FICŢIUNE ADEVĂRATĂ? 

   2 Corinteni 11, 14: “Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină”. 

   Cuvântul PREFACE este FICŢIUNE, fals. Că SE PREFACE este ADEVĂRAT, realitate. 

   Nu este de nici o mirare că înainte de VENIREA DOMNULUI, Satana va IMITA acest mare eveniment şi încă atât de bine încât să înşele pe mulţi. El a încercat acest lucru chiar şi în Biserica Primară. Către tesaloniceni, apostolul Pavel a fost nevoit să scrie “Să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ZIUA DOMNULUI AR FI ŞI VENIT CHIAR”

   Dar azi? 

   Nu ştiu dacă zvonul apărut în presă că NASA ar avea un proiect pentru realizarea unui mare spectacol holografic proiectat pe cer pentru a fi văzut de orice om de pe planetă, spectacol care va imita evenimentul venirii Domnului, este adevărat sau fals. Dar în timp ce poate fi fals ca realitate concretă, imitarea revenirii Domnului la proporţii globale, ca idee, dacă vreţi ca profeţie, este ADEVĂR, chiar dacă nu ştim cum, când şi de către cine. Până şi faptul că nişte minţi, care prin detaliul scenariului ce-l emit nu pot fi considerate bolnave fizic, medical, dimpotrivă luciferic lucide, se preocupă să pregătească omenirea pentru aşa ceva, duc la concluzia că profeţia este adevărată şi pe cale de împlinire. 

   Deşi existenţa unui astfel de proiect nu poate fi probată, construirea şi enunţarea lui chiar şi pe nimic real, dezvăluie realităţi. Tehnica arhitecturii lui minuţioase, se bazează pe procese reale de expunere şi percepţie, după dotările cele mai curente. Dacă cineva poate dezminte realitatea, nimeni nu poate dezminţi posibilitatea inginerică perfectă. 

   Mai departe, scenariul ajunge la fals în FALS. Este lăsată la o parte profeţia biblică ce spune “căci cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului”, adică Isus Hristos. Imitaţia de care vorbeşte presa, introduce personaje fictive. Lângă Isus, vor fi proiectaţi – ca venind şi ei nu ştiu de unde, autorii nu dau amănunte – Mohamed, Buddha, Krishna etc. care se vor uni într-o SINGURĂ IMAGINE, pregătind publicul de orice religie pentru SALVATUORUL UNIVERSAL. Autorii acestui comentariu PROFETICO-FANTASTIC, nu se sfiesc să spună că acest lucru va arunca lumea în MAREA BABILONIE. Printr-un sistem tehnic de mare actualitate, se presupune a supune lumea unei inducţii hipnotice de proporţii – în profeţie MAREA AMĂGIRE -, spiritismul în acţiune. Oricum, imaginea PROFETULUI FALS, imagine biblică de încheiere a istoriei lumii este reală chiar dacă modalităţile prin care ea se desfăşoară sunt false. Aşa dar, şi comentatorii seculari care îşi dau drumul în media cu astfel de scenarii, cel puţin în imaginaţie sunt reali. Adică, babilonia, ca să nu-i zicem nebunia de dimensiuni apocaliptice, se va întâmpla. 

   Personajul acesta numit SALVATORUL UNIVERSAL care va încorpora în sine făuritorii de toate religiile, demascat în Scriptură ca OMUL FĂRĂDELEGII, în vorbire creştină comună ANTICHRISTUL, va avea rolul de a UNIFORMIZA gândirea religioasă prin puterea prerogativelor pe care şi le va asuma. PREROGATIVELE vor fi FALSE, dar ASUMAREA va fi ADEVĂRATĂ. Că va fi DUMNEZEU e fals, dar că “SE VA DA DREPT DUMNEZEU”, este ADEVĂRAT. Biblia spune şi una şi alta. 

   Fără îndoială că autorii acestui FALS IMENS cunosc bine profeţiile biblice. Ei nu pot lăsa deoparte imaginea că “Domnul va veni cu toţi sfinţii îngeri” şi atunci simulează şi ei o invazie de extratereştrii cu ocazia evenimentului, dar uitând că cei credincioşi “vor fi răpiţi de Domnul în văzduh”, vor inspira pe oameni să se lupte cu ei folosind cele mai sofisticate arme, pentru a nu le lua în stăpânire pământul. 

   Doar “câte ceva” dragi cititori ca să vedeţi cu ce se ocupă oamenii, adică Satana prin slujitorii lui. Mă întreb cu ce ne ocupăm noi. În timp ce ar putea să spună că Biblia este o FICŢIUNE, de PREA ADEVĂRATĂ ce este, nu pot face abstracţie de ea, nici să o contrazică, ci doar încearcă să o contrafacă, de fapt cum ea însăşi zice. 

   Ceea ce îmi pare rău este că ei se străduiesc cu toată iscusinţa pentru acest FALS despre ADEVĂR, iar noi suntem mult rămaşi în urmă cu prezentarea ADEVĂRULUI despre ADEVĂR. 

   Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.