EXPERIMENTUL TERRA – EXPERIMENTUL LEGĂMÂNTULUI

–          Eseu biblic – (4)

INTRODUCERE

Legământul biblic exprimă raporturile concrete – cultico-religioase – dintre om şi Dumnezeu. Un mod de prezentare, executare şi sancţionare a contractului divin-uman respectiv. Există un singur Legământ care este reprezentat prin două tipuri distincte:

1. Legământul biblic de tip preconflictual (Legământul încetăţenirii umane)

2. Legământul biblic de tip postconflictual (Legământul reîncetăţenirii umane)

2.1. Faza Vechiului Testament (asociere cu Legământul avraamic)

2.2. Faza Noului Testament

Orice tip sau fază a Legământ divin-uman are aceeaşi structură problematică. Şi are la bază patru principii de lucru:

1. Principiul simbolic de identificare instituţională

2. Principiul simbolic de încheiere convenţională

3. Principiul simbolic de exercitare bipartită

4. Principiul simbolic de verificare şi executare juridică

1. LEGĂMÂNTUL BIBLIC DE TIP PRECONFLICTUAL

(Legământul încetăţenirii umane)

Legământul biblic de tip preconflictual – cel dintâi contract divin-uman din zorile omenirii – urmăreşte încetăţenirea juridică a persoanei create în împărăţia lui Dumnezeu.

Ca o dovadă o constituie faptul că acest Legământ este exprimat prin cele patru principii fundamentale cu caracter cultico-ritualic, prezentate anterior.

1. Principiul simbolic de identificare instituţională

(Sabatul)

Principiul simbolic de identificare instituţională a Împărăţiei lui Dumnezeu. Un semn simbolic care trebuie să fie cunoscut de persoana nou creată care doreşte să se încetăţenească în acest cadru juridic divin.

Încă de la început, Dumnezeu prezintă perechii umane faptul că Sabatul este emblema Împărăţiei lui Dumnezeu, de expresie terestră. Lumea umană, în calitate de formă terestră a  Împărăţiei lui Dumnezeu, este adusă la existenţă în şase zile active, plus ziua a şaptea, ziua de repaus sabatic.

În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea pe care o zidise şi o făcuse – Gen. 2, 2-3.

Sabatul înseamnă ziua stabilită, ritualic, în care omul omagiază creaţiunea şi  Creatorul. Baza de instituire sunt cele 7 zile ale creaţiunea (6 +1 = 7)

Problema cifrei 7 este însă mult mai complexă. Trebuie să ne întrebăm motivul pentru care creaţiunea însăşi îmbracă durata de 7 zile.

Răspunsul categoric, în această privinţă, constă în faptul lumea umană, conform primei zi a creaţiunii, este o „lume a luminii”. Lumina, la rândul ei, este compusă din 7 culori (spectrul solar). Dinamica spectrului luminii – compunere, descompunere şi recompunere –  este un mod de ilustrare a dinamicii istorice a lumii umane însăşi.

Compunerea luminii din cel 7 culori ale spectrului ilustrează formarea în 7 zile a lumii umane (7 zile ale creaţiunii).

Descompusă luminii în cele 7 culori ale spectrului ilustrează descompunerea lumii umane căzute în păcat şi moarte, în cele 7 aspecte distincte ale scesteia (7 Peceţi).

Recompunerea luminii din cele 7 culori ale spectrului ilustrează refacerea  lumii căzute în păcat, refacere care are ca simbol „curcubeul” (7 Biserici).

Aşa se explică folosirea cifrei 7 într-o mulţime de simoluri ale Apocalipsei. O cifră care prezintă Planeta Terra, ca o lume a luminii.

2. Principiul simbolic de încheiere convenţională

(Grădina Edenului)

Principiul simbolic de încheiere convenţională constă în acceptarea liberă a omului de a încheia Legământul preconflictual. O înţelegere din partea acestuia de a căpăta apartenenţa sau titlul de cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Privită, în general,  încheierea de către Divinitate a contractului interpersonal cu cei doi oameni, presupune pregătirea acestora pentru a înţelegere că îmbrăcarea calităţii de cetăteni ai Împărăţiei divine,  implică nişte obligativităţi care le revine în contextul situaţiei de fiinţe libere.

În scopul acesta, le creează celor doi oameni, un cadru specific simbolic care reprezintă semnul primirii lor în Împărăţia divină. Un cadru specific care constă în construirea unui simbol al împărăţiei sacre, şi care este reprezentat de Grădina primordială. Simpla aceptare umană de-a intra în acest sediu existenţial înseamnă, a deveni nu numai nişte proprietari ai Edenului, ci şi cetăţeni în familia cerească.

