26
Views

SEMNELE  SFARSITULUI          MATEI  24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. 

       ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi”

                   Semnele saptamanii 30 Septembrie 2010

Centrala nucleara Bushehr din Iran, atacata de Stuxnet. Prin atacul asupra primei centrale atomice iraniene cu ajutorul virusului Stuxnet, razboiul virtual pare a fi atins o noua dimensiune. Stuxnet, o arma cibernetica al carei inventator ramane inca in umbra, a aratat cat de vulnerabile pot fi retelele de computere. Iranul comunica in intreaga lume informatii contradictorii privind pagubele produse de virusul Stuxnet. In timp ce Ministerul iranian pentru Industrie si Minerit anunta ca virusul a infectat peste 30.000 de computere, Ministerul de Externe de la Teheran anunta ca Stuxnet este doar o inventie a Occidentului, folosita in scop propagandistic. Informaticienii insa sunt siguri: virusul Stuxnet este cea mai sofisticata arma cibernetica dezvoltata pana in prezent. Felix Leder, expert din partea Universitatii din Bonn, se arata impresionat de malware-ul care pare a fi afectat mii de calculatoare in Iran. ,,Virusul Stuxnet este deosebit pentru ca foloseste o serie de brese de securitate ale programului Windows, necunoscute pana in prezent. La o prima analiza s-au gasit patru asemenea puncte slabe ale sistemului prin care Windows poate fi atacat si distrus de Stuxnet. Mai mult, malware-ul este special proiectat sa infiltreze sisteme importante, precum centrale atomice”, spune Leder. Se pare ca Stuxnet a cautat in retea accesul la sistemele proiectate de firma Siemens, utilizate pentru monitorizarea si administrarea infrastructurii si proceselor de productie. Sisteme similare sunt folosite la scara larga pe platforme petroliere, centrale electrice, platforme largi de comunicare, in aeroporturi si in armata. Din motive de securitate, asemenea sisteme nu sunt de regula conectate la internet, insa hackeri priceputi gasesc o cale de a infecta chiar si computere izolate.

Romania. Patriarhul Daniel militeaza pentru predarea religiei in scoala. Patriarhul Daniel este de parere ca religia predata in scoli, este un lucru bun pentru copii, o investitie pe termen mediu, lung si vesnic, exprimand recunostinta Bisericii Ortodoxe. Preafericitul este de parere ca elevii care primesc educatia crestina in scoala, invata valorile spiritualitatii si culturii romanesti in context european, considerand acest lucru o adevarata investitie pe termen mediu, lung si vesnic. Ora de religie nu este umplere a timpului, ci sfintire a timpului, este apostolat sfant. Ea promoveaza o vedere a sensurilor profunde ale realitatii vietii si lumii, si pregateste nu numai cetateni pentru patria pamanteasca, ci si cetateni ai Raiului. Credinta este cea mai mare zestre pe care parintii o pot transmite copiilor, a afirmat Patriarhul Daniel, intr-un interviu recent. Toate bune si frumoase, dar cred ca va dati seama ca patriarhul nu are in vedere orice fel de religie, ci doar cea a domniei sale.

Autoritatile germane confirma informatiile despre complotul terorist vizand mai multe tari europene. Informatiile privind pregatirea unor atacuri teroriste de catre reteaua al Qaida in SUA si Europa, erau cunoscute de autoritatile germane, dar nu exista nici un semn privind iminenta unor atentate pe teritoriul Republicii Federale. Potrivit ministerului de interne de la Berlin, informatiile despre pregatirea unor atacuri au fost schimbate de serviciile secrete germane cu cele din alte tari, conform uzantelor in astfel de cazuri. Agentiile de informatii au interceptat un complot terorist pus la cale in Pakistan, care urma sa se desfasoare simultan in Marea Britanie, Germania si Franta, au declarat surse din serviciile de spionaj citate de Sky News. Comandouri formate din militanti germani, arabi si ceceni, cu baza in Pakistan, ar pune la cale atacuri simultane in Londra si in alte orase din Franta si Germania. Atentatele ar fi urmat sa se desfasoare in stilul celor din 2008 de la Bombay, cand un comando de militanti pakistanezi inarmati a luat cu asalt mai multe tinte din orasul indian, ucigand 173 de oameni. Informatiile au fost obtinute de la un militant germano-afgan audiat la baza americana Bagram din Afganistan. Acesta apartinea unei grupari islamiste din Hamburg, care a reusit in martie 2009 sa ajunga intr-o tabara terorista de antrenament de la granita dintre Afganistan si Pakistan. Intensificarea atacurilor cu drone in Pakistan, observata in ultimele saptamani, are legatura cu incercarea puterilor occidentale de a zadarnici complotul. Mai multe dintre aceste atacuri cu avioane fara pilot i-au vizat pe cei care planificau atacul terorist. Un important lider al grupului a fost ucis marti.

