19
Views

                     SEMNELE SFÂRȘITULUI          MATEI  24

Christoși mincinoși. Războaie. Cutremure de pământ. Foamete și ciumi. Persecuții. Înmulțirea fărădelegii. Evanghelia propovăduită în toată lumea. ,,Când veți vedea toate aceste lucruri, să știți că Fiul Omului este aproape, este chiar la uși“

Semnele săptămânii 9 August 2012

Siria. Criza se adâncește și mai mult. Situația din Siria este pe zi ce trece tot mai dramatică. Președintele Bashar al-Assad sprijinit de trupele loiale, continuă bombardamentele intense împotriva rebelilor, mai ales în orașul Aleppo, producând victime și pagube materiale imense. Regimul oficial se bucură încă de sprijinul Rusie și al Chinei și de ajutorul militar al Iranului. Rebelii la rândul lor primesc întăriri cu dezertorii din armata oficială, dar și cu tot felul de militanți care vin din cele patru colțuri ale lumii. Islamiști, al Qaida, tot felul de aventurieri și oameni care vor să lupte, li se alătură pregătind terenul pentru prăbușirea regimului actual, dar și pentru o instabilitate și agitație asemănătoare celei din Libia. Ultimul act a fost acela al dezertării. Primul ministru sirian Riyad Hijab care împreună cu alți trei miniștri, un grup de generali și familiile lor, au trecut granița în Iordania. Desigur că a avut loc un întreg scenariu al dezinformării și inducerii în eroare a autorităților, nimeni nu știe exact când și pe unde au trecut, rebelii au trimis tot felul de mesaje ca să inducă în eroare autoritățile. Primul ministru a fost numit în iunie, și nu era din tribul lui Bashar al-Assad, dar totuși efectul politic este important.

Damasc. Bombă. Sediul radioteleviziunii publice din Damasc a fost vizat, de un atentat. Potrivit Sky News, trei persoane au fost rănite în urma deflagrației. O bombă a explodat la etajul trei al clădirii, făcând mai mulți răniți și producând unele pagube materiale. În ciuda atacului, televiziunea nu și-a întrerupt emisia. Clădirea care găzduiește radioteleviziunea siriană se află în piața Omeyades, un cartier ultraprotejat din Damasc. Pentru a intra în clădire, trebuie să treci prin câteva filtre ale serviciilor secrete, notează AFP.

Yemen. Lupte. Treisprezece presupuși membri al Qaida au fost uciși în operațiuni ale serviciilor de securitate din Yemen în ultimele două zile. Marți, trei insurgenți au fost uciși și alți doi au fost capturați după un schimb de focuri în orașul Jaar, situat în sudul Yemenului. Un lider al Comitetului rezistenței populare, Abdellatif Sayed, a fost rănit în confruntările armate. Alți patru insurgenți au murit într-un atac cu avioane fără pilot care a avut loc în regiunea Qotn. Alți șase membri al Qaida, inclusiv un lider responsabil de operațiuni logistice, Abdallah Awad al-Masri, au fost uciși în alte operațiuni antiteroriste în sudul țării.

Kabul. Atentate. Două atentate, dintre care unul care a vizat o bază NATO, au provocat moartea a opt civili și rănirea altor 15 persoane, inclusiv militari NATO, la Kabul. O bombă a explodat la trecerea unui microbuz, în cartierul Paghman din Kabul. În cursul dimineții, un camion-capcană a explodat în fața unei baze ISAF din Logar, la periferia orașului Kabul. Ambele atentate au fost revendicate de talibani.

