Textul de Aur

Paragraful de Aur

A intrat în creştinism, mai ales în cel neoprotestant, zicerea că Ioan 3, 16 este TEXTUL de AUR al Sfintelor Scripturi. Cu toate că întreaga Biblie poate fi considerată de AUR, şi nescăzând deloc valoarea restului imens de frumuseţi mântuitoare, putem vorbi cu adevărat în acest fel de versetul amintit: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Spus pe nerăsuflate doar pentru că îl ştim pe de rost şi ne e drag, încă ar fi suficient de AUR. Dacă ne mai gândim că el spune despre Dumnezeu, iubire, jertfa mântuitoare a singurului Său Fiu, Domnul, Mântuitorul Isus Hristos, lumea întreagă, orice om, credinţa, viaţa veşnică, ne minunăm cum de a încăput în această zicere TOTUL. Într-adevăr de AUR.

Această concentrare asupra a ceva pentru reprezentare cât mai fidelă are loc şi în lumea noastră obişnuită. Un pictor este reprezentat de o anume lucrare a lui, un scriitor de o anume carte, un poet de un anume poem, un compozitor de o anume lucrare muzicală etc. cu care se aseamănă până la identificare.

În acest context, mă gândesc ce paragraf din scrierile lui Ellen White ar putea fi numit Paragraful de Aur, din multele foarte multele atât de adevărate şi frumoase. Deocamdată nu a intrat în folosintă vreunul dintre ele sub această denumire, sau, poate nu ştiu eu. Dacă s-ar solicita propuneri, cu siguranţă că ele ar fi foarte multe.

Din partea PROFETICĂ a acestor scrieri, după unele cercetări şi sondaje pe public advent, iată unul din paragrafe care ar candida la a fi numit de AUR. “Când Protestantismul va întinde mâna peste prăpastie puterii romane şi când va întinde mâna peste abis spiritismului…” Apoi imediat se face referire la “după cum apropierea oştilor romane era pentru ucenici un semn despre distrugerea Iersualimului tot astfel…” (Mărturii Vol. 5, pag. 445-446)

Şi ce-i rău cu “ÎNTINDEREA MÂINII”? Nimic rău. Ba poate bine. Înseamnă că Domnul vine. Lucrul acesta nu a fost spus pentru vreo încercare de oprire a protestanţilor să se întoarcă la Roma şi să invite spiritismul la tocmeală, ci pur şi simplu ca un semn al timpului profetic. Oricum, profeţia a fost făcută când nimeni sau foarte puţini se gândeau că ar fi posibil aşa ceva.

Ceea ce se întâmplă pe lume în această privinţă de câteva decenii este o confirmare supraevidentă a acestei profeţii, la propriu şi la figurat. Numai unul din fiecare mie de documente oficiale dacă ar fi selectat şi apoi puse într-o carte, ar fi cea mai voluminoasă de pe lume. Fotografiile oficiale vehiculate de media cu astfel de strângere de mâini, nu ar încăpea într-un singur album oricât de voluminos ar fi. Toate denominaţiunile protestante şi neoprotestante sunt prezente în ceea ce se poate numi ÎNTINDEREA MÂINII. Unele din respect sincer faţă de măreţia Romei, altele din oportunitatea pe care le-o oferă ecumenicitatea, şi câteva, probabil din încercarea de a folosi ocaziile pentru prezentarea adevărului. Nimeni însă în afară de Dumnezeu nu ştie cu adevărat de ce. Oricum, în virtutea reprezentării libertăţilor religioase, ÎNTINDEREA MÂINII a avut şi are loc. Nu se poate vorbi de vreun compromis de ÎNVĂŢĂTURĂ a BAZŞ în mişcarea ecumenică, dar Graz numit secretar general al Comuniunii Creştine Mondiale la un moment dat, Beach strângându-i mâna pontifului, Bacchiocchi umblând printre tiarele papilor să vadă – sau să nu vadă -, dacă pe vreuna din ele scrie VICARIUS FILII DEI şi până la reprezentanţii bisericilor româneşti la câţiva paşi în urma pontifului mergând pe străzile Bucureştiului câţiva ani în urmă, etc., fac după părerea mea sens cu paragraful de mărturii pe care mi l-am imaginat ca putând fi numit DE AUR, în împlinirea profetică.

Este sfătuită BAZŞ, de întemeietorii ei, a păstra o oarecare distanţă faţă de papalitate. Absolut că până şi din partea lui Dumnezeu, sau mai ales din partea Lui, e liberă să nu păstreze această distanţă. Nu e vorba aici de nici un fel de AVANGARDISM IEFTIN, de FANATISM fără substanţă, ci pur şi simplu de un SFAT, ca să nu se supere nimeni dacă ar fi numit AVERTIZARE.

Prima fază a ecumenismului este PĂSTRAREA DIVERISITĂŢII, adică celebra UNITATE în DIVERISTATE. Dar, mai ales în domeniul religios, DIVERSITATEA este prin definiţie de neunit. Cel mult o umbrelă sub care să se supravieţuiască temporar. Ecumenismul cu orice preţ trece în faza a doua, UNIFORMIZAREA, plecând de la punctele comune şi compromiţându-le pe cele diferite sau pur şi simplu impunându-se un singur fel. Omenirea nu-şi mai poate permite LUXUL unei aşa diversităţi religioase.

În acest domeniu, astăzi am spus chiar mai puţin decât câte ceva. Aproape nimic. Copleşit bineînţeles de dimensiunile aisbergului.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.