NATO, Islamabadul si incidentul din provincia Kurram. Avioanele NATO au patruns in Pakistan, dupa ce au fost atacate de doua ori, o data de pe teritoriul Afganistanului si a doua oara din Pakistan. Aviatia Aliantei a urmarit si lichidat persoane inarmate, care au deschis focul asupra aparatelor de zbor ale trupelor ISAF. Astfel a justificat un purtator de cuvant al NATO incidentul din provincia pakistaneza Kurram. Autoritatile de la Islamabad sustin insa ca fortele ISAF au ucis trei soldati pakistanezi si au ranit alti trei. In urma acestui incident, Pakistanul a blocat ruta de aprovizionare a trupelor NATO din Afganistan. Purtatorul de cuvant al aliatilor a precizat ca situatia urmeaza sa fie clarificata in urma unor anchete realizate de comandamentul ISAF si de autoritatile pakistaneze.

Noi sanctiuni americane la adresa Iranului. Statele Unite au adoptat noi sanctiuni impotriva regimului iranian. De data aceasta, au fost vizate in premiera persoane fizice din conducerea statului iranian. Masurile au fost luate impotriva unor ministri, a unor lideri ai unitatii militare de elita Garzile Revolutionare si a procurorului general de la Teheran. Secretarul de stat de la Washington, Hillary Clinton, a explicat ca aceste persoane sunt responsabile pentru incalcarea drepturilor civile, pentru violenta, tortura si crime impotriva propriului popor.

China elibereaza trei din cei patru japonezi arestati recent. Autoritatile din China au eliberat trei cetateni japonezi, arestati in urma cu cateva zile pentru ca ar fi realizat filmari ilegale intr-o zona militara interzisa pentru public. Un al patrulea japonez ramane in continuare in arest la domiciliu pentru investigatii suplimentare. Incidentul care a dus la retinerea celor patru a avut loc in provincia Hebei, din nordul Chinei. In Republica Populara, zonele militare sunt deseori neclar marcate. Potrivit presei nipone, cei patru lucrau la indepartarea resturilor de arme chimice folosite de trupele japoneze in cel de-al doilea razboi mondial. Arestarile au avut loc in plina criza diplomatica intre China si Japonia, dupa arestarea de catre autoritatile de la Tokio a capitanului unui vas de pescuit chinezesc, care a intrat in coliziune cu ambarcatiuni ale pazei de coasta japoneze in apropierea unor insule revendicate de ambele tari.

Mexic. Alunecari de teren. Cel putin 1.000 de persoane au murit in urma alunecarilor de teren din sudul Mexicului. Un deal s-a prabusit in orasul Santa Maria Tlahuitoltepec din statul Oaxaca, ingropand 300 de case. Catastrofa s-a produs in cursul noptii. Furtunile tropicale din vestul Caraibelor, au provocat ploi torentiale in ultima saptamana.

Nicaragua. Furtuna tropicala. Insotita de ploi torentiale, furtuna tropicala Matthew, a lovit regiunea de nord-est a Nicaraguei, asa cum se asteptase. Astfel peste 10.000 de persoane au putut fi evacuate la timp. Aeroporturile din regiune au fost inchise. Uraganul s-a indreptat spre Honduras, dar a scazut in intensitate. Expertii avertizeaza totusi fata de posibilitatea producerii de alunecari de teren si inundatii. Ploile abundente au provocat in Haiti moartea a cinci persoane care se aflau in adaposturi provizorii.

