SEMNELE FÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“

Semnele săptămânii 18 Octombrie 2012

Contraste contemporane. Foametea. Trăim fără nici o îndoială într-o societate plină de contraste și inegalități. Probabil că cea mai vizibilă și mai dificilă de acceptat este cea din domeniul alimentar. Marți 16 octombrie, ONU a sărbătorit Ziua Mondială a Alimentației. Cu această ocazie timp de o săptămână la Roma, experții în materie au analizat realitățile prezente și au încercat să găsească soluții. Cât privește soluțiile previziunile nu sunt prea optimiste; cât privește realitățile, ele sunt foarte triste. Așa de exmplu la începutul verii trecute, prețul cerealelor crescuse în numai un an cu 30% – 50%. După ce în ultimii 20 de ani s-au înregistrat progrese în lupta împotriva foametei, aceasta ia amploare în prezent. 870 de milioane de persoane suferă de foame, cu 83 de milioane mai mult ca acum 20 de ani. Dacă se are în considerare nu numai cantitatea de alimente, dar și calitatea lor și prezența elementelor esențiale, cum ar fi fierul, iodul, vitaminele, numărul celor în pericol se ridică la 1.5 miliarde. La cealaltă extremă  țările dezvoltate sunt confruntate cu alt flagel obezitatea. În Statele Unite 30% dintre adulți sunt obeji, iar în Franța 15%, în timp ce 32% sunt supraponderali. Pe de altă parte risipa în țările dezvoltate, 40% din alimentele produse sunt risipite. Un recent reportaj arată cum în Londra se aruncă la gunoi 16 milioane de tone de alimente pe an. În Franța fiecare familie aruncă la gunoi 20 kg de alimente pe an. Este vorba de alimente încă bune de consumat, care din diferite motive nu mai sunt folosite, la care se adaugă cele care se strică, deși au fost inițial bune. În  ce privește valoarea acestor alimente, fiecare familie aruncă la gunoi mâncare în valoare de 600 euro în USA, 400 în Franța și 300 în Japonia. Din nefericire nu numai țările dezvoltate au această practică; Ecuadorul cel mai mare exportator de banane aruncă la gunoi 146.000 de tone de banane în fiecare an, adică de 15 ori greutatea turnului Eifel. Printre cauzele acestei creșteri vertiginoase se numără creșterea populației, apariția unei clase mijlocii în țările emergente care consumă mult mai mult ca înainte, instabilitatea ofertei de produse și folosirea acestor resurse pentru fabricarea de carburanți. La care bineînțeles se adaugă și specula. Suprafețele cultivabile care sunt achiziționate în vederea producerii de biocarburanți cum sunt: soia, uleiul de palm, sau jatropha, trestia de zahar; ar putea hrăni 1 miliard de persoane deoarece suprafața lor este de 3 ori cea a Franței, sau 8 ori cea a Angliei. Ca să facă lucrurile și mai dificile, țările dezvoltate care fac față cu probleme financiare serioase, și-au redus ajutorul acordat țărilor în curs de dezvoltare, iar investițiile în agricultură au scăzut de la 20% la numai 8% în 20 de ani.

Mali. Foamete. Foametea din Mali se adâncește: sute de mii de oameni au părăsit țara, în căutarea hranei. Peste 320.000 de persoane au părăsit nordul țării africane Mali, în căutare de hrană și adăpost, după trei ani de secetă care au afectat grav rezervele de hrană, dar și în condițiile intensificării conflictelor interne. Potrivit cnn.com, 200.000 de persoane s-au refugiat în țările învecinate: Niger, Burkina Faso și Mauritania, iar restul au fost strămutate în interiorul țării. „Suntem agricultori și cultivăm arahide și mei, dar acum nu mai avem nimic de mâncat. Am cinci copii de hrănit și încă unul pe drum”, a declarat Masaran Diarra, o localnică din districtul Kati, adăugând că în satul său rezervele de hrană s-au epuizat de câteva luni. În Kati, un district din apropierea capitalei Bamako și zona cea mai afectată de lipsa de hrană, s-au instalat reprezentanții organizaței International Rescue Committee, care au deschis o clinică medicală și care depun eforturi susținute pentru a controla problema malnutriției. Potrivit acestora, lipsa alimentelor are cel mai mare impact asupra copiilor de pe tot cuprinsul țării. Deși problema malnutriției din Mali este una cunoscută, anul acesta locuitorii s-au luptat cu o secetă prelungită, ce a venit după alte două care au avut loc în ultimii ani, ajungându-se astfel la o criză a rezervelor de hrană, accentuată de conflictele interne. Conform cnn.com, mai multe grupuri islamiste, ce au legături cu al Qaeda, controlează în prezent aproximativ două-treimi din țară, după ce au învins revolta nomazilor Tuareg din nord. Războinicii islamiști au ocupat din ce în ce mai mult teritoriu începând din martie, când, printr-o lovitură de stat au răsturnat președintele țării.

