EXPERIMENTUL TERRA – BIBLIE ŞI DOGMĂ

– Eseu biblic – (15)

DOGMA „MISTICISMULUI” NEDIFERENŢIAT

Dogmă înseamnă tradiţie. Tradiţiile încalcă principiile biblice. Ne scăldăm în dogme. Oare cine are dreptul să le critice ? Oricine. Toţi. Fiindcă mântuirea este individuală. Organizaţia – indiferent de nivelul de structură despre se care vorbeşte – nu-şi poate acorda mântuirea sieşi, cu atât mai puţin celor pe care pretinde că-i conduce.

Din moment ce nimeni nu poate acordă mântuirea nimănui, trebuie să studiem Biblia în mod individual şi să diferenţiem între principiile divine şi dogmele tradiţionale aceptate până acum. Adevărata Biserică este cea cerească, bazată pe Biblie. Biserica pământească este organizată de oameni şi plină de tradiţii.  Despre fiecare dintre noi se spune: pentru că zici: sun bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii ca eşti ticălos, nenorocit, sarac, orb şi gol (Apoc. 3, 17).

O avertizare care se adresează mie, ţie, tuturor. Pentru respectara sfatului respectiv, nu avem nevoie de aprobarea pământească. Trebuie să îndeplinim cele trei remedii cereşti pentru Loadiceea. Niste remedii care se referă tocmai la părăsirea dogmelor. A cumpăra aur curăţit prin foc înseamnă trecerea adevărului prin focul cercetării proprii pentru arderea dogmelor. Recunoaşterea tutur stilurilor de vorbire, la modul propriu, la modul figurat. Alfel spus, înseamnă reformă în citirea Bibliei. A cumpăra haine albe ca să ne imbracăm cu ele înseamnă a reintroduce îndrepătăţirea prin fapte (îndreptăţirea păcăinţei) alături de  îndreptăţirea prin credinţă (îndreptăţirea iertării). Un fapt care nu este legalism. Altfel spus, înseamnă, reformă în citirea Bibliei.  A cumpăra doctorie pentru ochi înseamnă a schimba mentalitatea: a privi altfel sensul lucrurilor, rolul organizaţiei,  rolul pionierilor, respingerea dogmelor. Altfel spus, înseamnă reformă în citirea Bibliei.

Se vorbeşte peste tot despre redeşteptare şi reformă. Nimeni nu o îndeplineşte pe niciuna. Şi nimic nu se va face niciodată, pănă ce nu va avea loc reforma. Mare reformă a întregului adventism. Reforma religioasă a secolului XIX trebuie reluată şi tratată în lumina Bibliei Ştiinţei şi Istoriei secolului al XXI-lea. Biserica adventă  intră în istorie – spre surprinderea multora de  astăzi – tocmai pentru a scoate din vistieria Bibliei adevărul acesteia. Şi totuşi niciodată până în zilel nostre, Mişcarea adventă, nu şi-a pietrui drumul cu tot adevărul. Pentru că adevărurile  necesită macarale uriaşe. Şi muşchii intelectuali ai vremurilor actuale.

Misticismul este teoria şi practica religie de dincolo de gândire şi de credinţă. O religie care constă în pretenţia unei experienţe  directe cu supranaturalul. O experienţă supraintelectuală de comuniune cu divinitatea, de aflare a adevărului printr-o comunicare de dincolo de gândirea obişnuită, printr-o cunoaştere superioară  prin intermediul viziunii, a extazului sau a transei de scufundare într-o realitate sperioară. Tot în cadrul misticismului se cuprinde descrierea  minunilor la tot pasul, apelarea la rugăciune ca la un instrument de manevrare a Divinităţii.  În acelaşi timp, este vorba despre trăirea fenomenul de umplere cu Duhul Sfânt, precum şi aşteptarea Ploii Târzii în vederea transformării umane, despre vorbeşte şi Ellen White fără exstenţa unei demonstraţii biblice.

Dezastrul gândirii religioase porneşte, în foarte multe cazuri de la aceste experienţe mistice care încep să antrenze mase din ce în ce mai largi. Există chiar şi în religia noastră o tendinţă continuă  a fundamentalimului religios (fanatismul) de a organiza ore de rugăciune, în loc de dezvolta rugăciunea personală în „camăruţă.  Tendinţa orelor de rugăciune în „foc” nestins, o dovadă că nu se înţelege rolul adevărat al rugăciunii. Se poate vorbi în această privinţă despre două sisteme de gândire care se conturează în lumea noastră religioasă: gândirea mistico-religioasă nediferenţiată şi gândirea religioasă mistică diferenţiată.

