„Capcane de limbaj”

De la Turnul Babel încoace – dacă nu chiar de mai înainte – capcanele de limbaj s-au înmulțit așa de mult ca am ajuns evitând unele sa dăm în altele.  Exceptând pe cei care fac din aceste capcane un apanaj de a-și promova propriile idei sau de a opri răspândirea ideilor altora, chiar și în lumea celor sinceri și cinstiți cu ei și cu ceilalți, e greu de descurcat.

Doar un exemplu.  Bunăoară, de aproape trei luni, în Școala de Sabat a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, încercăm în chip și fel să înțelegem statutul, valoarea și rolul scrierilor lui Ellen White numite – unii zic „supranumite” – „SPIRITUL PROFETIC” sau puțin mai altfel „SPIRITUL PROFEŢIEI”.  La un pas, este zicerea foarte folosită sub forma „BIBLIA și SPIRITUL PROFETIC”.

Suntem în limbajul românesc în care prin articolul „ul” din „SPIRIT-ul” înseamnă TOT ce se poate numi SPIRIT PROFETIC de peste tot și de totdeauna – dacă nu se face specificarea că e vorba de „acel spirit profetic” unul anume și nu altul.  Cel puțin lingvistic, „SPIRITul PROFETIC” nu se poate aplica în exclusivitate scrierii unui singur profet, canonic sau necanonic (din Biblie sau din afara ei), pentru că în românește zicerea „SPIRITUL PROFETIC” ar cuprinde scrierile tuturor profeților .  „SPIRITUL PROFEŢIEI” este zicerea cu accent pe SPIRIT iar „SPIRITUL PROFETIC” subliniază „ce fel de spirit” adică „PROFETIC”.  „SPIRITUL PROFEŢIEI” este o noțiune mai largă, cu acțiune neconturată în timp și adresabilitate, valabilă peste tot și tuturor.

Cât privește expresia „BIBLIA și SPIRITUL PROFETIC”, cu „ȘI” care ar egaliza cumva și ar face din cele două o unitate, sau cu „și” care ar păstra o „egalitate” nu neapărat prin „întregire” prin „contopire” ci mai degrabă prin „enumerare”, duce, nu cum zic unii la „egalizare” ci la înțelegerea greșită că BIBLIA nu ar conține SPIRIT PROFETIC din moment ce e factor de sine stătător urmat imediat de „SPIRIT PROFETIC”, noțiune ce chipurile i-ar lipsi.  Adică senzația că în Biblie nu ar fi Spirit Profetic sau că nu ar fi TOT sau măcar „suficient”.  Ori, în Biblie deja sunt „Cuvântul Proorociei” cât și „Duhul Mărturiei”.

Cu toate că în mod convențional, în limbajul Bisericii Adventiste prin „SPIRITUL PROFETIC” se înțelege scrierile lui Ellen White și nu se înțelege faptul că în Biblie nu ar fi „Spirit Profetic”, sau că nu ar fi „suficient”, ar trebui poate luat în considerație și faptul că nu se poate face o izolare completă de limbajul general în care se face propovăduirea Evangheliei.  Populația religioasă neadventistă sau seculară, nu acceptă ușor, ba chiar greu sau deloc aplicarea termenului „SPIRITUL PROFETIC”, articulat, scrierilor unei singure persoane chiar dacă acceptă aceste scrieri ca fiind foarte bune și inspirate, (din cauza limbajului cu prea multe capcane de percepție).

Pornind deci de la „terminologie” pare a se deschide posibilități de înțelegere și asimilare a marilor frumuseți spirituale și a valorilor de adevăr pe care le cuprind scrierile lui Ellen White, nu o „adăugare” profetică, ci o „detaliere”.

