Numai Preşedinte de Biserică Adventistă de Ziua a Şaptea să nu fii!?!

Spun aşa nu pentru că Papă sau Mitropolit sau Arhiepiscop sau Preşedinte de altă Biserică e mai uşor să fii – deşi s-ar putea să fie şi aşa -, cât în primul rând pentru că el este mai aproape de noi ca relaţie de învăţătură şi simţire, prin realitatea lucrurilor şi putem înţelege mai uşor câte ceva din această problemă. Să fii Preşedintele Conferinţei Generale cu sfat şi hotărâre peste toată lumea Adventistă şi să afli că Uniuni, Conferinţe sau comunităţi locale devin “stat în stat”, adică practică altfel decât sfaturile şi hotărârile luate pentru toţi, nici vorbă de a fi uşor, ba chiar presupun că e foarte greu. Păi cum să nu fie greu când Conferinţa Generală în plenul ei zice că sfatul pentru lumea adventă este ca femeile să nu fie “întărite prin binecuvântare” ca pastori, iar Uniunea Nord Atlantică şi Uniunea Pacificului spun “să fie”, cu hotărâri luate prin vot? Foarte greu. Mai bine “culegător de smochine”, dacă nu cumva Duhul Domnului nu te lasă în pace nici acolo.

Câteva zile în urmă, pe 16 Octombrie 2012, în timpul Consiliului Anual al Bisericii AZŞ, s-a făcut cunoscut că Biserica Mondială nu recunoaşte acţiunile Uniunilor şi Conferinţelor locale de implementare a practicii privind “întărirea femeilor prin binecuvântare, ca pastor”. Motivaţia acestui lucru nu a fost atât pe bază doctrinară, cât pe bază de “pastrarea unităţii în Biserică”. Nici o sancţiune nu a fost aplicată Uniunilor şi Conferinţelor în cauză, nici măcar sugerată, dimpotrivă, documentul emis arată că studiile privind “teologia întăririi prin binecuvântare a femeilor ca pastor” vor fi în continuare făcute încă doi ani până în 2014 şi se aşteaptă că până atunci să fie treaba aceasta lămurită pentru întreaga Biserică. Personal, dar fără importanţă desigur, mă îndoiesc de acest lucru.

Aşa că partea grea a Preşedintelui abia de aici începe, şi nu i-aş dori-o nimănui, însă cineva trebuie s-o poarte. Acolo discuţiile au fost multe şi sub forme diverse. Una dintre ele însă mi-a atras atenţia în mod deosebit. Preşedintele Uniunii Pacificului de NordVest (dacă zicem bine), şi-a exprimat “îngrijorarea” că amânarea implementării “teologiei de întărire prin binecuvântare a femeilor”, ar putea duce la ceea ce a numit “pierderea răbdării din partea tineretului Bisericii, întrucât şi patru ani în urmă i-am rugat să aibă răbdare, iar acum încă doi, şi mi-e teamă că îi dezamăgim”. Ne întrebăm ce se va întâmpla dacă în 2014, sfatul şi hotărârea Conferinţei Generale vor fi aceleaşi ca cele de alaltăieri, 16 Octombrie. Vor părăsi Biserica tinerii şi surorile? Poate duce Preşedintele Conferinţei Generale responsabilitatea aceasta? El care a luat iniţiativa evanghelizării globale cum nimeni altul până acum, poate duce golirea Bisericii de tineri şi femei ca problemă de conştiinţă, de suflet? Nu e vorba în BAZŞ de procedură de integrare, apreciere şi respect a femeii, pe care le are din plin, prin înţelegere scripturistică, ci de trăirea scripturistică a problemei. Adventistul de Ziua a Şaptea este feminist în înţeles biblic prin structura, prin substanţa lui, dar la hotarul cu înţelesul secular se clatină, se îngrijorează şi de recunoscut că fără sfatul divin e foarte greu de hotărât, imposibil chiar. Ceva este greşit? Unde? La cine? Două mii de ani, de la primii creştini până acum, această problemă nu s-a pus în discuţie. De ce? A fost bine? A fost rău? Cu ce sunt vinovaţi cei care n-au pus-o până acum? Cu ce sunt vinovaţi cei care o pun acum? Poate nici unii, nici alţii? Poate şi unii şi alţii? E seminificativă problema, sau ne vânzolim pentru nimic? Este o problemă a Bisericii sau este o reflecţie a ei din lumea seculară?

Mi-e teamă şi mie că atenţia este concentrată pe “ce s-ar câştiga sau s-ar pierde, DACĂ s-ar proceda într-un anume fel sau în felul opus” şi îndrăznesc să spun, cu acceptul total de a fi corectat de oricine în cazul că greşesc, că accentul ar trebui pus pe “ce zice Domnul să se facă, indiferent cât ni s-ar părea că se câştigă sau se pierde, de mult”. Absolut că Domnul dă înţelepciune servilor Săi în lucrarea Sa de printre oameni, dar atunci când situaţiile par să depăşească posibilităţile umane de rezolvare şi se intră în limita capacităţii omului de a recepţiona mesajul divin, mesajul însuşi trebuie să fie acceptat şi urmat chiar dacă numai prin credinţă. Ascultarea de Domnul ne aparţine. Urmările ei Îi aparţin Lui. Întrucât nu putem cunoaşte scenariul din spatele cortinei, – decât dacă Dumnezeu găseşte cu cale să-l descopere cuiva -, singurul lucru de care suntem siguri este să facem Voia Lui. Să ne rugăm pentru “Preşedinte” (la orice nivel al Bisericii ar fi el), să stea în Voia Domnului. Ne-am pus pentru câteva minute în conjunctura situaţiilor sale pentru a îmbogăţi motivaţia de a-l iubi.

Cineva poate întoarce pe dos tot ceea ce am spus, şi cumva nu e rău, zicând că a fi conducător de Biserică creştină este cel mai uşor lucru, pentru că nu ai altceva de făcut decât să faci ceea ce spune Domnul, după care, responsabilitatea urmărilor Îi aparţine. El este suveran în tot ce ne-a lăsat de urmat. E oare greu să fii Preşedinte al Bisericii?

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.