ANUL B – 2013
GRĂDINIŢA – TRIMESTRUL 2
1. UNGEREA LUI DAVID
Neascultarea-i foarte vinovată,
Întotdeauna ea este păcat!
Când Saul a călcat porunca dată,
Cu jale Dumnezeu l-a lepădat
Şi a ales un tânăr ciobănaş:
Pe cel mai mic din fiii lui Isai,
Cel iscusit la harpă şi la caş,
Puternic în credinţă şi bălai.
Şi astăzi, la hotar de veşnicii,
Se numără, din ceruri, caractere.
Se leapădă, se-aleg, dintre cei vii,
Pentru coroana slavei, ce nu piere!
2. DAVID ŞI IONATAN
Mai dulce decât dragostea Micalei,
Care cinstéa, în taină, terafimi,
Iubirea unui prinţ ieşi în cale-i,
Lui David, cel sortit spre înălţimi.
Da, Ionatan şi-a scos chiar şi mantia,
Punând-o peste cel ales de Cer!
Un legământ zidi prietenia
În falnic monument de caracter.
3. UN COLŢ DE MANTA
Fugar prin pustiu şi prin peşteri ascuns,
De ura lui Saul în suflet străpuns,
Lui David, vrăjmaşul în mâini i s-a dat,
Când, pentru odihnă, în grotă-a intrat.
Dar zorii răsar peste toţi, buni sau răi,
Şi Saul porneşte cu oamenii săi.
Din urmă, îl cheamă cu glas pertinent
Acel ce-i prezintă un semn elocvent:
„Un colţ din mantaua ce-o porţi, împărate,
Dovada-i că mâinile-mi sunt nepătate!
Eu, viaţa, coroana, prestigiu-ţi respect!”
……………………………………
Şi vorbele lui au puternic efect,
Căci Saul îl strigă, plângând cu suspine:
„O, fiule, tu eşti mai bun decât mine!
Eu ştiu că-ntr-o zi tu la tron vei urma.
Să fii bun, ca azi, cu familia mea!”
Şi David promite! La fel, Doamne sfânt,
Te rog, să-mi ajuţi să fiu bun orişicând.
Vrăjmaşi sau prieteni, pe toţi să-i iubesc,
Ca Tine, deplin, Împărate Ceresc!
4. DRAGOSTE ŞI BUNĂTATE
(David şi Mefiboşet)
David şi cu Ionatan
Şi-au jurat, prin legământ,
Re-nnoit din an în an,
Dragoste pân` la mormânt.
Admirăm prietenia
Devotată-a celor doi,
Pildă pentru părtăşia
Dintre Dumnezeu şi noi.
Însă Ionatan, în luptă,
Cade pradă morţii reci.
David plânsul şi-l înneacă
Pe-a durerilor poteci.
Dar iubirea-i n-are moarte,
Ci întinde curcubeu
Pân` la Lodebar, departe,
La Mefiboşet, mereu,
Şi al bunului prieten,
Fiu olog, este adus.
El, cu regele la masă,
`N loc de cinste este pus.
David nu se mulţumeşte
Doar cu-atât, ci, pentru el,
Dă porunci şi împlineşte
Tot ce-i necesar, fidel.
Bunătate, perlă rară,
Unde azi te pot găsi?!
Fie-mi inima comoară,
Din ea să pot dărui
Tuturor iubirea mea,
Izvorând din Dumnezeu;
Bun, ca El, de-a-pururea
Să pot fi, de azi, şi eu!
5 A. CUMPĂTARE
Ca să ne fie învăţătură,
Dumnezeu a pus măsură
Pentru fiecare lucru,
Şi la conţinut, şi la-nfăţişare.
Aceasta lege a trăirii
Se numeşte cumpătare.
Cât de jalnic ar fi,
Ne-am închipuit vreodată,
Armonia lucrurilor
Prin ceva să ne fie stricată?
Dacă lucrurile-n sine
Chip şi-ar face la-ntâmplare –
Unul, nefrumos de mic,
Altul, prea urât de mare…
Chiar la curtea-mpărătească,
Babilon fără măsură,
Chiar acolo,
Daniel a fost o floare
Şi pe fiece petală
Citea lumea cu uimire – cumpătare.
Noi ne înşelăm adesea,
Cât mâncăm şi ce ne-ar place,
Ne-nşelăm că haina noastră
Mai frumoşi cumva ne-ar face…
Dar, spre-a noastră-nvăţătură,
Dumnezeu a pus în toate
Rânduială şi măsură:
Nici mai mult, nici mai puţin.