1. GÂNDIREA MISTICO-RELIGIOASĂ NEDIFERENŢIATĂ

A gândi înseamnă a generaliza

A cunoaşte înseamnă a diferenţia

Caracteristica fundamentală a acestui tip de religie constă în faptul că se recunoaşte cauzalitatea supranaturală, negându-se sau nesocotindu-se cauzalitatea naturală. Cu alte cuvinte, păstrarea în epoca noastră a unei gândiri de tip antico-medieval. O gândire care consideră toate efectele Naturii, Istoriei şi a relaţiilor religioase de factură divină. Se merge până acolo încât întreaga religie este marcată de minuni diverse, despre care se scriu cărţi şi se editează reviste.

Gândirea mistico-religioasă se caracterizează printr-o cunoaştere falsă a realităţii. În toată existenţa  persoanelor, care o practică, se concepe intervenţia permanentă a forţelor supranaturale.Toţi cei care se încadrează în acest sistem de gândire aşteapta aşa-zisle „vremuri de reînviorare” spirituală, prin  revărsarea Duhului Sfânt. Se crede că Divinitatea intervine direct asupa mersului Bisericii sau aspra Mişcărilor religioase diverse. Toate persoanele mistice consideră că omul şi Biserica sunt asemenea unor obiecte asupra cărora Dumnezeu acţionează cum crede de cuviinţă. Nu ştiu sau nu vor să ştie că atât omul, cât şi Biserica sunt subiecte libere, care sunt condu-se prin intermediul ideilor sacre transmise prin Cuvânt. Şi că, numai dacă sunt primite în mod liber, de către om şi biserică, şi sunt puse în practică, au efectele scontate.

Una dintre cele mai grave urmări  ale gândirii mistice nediferenţiate, nediferenţire care apare  chiar şi  în exprimarea scriitorului biblic, se referă la modul scrierii textului sacru însuşi. Se ştie că pana acestor scriitori nu cunoaşte decât cauzalitatea supranaturală. Ei sunt rodul timpului lor. Ca urmare, toate descrierile din perioada iniţială a istoriei Biblice sunt prezentate sub formă de minuni divine. Cauza ploii, cauza coacerii fructele, cauza stărilor sufleteşti umane sunt rezultatul dispunerii forţelor divine. Un important motiv pentru care, toate fenomenele interioare şi exterioare omului capată caracter miraculos. Paginile Bibliei sunt impregnate de minuni, un motiv care îi bucură pe mistici, dar îi alertează  din ce în ce mai mult pe criticii biblici. În realitate, este vorba despre o prezentare a lumii, şi mai ales a poporului evreu, într-un mediu de ordin exclusiv supranatural. Un fapt care îi determină pe toţii misticii să aştepe  repetarea acestor vremuri, în zilele noastre. Adică necesitatea de a ne scălda în tot fel de minuni. Un fapt care nu se va petrece niciodată, cu toate că se vorbeşte tot timpul, în perioda actuală, despre revenirea la vremurile biblice (Ploaia Târzie). Trebuie să ştim că Ploaia Timpurie a dat naştere Bibliei Vechiului Testament, în timp ce Ploaia Târzie a dat naştere Bibliei Noului Testament.  Alte revărsări profetice ale Duhului Sfânt nu mai sunt descrise în Biblie şi nici nu sunt necesare. Toate aceste înţelesuri greşite, în afară de fapul că sunt întreţinute de voci pretinse autoritare, se datorează în mare parte gândirii mistico-religioasă nediferenţiate.

Gândirea mistico-religoasă nediferenţiată constă în simple păreri sau aparenţe, în presupuneri diverse lipsite de un conţinut real. Un aspect neclar şi confuz care este determinat de faptul că în perioada antică şi medievală, nu se cunoştea cauzalitatea reală, atât a fenomenelor materiale, cât şi spirituale. Gândirea nediferenţiată este gândirea lipsei de cunoaştere a realităţii. Şi misicul nediferenţiat, şi misticul diferenţiat cred în Biblie. Cel dintâi crede în ceea ce citeşte fără să diferenţieze, cel de al doilea crede în aceleaşi adevăruri în mod diferenţiat. Diferenţa între cunoaşterea acestora este de la cer la pământ.

