CREAŢIUNE, EVOLUŢIE SAU CREAŢIUNE/EVOLUŢIE

ÎNCHEIERE (27)

Tema originii lumii noastre reprezintă cel mai dificil şi mai apăsător adevăr filozofic. Oricâtă  principialitate  dovedim, dacă  ne rezumăm la un răspuns de ordin comun (fie că ne declarăm adepţi ai creaţiunii, fie că ne declară adepţi ai evoluţiei, sau, mai stupid, fie că ne declarăm adepţi ai creaţiunii/evoluţie) este o dovadă de tratare cu uşurinţă a unui subiect de o atât de mare complexitate.

Chiar şi printr-o tratare actuală, de tip instituţional-confesional, a acestei importante teme a Bibliei, printr-o citire superficială, nu facem decât să batem pasul pe loc, într-o înţelegere medivală. Trebuie să corespundem, atât unei cunoaşteri biblice totale, cât şi unei cunoaşteri depline a vârfului raţional ştiinţific şi religios al secolului nostru. Asistăm, în zilele noastre, la atitudini tradiţionaliste sau conservatoare, precum şi la atitudini liberaliste sau postmoderniste, care se aşează de-a curmezişul vieţii. Se aud de curând anumite glasuri, presupuse din „cer”, care vor să închidă în tipare tradiţionale, marea temă a creaţiunii biblice cu tot evantaiul ei grandios, ca şi cum mântuirea ar mai fi în vremea noastră o problemă de instituţie, şi nu o problemă strict individuală.

Este necesară o instruire personală de mare anvergură biblico-ştiinţifică, pentru cuprinderea, la nivelul zilei de astăzi, a acestui subiect de o valoare esenţială.

1. Câteva reflecţii asupra conceptului de „creaţiune”

Pornind de la observarea numai a unei jumătăţi a naturii terestre, care corespunde aspectelor supranaturale, observatorul religios este convins de originea divină a lumii terestre. O convingere  care închide însă ochii la cealaltă jumătate a naturii terestre care neagă, deşi în mod fals, creaţiunea. Un fapt care implică cunoaşterea „pietrelor de încercare” ale creaţiunii. Nişte explicaţii biblice, care arată motivul pentru care creaţiunea cuprinde şi aspecte specifie unei evoluţii naturale (moartea, reproducerea, animale de pradă etc).

Cu toate contrastele în cauză, adeptul creaţiunii continuă să bată paşii pe magistrala religioasă  a lumii, nescotind sau umplând, de la sine cu închipuire, golurile pe care descrierea biblică nu le justifica de la prima vedere. Modul de explicare al Bibliei este prezentat, fie la  modul propriu, fie la modul figurat. Modul figurat (mitologic) este cel mai important şi trebuie cunoscut de către fiecare.

a. Cel dintâi argument în favoarea prezentării simbolice (mitologice) a creaţiunii constă în descrierile biblice contradictorii. De exemplu, Biblia precizează că Universul este cosmocentric (Gen. 1,1). În acelaşi timp, în acelaşi capitol, precizează că Universul este geocentric (Gen. 1, 14-19).  De asemenea, există două descrieri al creaţiunii, total diferite: în Gen. 1, perechea umană este creată împreună, în ziua a 7-a, iar în Gen. 2, cei doi oameni, sunt creaţi în alt mod şi în zile diferite.  Apariţia luminii şi cei doi Pomi edenici sunt, de asemenea, simbolici.

b. Cel de-al doilea argument în favoarea prezentării simbolice a creaţiunii constă în misterul acesteia. Adică în  imposibilitatea de redare conceptuală sau la modu propriu, a unei imense realităţi creţionale, care este imposibil de conceput de către om. Misterul creaţiuni nu poate fii prezentat minţii omeneşti decât în mod ilustrativ.  De exemplu, Apostolul Pavel atrage atenţia la faptul că Biblia descrie o multime de scenarii istorice sau naturale, din domeniul adevărurilor de nepătruns, în mod simbolic: „Lucrurile acestea trebuie luate într-alt înţeles” (Gal. 4, 24). Textul biblic prezintă, în mod real, doar Autorul operei creaţionale terestre, nu modalitatea exactă de realizare a acesteia.