Oak Creek Wisconsin. Un nou masacru a îndoliat America. La numai 15 zile de la tragedia din cinematograful din Aurora, Colorado, o altă tragedie a zguduit națiunea americană. Duminică dimineața în timp ce credincioșii se adunau pentru slujba duminicală la templul Sikh din Oak Creek, Wisconsin, Wade Michael Page, un bărbat de 40 de ani, a apărut în fața ușii de intrare și a tras în cei prezenți omorând 6 persoane: 5 bărbați și o femeie, cea mai în vârstă dintre victime avea 84 de ani. Când primul ofițer de poliție locotenentul Brian Murphy, a apărut la fața locului și a început să asiste victimele, asasinul a tras asupra lui de foarte aproape atingându-l cu 9 gloanțe. El este în spital în stare extrem de gravă. Este clar că au fost numai 6 victime deoarece dl. Sadwant Singh Kaleka, un bărbat de 65 de ani, liderul comunității care numără peste 1.000 de membri, s-a opus asasinului cu un simplu cuțit de bucătărie. În timpul cât asasinul l-a îmbrâncit și l-a executat cu 2 gloanțe, restul celor prezenți au avut timp să se refugieze. Wade Michael Page a fost militar de profesie, dar a fost dat afară deoarece a băut în timpul serviciului. După ce a fost concediat a devenit un membru activ al grupurilor extremiste neo naziste skinheads (capete rase) și al unor orchestre de rock metalic care promovau violența, lupta împotriva opresorului, nimicirea evreilor și a altor minoritati. În ultimi ani el a postat peste 250 de mesaje invitându-și colegii skinhead să iasă din letargie și să treacă la acțiune. Iată că duminică dimineața el a trecut la acțiune. În ciuda acestor incidente dramatice și a faptului că, campania electorală pentru președinția Statelor Unite este în plină desfășurare, nimeni nu îndrăznește să conteste dreptul inscris în constituție, că fiecare american poate avea și folosi o armă de foc.

Filipine. Furtuni, ploi torențiale și inundații catastrofice. Manila, capitala Filipinelor a fost practic jumătate inundată, cantitatea imensă de apă a produs alunecări de teren și victime. Terenul era deja saturat în urma ploilor de săptămânile trecute, așa că o nouă furtună care s-a abătut asupra orașului la sfârșitul săptămânii trecute, Taifunul Saola a făcut deja 53 de victime. Luni jumătate din oraș era sub apă, iar marți 30% din Manila era încă inundată cu apa mai sus de brâu. În cartierul Quezon City, o porțiune de deal s-a prăbușit înghițind locuițele din vale, aceasta a produs alte 9 victime.

Noua Zeelandă. Vulcan. În Noua Zeelandă, un vulcan care era liniștit de peste un secol, a erupt. Luni noapte din muntele Tongariro au erupt cenușă și roci, care s-au răspândit în zona înconjurătoare. Din fericire vulcanul se află într-o zonă care nu este aglomerată, parte dintr-un parc național în zona nordică a țării. Cenușa de la această erupție s-a răspândit pe o arie de cel puțin 100 de km. Parcul mai are trei vulcani activi. Noua Zeelandă face parte din zona seismică numită Cercul de Foc, ultima erupție a vulcanului Tongariro a avut loc în anul 1897.

