Predica de pe GRĂMADA de CENUŞĂ

   Pentru că despre nici o predică nu este frumos a se vorbi fără a o aminti pe cea mai importantă spusă vreodată în istoria Universului – PREDICA de pe CRUCE a Domnului Isus pentru mântuirea noastră, nelipsită de niciodată şi de niciunde, iat-o şi aici şi acum:

   “Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”. Luca 23, 34

   “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”. Luca 23, 43

   “Femeie, iată fiul tău”. “Iată mama ta”. Ioan 19, 26-27

   “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit”? Matei 27, 46. Marcu 15, 34

   “Mi-e sete”. Ioan 19 28

   “Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul”. Luca 23, 46

   “S-a isprăvit”. Ioan 19, 30

   Se presupune că RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ – Tatăl Nostru – este cea mai circulată spunere a Domnului în creştinătate, urmată de spunerea Sa numită “Fericirile”. Dar cele “şapte ziceri DE PE CRUCE” ar trebui să nu lipsească din mintea niciunui crezător în Domnul Isus, mai înainte de toate. Ele sunt încununarea mântuirii.

   Scos din definiţii limitate şi dându-i libertatea de înţeles enciclopedic, termenul “PREDICĂ” – desigur, cu bunacuviinţă de rigoare – poate fi atribuit unei “spuneri”, unui”mesaj”, “rugăciuni”, “comuniuni”, etc. “Incorectitudinile” definiţionale dispar în “importanţa” înţelesului.

   – Predica lui Abraam, de mijlocire pentru Sodoma.

   – Predica lui Moise de mijlocire pentru popor.

   – Predica lui Ieremia din groapa cu noroi.

   – Predica “nerostită” – cu atât mai rostită – a lui Daniel în groapa leilor.

   – Predica lui Iona din pântecele chitului.

   – Predica lui Pavel din închisoarea romană.

   – Predica lui Hus de pe rugul aprins.

   Etc.

   Am putea spune că acestea n-au fost “predici”, au fost cereri, jeluiri, rugăciuni, spuneri speciale. Desigur, dar au fost şi PREDICI, tocmai prin aceasta au fost adevărate predici, mai ales pentru a învăţa cum trebuie să arate PREDICILE de ACUM.

   PREDICA, în înţeles modern deteriorat originalului biblic, refuză că cele amintite au fost “predici” şi se depărtează de ele, apropiindu-se de actul “artistic” al unei vorbiri “frumoase”, dând în “oratorie”, folosind termenul secular instituţionalizat în prezentarea predicilor care se învaţă cu asiduitate sub denumirea generică de OMILETICĂ, arhiprezent.

   Păstrând însă înţelesul primar al cuvântului “predică”, însemnând expunerea şi explicarea unui subiect sau fapt religios, spiritual, fiecare imagine textuală biblică este PREDICĂ. Aşa dar, “PREDICA de pe GRĂMADA de CENUŞĂ” este reală ca istorie şi minunată ca învăţătură.

   De fapt, având în vedere vechimea ei, “PREDICA de pe GRĂMADA de CENUŞĂ” a lui Iov, a fost cronologic printre primele, dacă nu chiar prima. Oricum înaintea celor amintite. Conţinutul ei deşi pare că îl ştim, nu e nici o pierdere să ni-l reamintim, şi de ce nu, să-l aprofundăm. Nu se poate face acest lucru în “câte ceva”, dar de la câte ceva se poate porni spre adâncimi şi înălţimi de înţelesuri. Rămâne pentru fiecare să DA sau să NU.

   Nu pentru ÎMPOTRIVIRE ci pentru ÎMBUNĂTĂŢIRE de ÎNŢELES vom aminti câte ceva despre circumstanţe mai greu de observat, datorită unor ziceri bune de altfel, aplicarea în mod implacabil doar pe una din feţele lor ne-ar putea duce în direcţie de înţeles nefericită.

   “Omul potrivit la locul potrivit”. Câtă învăţătură există în această zicere – PREDICĂ! Exemplele de susţinere ar scădea poate din adevărul ei, de parcă e prea adevărat pentru a mai fi susţinut.

   Din imaginea “Iov pe grămada de cenuşă”, reiese “omul potrivit la locul potrivit”? Aşa înţelegeau prietenii lui despre care nu se poate spune că “din răutate” şi-au ţinut predicile lor. Cu siguranţă că îl iubeau, dar predicile lor erau limitate în înţelegere, şi leit motivul “nu degeaba… înseamnă că e ceva…” reprezentau exact “omul potrivit la locul potrivit” când de fapt nici Iov nu era “potrivit” grămezii de cenuşă şi nici grămada de cenuşă nu era “potrivită” lui Iov. Domnul a avut milă de cei trei predicatori prieteni ai lui Iov tributari învăţăturii pe o singură faţă a ei “omul potrivit la locul potrivit” şi i-a iertat în urma jertfei adusă pentru ei de către omul nepotrivit la locul nepotrivit.

   Acelaşi înţeles poate fi aplicat bine intenţionatei ziceri “Minte sănătoasă în corp sănătos”. Iov şi-a pierdut mintea din cauza bolii lui îngrozitoare şi iată-l, se ceartă cu Dumnezeu. Aşa predicau prietenii lui care văzându-se cât de sănătoşi erau faţă de imaginea prietenului din faţa lor, îşi considerau judecata minţii pe măsura sănătăţii trupurilor lor. În jertfa adusă de Iov pentru ei a intrat şi iertarea pentru neputinţa lor de înţelegere.

   Domnul Dumnezeu, a făcut această PREDICĂ pe un personaj credincios al Său, Iov, şi pe grămada lui de cenuşă, în copilaria istoriei omeneşti pentru a nu fi nici o greşeală de înţelegere a dreptăţii şi iubirii Sale, pentru generaţiile care urmau să vină, inclusiv cea a noastră. Înţelepciunea Sa întoarce pe toate feţele zicerile omeneşti chiar dacă bune în parte.

   La urma urmei, “IOV a fost OMUL POTRIVIT la LOCUL POTRIVIT”. Nimeni nu-l putea înlocui pe grămada lui de cenuşă. “Mintea lui sănătoasă”, i-a dăruit din partea Domnului sănătatea trupului ca o arvună a “trupului schimbat în nemurire”. Şi PREDICA a fost ţinută.

   Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.