EXPERIMENTUL TERRA – EXPERIMENTUL LEGĂMÂNTULUI

– Eseu biblic – (6)

 

LEGĂMÂNTUL VECHIULUI TESTAMENT

Legământul Vechiului Testement este cea dintâi tranşă a Legământului postconflictual sau a Legământului mântuirii. O înzestrare a lumii noastre cu instrumentele salvării, în mod anticipat, jertfirii Domnului Hristos. Conform Bibliei, transportarea omului dinspre pământ spre cer, are nevoie de două şine: de şina umană (pocăinţa individuală) şi de şina divină (moartea substituitoare).

În Vechiul Testament şina divină nu este construită. Este înlocuită cu o improvizaţie simbolică (jertfa de animal). O improvizaţie care necesită aproape patru mii de ani, pentru procurarea materialului necesar, pentru întruparea divină. În acelaşi timp, din imperioasa nevoie ca omul să-şi obţină mântuirea în timpul propriei vieţi, şina umană trebuie instalată, în sine, de la început.

Instalarea şinei divine necesită şi o contribuţie omenească. Un popor care să instaleze terasamentul uman. Urmând ca Domnul Hristos să monteze, şina divină, cu propriile sale mâini.

În consecinţă, în Vechiul Testament există două legăminte: (I) Legământul principal sau Legământul mântuirii umane (Marele Legământ) pentru întreaga omenire şi (II) Legământul satelit sau Legământul slujirii istorice (Micul Legământ) pentru poporul Israel.

I. LEGĂMÂNTUL MÂNTUIRII UMANE

(MARELE LEGĂMÂNT)

Legământul mântuirii umane reprezintă contractul divin-uman care indică principiile sau semnele simbolice ale mântuirii. Este  încheiat, în primul rând, cu Adam. Apoi cu toţi urmaşii acestuia care primesc regulile acestui contract divin. Biblia nu ne aminteşte despre toate persoanele care închieie acest contract divin, ci doar despre patriarhi.

Legământul postconflictual sau Legământul mântuirii umane (Marele Legământ) se află la dispoziţia tuturor oamenilor care află despre adevărul divin. Executarea acestui legământ necesită respectarea celor patru principii ale acestui contract sacru.

1. Principiul sau semnul simbolic de identificare (Sabatul)

În învălmăşala religiilor acestei lumi, este necesară şi descoperirea religiei autentice. Chiar şi în sânul lumii antice. Întotdeauna a fost necesară cunoaşterea semnului de identficare a religiei autentice. Legământul mântuirii presupune un semn de identificare. Planul de Mântuire fiind destinat exclusiv planetei noastre, nu poate să poarte, decât cele trei semne numerice provenite din cele trei fenomene caracteristice ale acestei lumi: o lume a luminii (7), o lume a vieţii derivate (12) şi o lume a păcatului şi morţii (2).

Pentru identificarea Legământului mântuirii umane este ales de către Divinitate faptul că suntem o lume a luminii (7). Ilustrarea principală este redată simbolic sau parabolic în istoria creaţiunii (Gen. 1. 1-31) Lumina este aleasă, în acest scop, pentru dinamica sa caracteristică, bazată pe existenţa celor 7 culori: compunerea, descompunerea şi recompunerea acestora.

– Compunerea luminii din 7 culori: reprezintă formarea sau crearea lumii umane în 7 zile (Sabatul).

– Descompunerea luminii în 7 culori: reprezintă căderea în păcat şi se nasc 7 dezastre istorice (7 Preceţi).

– Recompunerea luminii din 7 culori: reprezintă refacerea lumii umane prin 7 perioade istorice (7 Scrisori).

Sabatul este semnul creării lumii umane (compunerea simolică a lumii umane în 7 zile). Un semn pe care trebuie să-l poarte şi Legământul mântuirii (legământul recompunerii simbolice a lumii umane). Domnul Hristos,  Mijlocitorul Legământului, adică al recompunerii simbolice a lumii umane, se odihneşte, în mormânt, în Sabat.