Siria. Bilanț. Violențele din Siria s-au soldat cu cel puțin 33.000 de morți de la începutul lui martie 2011, când a început revolta împotriva regimului, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO). Numărul sirienilor care și-au părăsit țara de teama conflictului armat putere-opoziție depășește 100.000, au anunțat luni surse oficiale turce, preluate de AFP. În total, 100.363 sirieni au primit adăpost în 13 tabere de refugiați situate în provincii din sud-estul Turciei, la granița cu Siria, a anunțat Direcția pentru situații de urgență aflată în subordinea primului ministru Recep Tayyip Erdogan. Sute, chiar mii de sirieni care au traversat frontiera în Turcia nu au fost înregistrați, deoarece s-au cazat la rude. În vara acestui an, guvernul de la Ankara, care a rupt legăturile cu regimul președintelui Bashar al-Assad, a stabilit 100.000 drept limită superioară a numărului de refugiați sirieni pe care îi poate primi pe teritoriul turc. Turcia a anunțat ulterior posibilitatea suplimentării acestui număr doar cu sprijin extern. Ministrul turc pentru afaceri europene Egemen Bagis i-a cerut Uniunii Europene să accepte refugiați sirieni, într-un interviu difuzat în ediția de luni a cotidianului german Die Welt. În încercarea de a diminua acest aflux de refugiați, Ankara i-a cerut Consiliului de Securitate al ONU să creeze zone-tampon sub protecția sa pe teritoriul sirian, însă această cerere a rămas deocamdată fără nici un răspuns. ,,Noi am închis sâmbătă spațiul nostru aerian pentru cursele de linie ale avioanelor siriene așa cum am făcut deja înainte pentru zborurile militare siriene”, a declarat Davutoglu ca răspuns la întrebările jurnaliștilor în timpul unei deplasări la Konya, în centrul Turciei. Măsura intervine după ce agenția oficială siriană SANA a anunțat că avioanele companiei Turkish Airlines nu mai au voie să tranziteze spațiul aerian sirian.

Bangladesh. Furtună. O furtună tropicală violentă a afectat ieri mai multe regiuni de coastă din sud-estul Bangladeshului, ducând la moartea a cel puțin 23 de persoane și la dispariția a peste 1.000, anunță presa internațională. Potrivit cnn.com, ce puțin 1.000 de pescari care se aflau ieri pe mare sunt încă dispăruți, iar sistemele de comunicații din regiunile atinse de furtună au fost grav afectate. Cele mai afectate zone au fost insulele din sud-estul districtului Noakhali, aflat la aproximatv 200 de km de capitală. Cel puțin 16 persoane și-au pierdut viața aici, a declarat reprezentatul administrației regionale, Mohammad Sirajul Islam, pentru CNN. Meteorologii și administratorii locali au precizat că furtuna a făcut ravagii în cel puțin trei districte de coastă, distrugând sute de case, cele mai multe realizate din lemn și tablă, și dezrădăcinând mii de copaci. Sute de oameni s-au refugiat în școli și adăposturi speciale. Furtuna a distrus și culturile agricole, majoritatea plantații de orez. În districtul Bhola au fost găsite până acum trei cadavre, și o parte dintre pescari au început să se întoarcă de pe mare, au declarat autoritățile. Agenția de știri a statului, Bangladesh Sangbad Sangstha, a raportat că încă patru persoane au fost ucise în două localități din sud-estul districtului Chittagong. Pescarii s-au plâns că administrațiile locale nu au luat măsuri de precauție, ceea ce a dus la pierderea de vieți omenești și distrugeri masive. Deși meteorologii prognozaseră că va ploua torențial și au sfătuit pescarii să stea aproape de țărm, nu a existat un avertisment de furtună violentă. Ore întregi de precipitații au dus la inundarea mai multor zone joase, au declarat oficiali locali.

