Uneori auzim o întrebare care ne-ar putea orienta, dacă am avea deschiderea sufletului puţin mai largă ca de obicei, şi anume: „Voi nu sunteţi români? De ce cântaţi doar cântări americane?” Deşi avem diverse răspunsuri la această întrebare, legate de caracterul muzicii populare româneşti, de uzura morală, etc etc, uităm adesea că există valori incontestabile care merită toată atenţia, şi, uităm de faptul că totuşi, dintre toate stilurile pe care le-am putea aborda, muzica românească ar face să vibreze cu mult mai eficient sufletele românilor cărora ne adresăm.
Am primit zilele trecute rugămintea de a scrie două texte pentru două piese care s-ar dori interpretate la programul de evanghelizare din ianuarie 2011. Am primit şi un link să le ascult: „Heritage Singers”. Le-am ascultat şi am fost consternat de stilul acelei formaţii, împleticit, complicat, cu melodie cam fără melodie şi m-am întrebat, oare, chiar nu mai avem alte izvoare de inspiraţie? Oare vom merge mai departe tot urmărind ce e nou în muzica americană şi nu mai avem ureche pentru nimic altceva în lume?
Nu am avut cum să nu fac comparaţia celor două piese amintite, şi a altora de acelaşi fel, cu o altă muzică ce mi-a atras atenţia în ultima vreme, deoarece lucrez la o „culegere de cântări” şi sunt deschis totdeauna la tot ce-mi iese în cale. Am descoperit „Sara pe deal”, partitură atât de cunoscută în mediul românesc, cu un text scris de marele nostru Benone Burtescu, „Trece Isus iară pe drumul de sânge”. Probabil că unii cunosc acest text sau poate l-au şi cântat. Când asculţi această piesă nu poţi să nu te laşi copleşit şi să nu te întrebi din nou: „Oare noi nu suntem români?” E adevărat că nu putem cânta populară românească, dar astfel de piese foarte bine prelucrate, de inspiraţie populară, au darul de a pătrunde în suflet şi a îngenunchia spiritul în faţa Mântuitorului. Şi este tocmai ce ne dorim…
Am mai descoperit o piesă de inspiraţie românească pe care am ascultat-o prima dată plângând, şi ori de câte ori o cântăm cu o comunitate, rezultatul este acelaşi: zdrobirea sufletului. E vorba despre „A bătut la uşa ta Cineva” pe care o poate găsi oricine pe Internet. E adevărat că acolo, pe Youtube apare cântată şi urât, acompaniată la acordeon sau şi alte instrumente, chiar într-un stil popular care nu face deloc cinste textului excepţional scris de marele poet al Oastei Domnului, Traian Dorz, dar este şi un solist talentat, care cântă neacompaniat, şi care te cucereşte cu glasul lui curat, expresiv. Vă rog să-l ascultaţi şi să-mi scrieţi până la ce vers puteţi rezista să nu plângeţi? http://www.youtube.com/watch?v=__bZ-tgSTDE
E clar că nu putem schimba toată muzica Bisericii noastre, şi că există valori şi în muzica americană, germană, etc., dar de ce nu există în repertoriile corurilor sau a formaţiilor noastre şi astfel de piese româneşti? Realitatea este că avem o anumită aversiune faţă de ele şi lucrul acesta n-ar trebui să fie o realitate. Profesioniştii noştri au manifestat şi transmis dorinţa după ce este valoros şi este normal să fie aşa. Totuşi adesea ne trezim alunecând către un alt stil decadent care nu aduce mesajului Evangheliei nici o putere, dimpotrivă. Piese corale româneşti au fost realizate de unii compozitori români, în dorinţa lor de a conferi stilului popular nobleţe şi curăţie: Dumitru Kiriac, George Cucu, G.Musicescu, şi alţii, pe care le-am ascultat din copilărie cu multă plăcere.
Personal cred că pătrunderea Evangheliei în sufletele românilor s-ar putea face mult mai eficient pe limba noastră, adică într-un stil românesc înnobilat, ales şi prelucrat cu grijă.
O piesă nouă care circulă pe internet este tot americană, „You raise me up”, aceasta fiind foarte apreciată, pe drept. Dincolo de alunecările şi inflexiunile cântăreţilor care apar pe youtube, şi de diversele abordări care nu au nimic de a face cu textul nobil, religios, există ceva te atrage, ceva profund şi foarte inspirat. Piesa se poate prelua într-un stil mai curat şi cu efect destul de bun, de aceea mi-am propus să-i scriu un text, o traducere, care va fi disponibilă cât de curând.
Dar dacă aş face din nou o comparaţie între această piesă şi „A bătut la uşa ta Cineva”, aş spune că prima, „You raise me up” (Tu mă ridici) este ceva atrăgător, dar a doua este ceva ce-ţi zdrobeşte inima. Şi mi-ar plăcea să văd la evanghelizarea din ianuarie 2011 multe inimi zdrobite în faţa iubirii lui Isus Hristos.
-Benoni Catană-

Category:

Generale

Programe populare




1 Comentariu

  • Costica 7 ani in urma

    Benoni, as fi avut multe alte comentarii de facut, unele pozitive, altele mai putin – in legatura cu ce ai scris. Ma rezum la una singura: You Raise Me Up. Te rog fa un pic de research si vei vedea care sunt originile acestei piese, si faptul ca textul nu este unul religios – mai degraba as spune crestin. Este religios, dar de alta natura, avand sinele in centru si alte entitati esoterice.
    Costica

Comentariile sunt inchise.