2. Principiul sau semnul încheierii Legământului mântuirii (Paştele)

Cel de-al doilea semn carcteristic al lumii noastre este  faptul că suntem o lume a vieţii derivate (12). Viaţa actuală a omenirii derivă, biblic, din coasta „luată” din setul unilateral de 12 coaste ale primului Adam (genealogia primului Adam). Viaţa omenirii mântuite derivă din coasta „străpunsă” din setul costal unilateral al Celui de-al  doilea Adam (genealogia Celui de-al doilea Adam). Numărul 12 este astfel simbolul vieţii derivate. Încheierea Legâmântului mântuirii se bazează pe transferul omului din setul numeric costal (12) al primului Adam, în setul numeric costal (12) al Celui de-al doilea Adam (Cartea vieţii).  Pentru a ilustra acest numar, cele 12 coaste ale primului Adam sunt îmbrăcate simbolic, în Vechiul Testament, de către cele 12 Seminţii ale poporului Israel, iar cele 12 coaste ale Domnului Hristos sunt ilustrate simbolic, în Noul Testament, prin cei 12 Apostolii ai Bisericii primare. Ilustrarea principală este redată simbolic sau parabolic în istoria vieţii lui Adam (Gen. 2, 21-22).

În perioada poporului Israel simbolul încheierii Legământului constă, de asemenea, şi în ieşirea acestuia din Egipt (simbolul genealogiei primului Adam) şi transferarea lui în Canaan (simbolul genealogiei Celui de-al doilea Adam). O transfera posibilă prin intermediul Mielului pascal. Ungerea uşiorilor uşii cu sângele acestuia reprezită singura cale de transferare din Egipt în Canaan. Sărbătoarea Paştelor reprezintă semnul simbolic ritualic al încheierii Legământului, în Vechiului Testament. Adică al trecerii din lumea derivată din coasta „lută” din setul costal (12) al primului Adam (Egiptul), în lumea derivată din coasta „străpunsă” din setul costal (12) al Celui de-al doilea Adam (Canaanul) În acest sens, dovezi biblice sunt multe: Paştele este prima sărbătoare a Sanctuarului, Mielul pascal nu este jertfit de preot, nu este practicat în Sanctuar, ci în jurul acestuia sau la domiciliu. Tinerii evrei intră în viaţa religioasă la Sărbătoarea Paştelor.

Omul nu este vinovat că se naşte în genealogia  primului Adam. În consecinţă, pentru transferarea respectivă în genealogia Celui de al doilea Adam, nu este nevoie de pocăinţă, ci numai de credinţă (Mielul Pascal). Nu este necesară pocăinţa, privind apartenenţa prin naştere la genealogia primului Adam. Însă în afară de faptul că este născut în descendenţa adamică, de care nu-i vinovat, omul se află în conflict cu Legea divină, de care este vinovat. Ca atare, pentru încheierea Legământului mântuirii nu este necesară pocăinţa, ci numai credinţa în moartea substituitoare a Domnului Hristos. Cu condiţia rezolvării ulterior sau concomitemt, pentru obţinerea mântuirii,  a conflictului personal cu Legea divină (pocăinţa umană + credinţa în moartea substititoare a Domnului Hristos).

3. Principiul sau simbolul exercitării Legământului mântuirii (Jertfa ispăşitoare)

Cel de-al treilea simbol biblic al lumii noastre constă în faptul că suntem o lume a păcatului şi a morţii naturale (2). Ilustrarea principală este redată simbolic sau parabolic în  istoria celor 2 Pomi edenici (Gen. 2, 8-9) Cifra 2 ilustrează, aşa dar, cele 2 consecinţe ale conflictului edenic, dintre om şi Pomul cunoştinţei binelui şi răului, urmat de retragerea Pomului vieţii.  Şi, totodată, a conflictului juridic postedenic, dintre om şi  Legea divină: păcatul şi moartea juridică. Un argument important constă, de asemenea, în faptul că Lege divină aposedă două normative: normativul indicării păcatului şi normativul condamnării la moartea juridică (2). În consecinţă, soluţionarea conflictului juridic respectiv impune două procedee distincte: (1) pocăinţa umană şi (2) substituirea morţii juridice, de către Domnul Hristos.