Intrarea interzisă. Terry Jones, pastorul de la the Dove World Outreach din Florida, era în drum spre Toronto, Canada, unde intenționa să participe la o dezbatere publică cu un imam. Numai că a fost oprit la granița dintre Detroit și Windsor. Autoritățile canadiene l-au deținut pentru 5 ore, i-au controlat bagajele și apoi l-a trimis înapoi acasă. Motivul oficial a fost acela că în 1990 în Germania, pastorul a avut de-a face cu justiția referitor la teza sa de doctorat, el s-a apărat și acuzațiile au fost găsite nefondate. Dar autoritățile canadiene au văzut în aceasta un motiv destul de legitim ca să-i refuse intrarea. Probabil că motivul nedeclarat ar fi acela că Terry Jones, este cunoscut pentru faptul că a organizat arderea în public a volumelor de Coran. Jones și membri bisericii, au declarat în numeroase ocazii că islamul este o ,,ideologie distructivă”.

Planeta din diamant. Adesea oamenii de știință s-au exprimat în termeni ironici despre afirmațiile Bibliei care descrie un nou pământ unde solul este făcut din pietre prețioase și metale scumpe. Iată însă că un grup de astronomi americani și francezi a comunicat că au descoperit o planetă care este compusă în mare parte din diamante. Numită ’55 Cancri e’ această planetă aflată în constelația Cancerului nu departe de sistemul nostru solar, are un diametru dublu ca cel al pământului. Solul ei este compus din grafit și diamante. Ea circulă cu mare viteză în jurul unui soare. Un an pe această planetă are 18 ore. Unul din autorii descoperirii Olivier Mousis de la Institut de Recherche en Astrophysique et Planetologie din Toulouse, a estimat că cel puțin o treime din masa planetei este compusă din diamant, și aceasta reprezintă de 3 ori masa pământului. Un alt membru al colectivului care a făcut această descoperire Nikku Madhusudhan, spunea, că această planetă oferă indicații despre o lume care este structurată cu totul diferit decât pământul nostru. Distanța până la această planetă este de 230 miliarde mile, adică numai 40 de ani lumină de pământ, deci nu este de imaginat eventualitatea de a exploata diamantele de pe această planetă.

