Mama mea a adormit…

Da, în seara zilei de marţi, 4 ianuarie 2011, după ce a stins focul, a stins lumina, mama mea a adormit… Dimineaţă însă nu s-a mai trezit, ci a continuat să doarmă… Oricui am povestit lucrul acesta a spus: „Şi eu mi-aş dori aşa un sfârşit!”…

În momentele de grea încercare, prin care trecem uneori când pierdem pe cineva drag, avem nevoie să simţim două lucruri: dragostea lui Dumnezeu şi dragostea semenilor.

Eu am simţit dragostea lui Dumnezeu prin câteva detalii, dintre care, cel mai însemnat, a fost finalizarea vieţii mamei mele într-un mod atât de minunat. În afară de aceasta, ştiu sigur acum că Dumnezeu personal se îngrijeşte de sfârşitul fiecăruia dintre noi. Mama a rezolvat nişte lucruri importante înainte de moarte, fiind călăuzită şi inspirată. A avut parte de un ultim Sabat în care să vorbească cu mulţi fraţi şi surori din Biserică, de la grupa Şcolii de Sabat, şi, cel mai important, s-a întâlnit cu toţi cei dragi, copii şi nepoţi, (care au venit acasă pentru începutul anului), şi pe care i-a îmbrăţişat şi le-a transmis cuvinte frumoase. Personal, când am dus-o acasă la ea, duminică seara, am îmbrăţişat-o şi am sărutat-o la despărţire.

Lucrurile s-au derulat parcă normal, nimeni nu ştia ce avea să urmeze, deşi s-a putut observa starea ei de slăbiciune accentuată. Totuşi mama simţea ceva, avea un anumit sentiment, şi tocmai de aceea îmi exprim încrederea că Dumnezeu călăuzeşte şi are grjă de sfârşitul oricărui credincios. Mama spunea de câtva timp că simte un frig neobişnuit în oase… Şi, chiar a spus o dată: „Eu cred că mă duc!…”

Prin urmare nimeni dintre noi să nu se teamă de moarte! Dacă ne încredinţăm viaţa în mâna lui Dumnezeu, El va avea grijă de noi şi vom fi în mâna Lui cea puternică.

Dar, al doilea lucru a fost prezenţa fraţilor şi surorilor de la Piatra Neamţ, adică din Comunitatea copilăriei şi tinereţii mele. Am retrăit crâmpeie din peisajul vieţii noastre de altădată din carea făcea parte şi mama şi făcea parte şi fiecare din cei care au fost prezenţi la serviciul funerar. Am simţit o mare mângâiere să văd privirile lor înţelegătoare care m-au înconjurat cu atâta dragoste, şi vreau să spun că dacă jumătate din plânsul meu de la înmormântare dar şi din plânsul pe care nimeni nu l-a văzut, a fost la gândul dureros că n-o mai am pe mama alături, pe drumul plin de încercări al vieţii, cealaltă jumătate a fost izvorâtă din bucuria şi mângâierea ce au inundat sufletul meu văzându-i pe cei veniţi ca „să plângă cu cei ce plâng”.

Dragii mei, de la Piatra Neamţ, vă iubesc şi vă mulţumesc din suflet pentru prezenţa voastră alături de mine şi de familia mea. Şi vreau să vă transmit tuturor îndemnul de a participa la orice ocazie de felul acesta! Nu sunt prea multe ocazii în care să ne exprimăm dragostea pentru membri comunităţii noastre, (deşi poate ar trebui să creăm ocazii pentru aceasta), dar atunci când intervine un deces, să faceţi orice efort să fiţi prezenţi, pentru că înseamnă foarte mult pentru cei încercaţi. Dacă până acum ştiam lucrul acesta mai mult teoretic, şi am participat şi eu oricând îmi era posibil, de azi pot să spun ce am simţit, şi cât de mult a însemnat pentru mine prezenţa fraţilor mei şi a surorilor mele.

Vă mulţumesc încă o dată şi doresc ca viaţa fiecăruia din voi să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu!

Benoni Catană

Programe populare




Comentariile sunt inchise.