O dovadă magistrală, în această privinţă, o constitui, de semenea, faptul că la încheierea Legâmântului mântuirii cu Adam, Dumnezeu instituie principiul altarului şi al jertfei de animal. Altarul înseamnă încheierea Legământui mântuirii, iar jertfa de animal înseamnă exercitarea Legământului mântuirii. Despre  gesticulaţia jertfei primordiale nu ştim nimic. În sistemul Sanctuarului ni se comunică însă faptul că  jertfa de ispăşire conţine două gesturi simbolice (Lev. 4, 27-29):  (1) punerea mâinii pe capul animalului (declararea pocăinţei umane prin Duhul Sfânt) şi (2) junghierea animalului (solicitarea morţii Domnului Hristos). Jertfa de ispăşire este, în Vechiul Testament, simbolul executării Legământului  mântuirii

Nu numai jertfa de animal, în sine,  posedă în sine cifra 2, ci întregul Sanctuar: două încăperi (Sfânta şi Sfânta Sfintelor), două obiecte ritualice în Sanctuar (Chivotul de aur şi Altarul de aur), două gesturi execută preotul în Sanctuar (spre Chivotul de aur şi spre Altarul de aur).

Ori de câte ori păcătuim, trebuie executăm două acţiuni conform Legământului mântuirii (2): declararea pocăinţei unană şi solicitarea substituitoare a morţii divine.

4. Principiu sau semnul verificării juridice a Legământului mântuirii

Îndeplinirea exactă a Legământului mântuirii are o extrem de mare  importanţă. Omul este fiinţă liberă.  Refacerea sa morală, liberă, prin Duhul Sfânt, şi  substituirea sa penală prin Domnul Hristos, trebuie verificată juridic. Nu poate intra în împărăţia cerurilor o persoană care nu înţelege transformarea sa liberă dintr-o fiinţă a dezordinii libere, într-o fiinţă a ordinii libere. Ideea actuală a transformării automate, prin credinţă, de către Domnul Hristos sau Duhul sfânt, este o idee straină Bibliei. Lozinca religioasă la modă, în zile noastre  – totul prin Hristos – nu corespunde cerinţelor Legământului mântuirii.

Judecata divină are loc după închiderea Harului. Persoana umană este judecată de Dumnezeu, fără participarea sa. Un important motiv pentru care omul nu are nici un simbol de executat. Doar preotul Aaron execută, la sfârşitul anului religios, un ritual special:  Sărbătoarea Ispăşirii (simbolul judecăţii divine).

II. LEGĂMÂNTUL SLUJIRII ISTORICE

(MICUL LEGĂMÂNT)

Cu aproape douăzeci de veacuri mai înainte de miracolul Primului Advent, pe planeta noastră încep pregătirile pentru întruprea şi lucrarea Domnului Hristos. Mântuitorul nu se poate naşte, creşte şi lucra oriunde. Este necesar un popor anumit pentru a alcătui platforma terestră necesară pentru asigurarea, atât a bazelor socio-materiale, cât şi a bazelor psiho-sprituale terestre, pentru personalitatea fizică şi spirituală umană a Fiului lui Dumnezeu. Datorită misiunii sale de a pregăti Primul Advent, poporul Israel trebuie să fie, în acelaşi timp, o „lumină” pentru lume.  Nu acesta este însă scopul său principal.

1. Principiul sau semnul de indentificare instituţională (Sabatul)

Şi în Legământul slujirii, la fel ca şi în Legământul mântuirii, poporului Israel respectă principiul universal al semnului de identificare instituţională: Sabatul. Un popor angajat în serviciul divin, ca poporul Israel, este obligat să repecte acelaşi simbol de identificare, atât a statului eveu, cât şi a bisericii ebraice. Se respectă ideea principală conform căreia lumea noastră este  o lume a luminii (7).

Una din dovezile cele mai importante sunt reprezentate de faptul că în Sanctuarul levitic, simbolul Bisericii lui Dumnezeu este Sfeşnicul cu 7 braţe. Cele 7 culori ale spectrului, şi cele 7 zile ale creaţiunii sunt ilustrate prin cele 7 lumini ale Sfeşnicului de aur.  Un indiciu clar că şi Legământul slujirii (Micul legământ) poartă acelaşi semn instituţional ca şi Legământul mântuirii: Sabatul. Pe această cale se demonstrează că, atât creaţiunea, cât şi recreaţiunea au acelaşi semn simbolic ilustrativ.

