Dragi prieteni, încerc să vă provoc cu unul din cele mai dramatice cazuri cu care ne-am confruntat, noi, voluntarii Serviciului Umanitar pentru Penitenciare. Vreau să vă provoc să faceţi un exerciţiu de imaginaţie…

            Vai… cât de grea e viaţa asta… Deşi nu ai decât patru anişori… visezi şi speri că mâine va fi mai bine, mai frumos, mai uşor… Simţi că ai o responsabilitate în familia ta… da, la vârsta asta… pentru că surioara ta de 10 ani ţi-a povestit cum tatăl tău, când tu aveai doar un anişor, te-a luat în braţe, te-a sărutat şi cu lacrimi în ochi ţi- a spus să fii cuminte, să asculţi şi  să o ajuţi pe mama…

– „Tu eşti singurul „bărbat” din casă şi… toată răspunderea este pe umerii tăi… Până voi veni eu acasă, tu eşti stâlpul casei…” Apoi, tu şi cele trei surioare, strânşi în braţele mamei, plângeaţi urmărind cu privirea poliţiştii care… l-au arestat pe tatăl vostru… Nimeni şi nimic nu putea să vă astâmpere durerea din inimile voastre… Anii au trecut… dar simţi povara familiei pe umerii tăi… Să nu-mi spui că nu ţi-ai dori şi tu măcar o maşinuţă să te joci cu ea… sau o carte de colorat sau… o minge… sau… Ce mult ţi-ai dori să mergi şi tu la grădiniţă, măcar acolo e cald în timpul zilei… Dar… nu se poate.  Îţi imaginezi un scenariu… cum mergi la mama ta şi ea te ia în braţe…(doar eşti singurul bărbat din casă), şi începi să-i spui cam ce ţi-ai dori. Ea, te ascultă cu atenţie, te strânge mai puternic în braţe şi în timp ce din colţul ochilor ei ţâşneşte un firicel de lacrimă, ridică neputincioasă din umeri şi… da, nu mai ai nevoie de alte cuvinte… Înţelegi… Mai ales când ştii că două surioare merg la şcoală şi… câte se mai cer la şcoală… Ce mult ţi-ai dori să poţi să le ajuţi pe ele dar.. Şi încă  o surioară mai mică…

         Apoi…scrisorile alea de la tata… ne tot scrie că acolo, departe de noi a cunoscut pe „ CINEVA” care poate să ne  poarte de grijă… Oare, aşa va fi? Cine este acel Cineva? Unde este? Când va veni la tine…? Trece vara şi nu de puţine ori privirile tale scrutau uliţa îngustă doar doar vei vedea pe cineva apropiindu-se de poarta voastră. Dar… se pare că nimănui nu-i pasă de tine… de voi… Îţi vine să strigi parcă la tatăl tău, deşi, sigur nu te aude:

– ”Tatăăăăă, de ce ne-ai lăsat singuri? Vorbeşte cu nenea ăla… să treacă şi pe la noi… Ne e tare greu… e grea viaţa…. Tatăăăă, vino mai repede acasă…. avem nevoie de tine… vine iarna… se anunţă iarnă grea….” Dar, oricât de puternic ai striga, tot  nu te aude nimeni… Rămâi surd şi mut când mama citeşte următoarea scrisoare de la el: ” Dragii mei… deşi departe, sunt aproape de voi… mă rog lui Dumnezeu în fiecare zi pentru voi şi cred, da, cred că nu vă va lăsa singuri… Cred că vă va ajuta…”

– Mamă, cine este acest… Dumnezeu? Oh… ce dureros trebuie să fi fost pentru mama ta… în cuvinte simple… încearcă să te facă să înţelegi câte ceva despre Dumnezeu… Poate …  nici ea nu ştie  prea multe… Ai dreptate… ţi-e greu… tu nu ai fost ca alţi copii în fiecare Duminica sau Sambătă la biserică, să participi la programe, să sculţi predici, să înveţi la Scoala de Sabat… De unde să ştii tu despre El? Dar chiar dacă nu înţelegi prea mult, ceva parcă îţi spune să asculţi şi de data asta de tata… Ştie el mai bine… Probabil ( îţi spui) va veni când ne va fi cel mai greu… Şi, uite aşa trec zilele, săptămânile… A venit şi iarna… Brrrrrrrrrrr ce iarnă… Cât de mult ţi-ai dorit să fie zăpadă să te joci şi tu cu surioarele tale… să faci un om de zăpadă… măcar aşa poate, copii de pe strada ta vor veni să se joace cu voi că dealtfel… toţi te ocolesc… Nu înţelegi de ce, doar nu le-ai făcut nimic rău, dar… Zăpada însă tot vine…şi vine… şi cresc nămeţii, curtea e plină, aproape cât casa, străzile sunt deja… adică nu mai sunt străzi… Oamenii încearcă să facă pârtie, surioarele tale nu mai merg la şcoală… e drept nici om de zăpadă nu aţi făcut încă dar… când se va opri cu ninsoarea, o să faceţi…