c. Cel de-al treilea argument în favoarea prezentării simbolice a creaţiunii constă, nu numai în faptul că descrierile biblice ale creaţunii se încadrează în numeroase sisteme ilustrative, care se pretează la interpretări „într-alt înţeles”. Este tot atât de important să le enunţăm în mod rezumativ. De exemplu,  crearea luminii este baza vastelor simboluri ale cifrei 7 (Sabatul şi întregul sistem septadic profetic), crearea femeii din coasta lui Adam este baza simbolului cifrei 12 (viaţa derivată din „coasta”  pimului şi a Celui de-al doilea Adam) şi cei doi pomi edenici sunt baza simbolului cifrei 2 (sistemul mântuirii) etc.

Prin vastitatea problematică de ordin cosmico-terestru, simbolurile creaţiunii, ca şi alte simboluri biblice, îmbracă valoare de mit.  Este clar pentru secolul nostru că mitologia biblică a creaţiunii, nu este tot una cu mitologia profană a evoluţiei. Miturile creaţionale sunt ilustraţii sau metafore sacro-umane. Nişte modele explicative pentru spiritualitatea lumii edenice şi postedenice.

2. Câteva reflecţii asupra conceptului de „evoluţie”

Pornind de la observarea numai a unei jumătăţi a naturii terestre, care corespunde manifestărilor naturale, teoria evoluţiei elaborează conceptul originii întâmplătoare a lumii noastre. O teorie  care închide însă ochii la cealaltă jumătate a naturii terestre care neagă evoluţia, susţinând  creaţiunea (apariţia vieţii, structura complexă, metafora vieţii etc)

Cu toate acestea, adepţii evoluţiei continuă să bată paşii pe magistrala ştiinţifică a lumii, nescotind sau umplând, de la sine cu închipuiri, golurile pe care teoria în cauză nu poate sa le soluţioneze.  Adică marile obstacole în calea teorie evoluţiei.

a. Cel dintâi obstacol în cale evoluţiei se referă la nesocotirea legii universale a entropiei. O lege care interzice orice derulare spontană a mişcării materiale de la dezordine spre ordine.  Şi cu toate că se ştie că numai Inteligenţa poate transforma dezordinea în ordine,  totuşi se consideră, prin absurd, că acelaşi lucru  poate să-l facă şi Întâmplarea. Adică să învingă entropia.

b. Cel de-al doilea obstacol constă tocmai în faptul că i se atrubuie Întâmplării, din punct de vedere matematic,  aceleaşi posibilităţi ca şi Inteligenţei. Într-adevăr,  matematic ar exista posibilitatea de egalizare, în privinţa dezordinii şi ordinii, între efectele Intâmplării şi efectele Inteligenţei. Nu se are însă în vedere faptul că, în mod practic, chiar dacă Întâmplarea, poate realiza, atât dezordinea, cât şi ordinea, în mod egal cu Inteligenţa, în schimb, Întâmplarea, faţă de Inteligenă, nu poate separa totuşi niciodată dezordinea de ordine. Acesta este marele handicap al Întâmplării.

c. Cel de-al treilea obstacol constă în faptul că, deşi Întâmplarea nu poate separa niciodată dezordinea de ordine, în timpul real al Inteligenţei, se consideră totuşi că ar putea s-o facă, în timpul fabulos al imaginaţiei. Şi anume, prin modificare imaginară a raporului matematic dintre viteză, spaţiu şi timp, înzestrând timpul biologoc cu o mărime imaginară, de tip mitologic, pentru explicarea presupuse teorii biologice. Şi astfel, se ajunge la timpul mtologic de miliarde de ani.

În felul acesta, filozofia evoluţiei, pornind de la supoziţii de ordinul Întâmplării, construieşte un model imaginar, de apariţie a vieţii pe pământ, pe care îl declară real. De fapt, este un scenariu biologic fictiv. O modalitate de prezentare a realităţii vii într-o formă mitologică.  Miturile evoluţiei sunt realităţi închipuite, probabilităţi de formare a speciilor,  Nişte ilustraţii cu un evident carcter ştiinţifico-fantastic.

