Întrupare şi Jertfire

În taina sfântă, adeverită
     În întruparea ce-ai primit,
Isuse Doamne, împlinită,
     Prin Duhul ai desăvârşit!

Ce a fost mai-nalt în cer
     Din slăvile Dumnezeirii,
Ai  întregit, ’n-acel mister
     Al întrupării, şi-al jertfirii.

Şi pentucă Însuţi pe Tine
     Prn jertfă Te-ai sacrificat,
În lepădarea cea de Sine
     Dreptatea Legii-ai arătat.

Pentru rodul ce ai strâns
     Al muncii sufletului Tău,
Au trebuit lacrimi şi plâns
     În lupta dusă, cu cel rău.

Şi-a trebuit ,,ţipăt la Rama,’’
     Cu plânsete şi lacrimi mii…
Rahela simbol, era mama,
     Care-şi plângea ai ei copii.

Lângă încercatul Betleem,
     Cu pruncii mici sacrificaţi,
Stă Golgota unde blestem
     Te-ai oferit, de-a fi salvaţi.

A trebuit să-Ţi dai suflarea
     Pe crucea cea dela Calvar,
Ca să trăieşti reînviorarea…
    A multora, salvaţi prin har.

Când socotit erai la număr
     Din rândul celor vinovaţi…
Şi duceai crucea pe umăr
     Te-ai rugat spre-a fi iertaţi.

Astfel, Ţi-ai dus suferinţa
     Pe pământul, ce-ai creat,
Şi ai primit pasiv sentinţa
     Murind pe lemn crucificat.

De-aceea-n toată veşnicia
     Măreaţa taină, a-ntrupării,
Va fi-acea stiinţă, în făclia,
     Din jertfa sfântă a salvării.

   Flavius Laurian Duverna
        07 Ianuarie, 2009.


Programe populare




Comentariile sunt inchise.