1844, o parte din această grupare religioasă, începe să vestească judecata divină.
Greşeala lui William Miller (1772-1849) constă în decodificarea greşită a duratei de 2300 de ani. Foloseşte un calcul cronologic iniţiat de Johann Philipp Petri (1718-1792). Un calcul cronologic prin care se apelează, în mod total eronat, la capitolul 9 din Daniel. Adică prin stabilirea – total anistorică – a anului 457/458 ca debut istoric, atât pentru cele “70 de Săptămâni” (Dan. 9, 24-27 – problemele Primului Advent), cât şi pentru cele “2300 de seri şi dimineţi” (Dan. 8, 9-14 – problemele celui de-al Doilea Advent).
Datorită acestei erori, anul 1843 este calculat prin durata de 2300 de ani (2300 minus 458 + 1 (anul 0) = 1843). Un an profetic care trebuie calculat însă prin durata de 1335 de ani (1335 + 308 = 1843).
În felul acesta, finalul ambelor intervale de timp – 1335 de ani şi 2300 de ani – se suprapun în anul 1843. Un fapt care vine în contradicţie cu tabloul ritualic al Sanctuarului, în cadrul căruia cele două festivităţi religioase – Sărbătoarea Trâmbiţelor şi Sărbătoarea Ispăşirii – sunt separate. Ca atare, în anul 1843 se suprapun, în mod greşit, Sărbătoarea Ispăşirii peste Sărbătoarea Trâmbiţelor. Un fenomen istoric fals din punct de vedere profetic. De atunci, se declară greşit că anul 1843 începe judecata divină şi de 168 de ani se aşteaptă sfârşitul acesteia.
B. SĂRBĂTOREA ISPĂŞIRII
În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o sărbătoare sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc – Lev. 23, 27.
Sărbătoarea Ispăşirii constituie, prin transpunere simbolică, prototipul istoric pentru exercitarea judecăţii divine sau „curăţirea Sanctuarului”. Un moment istoric care are o dată calendaristică definită profetic. Această localizare istorică este prezentată în capiolul 8 al cărţii lui Daniel.
Am auzit pe un sfânt vorbind; şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: “În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii ? Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaş şi oştirea ?”. Şi el mi-a zis: “Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit !” – Dan. 8, 13-14.
Un important tablou profetic care ilustrează – prin noţiunea de “curăţire” a Sanctuarului – exact momentul cronologic care marchează începutul Judecăţii divine. Un moment plasat la sfârşitul celor 2300 de seri şi dimineţi (2300 de ani). Stabilirea acestui moment cronologic nu este deloc dificilă. Este o operaţie mult mai simplă şi mai uşor de calculat decât în cazul Sărbătorii Trâmbiţelor. Din textul de mai sus, reiese faptul că durata de 2300 de ani se referă la durata Cornului Mic din Daniel 8, 9-14.
Debutul duratei de 2300 de ani este comun cu debutul Cornului Mic din Daniel 8, 9-14. Adică tot atât cât durata Imperiului roman şi a prelungirilor sale până la judecata divină (a nu se confunda Cornul Mic din Daniel 7, 8-26, reprezentând Evul Mediu, cu Cornul Mic din capitolul 8, 9-14, reprezentând Imperiul roman).
Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit şi spre ţara cea minunată… S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt – Daniel 8, 9. 11.
Numai Cornul Mic din Daniel 9-14 este cel care desfiinţează “jertfa necurmată” şi aşază “urâciunea pustiirii”. Celelalte imperii – Imperiul macedono-grec (Ţapul) şi Imperiul medo-persan (Berbecul) – nu se împotrivesc Sanctuarului biblic. Dimpotrivă: Imperiul medo-persan reface Templul din Ieruslim (Cirus şi Darius), iar Imperiul macedono-grec nu acţionează negativ. Cornul Mic din Daniel 8, 9 – Imperiului roman plus prelungirile sale postimperiale – este singurul autor, din capitolul 8, care desfiinţează “jertfa necurmată” şi aşază “urâciunii pustiirii”. Un imperiu care ia naştere – din punct de vedere profetic, nu istoric – în momentul impactului Romei cu primul dintre statele elenistice. Cea dintâi cucerire de către Roma a primului stat elenistic (Macedonia) are loc în anul 168 î.H. Din această clipă, din punct de vedere profetic, nu istoric, Roma devine Imperiul Roman.
