9
Views

Când am fost chemat să lucrez la Măcin – jud. Tulcea, nu mă așteptam să fie o zona atât de dificilă. Coordonatorul proiectului mi-a spus că un suflet botezat aici face cât zece în altă parte. M-a șocat declarația lui. Veneam după un proiect de plantare – loc. Cazaci, Dâmbovița – binecuvântat cu experiențe deosebite; așa am pornit la lucru cu speranțe mari. În primii ani, am organizat expoziții de sănătate, cluburi de nutriție, clase de gătit, cluburi pentru copiii din oraș, acțiuni de colportaj și diverse proiecte în instituții. Nu am uitat nici de cei aflați în nevoie: două familii au acum câte o casă decentă și alte persoane au fost ajutate după puterile noastre.

Odată cu trecerea timpului, am descoperit că oamenii Dobrogei sunt atât de înrădăcinați în tradițiile locului, încât cu greu cineva poate să facă o schimbare în mentalitatea și viața lui. Aici trăiesc de secole turci, greci, italieni, ruși lipoveni alături de  români. La primele evanghelizări, din cele două sute de persoane invitate, nu a venit niciuna. Am format o grupă de rugăciune și am cerut lui Dumnezeu să intervină. Dragostea Lui trebuia să fie cunoscută și aici. Experiențele care au urmat sunt extraordinare pentru noi.

Mai întâi, o familie a început seminariile biblice. Viața lor se schimba în fiecare zi. Erau așa de încântați, încât au spus și celor apropiați această veste bună. Unii i-au luat în râs, pe când alții i-au ascultat și curând grupa de studiu a crescut. Minunile harului divin se puteau observa în fiecare. Oameni care mai înainte aveau o viață nefericită, plină de minciună, ceartă și răutate, erau schimbați de puterea Duhului Sfânt. Biblia transforma inimile lor zi după zi.

Impresii din misiune – Măcin (70 pentru România)

| Misiune |
About The Author
-