Apoi  Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncare şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului – Gen. 2, 8-9.

În acest spaţiu existenţial, Dumnezeu încheie Legământul primordial sau Legământul încetăţenirii cereşti, prezentându-le celor doi oameni textul deplin al contractului respectiv.

Domnul Dumnezeu a poruncit omului spunând: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit – Gen. 2, 16-17.

Condiţia respectării Legământului divin este simplă.  Omului i se explică importanţa Pomului cunoştinţei binelui şi răului. Neconsumarea din fructele lui constituie demonstrarea acceptării şi rămânerii în cadrul încetăţenirii respective.

3. Principiul simbolic de exercitare bipartită

(Pomii grădinii)

Exercitarea Legământului mântuirii constă în respectarea celor două clauze ale acestei convenţii divine – clauza morală şi clauza penală – de către cele două părţi.

Clauza morală

Clauza morală revine omului şi constă în respectarea principiului moral.  Un principiu care reprezintă neconsumarea din fructele Pomului cunoştinţei binelui şi răului. Un aspect care înseamnă păstrarea cetăţeniei divine (nemanifestarea „răului sau a „păcatului”). În acelaşi timp, menţinerea dreptului de a mânca din Pomul vieţii (asigurarea menţinerii vieţii eterne).

Clauza penală

Clauza penală revine lui Dumnezeu şi înseamnă respectarea principiului penal. Şi anume, dacă omul consumă din fructele Pomului cunotiinţei binelui şi răului îneamnă pierderea cetăţeniei divine (manifestarea „răului” sau a păcatului). În acelaşi timp, trebuie să i se interzică, în mod definitiv,  consumului din Pomul vieţii (apariţia moarţii).

Aprent este foarte uşoară respectarea acestei cerinţe de către om.  În realitate, toată această reţinere este dependentă de convingerea de a proceda în felul acesta. În condiţiile acelor vremuri primordiale, există şi păreri opuse acestui principiu. În simbolistica biblică se vorbeşte despre un factor de inducere, în mod simbolic, în eroare a Evei. Avantajele neconsumării din pomul respectiv, sunt contracarate de dezavantajele respectării poruncii divine. Din această cauză, aspirând la o cunoaştere care să atingă nivelul Dumnezeirii, Eva încalcă Legământul preconflictual.

4. Principiul simbolic de verificare şi exercitare juridică

(Sabia de foc)

Destul de conştientă de gestul pe care-l face, Eva consumă din fructul respectiv. Alegerea sa este determinată de o dezinformare privitoare la rezultatele propriei sale alegeri.

Clauza morală a Legământului iniţial este încălcată. Omul doreşte să încerce să construiască o lume secesionistă. O lume paralelă cu Împărăţia lui Dumnezeu: lumea dezvoltării cunoaşteri umane, prin omul însuşi.

Clauza penală a Legământului iniţial intră atunci în acţiune. Dumnezeu izgoneşte perechea umană din grădina Edenului. Această atitudine divină înseamnă eliminarea simbolică a celor doi oameni, din calitatea de cetăţeni ai împărăţiei lui Dumnezeu, şi interzicerea accesului lor la Pomul vieţii.

Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsărtul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii – Gen. 3, 24.

Retragerea Pomului vieţii înseamnă de fapt retragerea lui Dumnezeu fizică din natură şi societatea umană. Omenirea pluteşte singură în corabia ei din ce în ce mai uzată pe marea furtunoasă a entropiei proprii. Vieţuim într-o natură în care trăim pe cont propriu. Ne  naştem sau nici nu ne naştem, trăim sau nici nu trăim, fără îndoială murim.

Moştenim cu toţii această viaţă precară, ca urmare a izolării primului Adam de Dumnezeu. Moştenim păcatul pierderii cetăţeniei cereşti. Moştenim o natură şi o istorie în care nu se manifestă prezenţa fizică a lui Dumnezeu. Din această cauză murim. Totodată,  trăim într-un permanent conflict la nivel local sau internaţional. Succesiunea generaţiilor nu  ne salvează decât ca specie umană, nu ca indivizi umani.

Omul nu este doar un moştenitor al pacatului lui Adam. Ci este şi un încălcător al Legii divine, posedând propriul lui păcat şi propia sa moarte eternă. (va urma)

Programe populare




Comentariile sunt inchise.