“MAI CATOLIC DECÂT PAPA”

   Veche, străveche, această zicere de circulaţie internaţională nu este împotriva papei ci mai de grabă în favoarea lui. De fapt ea nu se referă la el decât prin derivare. Ea îl portretizează pe cel care îşi permite să se considere mai ceva decât papa din punct de vedere catolic, care prin definiţie de funcţie ar fi vârful de nedepăşit, ba chiar de neegalat. Cu alte cuvinte un catolic poate fi în cel mai fericit caz cât papa dar nu mai mare decât el.

   Personal mă îndoiesc că papa este cel mai catolic dintre catolici, dar zicerea se referă la catolicul de rând, să nu se grozăvească a fi mai catolic decât el. Cumva, chiar dacă s-ar putea şi mai mult, este destul cât el, şi măsura trebuie respectată. Desigur, în toată această poveste nu este vorba despre papa ca persoană şi cu atât mai mult de un anume papă ci de funcţia sa în materie de religie. Nu ştiu de ce nu s-a făcut până acum zicerea aceasta şi altor religii creştine sau necreştine. De exemplu “mai ortodox decât patriarhul”, “mai adventist decât preşedintele Conferinţei Generale”, “mai musulman decât Imamul”, etc.

   Implicaţiile acestei ziceri care aşa cum am spus ar putea fi extinsă, sunt multe de tot şi nu am nici competenţa de a o clarifica, nici intenţia de a descurca iţele ei de nedescurcat, dar câte ceva parcă s-ar cuveni.

   Este bine sau este rău dacă cineva din masa de enoriaşi este mai mult sau se vrea mai mult decât căpetenia lui spirituală? Sau mai înainte de aceasta e de întrebat “POATE un catolic să fie mai catolic decât papa?” Dacă răspundem NU, ne-am îneţepenit. Discuţia s-a încheiat. Dacă răspundem DA, este o muncă de sisif să argumentăm CUM.

   Se vorbeşte mult în social mai ales, dar e valabil şi în religie, de sistemul monarhic şi sistemul democratic. Omenirea le-a experimentat când pe unul, când pe altul şi nu s-a dovedit că unul este absolut bun, iar altul absolut rău. Primul impact ar fi că democraţia este mai bună decât monarhia, dar de multe ori o monarhie numită “luminată”, după felul guvernării ei, a fost mai bună ca o democraţie pe principii “libertine”. Monarhia absolută are o soră numită democraţia absolută. “Tirania unuia” şi “tirania majorităţii”. Aceasta din urmă este o prezenţă nouă în lumea profetică a sfârşitului. Legea “majorităţii” este şi ea o dictatură. După votul majoritar nimeni nu mai scoate un cuvânt, e o ciudată democraţie de care se prevalează chiar şi cele mai bine considerate fracţiuni creştine. Ce e de preferat, un papă sau o mie mai catolici decât papa?

   În spectrul ei profetic, Biblia vorbeşte despre un hibrid nou. În politică şi religie acelaşi lucru. Gigantismul singular despotic să cadă s-a zis şi se mai zice. Mai întâi în civilizaţiile târzii fantomele de regalitate absolută sunt păstrate doar ca acoperire iconică fără nici o implicaţie reală, iar acum, în civilizaţiile rămase vechi, (cum ar fi cele din lumea arabă), zguduiala monarhiilor dictatoriale e de neoprit. Tirania maselor haotice nu este însă o rezolvare, iar la conducerea lor nu se poate pune cineva care să facă ordine, ci un vârf al dezordinei, OMUL FĂRĂDELEGII. În această privinţă nu e nimic de adăugat sau de scos profeţiei prin alte scenarii oricât de sofisticat ar fi ele alcătuite.

   Revenind la zicerea moştenită “mai catolic decât papa”, suntem tentaţi să o considerăm o ficţiune. Real nu se poate pentru că prin declaraţie oficială “primatul” e primat şi nu este de spus despre cineva “mai primat” decât el, şi declaraţia oficială “infailibil” care nu are grad de comparaţie, adică nu se poate spune despre cineva “mai infailibil”. Doar în cazul în care “primat” şi “infailibil” nu sunt reale, atunci se poate admite că “cineva”, – cum vorbesc unii de un personaj real “papa negru”-, este “mai catolic decât papa” şi că papa pe care-l ştim noi ascultă de el. Zicerea în discuţie ridică probleme.

   Am lăsat TEOCRAŢIA mai pe urmă pentru că lumea modernă o consideră depăşită, deşi pe papa îl acceptă şi vicar şi şef de stat.

   De fapt, zicerea “mai catolic decât papa” se diluează în contextul general şi aproape nimeni nu-i mai dă atenţie. Şi nu e rău. Mutată însă la Biserica Adventistă, aplicabilitatea ei mi-ar plăcea să se dilueze şi mai mult, chiar de tot.

   De fapt, uitaţi la ce m-au dus observaţiile făcute:

   M-am mirat când am auzit că Proiectul Cărţii de Cântări 2010, aprobat de Comitetul Uniunii BAZŞ din România a fost dezaprobat de un ALT comitet al Bisericii, numit COMITETUL MARE sau LĂRGIT de care nu ştiu şi mă întreb cât de mare şi cât de lărgit poate fi acela. În mintea mea era că PREŞEDINTELE UNIUNII ROMÂNE AZŞ nu are nici un SUPRAPREŞEDINTE SECRET de care să-i depindă hotărârile şi care să-i impună ce să facă şi ce să nu facă. Acest personaj “mai … decât … “ este pitoresc în ficţiune, folosit pentru a scoate o învăţătură, o înţelegere. Dar dacă el există în realitate cu putere de decizie – e îngrozitor şi el şi situaţia. În cazul nostru, dacă PREŞEDINTELE găseşte de cuviinţă că Proiectul Cărţii de Cântări 2010 nu este benefic pentru frăţietate, există o logică a ordinei să ne adunăm în jurul său ascultând de el şi rugându-ne pentru el. Iar dacă PREŞEDINTELE zice că este benefic dar SUPRAPREŞEDINTELE din umbră dictează NU, cea mai bună înţelegere a mea este să stau deoparte de o asemenea situaţie. Ceva e greşit. Lumea politică şi religioasă şi-a avut şi îşi are dictatorii ei, răi dar cunoscuţi. Dictatura din umbră întrece însă orice măsură. Vreau şi eu un nume, o semnătură a acestui “mai … decât ..” preşedintele pe care-l cunosc. Cer prea mult? Poate mă puteţi ajuta dumneavoastră. Poate ar fi destul să ştiu că-l ştie Domnul.

   Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)

Category:

Generale

Programe populare




Comentariile sunt inchise.