Apocalipsa Genezei? Geneza Apocalipsei?

La urma urmei nimeni nu m-ar putea acuza că sunt greşit ca Învăţătură Adventă dacă aş folosi ca titlu de carte sau de studiu sau de seminar în evanghelizare expresia “Apocalipsa Genezei” sau “Geneza Apocalipsei”, presupunând că lumea căreia mă adresez ştie că “GENEZA înseamnă ÎNCEPUTUL şi că APOCALIPSA înseamnă DESCOPERIREA. În al doilea sau al nu ştiu câtelea plan de înţelegere GENEZA (prima carte a Bibliei) este o DESCOPERIRE a “primului” început iar APOCALIPSA (ultima carte a Bibliei) este o DESCOPERIRE al celui de “al doilea” început, cel veşnic. Problema nu este însă dacă m-aş putea apăra formulându-mă aşa, ci la ce ajută formularea aceasta când am posiblitatea uneia mai clare, mai adecvate Învăţăturii. Unele expresii de acest fel au intrat chiar în folosire obişnuită. De exemplu “începutul sfârşitului”. Am putea spune “sfârşitul” şi gata. Începutul lui face parte din el.

Primul impact al cuvântului APOCALIPSA folosit în Limba Română este referirea la Cartea Apocalipsa din Biblie în lumea religioasă şi “sfârşitul lumii” atât în lumea religioasă cât şi în cea seculară. Titlul studiului 6-12 Octombrie 2012 conceput pentru BAZŞ, “Apocalipsa şi Dumnezeul pe care ea Îl descoperă”, m-a dus la prima citire către Apocalipsa ca ultima carte a Bibliei specific, deşi, dacă mă gândesc bine, “ea” din titlu, nu este Apocalipsa ultima carte ci toate cărţile Scripturii. Ca “descoperire”, cuvântul Apocalipsa este corect folosit, dar s-ar fi dublat devenind “Descoperirea şi Dumnezeul pe care ea Îl descoperă”, care nu ar fi fost o formulare frumoasă (deşi în originalul după care s-a tradus e aproape aşa), şi nici prea clară, accentul fiind pe “ea” (Apocalipsa), care face descoperirea şi nu pe El (Dumnezeu), subiectul, care ni se descoperă prin ea, mai corect “şi prin ea”. Ce aţi zice de exemplu, de un titlu la acest studiu formulat “Sfânta Scriptură ni-L descoperă pe Dumnezeu” sau “Dumnezeu ni Se descoperă prin Cuvântul Său”. Spun aceasta pentru că studiul se referă la felul şi prin ce ni Se descoperă Dumnezeu şi trimiterea este la întreaga Scriptură (desigur, în planul secund de înţelegere este Apocalipsa, adică “descoperire”, dar făcând-o mai accesibilă). Sigur, titlul studiului rămâne aşa cum a fost formulat şi fraţii de treabă – cum se şi cuvine -, îl vor lua ca cel mai potrivit, iar cu cerbicia iubirii mele pentru Biserică într-o exprimare de Limbă Română cât mai frumoasă, ştiu că veţi fi îngăduitori, ca şi până acum. De exemplu, prietenul meu cel bun – cum am mai spus – fratele Cornel Maftei, a şi făcut oda pe titlul cel deja ales. Ferice de el.

Un mare evanghelist, o mare evanghelizare pe cel mai vizitat canal de televiziune şi-a prezentat de curând titlul învăţăturii pe care o avea de transmis sub formularea “Omul nu trebuie să fie bun pentru a fi mântuit, ci trebuie să fie mântuit pentru a fi bun”. Problema nu este dacă formularea este bună sau rea, ci care este mesajul pe care îl transmite şi mai ales dacă formularea ar fi putut fi făcută mai frumos, mai limpede, mai benefic şi dacă “da”, de ce nu a fost făcută. Nici o îndoială că cel care a avut capacitatea să formuleze această zicere, are capacitatea şi de a formula aceeaşi idee altfel şi altfel. De ce a ales-o pe aceasta? Din punct de vedere al corectitudinii este de neatacat. “Omul nu trebuie să fie bun pentru a fi mântuit”. Dacă ar fi “bun”, n-ar mai fi nevoie să fie mântuit şi deci “mântuirea” ar ieşi din discuţie. “Trebuie să fie mântuit ca să fie bun”. Dacă nu e mântuit, nu e bun, e rău ca după cădere, înaintea mântuirii. Puteţi încerca pe această modalitate de analiză orice, căci formulatorul zicerii va fi “demonstrat” (nu am zis “dovedit”) Adventist de Ziua a Şaptea de prima mână.

Această analiză şi demonstraţie “corectă”, lasă în urma auzirii ei totuşi, un iz de neîmplinire. El poate fi exprimat sub formularea “nu te mai lupta să fii bun, căci este o deşertăciune. Te interesează Mântuirea? Fii oricum. Dacă eşti rău, să nu-ţi pese, şi oricum bun nu poţi fi decât după ce vei fi mântuit”, deci toată “povestea” aceasta nu-ţi aparţine. Chiar fereşte-te să fi “bun” acum căci altfel nu mai beneficiezi de mântuire. Nici un om bun nu va fi mântuit, numai cei răi. În care categorie vrei să fii? Ce înseamnă “bun”, ce înseamnă “rău”, greu de stabilit în formularea “Nu trebuie (nu e envoie) să fii bun ca să fii mântuit, ci trebuie (e nevoie) să fii mântuit ca să fii bun”, mai ales în rândurile noastre care suntem obişnuiţi din primul impact al observaţiei cu “omeni buni” şi “oameni răi” chiar de pe acum înainte de Împărăţie.

În virtutea PĂRERII de RĂU a cuiva asupra faptelor sale “bune” sau “rele” în raport de Voia Domnului, însăşi Sfânta Scriptură vorbeşte despre oameni “buni” şi “răi”. În formularea “prezentată” cu acest prilej “PĂREREA de RĂU”, “POCĂINŢA” este prea ascunsă ca să poată fi înţeleasă de la primul impact al ascultătorului. O reformulare a “zicerii’ amintite nu-mi permit şi oricum ea a fost auzită şi citită de milioane de oameni şi rămâne sub incidenţa autorului ei. Ceea ce îmi rămâne mie este dorinţa ca în frumoasa noastră limbă, Învăţătura să fie exprimată cu claritatea simplităţii ei, măcar în măsura în care este posibil fiecăruia. Voi încerca să mă desprind în Câte Ceva de ceea ce poate fi considerat de unii a “critică”, de alţii a “nemulţumire” sau “neîmplinire personală”, dar deocamdată, ce-am scris, am scris.

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.