Păstrăm sfintele hotare
Şi mai creşte înc-o floare –
Cum se cheamă? Cumpătare.
5 B. DANIEL ŞI CEI TREI PRIETENI
Din sutele de prizonieri iudei
Ce-au fost aduşi la curte într-o vară,
Doar patru tineri au găsit temei,
Să stăruie-n reforma sanitară.
Riscându-şi viaţa pentru-a lor credinţă,
Au respectat principiul, şi nu gustul,
Încât au cucerit, prin cunoştinţă,
Chiar şi pe Nebucadneţar, augustul!
…………………………………….
Ce rău, să fii de tânăr prizonier!
Dar, dacă eşti cu Domnul, să n-ai teamă,
Căci ai Cuvântul Legii, ca reper,
Şi rugăciunea-ţi ţine loc de mamă!
În Babilon, cei patru tineri prinţi,
Decişi s-asculte Legea, ca acasă,
Au preferat mâncarea celor sfinţi,
Decât să stea cu regele la masă.
În loc de carne, au ales curmale;
În loc de prăjituri, o pâine bună
Şi apă-n loc de vinuri naturale,
Iar la examen, au primit cunună,
Căci dintre toţi nu s-au găsit ca ei,
Studenţi în limbi, în arte şi ştiinţe.
Şi noi vom da examen, fraţii mei,
La capătul sfinţitei biruinţe!
5 C. HRANA CELOR PATRU
TINERI
Patru tineri credincioşi,
Harnici, întelepţi, frumoşi,
Daniel şi Hanania,
Mişael şi Azaria,
Au fost luaţi din ţara lor
Şi duşi robi în Babilon.
………………………………….
Aici li se porunci,
Ca, în fiecare zi,
Tot ce regele mânca,
Hrană, şi lor să le dea!
Însă ei, stăruitor,
L-au rugat pe-ngrijitor
Să le-aducă de mâncare
Zilnic câte-o porţie mare
De legume şi de fructe,
Căci de Domnul vor s-asculte!
…………………………………
După zece zile-n care
Au fost puşi la încercare,
Decât toţi, mai sănătoşi
Ei au fost, şi mai frumoşi!
………………………………
Doamne, vrem de glasul Tău
S-ascultăm şi noi, mereu!
Ca cei patru tineri buni,
Să-Ţi fim veşnice cununi!
6. ÎN VIS
Pentru Dumnezeul nostru,
Nimic nu este ascuns;
El cunoaşte ce-a fost în trecut
Şi vede totul într-un viitor nepătruns.
Adesea, slujitorilor Săi,
Le descoperă taină cu taină
Şi lucrurile de neînţeles
Îşi dezbracă misterioasa lor haină.
Uneori, viitorul
Era într-o imagine primită în vis,
Dar numai oamenii credincioşi
Puteau citi în ea
Tot adevărul prezis.
Unul din ei a fost, desigur, Daniel,
Un proroc de excepţie.
Ce putem face
Ca să ajungem şi noi ca el?
7. SALVAŢI DIN CUPTORUL DE FOC
De aur e icoana-mpărăţiei
Şi toţi se-nchină cuvioşi.
Doar trei nu vor de-acest cuvânt să ştie
Şi sunt consideraţi „periculoşi”.
– De ce nu vă-nchinaţi, ca tot poporul?
– La foc cu ei! strigau soldaţi şi gloate.
– Noi adorăm în duh pe Creatorul,
Căci numai El să izbăvească, poate!
Şi iată-i azvârliţi în focul iute,
Dar flacăra-nşeptită nu-i pârleşte,
Căci a venit la ei, ca să-i ajute,
Un Fiu de Dumnezeu, care-i iubeşte!
8. DANIEL ÎN GROAPA CU LEI
Treizeci de zile, orice cetăţean
A fost oprit de legi, ca să se roage,
Ca un evreu să fie scos duşman
Şi-apoi, în groapa leilor să-l bage.
Nu ne mirăm de-asemenea porunci,
Ci de-un ministru drept, ca Daniel.
Pe noi, ce ne opreşte?! Şi atunci,
De ce nu ne rugăm mereu, ca el?!
Aşa s-a întâmplat întotdeauna:
Creştinii-s duşi la groapă şi la lei!!
Dar, chiar dacă ne costă rugăciunea,
Să ne rugăm continuu, fraţii mei!
9. HĂINUŢA LUI IOSIF
Iacov îl iubea nespus
Pe-al său fiu, mic şi supus
Şi lui Iosif, el, odată,
O hăinuţă colorată
I-a făcut, urzind în ea
Grija şi iubirea sa.