3. Câteva reflecţii asupra conceptului de „creaţiune/evoluţie”

Pornind de la observarea ambelor probleme care ocupă aproximativ cele două jumătăţi ale aspectelor naturii terestre –  atât a celei de aspect creaţional, cât şi a celei de aspect evolutiv –   unii observatori religioşi, precum şi unii observatori raţionalişti, le acceptă cu seninătate pe amândouă.  Asemenea persoane fac un compromis cu ele însele.  Aderă, atât la creaţiune, pentru acceptarea apariţiei primelor exemplare vii, pe care nu le poate explica evoluţia, cât şi la evoluţie, pentru acceptarea  dezvoltării întregii scări biologice.

Nu este vorba despre o trădare a orientării filozofice personale, ci mai degrabă o angajare indecisă într-o problemă de factură universală (Ambele categorii se găsesc şi în Biserica adventă).

a. Cel dintâi aspect al angajării indecise, în acest domeniu, constă în faptul că, atât personajul religios, cât şi personajul raţionalist, concep filozofia lor de bază într-o formă hibridă.  Atât cel din prima categorie, cât şi cel din a doua categorie, cred într-un Dumnezeu asemănător. Un Dumnezeu sub forma unei Forţe Supreme. Un Dumnezeu care se contopeşte cu Natura şi care formează o unitate neştirbită, determinând în egală măsură, atât apariţia primelor exemplare vii, cât şi dezvoltarea ulterioară a întregului sistem viu.

b. Cel de-al doilea aspect al angajării indecise constă, în acest domeniu, în faptul că ambele orientări filozofice acceptă, deopotrivă, atât filozofia Inteligenţei creatoare, cât şi filozofia Întâmplării naturale. La baza acestei gândiri se află, în cazul religios, consideraţia că o religie pură fără cunoaşterea ştiinţifică a Naturii înseamnă misticism exagerat, iar, în cazul raţionalist, consideraţia că un materialism pur fără acceptarea Bibliei înseamnă un  raţionalism exagerat. Ambele grupe consideră, că  o religie moderată şi un raţionalism moderat reprezintă un câştig valoros al omului civilizat şi secularizat.

c. Cel de-al treilea aspect al angajării indecise, în acest domeniu, constă în faptul că ambele categorii ideologice, răspândite încă de la sfârşitul secolului trecut, au aceeaşi radăcină filozofică. Şi anume, postmodernismul universal. O filozofie care – scăpată din ghearele absolutismului modernist – alunecă în relativismul postmodernist. Un fel de oportunism filozofic pentru care, atât Natura, cât şi Dumnezeu, formează o unitate indisolubilă, neexistând o Personă Divină care să controleze moralitatea lumii, ci doar o Forţă Supremă.

În situaţia formulării începutului lumii, de factură mixtă, adică de tip creaţional-evolutiv, este vorba despre nişte închipuiri sau concepte inventate. Adică o mitologie ştiinţifico-fantastică. În vremea noastră, ca urmare a dezvoltării cunoaşterii, trebuie să deosebim, în mod clar, mitul biblic (mitul ilustrativo-metaforic) zugrăvit de către Dumnezeu, de mitul profan (mitul ştiinţifico-fantastic) zugrăvit de către fiinţa umană.

*

În încheierea acestui studiu trebuie să subliniem faptul, că biologia terestră conţine trei mari salturi  fundamentale sau Noduri Gordiene (sallturi imposibile din punct de vedere spontan-natural):

1. NODUL GORDIAN BIOGENETIC sau trecerea spontană de la  materia moartă la materia vie (apariţia celulei vii). Un salt abiologic-biologic imposibil de realizat în mod natural, ci exclusiv în mod creaţional.

2. NODUL GORDIAN SPECIOGENETIC sau trecerea spontană de la o specie la altă specie (apariţia speciilor). Un salt biologico-biologic  limitat la monocelulare şi din ce în ce mai imposibil pe scara pluricelularelor (se confundă varietatea cu evoluţia).

3. NODUL GORDIAN ANTROPOGENETIC sau trecerea spontană de la animal la om (apariţia omului). Un salt biologico-ideatic imposibil de realiza în mod natural, ci exclusiv creaţional, prin construirea centrului vorbirii.

– Sfârşit –

Cornelius Greising

Programe populare




Comentariile sunt inchise.