Între LIPSA de COMUNICARE şi PREA MULTA COMUNICARE

Pe deja mica noastră planetă, până mai ieri prea mare, numărul fiinţelor omeneşti creşte în progresie aritmetică, iar numărul problemelor lor creşte în progresie geometrică. Nu este vorba de a rezolva criza prin încetinirea înmulţirii oamenilor cum se zice că s-ar încerca, ci este vorba de găsirea posibilităţilor de supravieţuire, cum se încearcă şi cum se cuvine. În afară de speranţa care se pune în tehnicizarea pe măsură şi care este reală, căutările au mai descoperit două aspecte noi spre care au dat buzna ca rezolvări de mari proporţii. COMUNICAREA şi PSIHOLOGIA. A constatat ea, lumea, că marile greşeli în înaintarea spre civilizaţie şi deci spre supravieţuire, se fac din LIPSĂ de COMUNICARE, şi înaltele institute de educaţie au pus în prim plan COMUNICAREA. A mai constatat ea, lumea, că mari neajunsuri au loc din pricina necunoaşterii persoanei, şi s-a repezit la PSIHOLOGIE înfiinţând catedre de mare anvergură în acest sens. Grăbiţi să rezolvăm aceste rămâneri în urmă, am întronat MASS MEDIA şi SUPRA COMUNICĂM de-a valma, de toatelea, în neştire, adică în neştiere. A rămas în urmă Topârceanu cu al lui “se-ntretaie ştirile”. Este în termen de Scriptură, “babilonie”. Fiecare comunică ce vrea, când vrea şi cum vrea. Mulţi se comunică pe ei înşişi fără cea mai abecedarică analiză dacă sunt comunicabili sau nu. Mă las contrazis în această privinţă, dar nu înainte de a vă gândi o clipă, fie şi doar la internet. Diagnosticul LIPSA de COMUNICARE este înlocuit cu PREA MULTA COMUNICARE. Comunicare deşartă.

PSIHOLOGIA? A dat şi ea pe dinafară. Cea mai căutată meserie. Reguli puţine, responsabilitate aproape deloc, prescrieri ca-n codru. Reţete, după cum priveşti, dacă ajungi să fii privit, după glas dacă ajungi să fii auzit, după mers, după orice. Şi totul se potriveşte. Nu se pot face greşeli. Cel mai nejudecabil domeniu. Poate să pară cuiva exagerat, dar nu e deloc. Societatea modernă are nevoie de psihologi care să evalueze şi să pună diagnosticul şi să recomande ce fel de SFĂTUITORI şi SFĂTUIRE. O mai fi desigur, câte ceva şi bun, dar industrializarea psihologiei nu sunt convins că este drumul de recomandat, chiar dacă ar avea pretenţia că reduce psihiatria, căci sindromul real nu este pe nebunie medicală în primul rând, involuntară de obicei, ci pe babilonia ideatică, dacă vreţi ideologică, voluntară de cele mai multe ori. Fiecare e susceptibil de a fi diagnosticat. De exemplu, psihologul îţi poate spune că suferi de “creştinism” şi că trebuie o dezintoxicare, că suferi de “adventism” şi trebuie tratat.

Dialogurile lui Platon ca modalitate, au dat mai târziu în discursuri. DISCURSUL a patronat o bună parte de istorie. Lumea socială şi politică a fost plină de DISCURS şi chiar mai este. La tribună, la catedră, pe baricade improvizate, de pe unde s-a putut. Aşa DISCURSUL şi-a pierdut menirea de transmitere a adevărului intim şi de subliniere a adevărului sporindu-i valoarea. Dar să-i lăsăm pe specialişti să se ocupe de ele, spre bine, am dori.

În COMUNICARE s-ar cuveni totuşi să ne întrebăm cine comunică, ce comunică, de ce comunică, cui comunică, cum comunică etc. În termeni seculari, DISCURSUL, din care Legea sau să-i zicem Constituţia ar fi cea mai de vârf, nu a fost niciodată TABU, decât temporar şi local. Pretenţii mai mari nu a avut nimeni. De exemplu, acum în România se vorbeşte despre revizuirea Constituţiei.

Îngăduiţi-mi să mă refer pe foarte scurt la Sfânta Scriptură, COMUNICAREA Domnului Dumnezeu către noi oamenii şi să amintesc încheierea ei, Apocalipsa care zice: “Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta, că dacă va adăuga cineva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă va scoate cineva din cuvintele acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta”.

DISCURSUL social şi politic nu se supune acestor reguli. El este adaptabil împrejurărilor de timp şi loc. DISCURSUL religios, referindu-ne acum la lumea creştină, este sub semnătura lui Dumnezeu care l-a dat şi omul trebuie să-l transmită aşa cum este.

Aş pune faţă în faţă NECOMUNICAREA Sfintelor Scripturi în Evul Mediu, numit ÎNTUNECAT şi din pricina aceasta, şi COMUNICAREA SFINTELOR SCRIPTURI din zilele noastre numite ILUMINATE şi din motivul acesta. Un mare contrast. În nici-un caz ca atunci! Dar ca acum? Se poate vorbi de o saturaţie de PREDICĂ?

Nu am auzit sau am auzit puţin despre DISCURSUL – SPECTACOL, dar PREDICA de azi este în mare măsură SPECTACOL. Mă gândesc ce se întâmplă în acest soi de COMUNICARE. Mă gândesc dacă EVANGHELIA este comunicată frumos şi bine aşa. Mi se pare simplu. Spune în Evanghelie acest lucru? Îl comunic. Nu spune în Evanghelie, nu-l comunic. Adică nici scos, nici adăugat cum am amintit că zice Apocalipsa. Cu privire la felul comunicării ei, poate ar fi de învăţat din reprezentările seculare. Nu am văzut tragedie prezentată în stil comic sau comedie în stil tragic. Termenul “tragi-comic” este desigur inventat pentru a spune că aşa ceva nu se poate şi presupunând că s-ar practica această nebunie, în nici un caz nu s-ar potrivi Evangheliei.

LIPSA de COMUNICARE nu ar trebui înlocuită cu o COMUNICARE NESĂBUITĂ.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.