“CE ESTE SCRIS”, dar şi “CUM CITEŞTI” ce stă scris

Domnul a zis odată unui învăţător al Legii: “CE este scris în Lege? CUM citeşti în ea”? Luca 10, 26

“CE” este scris în Sfânta Scriptură, aparţine lui Dumnezeu şi este de neschimbat. Cine schimbă CE este scris se expune unor urmări veşnice. Avertizarea din partea Domnului în această privinţă este fermă şi doar un singur personaj s-a încumetat să facă acest lucru denumit în istorie de proporţii profetice: “Se va încumeta să schimbe vremile şi legea”, Daniel 7, 25. Confruntarea în această privinţă a fost conştientă, la scenă deschisă, comparându-se totdeauna CE ESTE SCRIS cu CE A FOST SCHIMBAT, avându-se un ghid scripturistic de referinţă. EVIDENŢA este DOVEDITOARE, iar cel care i se împotriveşte ia asupra sa urmările.

Încurcată până la babiblonie este însă situaţia din a doua întrebare a Domnului pusă învăţătorului Legii, “CUM citeşti în ea”?, avertizând solemn că în Scripturi este de citit CUM TREBUIE şi NU ORICUM, căci vai, învăţătorul Legii ştia CE scrie în Lege dar nu ştia sau nu-i convenea să accepte CUM scrie în ea, stituaţie pentru toţi învăţătorii Legii de oricând, poate de azi cu atât mai mult.

De la faza Evului Mediu caracterizată prin “NIMENI sau CÂT MAI PUŢINI să CITEASCĂ SCRIPTURA”, care s-a adeverit a fi aşa prin neştiere CE spune ea, s-a trecut prin Reformaţiune la “TOŢI SĂ CITEASCĂ SCRIPTURA”, care s-a adeverit şi ea a fi aşa şi foarte bine, şi fiecare pentru sine şi unii pentru alţii. Răspunzând acestui fenomen, Satana şi-a mutat teatrul său de luptă pentru pierzarea sufletelor oamenilor de la CE citeşti la CUM citeşti. Absolut că fiecare om e liber să citească în Scriptură CUM vrea, chiar dacă nu poate citi CE vrea, ci doar ce scrie în ea.

Întrebarea este dacă omul poate să distorsioneze CE este scris prin CUM este citit, din ignoranţă în interpretări sau din voit “calificată” interpretare. Uneori, alunecarea de la înţelesul de bază al zicerii scripturistice este greu de observat şi de perceput. Este de ajuns un singur semn de direcţie greşită şi destinaţia este cu totul alta.

Bunăoară, oamenii au dat, dau, titluri diferite Pildelor spuse de Domnul şi aflate în Evanghelii, după cum înţeleg ei sau după cum le place lor să înţeleagă. De exemplu: “Pilda fiului risipitor”, “Pilda fiului pierdut”, “Pilda unui tată iubitor”, “Pilda bucuriei întoarcerii acasă”, “Pilda unui frate mai mare invidios”, etc. Aceste titluri, polarizează învăţătura Pildei într-o direcţie sau alta cu efecte bune sau mai puţin bune, sau deloc bune. Dacă acest “CUM citeşti” Evanghelia acţionează prin CUMULAREA aspectelor bune, chiar dacă ele nu fac învăţătura centrală a Pildei, să zicem că ar fi de folos. Ar fi acceptarea pe care o putem numi “Şi aşa”. Dacă acest “CUM citeşti” Evanghelia, acţionează prin ELIMINAREA aspectelor bune, în special eliminarea învăţăturii esenţiale, mergând spre înţelesuri minore sau chiar rele, atunci e de bătut clopotele.

De departe rostul principal al acestei pilde este învăţătura că dacă neamurile primesc Evanghelia şi se întorc la Domnul, poporul Său trebuie să se bucure de acest lucru. Învăţăturile colaterale benefice individuale sau ca popor, sunt multe. De exemplu: Dacă nu am plecat “de-acasă” încă, nu cumva să plecăm. Dacă am ajuns “la porci”, să ne întoarcem cât se poate de repede “acasă”. Aceasta în cazul fiului mai mic. Dacă suntem “fiul mai mare”, să ne doară despărţirea de fratele nostru şi să ne bucure întoarcerea lui. Dacă suntem “tatăl” din Pildă, să îl aşteptăm cu toată dragostea să se întoarcă, să-i sărbătorim cu toată bucuria întoarcerea, chiar dacă această experienţă nefericită a DURUT cât nu se poate spune.

Acolo unde Pilda nu are corespondenţe pentru extrapolarea învăţăturii ei, prudenţa în “CUM citeşti” trebuie legiferată. Nu putem spune, de exemplu, că lumile necăzute ale cerurilor vor fi invidioase că Dumnezeu l-a salvat pe omul căzut şi că vor refuza bucuria sărbătorii mântuirii.

Sau, mai este de menţionat că există o grabă de interpretare, de “CUM citeşti”, după ÎNCLINAŢIA fiecăruia, până la a se putea spune ce fel de caracter este “interpretul” după interpretarea pe care o face. Cu alte cuvinte EL ESTE “CUM CITEŞTE”, şi CUM EXPUNE ceea ce citeşte. O REFLECŢIE. Un chip în OGLINDĂ. Cel ce CITEŞTE sau SPUNE, se citeşte şi se spune pe sine celorlalţi.

“CUM CITEŞTI ÎN EA”, presupune o “lepădare de sine” şi un CITIT aşa “CUM SCRIE ÎN EA”.

Declaraţia că din Pilda despre care vorbim reiese că “tatăl a reacţionat pozitiv” la cererea fiului mai mic de a i se da partea de avere pentru a pleca de-acasă, este nu doar nefericită, dar şi incorectă. Sugerează că tata ar fi fost de acord cu planul fiului său. O, nu! El a făcut aceasta cu multă durere, sfătuindu-l plângând să nu plece. Declaraţia că “tata” din Pildă a fost “un risipitor cu iubirea şi acceptarea” poate sugera o “uşurătate” în acordul cu plecarea fiului. Poate aici s-ar cuveni a fi subliniată DUREREA tatălui, care chiar dacă nu a întrecut IUBIREA, a fost deopotrivă şi consubstanţială.

A sintetiza învăţătura acestei pilde pe trilogia

– un tată iubind necondiţionat, necontrolat, fără durere.

– un fiu mai mic motivat în plecarea sa de acasă pe nefericirea trăită în familie.

– un frate mai mare care l-a împins prin comportarea sa pe fratele mai mic să plece,

este un exemplu tipic de un CUM CITEŞTI nefericit, chiar dăunător.

A declara public că reiese din Pilda Domnului faptul că fratele mai mare practica teologia “TOTUL PE MERITE” şi de la aceasta fratele mai mic şi-ar fi motivat pentru sine promovarea teologiei “TOTUL pe NEMERITE” şi de aici experienţa sa, este un fel de CITIT CUM nu SCRIE.

Există un fel evanghelic de fericire, de fapt singurul adevărat, fie că e vorba de individ, fie de familie, grup sau popor, cel expus de Domnul pe Muntele Fericirilor. Să nu coborâm “fericirea” sau înţelesul ei la zâmbetul convenţional şi comunicarea diplomatică.

De citit poate citim, si citim chiar CE scrie, dar citim şi CUM scrie?

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.