Studiu biblico-ştiinţific (3)

OBÂRŞIILE VIEŢII TERESTRE ÎN LUMINA NATURII

O privire simplă şi neutră asupra naturii terestre, inspiră la meditaţii diverse. Vasta vitrină biologică a lumii noastre abundă în contradicţii bizare: ne pune înaintea ochilor, în mod egal, atât dovezi creaţionale, câte  şi dovezi evoluţioniste. Viaţa de pe Terra, datorită dezastrului ei fatal, este ca o monedă cu două feţe: pe una dintre ele străluceşte măreţia ei divină, pe cealaltă stăruieşte nimicnicia ei naturală. A vedea numai frumuseţea naturii este o anomalie tot atât de mare, ca şi  a vedea numai tragismul acesteia. Fiecare privire aruncată asupra acestei lumi este asemenea unui zar care cade, după caz, fie pe faţa originii sale  supranaturale, fie pe faţa originii sale naturale.

Filozofia spune ca acolo unde, omul vede prima dată  „unitatea în diversitate”, adică primul gând al acestuia fixat spre ceva anume, acolo se implantează şi logica şi practica acestuia. Dacă acest om vede faţa încântătoare a naturii, o concepe creaţionist, dacă îi vede faţa îngrozitoare, o concepe evoluţionist. Iar dacă  întâlneşte, în acelaşi timp, ambele feţe, se îndreaptă vrând, nevrând, deşi tot atât de greşit, spre o orientare mixtă.

Este necesar să precizăm, de la început,  că nici creaţiunea, nici evoluţia nu îmbracă aspecte caracteristice, prin care acestea să se explice şi să se autentifice  total. Nici unul dintre cele două aspecte nu îşi este suficient sieşi, fiindcă nici unul nu pune în evidenţă dimensiunea reală a lumii umane. Noi suntem o lume aparte.  Câtă logică lipseşte din modelul creaţiunii, tot atâta logică lipseşte şi din modelul evoluţiei. Prin urmare, nu este deloc o întâmplare faptul că unii oameni sunt creaţionişti şi alţi evoluţionişti. Nici unii nu pot explica, prin natură, totul până la capăt. Fiecare orientare, deşi trunchiată, are totuşi propria sa dreptate. Şi, în acelaşi timp, nici una nu-şi poate demonstra valabilitatea total. Fiindcă explicaţia lumii noastre – fie creaţional, fie evoluţionist – depăşeşte sfera unei înţelegeri în parametrii unei logici explicative de dimensiuni pur terestre.  Un aspect caracteristic şi, pe măsură ce vom înainta în acest studiu, vom descifra cauzalitatea acestui contrast.

Viaţa umană conţine, în ea, o absurditate evidentă. Suntem, aşa cum vom vedea, o lume paradoxală, o lume a deşertăciunii. Nu există, în însăşi raţiunea lucrurilor, explicaţii suficiente, nici pentru o operă inteligentă, nici pentru o operă a întâmplării.  Şi totuşi lumea noastră există. Există însă într-un mod care n-are o logică suficientă, nici în ea însăşi, nici în afara ei. Poate doar în ambele sensuri, o logică pe care doar Biblia o poate scoate la lumină.  Un fapt care necesită profunde explicaţii nu numai  de dincoace, ci şi de dincolo de cortina propriei noastre existenţe. O idee care ne conduce la conceptul biblic de prăbuşire morală umană, în mod liber, pentru a cărei salvare radicală, este necesară transformarea noastră într-un inevitabil experiment universal.

O analiză sumară a obârşiilor vieţii terestre necesită trecerea în revistă a semnalmentelor caracteristice care conduc spre cei doi „terminali” ai gândirii omeneşti: (1) conceptul de tip creaţionist, (2) conceptul de tip evoluţionist.

1. Conceptul de tip creaţionist

Imensa ţesătură a vieţii, privită exclusiv prin prisma naturii, conţine numeroase aspecte care ne îndreaptă apologetic spre o concepţie de tipul creaţiunii.

1.2. Legea entropiei: principiul al II-lea al termodinamicii. O lege care precizează că desfăşurarea fenomenelor este fără excepţie numai dinspre ordine spre dezordine. Evoluţionismul este exclus deoarece implică o desfăşurare inversă, dinspre dezordine spre ordine. Un  puternic argument în favoarea creaţionismului.