Omul religios de gândire nediferenţiată reprezină cea mai insuficintă formă de cunoaştere. Este izvorul religiilor mistice care denaturează relaţia cu Dumnezeu, prin lipsa adevărului despre realităţi, prin găsirea unor căi false de încadrare în sfera raporturilor cu Divinitatea. La omul de gândire religioasă nediferenţiată te poţi aştepta la orice. Şi din nefericire tipul de percepere nediferenţiată domină în domeniul actual orice religie.

Trezindu-se absolut singur, după căderea în păcat şi moarte, omul se întâlneşte cu o lume necunoscută. Obiectele din jur îmbracă înfăţişări exterioare şi interioare total neştiute. Complexitatea acestei lumi este atât de mare, încât omul primordial se scaldă într-o subiectivitate totală. Şi ceea ce este cel mai grav, în toată această stare a omului care nu ştie cauzalitatea lucrurilor, constă în faptul că această formă falsă de cunoaştere se întâlneşe şi la omul religiei de astăzi.

Este o anomalie faptul de a lua în seamă doar cauzalitatea supranaturală chiar în domeniul spiritualităţii religioase. A mai gândi în stilul teologiei vechi, după ce Biserica a trecut prin „hrănirea din pustiu” (Apoc, 12, 6, 14), adică după ce a trecut prin perioada Scolastici, este o stagnare istorică nepermisă. Explicaţiile conceptelor noastre despre mântuire nu mai pot fi bazate pe teologia istorică străveche. Există posibilitatea unor noi demonstraţii ale multor adevăruri biblice, posibilităţi pe care omul de gândire mistică nediferenţiată nu le cunoaşte. Şi tocmai pentru că nu le cunoaşte, nu se lasă convins de noile posibilităţi, se opune acestora.

2. GÂNDIREA MISTICO-RELIGIOASĂ DIFEREŢIATĂ

Caracteristica acestui sistem de gândire constă în faptul că diferenţiază, în primul rând, între cauzalitatea supranaturală şi cauzalitatea naturală. Nerespectarea deoptrivă a ambelor cauzalită, de către scriitoul biblic, reprezintă mărul discordiei în interpretarea acestei măreţe Cărţi. Scriitorul biblic nu diferenţiază, fiindcă nu poate, dar noi nu trebuie nici să-l criticăm, nici să criticăm Biblia. Trebuie pur şi simplu să diferenţiem şi să interpretam altfel, decât până acum, textul biblic.

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Reforma secolului al XIX-lea este desfăşurată de oameni de gândire mistico-religioasă nediferenţiată. Şi că revine oamenilor de gândire religioasă diferenţiata să dezvolte, într-o faza secundară, această reformă religioasă. În vremea noastră trebuie trecută printr-o nouă gândire întreaga Reformă religioasă a secolului al XIX-lea. Nu în sensul fundamentalismului, ci în sensul omului secolului nostru care înţelege că mântuirea este strict individuală. Ideea veche a Mişcării advente organizate ostăşeşe, în marş triumfal, se probuşeşte de la sine. Gândirea diferenţiată impune ca această reformă s-o facă, liber, orice individ. Nu un comitet sau comitete de elită. Mântuirea este a omului în sine care îşi face – în raport de tot ce se petrece în jurul său – gândirea necesară. Chiar dacă, de exemplu, nu orice om poate scrie un roman, totuşi poate aprecia un roman bun. Tot aşa, omul actual, dacă nu poate face o Reformă singur, poate să-şi de-a seama de cei care ştiu să separe dogmele de principii.

Trebuie precizat că în vremea noastră domină gândirea religioasă nediferenţiată. Adică antico-medievală. Un sistem de gândire care corespunde cu cultura omului înapoiat. Dn această cauză, sistemul conceptual modern sau postmodern de gândire, vine în conflict cu sistemul nediferenţiat de gândire al lumii religioase din ţările înapoiate cultural-stiinţific. Marele avânt al ateismului se datorează în cea mai mare parte fapului că religia este şi se menţine de tip mistic, nediferenţiat. Prin urmare, în contradicţie cu realitatea. Toate acestea se datorează dogmei „misticismului” care domină gândirea religioasă actuală. Enumerăm, spre exemplificare, câteva diferenţieri pentru a înţelege motivul primejdiei dogmatismului „misticismului” religios.