Mișcarea ecumenică și-a găsit un nou motiv de a fi. Kairos, este o mișcare ecumenică despre care nu se auzise prea mult în Canada. Din ea fac parte: biserica anglicană, presbiteriană, unitariană și alte mișcări protestante. Dar iată că un protest împotriva unui priect de conductă propus de Enbridge, i-a propulsat pe prima pagină a ziarelor și revistelor din Canada. Compania Enbridge intenționează să construiască o conductă numită Northern Gateway, care să transporte țiței din Alberta până pe litoralul din British Columbia, de unde țițeiul poate fi exportat oriunde. Realitatea necontestată este că situația economică din Canada este mult mai bună decât în Statele Unite, sau alte țări industrializate și se datorează faptului că exportă țiței, gaz natural și alte resurse minerale. Numai că în Statele Unite ecologiștii au pus presiuni importante în președintele Obama, așa că aprobarea unui proiect asemănător a fost refuzată. În Canada protestul are la bază în mare măsură nemulțumirea populației aborigene, 3.75% din populația Canadei, dintre care numai o infimă parte locuiesc în acea zonă. În ciuda faptului că această conductă ar dezvolta drumurile aproape inexistente și ar da de lucru la mulți dintre șomerii locali, ei se opun din teama de poluare în caz de accident, și din dorința de a-și păstra teritoriul intact. Este interesant de subliniat faptul că United Church of Canada, principalul promotor nonaborinal al acestei petiții care a fost votată în cadrul unui consiliu general ținut săptămâna aceasta în Ottawa, nu are un interes special. Aborigenii își au propria religie și tradiție dominată de credința în spirite și tradiții. Comunicatul oficial a fost puțin confuz; pe de o parte spunea ,,bisericile din Canada au o datorie religioasă să se opună acestui proiect”, ca apoi să declare ,,nu cred că este o problemă politică, este ceva care afectează societatea noastră”. Bishopul bisericii Anglicane din British Columbia și Yukon a pus la îndoială validitatea studiilor cu privire la impactul ecologic al conductei. Mai apoi dioceza din New Westminster a realizat că a investit bani în compania Enbridge, așa că va trebui să renunțe la acestă investiție ca să-și însoțească propaganda cu fapte. Janet Harder, vice președinta companiei Enbridge, explica că ei au discutat în detaliu cu populația care trăiește de-a lungul celor 1,200-km cât va măsura traiectul conductei, dar că biserica mobilizează acum zeci de mii de persoane care nu au habar despre ce este vorba și sunt motivate în principal de loialitatea față de biserică.

Schimbare în legislație, sau orice numai să vii și să bei cu noi. În provincia Canadiană British Columbia, ministrul minelor și energiei, Rich Coleman, a introdus un proiect de lege care permite consumatorilor să vină la restaurant cu vinul propriu. Acestă lege a fost aprobată. Am găsit acțiunea interesantă din mai multe puncte de vedere: în primul rând de ce ministrul minelor și energiei. Mai apoi de ce această măsură care aparent stimulează băutura când toate legislațiile încearcă să o limiteze. Cu siguranță nu în avantajul consumatorilor, deoarece ei tot trebuie să plătească între 10 și 30 de dolari pentru ca chelnerul să le deschidă sticla. Pentru patronii de restaurante și asociațiile de consumatori măsura pare potrivită deoarece pare să îndemne oamenii să vină la restaurant și să consume. Se pare că chelnerii nu vor fi prea fericiți deoarece ciubucurile care se calculează la procentajul consumației vor diminua.

Poleit cu aur. În mod indiscutabil economia mondială este în declin, a devenit obișnuit ca orașe și alte administrații publice precum și businesuri odată înfloritoare să dea faliment, ca țări să ceară ajutor deoarece sunt în pragul falimentului. Aceasta nu înseamnă că 0.001% din populația globului, adică cei mai bogați dintre bogați nu își permit extravaganțe. În orice vreme, la orice oră, se va găsi cineva să plătească sume extravagante pentru lucruri mai mult sau mai puțin folositoare. Dacă pentru tablouri de maeștrii de mare faimă, ca de exmplu tabloul intitulat ‘The Scream’ pictat de Edvard Munch’s, s-a vândut la licitație pentru 121.4 milioane de dolari. O vioară construită de Stradivarius în anul 1721 s-a vândut cu 16.33 milioane de dolari. Raritatea și starea excepțională a instrumentului a fost dublată de faptul că odată a aparținut lui Lady Anne Blunt, nepoata Lordului Byron. Sau poate o monedă de 1 cent din cupru vândută cu 1.4 milioane deoarece datează din 1793 și face parte din primele monede bătute în America. Și însfârșit un automobil marca Oldsmobile din anul 1912, singurul rămas dintr-o serie de lux produsă într-un număr limitat de exemplare, vândut cu numai 3.37 milioane de dolari. Dacă toate aceste extravaganțe își au poate explicația prin vechimea, raritatea sau măestria execuției, un hot dog vândut cu 1.532 de dolari este într-adevăr ceva cu totul ieșit din comun. Nu, nu este greșeală de tipar, proprietarul lui  ‘Hot Dog Mike, care nu este un local de lux în Manhattan, ci un căruț de vânzător ambulant în Little Rock, Arkansas, și este făcut din carne de vită, garnisit cu coadă de lobster, sos de safran și ,,foi de aur” deci asta este explicația. Avea dreptate bunicul când se mira de ceva care era scump, întrebând dacă este cumva poleit cu aur. Nu am aflat dacă la acest preț cei 4 clienți pe care Mike i-a avut în mai, l-au mâncat sau nu. Dacă pentru așa ceva exotic și snob, dar cu totul efemer, oamenii sunt gata să dea bani grei, este trist cum atâția refuză viața veșnică; poate pentru că este gratuită.