Nigeria. Inundatii. In Nigeria s-au produs inundatii in urma ploilor puternice. Doua milioane de persoane s-au refugiat din calea apelor. 5.000 de sate au fost afectate, terenurile agricole fiind distruse. Numeroase animale si-au peirdut viata in ape. 

Israelul critica livrarea de rachete de fabricatie rusa, Siriei. Israelul a criticat anuntata vanzare de catre Moscova a unor rachete de croaziera de tip Yakhont P-800, Siriei. Ministrul rus al apararii Anatoli Serdiukov, relateaza agentia Itar TASS, a declarat ca ogivele vor fi livrate Siriei in baza unui contract incheiat deja in 2007. Vanzarea de armament rus Siriei, care intretine relatii cu Iranul, nelinisteste Israelul si Statele Unite care se tem ca armele vor fi transferate catre Hisbollah, in Liban.

Comandantul cecen Zakaiev, arestat in Polonia. <eful guvernului cecen din exil, Ahmed Zakaiev, dat in urmarire de Rusia cu mandat international, a fost arestat in Polonia. Zakaiev, care vizitase deja de mai multe ori aceasta tara, a vrut sa participe la un congres mondial al cecenilor, in localitatea Pultusk, de langa capitala poloneza Varsovia. Autoritatile poloneze l-au retinut, dar au precizat ca nu au decis inca daca il vor extrada sau nu Rusiei. Premierul Donald Tusk a declarat ca guvernul sau nu executa comenzi transmise de la Moscova. Zakaiev a primit in 2003 azil politic in Marea Britanie, tara care a refuzat sa indeplineasca cererile repetate de extradare venite din Rusia. Responsabilii rusi il considera pe liderul rebelilor separatisti ceceni drept terorist international. Emisarul Cremlinului in Caucazul de Nord, Alexander Khloponin, a spus din nou ca acesta trebuie judecat in Rusia. El este acuzat de numeroase acte de terorism si de conducerea gruparilor rebele din regiunea Caucaz. Zakaiev a fost reprezentantul pentru Europa al fostului presedinte separatist cecen Aslan Maskhadov, ucis in 2005 in confruntari cu fortele ruse.

Americana, eliberata dupa 15 luni de arest in Iran. O cetateana americana a fost eliberata dintr-o inchisoare din Iran, dupa 15 luni de detentie. Sarah Shourd a fost preluata contra unei cautiuni de 500.000 de dolari, de catre ambasada Elvetiei, care reprezinta interesele SUA la Teheran. Femeia fusese arestata in iulie anul trecut impreuna cu doi conationali, in apropiere de granita cu Irakul. Ei au fost acuzati de spionaj de catre regimul iranian. Rudele celor trei sustin insa ca acestia se aflau intr-o drumetie in zona muntoasa kurda din Irak, si ca au trecut din greseala granita in Iran. Nu se stie deocamdata nimic despre soarta celorlalti doi americani.

Lovitura data mafiei drogurilor din Mexic. Fortele de securitate din Mexic au dat o noua lovitura mafiei drogurilor, potrivit presei din aceasta tara. Politia mexicana l-a arestat la Puebla, in centrul tarii, pe unul din principalii sefi ai traficului cu stupefiante, Sergio Villarreal. Fost politist, acesta era unul din liderii cartelului Beltran Leyva. In urma cu doua saptamani, un alt membru al conducerii organizatiei, Édgar Valdez Villarreal, a fost si el prins de fortele de ordine.

Brazilia construieste o mega-hidrocentrala pe Amazon. Presedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a aprobat demararea constructiei unei mega-hidrocentrale pe fluviul Amazon. Instalatia va fi a treia ca marime din lume. Lula a semnat in capitala Brasilia un contract cu consortiul Norte Energie, care a primit pentru 35 de ani drepturile de exploatare a centralei Belo Monte, construite pe raul Xingu, un afluent al Amazonului. Hidrocentrala va avea o capacitate de 11.000 de megawati si va fi data in functiune in 2015. Populatia nativa din regiunea afectata, Indios, Biserica Catolica si organizatiile de protectia mediului protesteaza dur fata de acest proiect, din cauza caruia cel putin 17.000 de persoane vor fi evacuate si relocate.

