31
Views

Diabetul de tipul 2 „afectează peste 200 de milioane de persoane pe plan mondial şi determină o creştere a riscului de declanşare a maladiilor cardiovasculare de până la patru ori”, a declarat Henry Gingsberg, profesor la Universitatea Columbia din New York. Cum se poate evita acest risc? Care sunt cauzele și consecințele unui stil de viață nesănătos? Ce avem de făcut în mod practic?… Răspunsul la aceste întrebări s-a regăsit în evenimentul sanitar organizat la Tulcea în martie 2011.
Peste 780 de cetațeni tulceni au așteptat nerăbdători la Palatul Copiilor să beneficieze de analize gratuite. În fiecare dimineață, în perioada 16-18 martie 2011, studenții Școlii Medicale Misionare Herghelia împreună cu voluntari din Biserica Adventistă locală au întâmpinat nevoile oamenilor. În program s-au regăsit analize de glicemie și colesterol, măsurarea tensiunii arteriale, a procentului de grăsime din organism, a indicelui de masă corporală, masaj pe scaun, seminarii pe teme de sănătate, expoziție culinară cu degustare. Evenimentul a fost întregit de seminarii despre sănătatea spirituală susținute de Godfry Ngirishi în fiecare seară timp de două săptămâni. Studenții de la Herghelia au avut ocazia să asculte mai multe prezentări pe subiectul soliilor îngerești, au făcut practică în domeniul medical oferind masaj localnicilor și prezentând minute de sănătate în cadrul programului de evanghelizare. Multe persoane au adresat cereri de rugăciune și au solicitat vizite la domiciu, participare la cluburi de sănătate și la programe religioase. Atenția auditoriului s-a concentrat din plin și la prezentările sprirituale, publicul manifestând interes pentru Dumnezeu, pentru a obține mai multe informații, pentru a primi Biblii și cărți ale Bisericii Adventiste.
A fost un timp de misiune, un timp dedicat lucrării medicale și un timp al dăruirii în folosul oamenilor. Organizatorii au fost entuziasmați în implicarea lor și au încercat să slujească cât mai mult oamenilor și la expoziție, dar și oferind cărți și pliante pe stradă. În ciuda obstacolelor în ce privește locația expoziției și a altor impedimente, lucrarea s-a dovedit a fi un succes. Mulțumirile și încântarea localnicilor a fost răsplata care a luminat fețele voluntarilor. Aprecierile nu au încetat să apară și la degustarea rețetelor sănătoase din cadrul expoziției culinare, bătrani, tineri și copii fiind atrași la maxim de gustul mâncării ideale.
„Să îți dorești să fii sănătos este o parte din sănătate”(Seneca)… Așadar tânjiți după sănătate și ea se va apropia de voi.

Umbrele mâinilor întinse

| Generale |
About The Author
-