              Într-o seară, mama vă strânge lângă ea şi, aşa ca o ultimă ofrandă a zilei rosteşte rugăciunea Tată nostru…” Şi ne izbăveşte de cel rău…” ce o mai fi şi asta? Acolo, în pătuţul tău, după ce cu o ultimă sărutare mama se îndreaptă spre… sobă pentru a pune o ultimă aşchie de lemn să … le fie la copii cald, te intrebi iar şi iar: cine o fi cel rău? Ce treabă are el cu noi…? Şi, tot gândindu-te, adormi… Nu, nu ştii cât ai dormit. Cert este că ai început să visezi… Urât… Se făcea că cineva a venit şi… a pus foc  casei voastre. La început ai crezut că e … o joacă dar… focul începe să crească… Foc, foc, începi să strigi dar… nu poţi striga mai tare… fumul deja e aşa de dens şi puternic că simţi că te înneci… Mai faci un efort să ţipi dar… nu poţi şi singurul lucru pe care mai poţi să-l faci este să o trezeşti pe mama. Te întorci spre ea şi o tragi tare de cămaşa ei de noapte… Eşti în stare să îi rupi cămaşa numai să se trezească… mamă, mamă, pârrrr… erau singurele cuvinte pe care le mai puteai rosti de frică… Mama, se trezeşte şi îngrozită vă ia pe câte doi sub braţele ei firave şi… aproape vă aruncă în zăpadă lângă poartă fugind îngrozită spre casa cuprinsă de  flăcări după surioarele tale… Uite-o… a reuşit… le-a scos şi pe ele… Mamă ce bună eşti… Dezbrăcaţi, desculţi, tremurând de frig, doar braţele mamei – şi ele dezgolite –  vă înconjoară încălzindu-vă… Priviţi îngroziţi la acoperişul casei voastre cum arde şi cum se prăbuşeşte… De ce mamă? Vin sătenii, greu, înnotând prin nămeţi… „Sunaţi pompierii, să vină pompierii” strigă cineva… Ei, pe unde să vină? Că toate drumurile îs blocate, nămeţi cât gardurile… Un avion ar fi bun, îţi spui tu… în timp ce dinţii, ai tăi şi ai surioarelor tale – de frig – clănţăneau ca un motor hodorogit… Un vecin vă ia pe câte doi în braţe să vă ducă în casa lor… Voi, mai ales tu, că eşti bărbat strigi: „ Nu plec fără mama… vreau cu mama…” Plângând, şi ea şi voi, nu mai puteţi să faceţi absolut nimic pentru casa voastră, decât doar, să vă strângeţi puternic unul pe altul şi toti într-un mănunchi de îmbrăţişare… În patul acela cald – patul vecinului, până ai adormit ţi-ai adus aminte de rugăciunea mamei…” Şi ne păzeşte de cel rău…” Ce-o fi avut cel rău cu mine? De ce ne-a dat foc la casă? Dimineaţa, când te-ai trezit… te uitai buimac peste tot…Unde suntem? Ce căutăm aici? Mamă, nu e casa noastră… Ai fi vrut să mergi acasă… Dar, nu aveai pe tine decât ceva… o pereche de pantalonaşi, un tricou şi… cam atât. Te freci la ochi, e advărat? Mamă, ce-i cu noi aici? Şi în timp ce mama îţi explică, realizezi că de fapt… tu nu ai visat. Casa ta chiar a ars… Toate hăinuţele tale şi ale surioarelor tale au fost mistuite de flăcări… Totul… Plângi şi tu… pâng şi cei ce sunt cu voi… Parcă, nu mai sunt nici lacrimi… Vecinii au adus ceva hăinuţe de la copii lor, v-au îmbrăcat. Nenea vecinul v-a dat de mâncare şi… minune… copii lui, nu se mai uitau urât la tine, nu mai spuneau că… eşti fiu de criminal… acum stăteau lângă mine şi… după ce ai sorbit repede porţia ta de ciorbă, ţi-a  dat şi farfuria lui  să mânânci. Şi-a rupt şi din bucata lui de turtă coaptă pe plită… Nu ştiu de ce dar e bine… măcar am şi eu un prieten acum…