1.2. Codul genetic: informaţia ADN formată din două catene simbolice – una cu rol de semnificant, şi alta cu rol de semnificat – este necesară  pentru aşezarea aminoacizilor în proteine. Structura lumii vii este, astfel,  de tip simbolic, un procedeu  care necesită o gândire inteligentă, îndreptând gândirea spre creaţionism.

1.3. Simultaneitate componenţială: orice celulă are trei substraturi componente (structural, informaţional şi energetic) şi toate acestea trebuie să existe şi să se manifeste, în mod concomitent, nu succesiv, aşa cum consideră evoluţionismul. Un fapt care impune ca structura vie să necesite o inteligenţă creatoare.

1.4 Reproducere biologică: înzestrarea celulei biologice cu capacitate de înmulţire. Adică vieţuirea în condiţiile morţii sau ale entropiei: dispariţia individului şi perptuarea speciei. O manifestare care nu poate fi o experienţă  naturală, deoarece moartea înseamnă încetarea oricărei experienţe, impunând o inteligenţă creatoare.

1.5. Energetică solară: lumina solară este sursa energetică a vieţii terestre sub forma fenomenului de fotosinteză clorofiliană. Înzestrarea primelor celule cu sistemul clorofilian,  sistem de captare a energiei solare, nu poate reprezenta o întâmplare, constituind indicii clare în favoarea creaţiunii.

1.6. Structură grandioasă: o privire asupra unei celule pune în evidenţă o structură de complexitate uriaşă. Dacă se adaugă şi complexitatea celulelor din structurile organismelor superioare, de-a dreptul uimitoare, şi imposibil de realizat natural, îndreapta gândirea oricui om spre o orientare inteligentă sau creaţionistă.

1.7. Netransmiterea caracterelor dobândite: toate cercetările biologice demonstrează cu prisosinţă faptul că toate schimbările din organism în timpul vieţii, nu se transmit erditar. În felul acesta teoria evoluţiei, bazată pe transmiterea caracterelor dobândite,  este infirmată total, existând dovezi certe în sprijinul creaţiunii.

1.8. Durată impracticabilă: timpul de evoluţie propus este combătute prin două contraargumente: (a) schimbarile evolutive se apropie de infinit, (b) durata substratului evolutiv este de factură finită. Deci, în condiţiile netransmiterii caracterelor dobândite, evoluţia nu poate avea loc. Iar în condiţiile mutaţionismului ar necesita un timp aproape de infinit, deci aproape cât durata universului însuşi.  Un fapt care neagă evoluţia.

1.9. Specii intermediare: acceptarea teoriei devoltării treptate a speciilor, implică fără nici o  discuţie existenţa speciilor intermediare sau de trecere. O cercetare atentă a acestui aspect biologic precizează absenţa totală a unor asemenea specii de legătură, fapt care infirmă evoluţia şi  proclamă în mod categoric creaţiunea.

1.10. Ontogeneza repetă filogeneza: teoria Müller-Haeckel indică, atât creaţiunea, cât şi evoluţia. Adică repetarea de către embrionii structurilor  superioare a formelor embrionare ale structurilor inferioare. Un fapt care idică folosire în dezvoltarea indivizilor a sistemelor existente deja, conform creaţiunii, în formele inferioare.

2. Conceptul de tip evolutionist

Imensa ţesătură a vieţii, privită exclusiv prin prisma naturii, conţine şi numeroase aspecte care ne îndreaptă apologetic spre o concepţie de tipul evoluţiei.

2.1. Viaţa şi moartea: apariţia unor structuri vii cu scopul de-a muri, nu poate fi o operă divină. O natură care naşte viaţa fără capacitatea de a o menţine veşnic, reprezintă o operă materială. Un sistem de lucru care ar putea constitui un argument în favoarea evoluţionismului.

2.2. Sistemul trofic: o parte din materia vie de tip animal se hrăneşte cu materia vie de tip vegetal. În acelaşi timp, animalele se hrănesc şi unele cu altlele, luând naştere un tablou de cruzime înfioratoare, cu caracter de junglă. Un tablou care caracterizează întreaga natură, fiind impropriu creaţiunii, ci exclusiv evoluţiei.