FMI a sters datoriile statului Haiti, grav afectat de cutremurul devastator din ianuarie. La mai bine de sase luni dupa devastatorul cutremur care a lovit Haiti, Fondul Monetar International a decis sa stearga toate datoriile acestui stat. Suma totala a acestora este de aproximativ 268 de milioane de dolari. FMI-ul a aprobat de asemenea si planul pe trei ani de reconstructie a tarii, ale carui costuri se ridica la circa 60 de milioane de dolari. Pentru acest nou credit, statul haitian este exonerat de plata dobanzilor pana in 2011. Pe 12 ianuarie, Haiti a fost lovit de un puternic cutremur in urma caruia peste 250.000 de oameni si-au pierdut viata. Oponentii presedintelui haitian Rene Preval solicita devansarea datei la care ar trebui sa aiba loc alegerile prezidentiale si crearea unei noi comisii electorale, actuala fiind acuzata de coruptie.

Comanda de miliarde pentru Boeing, de la Emirates Airlines. Constructorul american de aeronave Boeing a primit o comanda de miliarde de la compania araba de transport aerian Emirates. Este vorba de achizitionarea a 30 de avioane de mari dimensiuni de tip Boeing 777 ER cu autonomie de zbor sporita. Anuntul a fost facut de cele doua parti la salonul de aeronautica din Farnborough / Marea Britanie. Emirates are cea mai mare flota din lume de aparate de zbor de acest tip – 86 la numar. Fabricantul european de aeronave Airbus si-a asigurat si el un contract important, urmand sa livreze companiei Air Lease Corporation din SUA, 51 de avioane de tip A320, in valoare totala de 4,4 miliarde de dolari.

Minte sanatoasa in corp sanatos. Copiii consuma mai multa soda decat apa. In US copiii nu consuma destula apa, este concluzia unui studiu publicat luna aceasta in revista American Journal of Clinical Nutrition. Chiar si o deshidratare relativ minora, poate avea efecte negative importante asupra functiilor organismului uman. Pe langa crampe musculare si migrene, deshidratarea poate creea confuzie si o incetinire a functiilor mentale. Studiul arata ca majoritatea, atat a fetelor cat si a baietilor, in general consuma o cantitate insuficienta de lichide. Si atunci cand copiii consuma lichide, in loc de H2O, ei prefera bauturi racoritoare care contin cantitati mari de zahar si cofeina. Pentru studiu, cercetatorii de la University of New York si U.S. National Cancer Institute, au selectat 3.978 de fete si baieti cu varstele intre 2 si 19 ani. Intre anii 2005 si 2006, cercetatorii au analizat consumul lor de lichide, inclusiv alimentele cu un continut mare de apa. Rezultatele au aratat ca in medie doua treimi din apa consumata a provenit din bauturile racoritoare, numite generic soda, si numai o treime din apa de la robinet sau inbuteliata. Apa are un rol extrem de important in organismul uman care este compus intre 55 si 75% numai din apa. Din cauza faptului ca organismul nu poate depozita apa, omul nu poate supravietui numai cateva zile fara apa. De asemenea, numarul tot mai mare de cazuri de diabet de tipul 2 si obezitate observate in randul copiilor se datoreaza faptului ca majoritatea lichidelor consumate de copii sunt indulcite. ,,Incurajeaza copiii sa bea apa in loc de sucuri si soda. Ca sa fie mai atragatoare, adauga la apa cateva felii de castravete, lamaie, portocala sau capsuni”, recomanda Dr. Ashima K. Kant, specialista in nutritie, si unul dintre autorii studiului.

O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Da, inima noastra isi gaseste bucuria in El, caci avem incredere in Numele Lui cel Sfant”. Ps. 33,21

Petre si Paul Gheorghe

Ora Profetica 39/2010

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-