Nu este intenția mea de a face propuneri de schimbare a terminologiei, dar este în intenția mea de a supune (prin prezentele rânduri) observației dumneavoastră acest lucru și de a-l spune doar cu caracter introspect și nu oficial sau legislativ lingvistic.  Câte ceva.  Dacă am numi scrierile în discuție „SPIRITUL PROFETIC AL ZILELOR DE PE URMĂ” considerând că până la Ellen White SPIRITUL PROFETIC a fost activ, am elimina un dubiu, dar am fi întrebați de alții sau de noi înșine, „nu va mai fi nici o manifestare profetică în viitor până la venirea Domnului”?  Termenul „MĂRTURII” pentru scrierile amintite este deja consacrat și el, dar destul de general pentru a face referire doar la ceea ce noțional înseamnă „SPIRIT PROFETIC”.  Dacă am zice „MĂRTURII PROFETICE”, importanța mesajului la zi ar fi prea ascunsă.  Dar „SOLII PROFETICE PENTRU ZILELE NOASTRE”? Etc.

Ceea ce mă îngrijorează – îngrijorare care să vă mărturisesc, într-un fel mă bucură pentru că îmi certifică autenticitatea spirituală a cărților scrise de Ellen White este că după Biblie, ele sunt cele mai controversate, prin apreciere sau rejectare.  Înseamnă că ele sunt și studiate cât de cât.  Chiar din punct de vedere secular nici un autor n-a fost atât de îndrăgit sau blamat.  Ambitusul PRO și CONTRA atinge în zilele noastre, am putea spune, dimensiuni de neîngăduit.  Nu mă refer la „neîngăduință” prin forță ci prin bun simț, prin lipsa acestuia.  Ellen White, ca de fapt orice autor, SPUNE.  Nu IMPUNE.  Cititorul e absolut liber să fie de acord sau nu, să-i placă sau nu, în ultimă instanță să creadă sau nu.  Aici ar fi cuviincios să se oprească cititorul.  Dacă cineva crede sau nu, este și meritul și responsabilitatea lui.

Comentariile despre autoarea „Mărturiilor” făcute cu răutate conștientă pot intra într-o oarecare înțelegere, au o logică, deși nefastă, ura.  Semnul cel mare de mirare este însă la comentariile stupide, cum ar fi „argumentul” că ea a scris sub influența unei boli mintale ce a contractat-o în urma unei lovituri la cap în copilărie.  La această afirmație absurdă, caut în scrierile celor care n-au avut nici o boală mintală contractată în nici un fel, și nu găsesc atâta ordine de idei și frumusețe de exprimare și dragoste pentru cititor și mă întreb cum vine treaba aceasta.  Mulți au scris despre viața lui Isus Hristos, intitulându-și cărțile chiar așa.  Cea scrisă de Ellen White pe aceeași temă „HRISTOS LUMINA LUMII” este incomparabil superioară celorlalte.  Acest lucru nu este recunsocut doar de lumea religioasă ci chiar și de cea seculară.

Mulți scriitori seculari au fost profeți în felul lor, Jules Verne, Andre Malraux, de ce nu?  Științific „viitorologi”.  Dar profețiile făcute de Ellen White sunt de altă natură și dimensiunile lor au o acuratețe și însemnătate ce le deosebesc de celelalte.  Se simte „fiorul” divin.  Una dintre ele.  Unirea dintre catolici și protestanți, profeție făcută în momentul în care oricine ar fi spus acest lucru era luat în râs, aparent pe bună dreptate.  America protestantă ardea chipul papei pe 5 Noiembrie al fiecărui an în mod public.  In 1951, după ce Ellen White nu mai era de mult, când Truman, în calitate de Președinte al Americii a cerut Senatului să numească un ambasador american la Vatican, au fost proteste de dimensiuni naționale care l-au forțat să-și retragă propunerea.  Care este situația acestor lucruri acum, o știți.  Ce ar scrie Ellen White astăzi dacă ar mai fi în viață?  Ce ar spune ea despre cele ce a spus o sută de ani în urmă?  Ce scrisori ar trimite Conferinței Generale?  Ce scrisoare ne-ar trimite nouă, fiecăruia?

Am promis doar „câte ceva”. Dacă vi se pare mai mult, iertați-mă.  Cumpănirea este aurul gândirii  reflecat în atitudini.  Cumpăniți!

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.