Controverse contemporane. Societatea contemporană cunoaște câteva subiecte de controverse, mai ales în timpul campaniilor electorale. Este interesant că aceste subiecte controversate pun în discuție însăși bazele societății occidentale, unde libertățile individuale, inclusiv cea de a te îmbogății erau considerate esențiale. Dar iată că în Franța imediat ce a preluat puterea, președintele și guvernul socialist au pornit o campanie susținută împotriva celor bogați. Măsurile cele mai importante au fost: reducerea substanțială a salariilor directorilor marilor societăți în așa fel ca ei să nu câștige mai mult decât de 20 de ori mai mult ca cel mai mic salariu, creșterea substanțială a impozitelor pentru cei bogați și reducerea sumei de la care  erau considerați bogați. În Statele Unite de asemenea, Mitt Romney, viitorul candidat la președinție din partea partidului republican, este acuzat că este bogat, chiar foarte bogat, ceea ce este considerat un lucru negativ. Și mai interesant este faptul că după ce homosexualii au luptat și reușit să obțină recunoașterea dreptului de a se căsători, recent președintele Obama și vicepreședintele Biden, s-au pronunțat în favoarea acestui drept. Oricine nu este de acord, este taxat de bigot și discriminare. Un ultim episod este acela produs de declarația lui Dan Cathy, patronul unor restaurante numite Chick-fil-A. Pe 16 iulie el a declarat unui ziar baptist că suportă definiția Biblică a căsătoriei între un bărbat și o femeie. Aceasta a produs o reacție violentă din partea primarilor unor mari orașe americane susținători ai cauzei homosexualilor. Primarul orașului Chicago, Boston și San Francisco, au declarat aceste restaurante persona non grata în orașele lor. Primarul orașului Chicago, Rahm Emanuel, fostul chief-of-staf la casa Albă a spus că valorile lui Chick-fil-A nu sunt valorile orașului Chicago, aceste restaurante nu au ce căuta în orașul său, pentru că Emanuel nu a specificat care sunt aceste valori, dar în general Chicago este recunoscut pentru corupție, gangsteri și politică dubioasă. La rândul său Vincent Gray, primarul orașului Washington DC s-a asociat acestor critici. Nu pentru că el ar avea altă preocupare, el este anchetat pentru fraudă electorală. Iar singurul restaurant se află în incinta Universității Catolice din Washington. Tot așa și Edwin M. Lee, primarul orașului San Francisco, a trimis un mesaj pe Twitter revoltându-se împotriva restaurantelor Chick-fil-A, care nu îmbrățișază valorile orașului. Singura problemă este că nu există restaurante Chick-fil-A în San Francisco; cel mai apropiat se află la 40 de mile distanță. Ca să complice și mai mult controversa, grupuri religioase și doi foști candidați la președinție, Mike Huckabee și Rick Santorum, au îndemnat suporterii să se ducă miercurea trecută să mănânce la aceste restaurante. Așa că în ziua respectivă restaurantele din toată America au fost invadate de clienți. Considerabile cozi s-au format în fața restaurantelor, personalități cum ar fi Billy Graham, în ciuda vârstei sale patriarhale, 93 de ani, a fost înfățișat într-o fotografie mâncând acasă pui de la Chick-fil-A. În răspuns, grupurile gay, au îndemnat pe suporterii lor să se prezinte vineri și să se sărute în aceste restaurante sau măcar în fața lor. De această dată mobilizarea a fost extrem de slabă. De fapt ceea ce intrigă cel mai mult este faptul că într-o țară care are înscrisă în constituția ei dreptul la libera expresie, a devenit dificil să-ți exprimi convingerile chiar dacă sunt sănătoase și de inspirație Biblică, cartea pe care (pentru câtă vreme încă) se mai depune jurământ la tribunale și în locurile înalte.

