Suferinţa te răstoarnă uneori ca pe-o epavă
Şi-ţi împinge năzuinţa spre paharul cu otravă…
Disperat, priveşti spre zidul care-ţi este mai aproape
Şi plângând, ca Ezechia, aştepţi valul să te-ngroape…
Strigi, dar parcă în pustie… Tremurând deschizi o Carte,
Care altă dată, sigur, îţi da aripi peste noapte,
Însă astăzi parcă nimeni nu te-ude, nu-ţi răspunde…
Parcă până şi Scriptura de privirea ta se-ascunde!..

Cel puţin aşa se pare când ai gura încleştată
De nu poţi rosti o vorbă, aşa cum făceai o dată,
De nu poţi sorbi paharul, că-ţi alunecă şi cade,
Gura refuzând sorbirea, dinţii refuzând a roade…
De nu poţi privi seninul, nici perna fără să plângi,
Când pleoapele refuză să-şi deschidă porţi adânci…
Printre lacrimi, trist e drumul când irişii sunt săraci
De nu poţi privi minunea decât vag… printre copaci!…

Şi cuvântul… vai, ce dramă!… Tu care-l rosteai uşor
Ai ajuns, fără registru, să vorbeşti cu ton minor,
Că majorul nu mai este, peste noapte-a dispărut…
Neputincios, strigi cu gândul: sunt un păcătos pierdut!…
N-ai crezut că chiar şi ţie o să-ţi vină, lesne, rândul,
Nu te-ai dus, spre-aşa-ntâmplare, sigur, nici măcar cu gândul…
Cine să-şi imagineze o aşa interferenţă:
Să ajungi un caz de noapte dus de grabă la urgenţă?

Cine, cine Doamne, eu? Eu copilul tău cuminte
Care n-am creat probleme, n-am călcat peste cuvinte…
Mie? Însă de ce mie? Alţii sunt mai răi, Te-njură,
Alţii mint şi nu le pasă, alţii se îmbată, fură!…
Eu sunt omul, ucenicul, pe care Tu l-ai chemat
Să ia turma din Sodoma şi s-o ducă-n Ararat!
Mi-ai cerut să strig dreptatea… Am strigat!.. O ştii prea bine…
La necaz mă laşi în stradă? M-ai uitat? Ce ai cu mine?

O, ce grea e suferinţa… Te răstoarnă, te frământă,
Căutând în frământare măcar o scânteie sfântă,
Măcar bobul din muştarul amintit de-nvăţătorul,
Ca să înţelegi, că-n cruce, nu se trage cu piciorul!
Crucea nu se dă din mână… Dacă e a ta, o porţi!…
O să fii cu ea pe umăr şi când te-oi trezi din morţi!
Nu te plânge când te doare, suferinţa te învaţă
Că pentru un om destoinic, crucea e un mod de viaţă!

Când urci Golgota privată şi lacrima te-nfăşoară
Şi te-mbracă în suspine şi prin suflet şi pe-afară,
Cântă-ţi cântecul minune ce prin Pavel cucereşte:
EU POT TOTUL ÎN HRISTOSUL CARE IAR MĂ ÎNTĂREŞTE!…

JERCAN D Alex. ( experienţa personală – 07 11 2010 orele 03:30)

Programe populare




Comentariile sunt inchise.