                    După câteva zile a venit un nene… cică e primar… şi ne-a dus într-o casă…( e mult spus) părăsită din sat, să stăm acolo până trece iarna… Nu e ca a noastră dar… decât afară în frig şi zăpadă tot e mai bine aici… Şi, într-o zi, la uşa casei noastre opreşte o maşină… Greu a ajuns prin nămeţii de zăpadă. Ies repede şi văd un nene… şi câteva femei… Scotoceau în portbagajul maşinii şi cu braţele pline au venit spre noi.

–         Mamă, mamă, a venit Dumnezeu la noi…

–         Ce tot spui acolo?

–         Pai nu a spus tati în scrisoare că… Dumnezeu nu ne va lăsa singuri? Că ne va ajuta…? Uite-L la uşă… Şi a descărcat nenea ăla, cu tanti Lenuţa şi… nu mai ştiu cum le chema pe toate pâine, şi gem şi zacuscă şi cartofi şi orez şi… de toate… ne-au adus şi haine şi … ce frumos miroseau… nu ca ale noastre, a fum… Apoi, ne-au adus şi ceva lemne… să avem cu ce ne încălzi şi face mâncare… Doamne, ce bun e Dumnezeu… dar, când o auzi tata… ce-o să zică???

            În fiecare seara şi dimieaţă, mă rog şi eu acum, nu doar să ne păzească de cel rău, dar mă rog să ne ajute să avem din nou o căsuţa  a noastră…

            – Mamă, oare poate să ne ajute? Şi mama, cu aceeaşi dragoste ne strânge la pieptu-i şi ne spune că… vom avea o căsuţă… A noastră. Iar eu cred! Că aşa ne-a scris tata. Că Dumnezeu e bun şi ne va ajuta şi nu ne va lăsa pe străzi… Doamne, ajută-ne!

 

                  Dragii mei, vreau să vă spun că tocmai aţi terminat de citit, nu o poveste ci experienta dureroasă si tristă a unei familii din împrejurimile Tecuciului. Nu sunt în stare (deşi am încercat), să exprim teama, groaza, şi durerea acestor copii care, s-au trezit în noapte anesteziaţi aproape de fumul înnecăcios şi Dumnezeu a fost bun cu ei pentru că, exact dupa ce mama a reuşit să scoată din ghearele focului ultimii doi copii, acoperişul, tavanul s-a prăbuşit peste… ce mai rămăsese din casă… Acum îşi duc zilele de azi pe mâine… Dărnicia fraţilor de la Matca i-au făcut să aibe înncredere in Dumnezeu. Ei încă mai au nevoi multe… Săptămâna viitoate vom merge din nou la faţa locului, vom vorbi cu „nenea” primarul  să vedem ce putem face. Poate vom posta şi un material video… dar până atunci, te provoc încă odată să încerci măcar să te pui în situaţia  acestor copii. Ei sărmanii, nu au nici o vină.  Sunt într-o stare jalnică. Şi ştiu că atunci „când strigă un nenorocit, Dumnezeu aude şi-l scapă din toate nenorocirile lui” Nu ţi-ar face plăcere să fii o mână întinsă, cu o pâine, un braţ de lemne, o hâinuţă poate sau ceva cărămizi, ciment, cuie, lemn tablă… sau cine ştie câte or mai fi trebuind pentru ca imediat ce se face cald să putem să le construim din nou o căsuţă? Ştiu că îţi va face plăcere, ştiu că inima ta va simţi cu aceşti copilaşi. Ştiu şi cred că tu nu vei sta pasiv, de aceea te aşteptăm cu… ce te va inspira Tatăl nostru căruia i se închină mereu aceşti copilaşi cu mama lor.

 

PS. Iar tatăl? Ieri, preotul penitenciarului ne spunea că… nu se poate vorbi cu el. A primi vestea ca un trăznet şi… parcă e hipnotizat.  Mai mult ca sigur că şi el vrea acum să-L vadă pe Dumnezeu la lucru.

Mihai Enea, SUP Moldova

0742 200350, yo8cyn@yahoo.com

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.