93
Views

„Lăudați-L  cu sunet de trâmbiță!” Ps.150:3

Festivalul Național al Fanfarelor Adventiste

      Sabatul din data de 11 aprilie 2009, a fost unul plin de bucurie și muzică. Oameni din toată România au venit până în sudul țării, în Teleorman, la cea de-a doua ediție a Festivalului Național al Fanfarelor Adventiste. Au participat aproximativ 1400 de spectatori și 250 de instrumentiști.

      Prima ediție a acestui festival a avut loc în anul 2001 la Hunedoara. Au trecut de atunci opt ani de zile și parcă nimeni nu se mai gândea la o reeditare a acelui frumos eveniment. Totuși, de atunci la Peretu va începe organizarea unui Festival al Fanfarei anual, iar din 2008 acesta  va avea invitați din  toată Oltenia și Muntenia.  Experiența frumoasă a acestui eveniment i-a încurajat pe toți și i-a motivat în slujire. Organizatorii s-au gândit însă la ceva mai mult şi mai provocator  un Festivalului Național al Fanfarei Adventiste.  De la gând la practică nu a fost decât un pas, pentru că entuziasmul a fost copleșitor și molipsitor.

      La acest festival nu s-au făcut clasamente şi nu au fost premiaţi numai unii dintre participanţi.  Rostul întâlnirii nu a stat în evidenţierea unei famfare sau a unui dirijor ci în celebrarea bucuriei, a dragostei şi a mulţumirii pentru Dumnezeu cel care este întradevăr „Unul singur.”

      Au răspuns invitației de a participa la acest eveniment 14 fanfare: Chesău – jud. Cluj (dirijor: Horvad Zoltan), Topraisar – jud. Constanța (dirijor: Ștefan Dumitrașcu), Ciupercenii Vechi – jud. Dolj (dirijor: Gheorghe Lăban), Cherlești – jud. Olt (dirijor: Daniel Preda), Apateu – jud. Arad (dirijor: Adi Tăutan), Balta-Sărată – jud. Teleorman (dirijor: Flavius Peicu), Macea – jud. Arad (dirijor: Flavius Mîndruțău), Covăsânț – jud. Arad (dirijor: Valentin Gălsan), Sebiș – jud. Arad (dirijor: Dan Miculiț), Speriețeni  – jud. Dâmbovița (dirijor: Dan Amuzescu),  Vaida-Cămăraș – jud. Cluj (dirijor: Arpad Farcaș), Crasna – jud. Sălaj (dirijor: Alexandru Sălăjan),  Peretu 2  juniori și seniori – jud. Teleorman (dirijor: Emil Mavru). Ordinea este aleatorie, fiecare formație având specificul şi farmecul ei.

      Programul a început la ora 10 la Sala Polivalentă din Alexandria. După Cuvântul de bun venit  rostit de pastorul George Șchiopu, Directorul de tineret din Conferinţa Oltenia a  urmat momentul devoțional prezentat de pastorul Daniel Delcea, Preşedintele Conferinţei Oltenia despre efectul trâmbițelor asupra zidurilor Ierihonului. Pe vremea lui Iosua  au sunat trâmbițele în jurul Ierihonului și nu s-a întâmplat nimic până în cea de-a şaptea zi, ziua hotărâtă de Dumnezeu, şi atunci au căzut. Tot aşa şi noi, spunea meditaţia,  cântăm din trâmbițe azi, aici pe pământ, însă va veni o zi când Dumnezeu va face o minune – va fi Ziua Domnului.

      După acest moment devoțional a urmat prezentarea invitatului special, pastorul Laurențiu Ionescu, profesor la Institutul Teologic Adventist şi muzician. El a vorbit despre importanța muzicii interpretate cu instrumentele de suflat, în contextul sărbătorii trâmbițelor și relaţia verticală a evenimentului, cerul şi pământul unindu-se în acest imn al trâmbiţelor.

      A urmat apoi momentul de laudă când fiecare fanfară avea ocazia să cânte două piese, ocazie în care dirijorii au împărtăşit câteva cuvinte din experinţa grupului muzical pe care îl conduceau. Toţi cei prezenţi au apreciat efortul şi frumosul din fiecare intervenţie. Era deja ora 14 când s-a încheiat prima parte, la finalul ei vorbind pastorul Ciprin Crăciun, Secretarul Asociaţiei Pastorale din  cadrul Conferinţei Oltenia. După acordarea diplomelor de participare fiecărei fanfare  ca un apogeu la tot ceea ce întâmplase acolo, toate fanfarele s-au unit într-o singură orchestră. Părea că auzim aevea cântecul din slava de acasă când cei 250 de suflători au început să cânte. Cerul era mai aprope, soarele mai senin şi chipurile oamenilor mai fericite de dorul veşniciei aşteptate.

      După o pauză de trei ore, a urmat concertul în aer liber susținut de formațiile participante la festival, pe o scenă amplasată în centrul orașului Alexandria. Fiecare fanfară a cântat câte o piesă, iar la final a fost reeditată minunea de dimineaţă – fanfara reunită. Oamenii ascultau de la ferestre, iar trecătorii se opreau uimiţi de o muzică ce parcă nu se mai auzise niciodată.

      Privind în urmă la ceea ce s-a întâmplat, Emil Mavru, dirijorul fanfarei de la Peretu şi unul dintre principalii organizatori ai evenimentului declara: „Am avut așteptări mari de la acest festival, dar pot spune că a fost peste așteptările mele. Mulțumesc dirijorilor pentru colaborarea pe care am avut-o pentru organizarea acestui festival,  fără ei nimic nu s-ar fi putut realiza! Doresc să colaborăm pentru promovarea muzicii de fanfară, și să ne gândim de pe acum pentru următorul festival național!  Voi face tot posibilul să fie realizabil.”

      Încet-încet soarele apus a trimis acasă  și pe cei câțiva instrumentişti ce au mai zăbovit pe aleile parcului din Alexandria. Ziua s-a încheiat și  odată cu ea Festivalul Național al Fanfarelor Adventiste s-a terminat,  impresia și motivația lui la excelenţă şi dragoste în slujirea Domnului oştirilor a rămas încă vie.

Vă invităm să aflați mai multe despre Festivalul Național al Fanfarelor Adventiste vizitând site-ul http://www.fanfara-adventista.ro

Emanuel Unteșu, pastor de tineret în districtele Alexandria şi Peretu

Adrian Neagu, pastor, districtul Plosca

Festivalul Național al Fanfarelor Adventiste

About The Author
-