Prea mulți „hamani”, prea puțini „mardohei”?

Desigur nu ne apucăm acum să numărăm „hamanii” căci ar fi prea mulți și nici „mardoheii” căci ar fi prea puțini, și oricare ar fi rezultatul statistic este limpede că pentru fiecare „mardoheu” sunt o mulțime de „hamani”.  Istoria biblică de pe timpul marelui Ahașveros și al mai marei Estera nu se ocupă de statistică – și nici noi azi -, ci de fenomen.  Peste cel de atunci se așează foarte bine, ba chiar cu mai multă reprezentare cel de azi.  „Curioșii” – fără nici o nuanță de blamare sau de umilire -, n-ar avea decât să compare populația de atunci cu cea de acum și să adauge factorul profetic de creștere în timp până azi, a răutății oamenilor.  La jeluirea lui Mardoheu, care s-ar putea numi Ilie (profetic pentru zilele de pe urmă, de fapt pentru preziua venirii Domnului) și ceilalți șapte mii neștiuți, ar fi ceva de numărat unul câte unul.

Nu este vorba nici de a face lista „hamanilor” și „mardoheilor” de azi, pentru că ar fi prea lungă și ne-ar consuma zilele întregii vieți fără să o terminăm.  Nu este intenția de a „nominaliza” pe unii sau pe alții pentru expunere publică și înșiruirea lor pentru rating.  De fapt nu-mi știu „hamanul”, presupunând că sunt un „mardoheu” (ceea ce numai Domnul are cunoaștere), dar ferăstraiele tăind lemnele și ciocanele bătând cuiele pentru pregătirea spânzurătorilor se aud destul de deslușit și din ce în ce mai aproape.  „Mardoheii” să nu ducă grija sacilor și cenușei, căci vor fi din destul.  Sau, altfel spus, poate și mai bine, fiecare să se grăbească să se aprovizioneze cu ele, căci vor fi curând de trebuință.  Nu sunt lucruri care să se strice sau să se deterioreze.  Și dacă facem un pic de liniște în așa zisă larmă a ospățului lumii nu scârție spânzurătoarea lui „haman” ridicată la cincizeci de coți, bătută de vântul vremii de pe urmă?  Nu e nici un dubiu că mai marilor lumii Domnul Dumnezeu le va da o noapte de nedormire să mai caute prin cronici ce și cum și vor da peste adevăruri de credincioșie petrecute chiar la palate.

În istoria spectacolului lumii de atunci și cel de azi același lucru aparent neînsemnat, dar definitiv făcând diferența, iese în prim plan.  Un „mardoheu” nu se închină unui „haman” făcut de puterea împărătească icoană investită cu puterea suflării de „omorâre” pentru „neînchinare”.  În capitala lumii împărați, împărătese, ospețe unul după altul sau mai real unul în altul, numiri de mai mari pecetluite cu semnături pe diplome de împuterniciri strigate de pe cai atunci, comunicate electronic acum, – același lucru -, Biblia ni le prezintă așa, adică se strâng toate în apocalipsa. „Răbdarea sfinților”, nu este că a trecut „haman” odată, nu te-ai închinat și gata.  Deloc așa.  În fiecare zi scena se repetă până ce poporul întreg este implicat și odată cu el întreaga împărăție se tulbură, neînchinarea acestui ins în sac și cenușă trece hotarele pământului și implică cerul, căci imaginea este una vrednică de luat în seamă.

Cititorii de „câte ceva” îmi recomandă să fiu mai tranșant, conform urgenței vremurilor unde „parabola” – zic ei – nu prea are izbândă.  Așa este.  Și pentru că așa este, încerc să mă conformez, cu riscurile de rigoare.

La scenă cât lumea și cât Universul de deschisă se desafășoară conflictul dintre „haman” și „mardoheu” pe tema decisivă a închinării, eșantion de reprezentare a marei lupte dintre bine și rău, dintre Domnul Isus și Diavolul care se va încheia printr-o culminare imposibil de descris.  „Hamanii”mulți și „mardohei” puțini în lume, în biserică, și definitoriu ce suntem fiecare.  „Mardoheu” este cel care nu se închină decât lui Dumnezeu.  Deși s-ar părea că în larma ospețelor, „hamanii” și „mardoheii” nu sunt reprezentativi pentru a fi luați în considerație, conflictul dintre ei pe bază de închinare va angrena orice ființă de pe pământ, de la populația palatelor până la cei sprijiniți pe garduri așteptând să treacă trăsura împărătească.  Despre ce se va petrece știm profetic.  Urmează PURIM.  Prin numele ei sărbătoare a „bucuriei”.  „Sărbătoare” o mai fi putând însemna și altceva?

Sunt mii de feluri de sărbători.  PURIM nu este doar o sărbătoare, este „sărbătoarea”.  Post apocaliptic vorbind, ea este veșnicia celor mântuiți.  Nici un spectru al vreunei spânzurători.  Deja luna a douăsprezecea a vremii, deja pășind în a doua ei jumătate, deja marea începere a nesfârșirii, le trăim în real sau anticipație, acum.

Prin mila Domnului știind „purimul”, ce rost ar mai avea să numărăm sau să nominalizăm pe „hamani”, sau să tresărim la ridicarea spânzurătorilor?  Avem și sac și cenușă.  Nu-i numărăm nici pe „mardohei” și nici nu-i nominalizăm.  Îi știe Domnul și este de ajuns.  Că-i simțim mulți pe unii și puțini pe alții nu înseamnă nimic atâta vreme cât închinarea este cea adevărată și „purimul”, sărbătoarea sărbătorilor se apropie.

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

 

P.S. Erată neoficială

Pentru că nu am început încă noul ciclu de lecțiuni, observăm că pe copertă în loc de „Redeșteptare și reformă” a apărut – dintr-o greșeală de tipar  – cum obișnuim să spunem, inversarea termenilor, adică „Reformă și redeșteptare”, care nu corespunde cronologiei corecte.  În interior cronologia este bine păstrată.  Așadar REDEȘTEPTARE și REFORMĂ.

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.