LEGEA CREDINŢEI

Existenţa este LEGICĂ, fie că e vorba de partea ei MATERIALĂ, fie că e vorba de partea ei SPIRITUALĂ. Mai mult chiar, LEGEA EXISTENŢEI NATURALE este condiţionată de LEGEA EXISTENŢEI MORALE şi niciodată invers.

Orice fel de EXISTENŢĂ este fundamentată pe o LEGE. Deşi la prima vedere poate părea absurd, chiar şi INEXISTENŢA are LEGEA ei. Această LEGE se numeşte în Biblie FĂRĂ de LEGE. Apostolul Pavel vorbeşte despre LEGEA PĂCATULUI şi a MORŢII pe care o înţelegem înţelegând LEGEA NEPRIHĂNIRII şi a VIEŢII.

Prin genealogie lingvistică, cuvântul LEGALISM, descendent din LEGE, LEGAL, LEGITATE, LEGALITATE, străbuni cu conotaţie pozitivă, întoarce în modern spatele înaintaşilor şi apare un răzvrătit lor până la conotaţie negativă. Dintrodată întregul arbore genealogic este socotit putred.

Dacă LEGEA este privită prin LEGALISM, nu e de mirare că e văzută ca RESTRICŢIE, PENALIZARE, potenţială PUŞCĂRIE etc. de unde şi dorinţa de ELIBERARE de ea, şi dacă nu se ajunge la revolta împotriva ei, eludarea este acceptată aproape de oricine. Dacă la acelaşi rezultat se ajunge indiferent că te supui sau nu te supui legii, tentaţia este să o ignori, preferi să nu ţii seama de ea. De aici şi tragedia trecerii în inexistenţă pe legea Fără de LEGE.

LEGITATEA EXISTENŢEI nu este greu de observat pentru că este în substanţa fiinţei care există. Ori încotro s-ar suci omul, dă peste sine, adică peste LEGEA din sine dacă cea de primprejur nu-i place.

LEGALISMUL nu există de sine stătător. El este o răzvrătire împotriva LEGALITĂŢII, o distorsionare gravă a LEGII şi dacă tot a apărut, deşi nu se cuvenea, atunci trebuie rupt de orice rudenie cu LEGEA care este “SFÂNTĂ, DREAPTĂ şi BUNĂ”, şi declarat ca atare.

Cum s-a ajuns ca din ceva bun, LEGEA, să se nască ceva rău, LEGALISMUL, este inteligenţă luciferică. În limbaj omenesc un fel de taină, “taina păcatului”.

Înseamnă LEGALISM a ţine LEGEA mai mult decât trebuie? Greu de spus că LEGEA poate fi ţinută mai mult decât trebuie, pentru că ea nu se ocupă cu acest lucru, nu-l stipulează. “Mai puţin”, sau “mai mult” nu intră în discuţie. Dacă LEGEA ar fi vrut să exprime mai puţin sau mai mult decât a zis, ar fi fost zisă aşa. De aici, acest “mai mult decât zice LEGA” care s-ar numi LEGALISM este fictiv. Legalismul deci nu este o REALITATE, ci este o PRETENŢIE. Mai mult chiar, această PRETENŢIE este prezentată ca o ceva de cuvenire a ÎNDREPTĂŢIRII, formulată… “Doamne, eu am… Tu TREBUIE SĂ…”. De aici, nu ŢINEREA LEGII este LEGALISM, ci PRETENŢIA că ţinerea ei ar fi o cuvenire la EXISTENŢĂ, în cazul Planului de Mântuire o cuvenire la MÂNTUIRE.

Extinderea LEGALISMULUI la alte noţiuni spirituale este la fel de nefericită. Dacă în sistemul PLANULUI de Mântuire care este în cele mai profunde detalii LEGIC, lăsăm înţelesul cuvântului LEGALISM să-şi fermenteze falsul, nu ne aşteptăm la nimic bun. De am lua fie şi numai exemplul exprimat de LEGALISMUL CREDINŢEI, – CREDINŢA care nu este haotică ci legică -, falsul luciferic ar fi descoperit numaidecât.

CREDINŢA nu este o părticică de abstract pe care să o invocăm la nevoie scutindu-ne de PARTICIPARE. Nu putem spune despre CREDINŢĂ că este ceva ce nu are LEGE, că este ceva Fără de LEGE. Dimpotrivă vorbim de LEGEA CREDINŢEI în DUMNEZEU, LEGEA CREDINŢEI în Mântuirea în jertfă. De observat că CREDINŢA nu este SUBIECTUL, ea este MODALITATEA către SUBIECT care este DOMNUL ISUS HRISTOS şi JERTFA Lui. Omul păcătos nu este mântuit de faptele sale sau de credinţa sa, ci de Domnul şi jertfa Lui. Cu privire la CREDINŢĂ şi rolul ei, Scriptura o arată cum am spus ca o MODALITATE, înaintea ei punându-i prepoziţia “prin”. Numai în capitolul 11 din Evrei, acest “prin CREDINŢĂ” apare de douăzeci de ori. Intrarea în SISTEMUL JERTFEI MÂNTUITOARE se face PRIN CREDINŢĂ. Nu DATORITĂ CREDINŢEI, ci PRIN CREDINŢĂ. Dacă nu ai în CE să crezi şi mai ales în CINE să crezi, credinţa este nimic. Se va ajunge la LEGALISMUL CREDINŢEI, pentru că ea este FAPTĂ. Când CREZI, FACI ceva, crezi, acţionezi. LEGEA CREDINŢEI este LEGEA NEPRIHĂNIRII – “Cel neprihănit va trăi PRIN credinţă”. Aici ar fi de observat că nu este folosit termenul “datorită credinţei”, ci “prin credinţă”.

LEGALISMUL CREDINŢEI ar fi deci ridicarea credinţei la rang de PRETINDERE a Mântuirii, exact ca în cazul ridicării ASCULTĂRII la rang de PRETINDERE. Sub formă biblică “… Doamne, nu am făcut eu…”, un fel de “…. Doamne nu am crezut eu…” La timpul prezent LEGALISMUL FAPTIC – eu fac… sunt mântuit -, LEGALISMUL CREDIC – eu cred… sunt mântuit -, şi cu aceasta ni se pare că ne-am făcut datoria pentru Mântuire.

Domnul caută un om care să CREADĂ, care să ASCULTE, fără să PRETINDĂ. Mântuirea nu este datorită uneia din ele, nici datorită amândorura. Pe acestea le DATORĂM pentru a putea fi SOCOTIŢI neprihăniţi.

Să CREDEM şi să ASCULTĂM căci aşa se cuvine şi Domnul ne va mântui.

Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




1 Comentariu

  • caliopi 6 ani in urma

    De ce oare ne place sa complicam ceea ce este atat de simplu ? Si oare de ce , daca nu suntem in stare ( la un moment dat ) sa intelegem anumite lucruri , nu lasam intelepciunea altora sa trezeasca intelepciunea noastra. Foarte frumoasa explicatie a datoriei pe care o avem fata de MANTUITORUL nostru. Daca am fi constienti despre faptul ca nimic din ce suntem si avem nu este al nostru ne-ar fi mai usor sa intelegem datoria .

Comentariile sunt inchise.