2. Principiul sau semnul de încheiere a Legământul slujirii (circumcizia)

Expresia Legământului slujirii prezentată lui Avraam – „Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara aceasta în care locuieşti ca străin”  (Gen. 17, 6) – se referă la Domnul Hristos. Un comentariu pe care îl face Apostolul Pavel, în acest sens, lămureşte acest subiect (Gal. 3, 16). O dovadă a faptului că Legământul slujirii istorice (Micul Legământ) este destinat pregătirii Primului Advent.

Legământul slujirii istorice (Micul Legământ) este încheiat, în mod liber, numai cu Avraam. Urmaşii săi se înscriu în mod inconştient, în a opt zile de la naştere, prin circumcizie (Gen. 17, 12). Un simbol care este aplicat numai la bărbaţi şi  care constă în rezeţia circulară a părţi terminale a organului reproducător masculin. O ilustraţie clară a faptului că este vorba despre o populaţie închisă.  Singurul mod de menţinere izolată ca popor, în clocotul istoric al unei lumi care se află într-o continuă interferenţă existenţială (cuceriri şi dispariţii naţionale).

3. Principiul sau semnul de exercitare a Legământului slujirii

Exercitarea Legământului slujirii constă în respectarea de către fiecare generaţie a circumciziei. Îndeplinirea acestui legământ necesită două mari cerinţe istorice: unele de ordin socio-material şi altele de ordin psiho-spiritual.

– Cerinţele socio-materiale reprezintă, în cadrul Legământului slujirii, o mare sarcină a poporului evreu. Şi anume, cucerirea şi păstrarea Canaanului ca teren terestru pentru întruparea Domnului Hristos. O sarcină foarte grea care a necesitat, în condiţiile antichităţii târzii, foarte multă vărsare de sânge.

– Cerinţele psiho-spirituale reprezintă, în cadrul aceluiaşi legământ, o tot atât de mare sarcină a poporului evreu. Şi anume, necesitatea asigurării fundamentelor spirituale, atât pentru Domnul Hristos, cât şi pentru om. În primul rând, construirea Sanctuarului, şi, în al doilea rând, scrierea Bibliei, o Carte de cultură religioasă universală.

Aceste două monumente, plus monumentul Crucii sunt semnele îndeplinirii misiunii respective. Chiar dacă nu întregul popor Israel respectă cerintele acestui legământ, totuşi o „ramaşită”  îşi duce pănă la capăt misiunea încredinţată. De fap, în Vechiul Trestament, poporul Israel nu este unica expresie, de pe acest pământ, care se află în relaţii, prin Legământului mântuirii, cu Dumnezeu. Există un filon spiritual, adept al principiilor divine, risipit pretutindeni, în vremea respectivă, care respectă în totul Legământul adamic. Din cadrul acestuia – Avraam, Melhisedec, Balaam, Iov, Ietro etc – ne sunt făcuţi cunoscut în Biblie. Avraam este doar o ramură a acestui uriaş arbore genalogic, o ramură care a fost chemată la o lucrare specială.

4. Principiul sau semnul duratei de manifestare

Legământul mântuirii unane (Marele Legământ) se întinde pe toată durata Harului. Sfârşitul acestuia este stabilit la încheierea perioadei de 2300 de ani din Dan. 8, 9-14. În schimb, Legământul slujirii istorice (Micul Legământ) este de o durată mult mai scurta (este un legământ satelit sau auxiliar). Doar atât cât este necesar pentru realizarea Primului Advent. Finalul acestui legământ este stabilit profetic, prin perioada de „70 de săptămâni”.  Adică 490 de ani. Prin intermediul acestui interval de timp se stabileşte anul 31 d.H ca moment istoric pentru crucificrea Mântitorului, iar anul 34 d.H. ca momentul de sârşit al Legământului slujirii (Micul Legământ)  (490 minus 457 + 1 (anul 0) = anul 34; jumătatea ultimei săpămâni este anul 31). De atunci, poporul Israel rămâne în istorie ca  orice popor. Mântuirea fiind individuală, posibilitaţile de întoarcere la principiile divine sunt egale, atât pentru orice evreu, cât şi pentru oricare altă persoană din această lume.

Programe populare




Comentariile sunt inchise.