SABATUL – frumoasa moştenire

Ce urât ne stă când ne certăm pe această cea mai frumoasă moştenire edenică!

Testamentul cu privire la Sabat este ÎNTREG şi CLAR, că nu mai trebuie adăugat nimic la el, nici scos, nici “interpretat” spre a-l pune în valoare. El stă prin sine. Şi mai ales, ca orice testament – prin definiţie este bine să fie respectat.

Să se mai pună în discuţie noţiunea de SABAT? E prea prezentă în Scripturi. Să ne mai întrebăm despre “ciclicitatea” lui? A “şaptea” zi? E prea evident.

Sabatul are ceva COMUN pentru TOŢI oamenii de pe pământ de vreodată şi de mereu şi mai are ceva INDIVIDUAL, după cum orice om este diferit şi inconfundabil. În această situaţie UNIFORMIZAREA percepţiilor şi trăirilor în detaliu este o imposibilitate şi Dumnezeu nu a avut-o în vedere.

Amestecul omului în “explicarea” Sabatului pe bază de ceea ce comun numim “raţiune”, este o încumetare. Sabatul este stabilit pe raţiuni divine şi rolul nostru este de a-l respecta aşa cum ni s-a lăsat moştenire. Ca în orice altă parte a sferei divine, păstrarea Sabatului nu este IMPUSĂ. Este PORUNCĂ prin urmări. Este LEGISLAŢIE şi nu ARBITRARIU. Aşa lucrează Dumnezeu. Răspunsul omului ar trebui să fie deci nu de FRICĂ, nici măcar de dragul urmărilor BINECUVÂNTATE, ci dintr-o întoarcere naturală a iubirii către IZVORUL IUBIRII, circuit al existenţei. A respecta SABATUL pentru că este păcat dacă nu-l respecţi şi deci nu vei fi mântuit, este o motivaţie prea ieftină şi deloc duhovnicească, chiar egoistă. Este un fel de coborâre a raţiunii divine la raţiunea umană, iarăşi o imposibilitate.

Să mai punem nişte reguli cu privire la Sabat ca un plus de siguranţă a mântuirii, este o copilărie. Domnul nu încurajează acest lucru. Să nu respectăm ceea ce Domnul spune cu privire la Sabat, dintr-o aşa zisă înţelegere superioară a ţinerii Sabatului este o necuviinţă căreia Domnul îi anunţă foarte ferm penalizarea.

O avalanşă de întrebări care mai de care mai penibile cu răspunsuri pe aceiaşi măsură şi ele, în toate felurile penibile este meniul zilnic creştin. Între să nu fac nimic în Sabat ca nu cumva să se întâmple ceva greşit şi să fiu înlăturat de la ÎMPĂRĂŢIE, şi până la să fac orice în Sabat pentru că ORICUM intru în ÎMPĂRĂŢIE, este o vânzoleală ce nu se mai termină. Pe demonstrate, pe dovedite, logic şi ştiinţific, de parcă Sabatul ar putea fi măsurat, cântărit, justificat de vreo motivaţie. Un exemplu este întrebarea de emisiune televizată: “Dacă Domnul Isus ar trăi printre noi azi, ar veni la biserică în Sabat îmbrăcat în blugi”? Cum de s-a putut naşte în mintea unui om pentru care Domnul a murit pe cruce o asemenea întrebare? Începe dovedirea pe argumente ştiinţifice penibile, de la bumbacul blugilor care este acelaşi ca orice bumbac pe care-l găsim în îmbrăcămintea pastorului sau evanghelistului, până la demonstraţia deplorabilă pe texte biblice că El a venit să poarte îmbrăcămintea celui mai de jos om pentru a-l putea salva, căci altfel n-ar fi putut. Această expunere nu este doar o “profanare” cu pierderea veşniciei, ci cară după ea o soră într-un fel mult mai dizgraţioasă, aceea a penibilităţii pur şi simplu faţă în faţă cu tine. Dacă pierderea sau câştigarea veşniciei e grav să nu mai conteze pentru cinvea care întreabă aşa ceva, cum de măcar ruşinea faţă de el însuşi nu-l opreşte? Nu-l face să tacă?

Eu nu am de unde să ştiu cum vă raportaţi Dumneavoastră, dragi cititori, la SABAT, dar ştiu că el este bine expus în Scripturi ca ordine de înţelegere şi îndrumare în trăiri. Îmi mai permiteţi o exemplificare?

Mulţi zeci de ani în urmă, într-un timp de sărăcie mai lucie ca cea din Berea, mama mea, a avut de purtat pentru o perioadă ceva mai lungă de timp, o singură fustă. Nici o speranţă de încă una. Sabatele însă veneau unele după altele şi ea nu putea face DEOSEBIREA între celelalte zile ale săptămânii şi Sabat în ceeace priveşte îmbrăcămintea. Atunci, a început să poarte la treabă în cursul săptămânii fusta pe dosul ţesăturii ei, iar în Sabat o întorcea pe faţă. Aceeaşi basma purtată zilnic cu colţurile la spate pentru a nu o împiedica la treburi, spălată vinerea , o aduna în colţuri sub bărbie în Sabat. Vă întreb pe Dumneavoastră: era prostie, naivitate, frică de nemântuire, fariseism, îşi căuta disperată o cale de a nu fi pedepsită de nerespectarea Sabatului în îmbrăcăminte? Nu ar fi fost sărăcia, suficientă motivaţie de a nu face gestul de DEOSEBIRE a Sabatului? Era incultă? Iremediabil rurală? Etc.

Înţelegerea mea este că ea a căutat cu cea mai frumoasă disperare şi bucurie să arate Domnului că-L iubeşte, un fel de vas al ei de alabastru.

Mi se pare mie – poate greşesc, ar fi bine să greşesc, – că disputele academice, ironice uneori, sarcastice alteori, fariseice de cele mai multe ori, nefolositoare, au ajuns la punctul de a fi cuviincios să înceteze. De pe paginile Bibliei testamentul despre Sabat nu provoacă la aşa ceva. Dimpotrivă. Este posibilă din partea noastră – o stare de cuminţenie devoţională în păstrarea Sabatului. Eu nu ştiu acest fel pentru tine, dar cu siguranţă tu îl şti sau îl vei găsi dacă îl vei căuta din toată inima. Cuvântul cheie în respectarea Sabatului este DEOSEBIREA. Deosebirea de celelalte zile. Şi la orice nivel de posibilităţi şi conjuncturi şi aspecte de viaţă, DEOSEBIREA se poate face. Să o facem!

Benone Burtescu

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.