Haina-a fost spre înălţare?…
Spre cădere?… Spre salvare?…
Doamne, toate Tu le ştii!
O istorie-i zi de zi!
Prin hăinuţa ce-o purtăm,
Vrem ca să Te onorăm!
10 A. VINDEREA LUI IOSIF
(Istoria lui Iosif)
Cunoaşteţi voi, copii, povestea
Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui, mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?
Aţi auzit, cumva, de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii,
Ce seamănă cu Dumnezeu?
Aţi învăţat despre vânzare,
Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda,
De Iosif, floare între sfinţi?
Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel!
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel!
…………………………….
Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, şi al gloatei!
„Fraţii” l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos!
Ei n-au înţeles decât
Că el trebuie-omorât,
Pentru că, din cer, un vis,
Măreţie i-a promis!
Providenţa l-a salvat
Şi pe aripi l-a purtat,
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i,
Să oprească-un plan divin!
Lanţuri, umilinţă, chin,
Toate-acestea l-au condus
Către patria de sus!
10 B. IOSIF DEVINE SCLAV
Pentru vina de-a visa,
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Şi la Egipteni vândut!
Dar l-a ocrotit mereu
Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel că, stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,
L-a-nălţat peste averi
Şi i-a-ncredinţat puteri
Peste toată casa lui…
Fost-a voia Domnului,
Mai presus de gândul rău
Al oricărui frate-al său!
Tu, băiete, fii curat
Şi vei fi, la fel, `nălţat!
11. IOSIF, TRIMIS ÎN TEMNIŢĂ
Iosif cel curat la suflet,
Nobil, cast în al său umblet,
În celulă-i aruncat,
Căci n-a vrut ca în păcat
Să-şi mânjească viaţa sa
Şi pe Domnu-a-L întrista.
Ca şi Iosif, crin curat,
Vreau mereu înmiresmat
Cu parfum ceresc să fiu,
Pentru Domnul, vrednic fiu,
Să cunoască toţi, că eu
Aparţin lui Dumnezeu.
12. VISUL LUI FARAON
Faraon, în patu-i lat,
A visat un vis ciudat:
Şapte vaci, frumoase, grase
Şi-încă şapte urâcioase,
Slabe şi urâte, foc,
Ce le-a înghiţit pe loc
Pe acelea mai frumoase.
Apoi, şapte spice grase
Şi-alte spice mici, uscate,
Ce veniră pe la spate
Şi-mpungând cu paiul lor
Trupul plin al primelor,
Le-nghiţiră! „Ce să fie?”
Se-ntreba o-mpărăţie!
Vrăjitorii s-au plecat
La răspunsul minunat,
Ce prin Iosif, DOMNU-a dat!
„Şapte ani de bogăţie
Şi-apoi şapte-n sărăcie
Vor urma! Deci, adunaţi
Ca s-aveţi ce să mâncaţi!”
13. IOSIF IARTĂ PE FRAŢII SĂI
Îi încercase greu pe fraţii săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita!
Din cupa fermecată a dedus
Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire, au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!
Plânsese poate Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune!
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume!
Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor, ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.
AUTORII VERSURILOR:
-Benone Burtescu: nr. 5 A
– Florin Lăiu: nr. 1, 2, 5 B, 7, 8, 10 A şi B, 12, 13
– Lavinia Stoica-Gâţan: nr. 6
– Magdalena Toma: nr. 3, 4, 5 C, 9, 11
IMNURI PROPUSE:
1. Credinţa – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 96
2. David şi Ionatan – colecţia „Scara spre cer”, nr. 10
3. Regula de aur – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 121
4. Bunătate – colecţia „Povestirea începe”, nr. 59
NOTĂ: la strofa 3, de adaptat:
Bunătate ca şi DAVID
5. Hrana bună – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 109
6. Punct instrumental
7. Cei trei tineri – colecţia „Sunt o mică lumină”, nr. 108
sau Nu ne închinăm – colecţia „Scara spre cer”, nr. 16
8. Daniel – colecţia „Vouă, dragi copii”, nr. 22
9. Un copilaş pentru Domnul – colecţia „Stropi de lumină”, nr. 57
10. Iosif – colecţia „Ciripit de păsărele”, nr. 103
11. Iosif – colecţia „Sunt voios”, pag. 23
12. Punct instrumental sau Iubirea ce ne face – colecţia „Ciripit de păsărele”, nr. 60
13. Iosif cel iertător – colecţia „Scara spre cer”, nr. 3
