Ce să însemne toate acestea, Doamne?

 

În virtutea „sfintei democrații” care îmi asigură dreptul și libertatea de expresie, – de care cu niciun chip nu mă gândesc să fac abuz, mă întreb și eu multe, ca oricare alt muritor.

Prin conjunctură, – că altfel, sincer să fiu, nu-mi dă inima ghes -, am văzut și eu cum se sărbătorește pe pământ la miezul nopții trecerea de la un an la altul, în speță acum trecerea de la 2013 la 2014.  Nu mă voi opri la informarea despre convenționalitatea sărbătorii – pe care toți o știm -, ci câteva cuvinte doar, despre modul prin care oamenii o manifestă.

Am văzut „artificiile” organizate în marile locații ale lumii și felul de bucurie cu care au fost trăite.  Într-o singură noapte, după fusul orar al fiecărei localități, trecerea în revistă a „miezului nopții”, pe tot pământul.  Marile centre de populație ale lumii de pe toate continentele s-au manifestat într-un fel sau altul care mai de care încercând o împărăție globală a „luminilor” pe care m-am străduit, dar n-am putut s-o numesc a „luminii”.  Luminile se aprindeau doar parcă să se stingă și încercarea de „rămânere” nu reușea.  Așa că s-a făcut și liniște și întunerec din nou, rămânând doar stelele și soarele ce avea să răsară ca totdeauna și încă nu pentru totdeauna.

Nu știu cum să numesc aceste imense „focuri de artificii”.  Era parcă o „frumusețe”, dar cumva numai decorativă.  Emoțiile omenești erau totuși stârnite – de ce să nu recunoaștem -, fie ca priveliștea ne venea din Australia, Noua Zeelandă sau din China însoțită și de sunete de clopote, ca să nu mai vorbim dinspre marele nostru turn, turnul din Dubai, zic așa pentru că într-un fel este un produs al omenirii din care facem parte și din nările căruia ieșeau jeturi de lumini cum niciodată înainte.  În aceste context mi-am amintit de „blânda stea” care a apărut pe cer la nașterea Domnului, pe care au urmat-o magii din răsărit până la Betleem, dar mai ales mi-am amintit despre ce și cum zice Domnul Isus că va fi la revenirea Sa „căci cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului”, Matei 24, 27.  În noaptea de Noul An, aș fi crititcat dacă aș zice că n-a fost „frumusețe”, și mă abțin să fac această afirmație, dar „glorie” nu a fost și spun aceasta chiar dacă mă expun la batjocuri.  Nici „măreție” nu-mi permit să spun că a fost, nici „slavă”.  Nu a fost ceva de felul „fulgerului”.  S-a „strigat” la miezul acestei nopți a bucurie în fel și chip, dar sunt sincer, nu mi s-a părut strigătul de bucurie evanghelic „La miezul nopții s-a auzit o strigare:  Iată Mirele, ieșiți-I în întâmpinare!”, Matei 25, 6.  Bucuriile oamenilor urcau până undeva ca și artificiile, mai sus sau mai jos, dar se stingeau în văzduh, toate înclinate înapoi de parcă legea gravitației nu le lăsa mai departe.

M-am mai gândit ce ar fi dacă „miezul nopții” de anul Nou de pe pământ, cu lucrarea  – de ce să nu recunoaștem – mai ales technică a oamenilor, ar fi concomitent cu „miezul nopții” evanghelic, venirea Domnului Isus.  Deodată în mijlocul focurilor de artificii programate și lucrate de noi, să apară „fulgerul” revenirii Sale.  Oamenii de pe stadioanele de priveliște a luminilor făcute de ei, confruntați cu „lumina” oștilor de îngeri care-L însoțesc pe Domnul în ceea ce creștinătatea numește „răpire”.  Scriptura zice:  „… cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer… vom fi răpiți… ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul”,  1 Tesaloniceni 4; 16, 17.

Sigur, poate fi socotită o nebunie să mă-ntreb care și câți din cei din jurul turnului din Dubai, de pe zidul chinezesc sau alte locuri de privire a focurilor de artificii ar fi fost „răpiți” dacă Domnul ar fi venit în noaptea 2013-2014, dar Sfânta Scriptură, pentru învățătură și salvare, mai face loc din când în când acestor feluri de „nebunie”.  Mi-ar plăcea ca toți.  Nu trebuie nici să fiu certat de incompatibilitate între „artificiile” noastre și „fulgerul Domnului”, care poate fi reală, nici de nedeosebire între cele pământești și cele cerești.

Revenind pentru puțin la lucrurile care nu au nevoie de credință pentru a fi înțelese, nu am văzut, – poate n-a fost, poate nu s-a transmis sau alte explicații rezonabile -, nu am văzut artificiile de la Ierusalim, nici chiar de la Vatican, cel puțin oficial recunoscută ca „citadelă a creștinătății”.  Să însemne ceva important acest lucru?  Nu știu.  Mi-ar plăcea însă să știu.  S-ar putea ca „focurile de artificii” de la miezul nopții dintre anii convenționali să fie, pe știute sau pe neștiute, un creștino – și celelalte religii mari, „comunul” de la Dubai.  Nu avem nici o mărturie Scripturistică pentru timpul venirii Domnului după poziția aștrilor, dar nici invers.  Mai degrabă suntem avertizați de multe „semne” care vor avea loc în cer și pe pământ și pe care le vedem.  Domnul Dumnezeu este suveran și poate face revenirea Mântuitorului nostru oricând.

Lăsând deoparte „frumusețile” minunilor lumii în ruine, poate ar fi de bine să ne ridicăm privirile „în sus”, cum zice Evanghelia, după priveliștea venirii Domnului.  Față în față cu cele veșnice și slava lor, nici o întrebare despre ce ar fi de ales.

Ce să însemne toate acestea, Doamne?

 

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.