23
Views

       În perioada 30 octombrie – 30 noiembrie 2011 Şcoala Misionară Medicală de la Herghelia îşi deschide porţile pentru tineri.

Liderii departamentului de sănătate ai bisericii, evangheliştii laici şi membrii interesaţi de misiune au ocazia să-şi îmbogăţească cunoştinţele spirituale şi sanitare, pregătindu-se pentru a fi de folos publicului larg în cadrul modulului de o lună. Studiind nutriţie, fiziologie, boli comune, alimentaţie inteligentă, managementul expoziţiilor de sănătate şi principii în educaţia sanitară, absolvenţii Şcolii Misionare Medicale vor fi numiţi Vectori în sănătate publică.

Modulul acesta se va finaliza cu o expoziţie de sănătate în care studenţii vor putea să pună în practică cunoştinţele dobândite la cursuri pe parcursul întregii luni. După terminarea acestei pregătiri, ei vor putea susţine seminarii în instituţiile de sănătate, vor putea contribui la proiectele misionare ale bisericii şi vor organiza cu succes expoziţii, cluburi sau tabere de sănătate.

Instruirea misionară medicală nu este doar o acumulare de cunoştinţe, ci ea îmbină armonios hrănirea spirituală cu creşterea mentală şi cu dezvoltarea fizică:

        „Adevărata educaţie înseamnă mai mult decât urmarea unei anumite şcoli. Înseamnă mai mult decât pregătirea pentru viaţa care există acum. Ea are de-a face cu întreaga făptură şi cu toată perioada în care îi este cu putinţă omului să trăiască. Este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mintale şi spirituale. Îl pregăteşte pe elev pentru bucuria slujirii în această lume şi pentru bucuria mai înaltă a unei slujiri mai largi în lumea care va veni.” (Educaţie, p. 13)

Dacă eşti interesat te rugăm să soliciţi formularul de înscriere ( până la 15 Oct a.c.) la info@scoalaherghelia.ro. Pentru informaţii suplimentare accesează www.scoalaherghelia.ro sau contactează-ne la 0748 118 076.

       Dumnezeu te vrea în arena Sa, nu în tribuna lumii!

 

 

by Laura Manuela Şteţco

secretary & PR Councilor Herghelia Institute

 

Vindecarea minţii, trupului şi sufletului

| Generale |
About The Author
-