“rock’n’roll” – MUZICĂ CREŞTINĂ?

    Se afirmă din ce în ce mai mult că rock’n’roll-ul ar fi muzică “creştină”. Pentru mine nu doar că nu e “creştină’, dar nu e nici “muzică”. Ordinea vibraţiilor care formează sunetele este stricată, iar spectacolul mişcării este haotic. Las însă experţilor în tainele muzicii şi tehnica ei să aprecieze şi să se exprime (dacă vor), iar eu voi spune două vorbe despre ea, dinspre creştinism.

    “Rock’n’roll” este un termen asimilat ca atare în toate limbile pământului în care a ajuns. Nici o traducere sau încercare de traducere nu s-a făcut şi nici nu se va face. Toată lumea îi zice la fel şi nimeni nu se încurcă despre ce este vorba. Cu puţină bunăvoinţă, nu ar fi vorba de “piatră” pentru că acesteia i se spune mai de grabă “stone”, ci de “stâncă” deşi acesteia i se mai zice “cliff”.

    Am spus aceasta nu pentru că ar merita să ne pierdem timpul cu acest lucru ci pentru a vedea că chiar din definiţie ceva este greşit prin amestecare, “rock” însemând şi piatră fermă, de fundaţie dar şi “mişcare”, rostogolire.

    Muzica creştină este liturgică, imnică, referitoare la preamărirea prin închinare către Isus Christos, Mântuitorul. Scripturile Îl numesc ROCK of AGES şi nu rock’n’roll, adică STÂNCA VEACURILOR şi nu cea care se “rostogoleşte”, care STĂ şi nu cea care se mişcă în neştire. EXISTENŢA este “mişcare”, desigur, de la lumile galactice la cele microscopice, dar nu bâţâială neorânduită. Lumea creştină crede în îngeri dar nici un creştin decent cât de cât, nu-şi închipuie că în faţa tronului de slavă divin ei cântă “rock’n’roll” sau se tăvălesc în “hip hop”.

    Se pare că în deceniul 50-60 lascivitatea jazzului devenise prea “molcomă” şi începuse să cam “plictisească” firile mai agitate ale unora şi în aceste condiţii a apărut, “dansul sălbatic” chinuit de sunete total nemuzicale, ba chiar distrugătoare de muzică şi mai ales distrugătoare de suflete omeneşti.

    Ca şi cum ştia că vor avea nevoie de el – şi iată că avem – Evanghelia ne-a dat un exemplu în acest domeniu, adică o comparaţie între o “piatră” care STĂ, şi una care se “ROSTOGOLEŞTE” – Matei 16, 18; Ioan 1, 42. Domnul nostru Isus Hristos în discuţia cu Simon, ucenicul Său pe care îl numeşte Chifa, îl vrea PETRA şi nu PETROS (joaca de înţelesuri în Limba Greacă între piatră care STĂ şi piatră care se ROSTOGOLEŞTE). Natural, dacă “STÂNCA era Christos”, 1 Corinteni 10,4. Sau “să strigăm de bucurie către STÂNCA mântuirii noastre” Psalmul 95,1, orice “creştin” trebuie să intre în acest înţeles al lucrurilor. Pe EL, STÂNCA VEACURILOR – ROCK of AGES – nu se pot clădi pietre care se rostogolesc – “rock’n’roll”. Pe STÂNCA aceasta care RĂMÂNE, STĂ în vecii vecilor, a fost clădită Biserica Creştină şi “porţile iadului n-au nici o putere asupra ei”.

    Apropiindu-ne de timpurile noastre, un exemplu reprezentativ de muzică creştină faţă în faţă cu “rock’n’roll” – mai ales prin mesajul cuvântului – este imnul THE SOLID ROCK a cărui muzică a fost scrisă de W. Bradbury (1863) pe un text scripturistic de pus pe note al lui Edward Mote (1834) în care THE SOLID ROCK este Christ, căruia sunt chemaţi să se închine toţi oamenii.

    Chiar puţin mai înainte de acesta, în 1830, Thomas Hastings ca muzică şi Augustin Montaque textier, au produs imnul ROCK of AGES la care vibrează orice inimă creştină.

    Este aproape imposibil de crezut că “rock’n’roll”, a apărut sau s-a infiltrat şi acum aproape domneşte cu obrăznicie, pe aceleaşi meleaguri creştine pe care trăiau liniştite imnurile amintite şi multe altele la fel, încercând să le strivească în propria lor grădină. Înlocuirea lui THE SOLID ROCK cu “rock’n’roll’ este o degradare a spiritului creştin cu urmări distrugătoare.

    Toate denominaţiunile creştine sunt afecatate de aceasta muzică, dar cele mai vulnerabile la ea sunt cele charismatice unde ameţeala bucuriei de orice fel face casă comună cu manifestările sonor convulsive de orice fel.

    Alături de homosexualitate care se vrea “legalizată”, “rock’n’roll-ul” se vrea oficializat ca “muzică creştină”, deşi nici vorbă de aşa ceva.

    Din punct de vedere profetic nu e de mirare, căci babilonia sonoră propusă de Nebucadneţar pentru închinarea la chipul înăţat de el în câmpia Dura – Daniel 3,5 – în vacarmul a “tot felul de instrumente de muzică” simultan folosite, se repetă peste mii de ani în zilele noastre. Intr-o astfel de “atmosferă muzicală” raţiunea colapsează şi alegerea înte bine şi rău prin distincţie nu se mai poate face. Încă din vremuri depărtate, Domnul are un mesaj pentru ceea ce azi încearcă a se numi “rock’n’roll creştin”. El zice în Amos 5, 23 “Depărtează de la Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale”.

    Aveţi cuvântul stimaţi cititori. Eu am spus doar câte ceva din câte ceva.

   Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.