Minte sănătoasă în corp sănătos. Tratamente naturale împotriva insomniei. În USA, peste 90 de milioane de persoane sunt diagnosticate cu insomnie cronică, iar numai în anul 2010, americanii au cheltuit peste $2 miliarde pe prescripții de somnifere. Dr. Michael Decker, profesor la Georgia State University, și purtător de cuvânt pentru organizația American Academy of Sleep Medicine, într-un articol publicat recent în ziarul New York Times, analizează câteva alternative la medicație. Cântecele de leagăn: sunt eficace nu numai pentru prunci, dar și pentru persoanele mai în vârstă. Un studiu publicat de către BBC în 2005 arată că persoanele în vârstă au avut o înbunătățire a simptomelor de insomnie după ce au ascultat 45 de minute de muzică relaxantă. Dr. Decker este de părere că o muzică calmă cu 60 la 80 de bătăi pe minut, poate ajuta pe cei cu insomnie. Laptele cald: medicii sunt de părere că laptele din cauza grăsimilor pe care îl conține, nu poate să ajute la un somn plăcut. Mai multe studii au arătat că laptele cald ajută pe prunci să doarmă mai bine, însă pentru adulți nu are aceleași beneficii și este probabil că are un efect mai mult psihologic. Număratul oilor: un leac mai vechi împotriva insomiei este să numeri oi în minte, cu scopul de a ocupa mintea cu ceva plictisitor și a te distrage de la îngrijorările care te țin treaz. Mai multe studii sugerează că imaginația unor scene pastorale cu peisaje relaxante pot să ajute pe cei care au probleme să adoarmă. Exerciții de respirație: un efort deliberat de a-ți încetini respirația și bătăile inimii, s-au dovedid eficace în calmarea individului și ajută la un somn mai liniștit. O baie caldă: cu aproximativ 2 ore înainte de culcare, temperatura corpului coboară, iar o baie caldă poate ajuta acest proces. Chiar dacă pe timpul băii temperatura organismului crește temporar, după o baie caldă, temperatura corpului scade rapid lucru care relaxează mușchii și ajută să adormi mai repede. Alcoolul: în ciuda faptului că multă lume folosește alcoolul ca somnifer, medicii sfătuiesc împotriva acestui ,,tratament natural”. În realitate alcoolul are efecte total adverse, și nu ajută la un somn liniștit. Pleacă din pat: dacă după 15-20 minute nu poți să adormi, specialiștii recomandă o plimbarea mică în altă cameră, sau dacă este posibil, chiar pe o terasă sau balcon, atâta timp cât este liniște și întuneric. De cele mai multe ori încercările nereușite de a adormi crează o situație de frustrare și agitație și cu cât încerci mai mult să adormi, cu atât devii mai agitat. O schimbare de decor de câteva minute poate ajuta la ruperea acestui cerc vicios, și odată ajuns înapoi în pat poți să adormi mai repede. Somn ușor!

Textul săptămânii. ,,Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea. Psalmul 4,8

Petre și Paul Gheorghe

Ora Profetica 32/2012

| Generale, Ora Profetica |
About The Author
-