Cunoscându-se debutul Imperiului roman profetic (168 î.H.) şi durata de acţiune a Imperiului Roman şi a descompunerilor sale (2300 de ani), se poate afla şi sfârşitul acestui interval de timp. Şi anume, anul 2133, repezentând debutul biblico-profetic real al judecăţii divine. Adică începutul, nu sfârşitul cesteia (2300 minus 168 + 1 (anul 0) = 2133).
C. DURATA INTERVALULUI DE 10 ZILE
Durata de 10 zile profetice se referă la intervalul de timp care cuprinde cele două sărbători anuale – Sărbătoarea Trâmbiţelor şi Sărbătoarea Ispăşirii – alcătuind expresia întregului timp terestru, destinat perioadei de pregătire şi de exercitare a judecăţii divine. Adică de la anul 1843 (debutul Sărbătorii Trâmbiţelor) şi până la anul 2143 (sfârşitul Sărbătorii Ispăşiri sau al celor 10 zile). Un interval de timp de 300 de ani (2143 minus 1843 = 300).
Cu alte cuvinte, cei 300 de ani reprezintă durata istorică a adventismului.
Durata de 300 de ani poate fi calculată şi prin decodificarea celor 10 zile care cuprind cele două sărbători prezentate mai sus. Trebuie subliniat faptul că numai sărbătorile de toamnă se decodifică, nu şi cele de primăvară, din următorele motive:
Sărbătorile de primăvară (Sărbătoarea Paştelor, Sărbătoarea Azimilor şi Sărbătoarea Cincizecimii) au ca unitate de măsură “ziua”, atât în expresia ceremonială, cât şi în transpunerea istorică. În consecinţă, în cronologia sărbătorilor de primăvară nu este necesară decodificarea.
Sărbătorile de toamnă (Sărbătoarea Trâmbiţelor, Sărbătoarea Ispăşirii şi Sărbătoarea Corturilor) au, de asemenea, ca unitate de măsuară “ziua”, dar în transpunerea istorică durata este de sute de ani. Acesta este motivul, pentru care cronologia sărbătorilor de toamnă trebuie să se decodifice.
Sistemul de decodificare cronologică – privit în mod general – constă într-o formulă specifică. Şi anume: egalizarea “părţii” (1 zi) cu “întregul” (1 an), precum şi invers, egalizarea “întregului” (1 an) cu “partea” (1 zi). 1 zi = 1 an sau1 an = 1 zi.
În cazul decodificării cronologice proprii sărbătorilor de toamnă – nu este vorba doar despre un singur raport dintre “parte” şi “întreg”. Este vorba despre două asemenea raporturi: unul referitor la luna ritualicã, iar altul referitor la anul ritualic. Din această cauză, decodificarea respectivă conţine o dublă egalizare a raportului dintre “parte” şi “întreg”.
Adică partea (ziua) se raportează la două întreguri (luna şi anul). Ca atare, “partea” (1 zi) se egalizează: atît cu “întregul” de dimensiunea unei luni (primul întreg), cât şi cu “întregul”” de dimensiunea unui an (al doilea întreg).
a. Ecuaţia de ordin lunar: 1 zi = 1 lunã = 30 de zile
b. Ecuaţia de ordin anual: 1 zi = 1 an
c. Ecuaţia combinată 1 zi = 30 de zile; 30 de zile (1 zi = an) = 30 ani.
1 zi = 30 de ani
În felul acesta, întreaga perioadã de desfăşurare de 10 zile a ambelor sărbători (Sărbătoarea Trâmbiţelor şi Sărbătoarea Ispăşirii) este, în transpunerea istoric, de 300 de ani (10 x 30 = 300). Exact durata istorică a adventismului.
Adventismul reprezentantul profetic al judecăţii divine există istoric în tot acest intervel. În momentul de faţă, adventismul este trecut dincolo de jumătatea duratei sale istorice (2011 minus 1843 = 168 de ani; 300 minus 168 = 132).