New York. Atentat dejucat. Un bărbat care susținea că are legături cu al Qaida a fost arestat miercuri la New-York, după ce a încercat fără succes să detoneze o bombă de 450 de kg în fața clădirii Rezervei Federale. În vârstă de 21 de ani, acest bărbat originar din Bangladesh a fost urmărit de mai multe luni de FBI, care i-a sabotat bomba, iar autoritățile au precizat că nimeni nu era în pericol. Clădirea vizată de Quazi Mohammad Rezwanul Ahsan Nafis, se află în apropierea World Trade Center, ținta atacurilor din 11 septembrie, soldate cu aproximativ 3.000 de morți în 2001, în sudul Manhattanului. Procurorul federal din Brooklyn Loretta Lynch, a precizat într-un comunicat că tânărul a ajuns în Statele Unite în ianuarie 2012, în scopul de a comite un atentat. Evocând legăturile acestuia în străinătate cu al Qaida, el a încercat să înființeze o celulă teroristă în Statele Unite și a căutat contacte cu al Qaida în interiorul țării, pentru a-l ajuta să comită atentatul. Dar unul dintre ,,recruții” săi era o sursă FBI, ceea ce le-a permis autorităților să îl supravgheze și chiar să îl ajute pe tânăr timp de mai multe luni în care acesta s-a pregătit. În declarația scrisă, Nafis a avertizat că intenționează să își revendice actul în numele al Qaida, precizând că vrea să ,,distrugă America” și că modalitatea cea mai eficientă pentru a face acest lucru este lovirea economiei americane. În declarația sa, el a inclus și citate din ,,preaiubitul șeic Osama ben Laden”, potrivit presei. Dar complotul său avea o țintă. Încă de la început, intenționase să îl asasineze pe președintele Barack Obama. Cel pe care el îl considera un intermediar al al Qaida era, de fapt, un alt agent infiltrat al FBI. Acesta a procurat la cererea sa 20 de saci de 22,5 kg de explozibi. Tânărul a cumpărat un detonator, după care a reperat mai multe locuri. Miercuri dimineața, el s-a întâlnit din nou cu agentul infiltrat al FBI, a mers cu el într-un depozit pentru a asambla ceea ce el credea că este o bombă funcțională dar explozibilii erau de fapt nefuncționali, iar cei doi bărbați au plecat apoi în direcția clădirii Rezervei Federale, în apropierea căreia și-au parcat camioneta. Nafis și-a făcut timp să facă o scurtă înregistrate video în hotelul vecin, afirmând: ,,Nu ne vom opri până la victorie sau martiriu”. El a încercat apoi, în mai multe rânduri, dar fără succes, să detoneze bomba cu un telefon mobil. Atunci a fost arestat de poliție. El este acuzat de tentativă de utilizare a unei arme de distrugere în masă și tentativă de a furniza susținere materială al Ăaida și riscă închisoarea pe viață. Miercuri, șeful poliției Ray Kelly a subliniat că 15 comploturi teroriste au fost dejucate la New York de la atentatele din 11 septembrie, ,,Rezerva Federală fiind adăugată de acum pe lista țintelor emblematice, pe care se regăsesc deja podul Brooklyn și Bursa din New York”. ,,După 11 ani fără vreun atentat reușit, putem înțelege că populația devine mai puțin vigilentă. Dar este un lux pe care forțele de ordine nu și-l pot permite”, a declarat el, amintind că peste 1.000 de polițiști sunt mobilizați zilnic în lupta antiterorism la New York.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Vrei să trăiești cu 9 ani mai mult? Vrei să trăiești mai mult? Este titlul unui articol publicat săptămâna aceasta în revista Huffingtonpost.com. Articolul relatează în detaliu rezultatele a două studii conduse la Loma Linda University, statul California. Unul dintre studii discutat a început în 1958, și în care mai multe mii de Adventiști de Ziua a Șaptea (AZS) au fost observați pe o perioadă lungă de timp. Rezultatele acestui studiu publicate pe la jumătatea anilor 1980, au arătat că vegetarienii, nu numai că au o viață mai lungă în comparație cu restul populației, dar o dietă alcătuită din fructe, vegetale, nuci și legume, poate reduce considerabil riscul de cancer, boli cardiace, și diabet de tip 2. În plus, vegetarienii au tendința ca la bătrânețe să mențină o capacitate mentală superioară. În anul 2002, Loma Linda University a primit de la Național Institutes of Health, (o organizație guvernamentală Americană dedicată promovării sănătății publice), un fond pentru a continua cercetările asupra stilului de viață a membrilor AZS, precum și influența dietei vegetariene asupra longevității și a calității vieții acestor membri. La studiu participă în prezent peste 96.000 de membri AZS din USA și Canada, și va continua pentru cel puțin încă 10 ani. Dr. Gary E. Fraser, conducătorul studiului, a declarat săptămâna aceasta la sesiunea științifică anuală a Academy of Nutrition and Dietetics Food & Nutrition Conference, care se desfășoară în Houston, statul Texas, că în medie, membri AZS trăiesc cu 9.5 mai mulți ani decât alți locuitori ai statului California. Bărbații vegetarieni membri AZS trăiesc în medie 83.3 ani, iar femeile 85.7 ani. Studiul a arătat că membri AZS care consumă pește (pesco-vegetarians) și cei care consumă carne sau produse animale o dată pe săptămână (semi-vegetarians) au de asemenea o longevitate și calitate a vieții mult superioară în comparație cu restul populației. Articolul se încheie cu remarca că oamenii de știință sunt foarte interesați să dezlege secretul longevității și a unei vieți mai sănătoase de care membri bisericii Adventiste se bucură. Articolul adaugă că Biserica Adventistă promovează vegetarienismul, descurajeză fumatul, consumul de alcool și uzul de droguri, și recomandă o viață activă. John Harvey Kellogg este menționat ca fiind unul dintre pionerii Bisercii Adventiste și inventatorul cerealelor de breakfast.

Textul săptămânii. ,,Ferice de omul care face lucrul acesta, și de fiul omului care rămâne statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă nici un rău”. Isaia 56,2

Petre și Paul Gheorghe

 

 

Category:

Generale, Ora Profetica

Programe populare




Comentariile sunt inchise.