“Ca şi cum…”

benone_burtescu Existenţa omului de la ieşirea din Eden prin păcătuire până la intrarea în Veşniciul Eden prin răscumpărare, este doar o paranteză de existenţă, o mărime de timp din timpul fără de măsură. În acest context Apostolul Pavel ne propune să nu dăm atenţie necuvenită acestei existenţe temporare în paralel cu veşnicitatea, considerând-o originală şi autentică. Îndemnul său din “ca şi cum” nu se referă la a schimba genuinul cu imitaţia, ci tocmai invers. El nu ne sfătuieşte la un “joc”, la un spectacol în urma căruia realitatea să ne doară şi mai tare. Acest “ca şi cum” ni se propune ca înţelegere că în paranteza de timp în care existăm suntem străini şi călători. În situaţia de “nomazi” către Împărăţie nu ne este de folos a ne comporta ca nişte citadini, ci conform drumeţiei, “ca şi cum”. Înţelepciunea de a trăi în cort fără să considerăm că suntem în palat, este ceea ce apostolul ne oferă. El nu ne îndeamnă la abandonare, la mortificare a existenţei din această paranteză de timp (istoria lumii), ci la evaluarea ei şi luarea în considerare a “trecerii” în comparaţie cu “netrecerea”. Epistola este nespus de frumoasă şi înţeleaptă indiferent câtă împotrivire ar stârni.

– “Cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea.”

– “Cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge”.

– “Cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura”.

– “Cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni”.

– “Cei ce se folosesc de lumea aceasta ca şi cum nu s-ar folosi de ea”. “Căci chipul lumii acesteia trece”, 1 Corinteni 7, 29-31.

Apostolul nu spune că existenţa de acum şi chipul acestei lumi nu este real. El spune că “trece”. Absurd să treacă ceva ce nu este.

Neveste sunt, se plânge, se bucură, se cumpără, se foloseşte de lumea aceasta, etc. etc. dar nu acesta este statutul existenţial, ci el reprezintă doar o “temporalitate” căreia nu trebuie să-i acordăm ceea ce nu merită. Aşa e, dar nu aşa trebuie să fie, şi ca să se ajungă la ceea ce trebuie să fie, aplicăm această uşurare la realitatea nedorită, pe care apostolul o numeşte trăire “ca şi cum”. Cel nefamiliarizat cu lucrurile spirituale rămâne la înţelegerea populară a unei propuneri de trăit ireal, cu capul în nori, frecventă acuzare creştinului. Situaţia este dimpotrivă. Cel care trăieşte “ca şi cum” percepe mai bine realitatea, o analizează mai corect, trece mai frumos atât peste durere cât şi peste aşa zisa plăcere, este mai social, trăirea e mai adevărată.

În tezaurul Apostolului dăltuit în câteva exemple sunt nenumărate circumstanţe şi detalii pentru învăţătură. Privind peste ceea ce se petrece pe lume, cât de înţelept s-ar putea spune “cel care este rege ca şi cum n-ar fi rege, cel care este preşedinte ca şi cum n-ar fi preşedinte, cel care este papă ca şi cum n-ar fi papă, cel care este… ca şi cum n-ar fi”… tocmai pentru a fi ceea ce trebuie să fie şi atingând marele model Domnul Isus Hristos, poate nu doar “cel ce e stăpân ca şi cum n-ar fi stăpân”, ci “ca şi cum ar fi rob”. Tot temporar, dar cu lecţia veşnică. Acestea fiind zise rămâne doar să ne completăm fiecare apostolicul “ca şi cum” la ceea ce ni se potriveşte.

Şi dacă ar fi doar atât încă n-ar fi de ajuns, deloc de ajuns.

Acest “ca şi cum” are ca ţintă să trăim acum “ca şi cum” am fi în Împărăţie. Ne va fi mai uşor în această existenţă de “paranteză”, şi ancoraţi în adevărata realitate a celor veşnice când cortul nostru mereu în drumeţie va fi aşezat pe temeliile slavei de neclintit. Nu e suficient doar aprecierea temporalităţii celor de pe aici şi de acum, ci şi încredinţarea veşnicităţii celor de acolo tot de pe aici şi de pe acum.

Cei care plâng, nu doar “ca şi cum n-ar plânge”, ci ca şi cum s-ar bucura, se ascund în limbajul apostolului, ca încredinţare pe ceea ce Mântuitorul a spus: “Ferice de cei ce plâng”. “Cei ce se folosesc de lumea aceasta ca şi cum nu s-ar folosi de ea”, vor fi acasă în lumea cerească al cărei chip nu va trece, căci al ei este chipul autentic şi netrecerea.

Ar fi nefericit ca cineva să ia minunatul limbaj al apostolului “ca şi cum” drept un îndemn la imitaţie sau joc la abandonare sau renunţare. În cadrul înţelegerii EXISTENŢEI VEŞNICE şi EXISTENŢEI TEMPORARE, aceasta este modalitate de ancorare în original. Avem un “CHIP” creat după asemănarea cu Domnul Dumnezeu după înfăţişarea veşniciei Sale. În paranteza de timp a istoriei noastre, ni se tot arată privirilor chipul acestei lumi care “trece”, ca şi cum el ar fi cel adevărat. Aceasta este pretenţia nejustificată împotriva căreia ne vaccinăm spiritual cu autenticul “ca şi cum”, nu izolându-ne în LOCAL şi TEMPORAR, ci aşezându-ne de pe acum în UNIVERSAL şi VEŞNIC. În paranteză, dar dincolo de paranteză. “Ca şi cum” deja, până când nu va mai fi nevoie de “ca şi cum”.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.