PACEA prin ÎNFOMETARE – imagine profetică 

   Cel mai urât lucru de pe lume este RĂZBOIUL. Cel mai frumos este PACEA. De când aşa cum zice Biblia în Apocalipsa 12, 7 “şi în cer s-a făcut un război”, Universul nu mai are pace până ce Dumnezeu o va restaura. De când pe pământ – după căderea omului în păcat – a avut loc primul război mondial între Cain şi Abel, pe pământ nu mai este pace până ce Dumnezeu o va aduce aşa cum a promis. 

   Pe zi ce trece, oamenii scot tot mai mult pe Dumnezeu din programele de pace pe pământ, şi îşi iau tot mai mult în mâinile lor destinele păcii omenirii. Deşi istoria lumii de milenii arată că războiul a fost continuu, pe alocuri şi temporar au avut loc proclamări de pace, însă doar pentru ca vâlvătaia războiului să devină şi mai mare. Alteori, PACEA, nu a fost altceva decât un RĂZBOI STRUNIT, ca de exemplu PACEA RĂZBOIULUI RECE pe care o experimentăm după ultimul război mondial şi care astăzi este destul de precară. Că nişte puteri militare foarte mari sunt necesare pentru a ţine PACEA pe PĂMÂNT, ceva înseamnă că este greşit şi trebuie să ne dea de gândit, deşi desfiinţarea lor ar însemna colapsul omenirii. 

   Gândul nostru se îndreaptă acum spre imaginea profetică a sfârşitului de istorie care are două componente de bază “PACEA şi PRĂPĂDENIA”, 1 Tesaloniceni 5, 3. 

   Se pare că împlinirea acestei profeţii va avea loc în două faze, poate nu total separate şi distincte cronologic una de alta, dar substanţial diferite ca procedură şi urmări. 

   1. Pace prin BUNĂSTARE? 

   După ce oamenii de aşa zisa “ordine a planetei “ vor scoate pe Dumnezeu din PLANUL PĂCII pe PĂMÂNT, – şi se pare că se lucrează cu viteză la acest lucru -, vor depune (şi au şi început) eforturi extraordinare de unire, de înfrăţire, mai cu rugăminţi propovăduite de la catedrele ecumenice socio-religioase, mai cu avertizări şi chiar ameninţări de la centrale de comandă militaro-legislative, doar doar o PACE GLOBALĂ într-un SISTEM GLOBAL va fi obţinută. În gândirea actuală seculară, PACEA trebuie CUCERITĂ şi obţinerea ei merită orice efort, aproape ajungându-se la paradoxul de a fi stabilită chiar prin război. În această fază, conştientă, omenirea este dispusă cumva să-şi împartă bunurile de dragul PĂCII. Un IDEALISM SECULAR fără precedent. Cumva, să nu mai fie nici un nemulţumit care să stârnească RĂZBOIUL. Este faza visătoare, utopică. “Fierul” mai cedează din ambiţiile tăriei lui, “lutul” se mai pune pe picioare cu ceea ce “primeşte” din tăria fierului de parcă mai scapă niţel de umilinţa în care a fost ţinut, şi pentru o clipă de istorie profetică se strigă un fel de biruinţă, iată că avem ce ne trebuie şi supravieţuim dacă suntem în PACE. Situaţie extrem de fragilă şi de scurtă durată. 

   2. PACE prin ÎNFOMETARE? 

   Deşi pare ciudat, este o realitate istorică faptul că în perioadele de CRIZĂ oamenii îşi strâng rândurile, se unesc, se înfrăţesc, pentru supravieţuire. În cazuri de calamităţi, dezastre naturale, confruntaţi cu moartea, îşi împart cele ce au cu semenii lor, se ajută până la sacrificiu, îl scoate şi pe celălalt din apă, de sub dărâmături, chiar dacă nu este de aceeaşi politică, filozofie sau religie cu el. Scăparea vieţii cuiva, devine lucrul cel mai important. Astfel, o CRIZĂ FINANCIARĂ GLOBALĂ, ar presupune să ducă la înfrăţirea între popoare. Ce rost are să cheltuim pentru înarmare când nu avem ce mânca. Desfiinţarea enormelor cheltuieli militare şi punerea lor în eradicarea sărăciei şi bolilor este un lucru foarte promiţător. “Săbiile făcute fiare de plug”. Dar pentru a ajunge a gândi şi a simţi aşa, omenirea trebuie înfometată fie artificial planificată, fie natural venită, fie, sau mai ales, amândouă. PACE. Cui îi mai arde să facă RĂZBOI, nemâncat. Şi acest lucru, este o visare, desigur, foarte foarte temporară. Această a doua fază a PĂCII şi FERICIRII pe pământ fără de Dumnezeu, obţinută prin ÎNFOMETARE, are însă o prelungire tragică, aproape imediată. Adică? S-a observat că atunci când moartea este iminentă, primul impuls de a SALVA pe APROAPELE este de scurtă durată şi urmează impulsul omului de a SE SALVA pe SINE, uneori sacrificându-l pe aproapele. Despre, “femei care îşi mâncau copiii” în astfel de situaţii vorbeşte Biblia. Închipuiţi-vă generalizarea acestui fenomen la dimensiuni globale. Un dezastru planetar, prin inundaţii deluviene, în care oamenii nu mai încearcă să salveze pe cei din jurul lor care se îneacă scoţându-i din apă, ci sprijinindu-se pe ei pentru a mai respira ei de câteva ori, după puterea fiecăruia, zbatere de ajuns sacrificând pe oricine, la metrul pătrat de pământ neatins de ape cel mai înalt vârf de munte. Acesta ar fi scenariul dacă Domnul Dumnezeu ar lăsa lumea să-şi urmeze nebunia ei, către care diavolul o împinge. 

   Se pare că profetic suntem la hotarul de trecere dintre PACEA propovăduită ca bunăstare în finanţe globale şi PACEA prin înfometare adică PACEA vrând nevrând. Încă puţin şi Dumnezeu va zice “DESTUL” văzând ce fac fiii oamenilor. Isus, DOMNUL PĂCII va reveni. 

   Benone Burtescu (dburtescu@aol.com

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.