Diferenţierea:

Creaţional (primele exemplar vii; nu mai pot fii întâlnită de noi. Nu se mai există creaţiunea în natura noastră).

Natural (decendenţa umană naturală; nu Dumnzeu aduce pe lume descendenţa umană, ci natura reproductivă).

Diferenţierea:

Obiect (tot ce aparţine  lumii naturale este de domeniul obiectelor. Dumnezeu şi omul pot acţiona direct în limitele legilor naturii)

Subiect (tot ce aparţine lumii conştiente este de de domeniul ordinii libere. Dumnezeu şi  şi orice făptură nu pot acţiona asupra spiritului, decât numai indirect,  adică prin idei).

Diferenţierea:

Cauză naturală (cauzalitatea naturală acţionează în mod obişnuit – prin ea se desfăşoara fenomenele naturale actuale).

Cauza supranaturală (cauzalitatea supranaturală acţionează în mod excepţional, în vremea noastră şi doar în domeniul minunilor – minuni de tip miraculos sau natural).

Diferenţierea:

Moral (raporturi libere ale omului cu normativul moral al Legii divin-juridice; expresia păcatului pe care numai omul îl poate stopa prin educaţie divină a Duhului Sfânt)

Penal (raporturile impuse omului de normatiul penal al Legii divin-juridice; expresia morţii pe care numai Domnul Hristos o poate stopa prin jertfa Sa ispăşitoare în locul nostru)

Diferenţierea:

Darurile Duhului Sfânt (înzestrarea de către Duhul Sfânt a unor oamei cu calitatea de profeţi sau cu puteri supranaturale pentru a realiza diferite minuni)

Roadele Duhului Sfânt (educaţia de către Duhul Sfânt prin Cuvânt, pe calea ideilor pentru formarea caracterului propriu, al tuturor oamenilor care doresc)

Diferenţierea:

Sfinţirea funţională (o dedicare într-o slujbă preotească sau de executare a unei acţiuni corecte  în ilustraţia simbolică a Sanctuarui; în zilele noatre nu  există sfânt funcţional)

Sfinţirea morală (o manifestare corectă din partea unei persoane faţă de Poruncile lui Dumnezeu, privind pe toţi oameni).

Diferenţierea:

Mitul profan (o ilustraţie închipuită de către om pentru a reda diferte aspecte ale misterelor acestei lumi, pe care acesta nu le cunoaşte, doar şi le imaginează în mod eronat).

Mitul divin (o iultraţie pe care Dumnezeu o  foloseşte pentru redarea diferitelor aspecte pe care El le cunoaşte, şi pe care le prezintă simbolic)

Diferenţirea:

Asistenţa divină exitentă asupra naturii (forma de manifestarea non-entropică a lumii vii în prezenţa lui Dumnezeu, în Eden, pezenţă iluatrată prin existenţa Pomului vieţii)

Asistenţa divină absentă asupra naturii (forma de manifestare entropică a lumii vii fără prezenţa lui Dumnzeu, postedenic, ilustrată prin retragerea Pomului vieţii)  etc etc

Diferenţierile prezentate mai sus sunt mult mai extinse. Ele pot fi continuate la nesfârşit, fiindcă pe această cale se demonstrează, atat ordinea, cât şi dezordinea exactă a acestei lumi. Fără această diferenţiere  fenomenele de gândire ar fi confundate şi realitatea denaturată. Prin această diferenţiere se poate cunoaşte în mod corect toate aspectele materialităţile şi spiritualităţii. Altfel cunoaşterea este falsificată.

Trebuie să înţelegem că gândirea religioasă nediferenţiată nu respectă realitatea şi se îneacă în confuzii sau denaturări. Se ştie, că tocmai această cunoaştere eronată sporeşte coflictul dintre ateism şi teism şi dintre orientările religioase. A diferenţia înseamnă a ordona ideile în aşa fel, încât să reflecte corect realitatea din jur. Acolo unde  domneşte cunoaşterea deplină, misticismul nediferenţiat dispare. Religia îmbracă o comportare demna, nescufundată în extaz sau în experienţe miraculoase care n-au nimic de-a face cu adevărul.

Cornelius Greising

Category:

Puncte de vedere

Programe populare




Comentariile sunt inchise.