2.3. Ierarhizare filogenetică: întreaga lume vie este formată dintr-o scară de structuri vii desfăşurate gradat de la vietăţile monocelulare la vietăţile puricelulare. Adică de la formele primitive la formele  complexe de viaţă sau evoluate. Toate aceste aspecte ar pleda, în mod natural, în favoarea evoluţionismului.

2.4. Reproducere biologică: apariţia unor fiinţe care se înmulţesc, în mod natural, reprezintă un aspect necesar numai dacă există moarte. Or, o lume care să fie creată în condiţiile morţii, este absurd pentru o creaţiune divină. Ca atare, gândul ne conduce  spre o obârşie evolutivă a acestei lumi.

2.5. Structură celulară: întreaga lume vie, destul de poliformă, are  ca structura de bază, celula biologică, o unitate structurală uniformă. Un fapt care sugerează cu uşurinţă faptul că întreaga natură vie este formată prin derivarea dintr-o celulă iniţială.  Un fapt care sugerează că întreaga lume vie ar fi de ordin evolutiv.

2.6. Eliminarea de dejecţii: aducerea la existenţă a unei lumi de fiinţe diverse, cu eliminare de dejecţii, mai ales în cazul omului, constituie un sistem de lucru impropriu unui concept divin. În acest caz, gândirea umană se îndreaptă mai degrabă spre un concept evolutiv.

2.7. Selecţia naturală: realitatea naturală precizează faptul că atât între indivizii unei specii, cât şi între specii diferite există o permanentă luptă pentru existenţă. Un fapt al cărui rezulultat este variabilitatea, prin eliminarea exemplarelor neadaptate.  Un principiu care nu poate fi  conceput de origine creaţională, ci evolutivă.

2.7. Straturile de Fosile: faptul că în straturile mai profunde sunt fosilele animalelor simple, iar în straturile superioare animale complexe, nu pledează pentru creaţiune, ci în favoarea evoluţiei. În plus, C14, deşi imprecis, ar indica existenţa foarte veche a acestor fosile, un fapt care vine în favoarea evoluţionismului.

2.8. Mutaţionism genetic: se consideră, pe baza cercetărilor genetice, că există posibilitatea modificării materialului erditar al organismelor prin schimbări  produse la nivelul genelor sau al cromozomilor.  Aceste schimbări ar putea fi o sursă importantă pentru schimbările necesare în cadrul evoluţionismului.

2.9. Ontogeneza repetă filogeneza: conform principiul Müller-Haeckel se susţine că embrionii speciilor superioare repetă structurile embrionilor speciilor inferioare. Un principiu care, deşi are şi explicaţii creaţioniste, încearcă totuşi să tragă jarul pe turta evoluţiei.

2.10. Generaţia spontanee: o idee falsă, provenită din ignoraţa lumii antice şi medievale, conform căreia viaţa apare, în mod spontan din anumite elemente germinative sau descompuse ale naturii terestre. Şi deşi ideea este greşită, darwinismul însuşi se bazează pe acest principiu fals, în elaborarea teoriei evoluţiei.

Studiul rezumativ de faţă prezintă o imagine sumară a contrastelor conceptuale ale lumii noastre. Un joc de imagini opuse, pe care unii gânditori de tipul religiei materialiste (formă a relativismului post-modernist), îl contabilizează în conceptul mixt: creaţional-evoluţionist. Toate datele de mai sus vor fi studiate în amănunţime. Ele demonstrează complexitatea lumii noastre şi necesitatea de a introduce în ecuaţia gândirii complexe a acestui subiect, nu numai Natura, ci şi Biblia, şi Istoria.

Ambele sisteme de explicare şi de conceptualizare ale vieţii terestre – creaţia, evoluţia şi creaţia-evoluţia – stârnesc în fiecare dintre noi nenumărate şi neîmpăcate nedumeriri. Pe drumul oricăreia dintre ele dacă păşim, ne întălnim fără excepţie cu cele două inevitabile sisteme cruciale: (I) Nodurile gordiene ale evoluţiei şi (II) Pietrele de încercare ale creaţiunii.

Cornelius Greising

Programe populare




Comentariile sunt inchise.