38
Views

SEMNELE  SFARSITULUI          MATEI  24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. 

       ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi”

                   Semnele saptamanii 26 August 2010

Pakistan. Inundatii. Peste 800.000 de oameni sunt izolati complet in Pakistan din cauza apelor revarsate iar accesul la acestia se poate face doar pe calea aerului, au anuntat responsabilii ONU. Vietile lor sunt puse in pericol de foamete si riscul mare de imbolnavire. Potrivit lui John Holmes, coordonator al echipelor de interventie, acestea au nevoie de cel putin 40 de elicoptere de transport, pentru a le duce sinistratilor alimente si ajutoare, si pentru a-i salva din zonele calamitate in caz de nevoie. Inundatiile fara precedent din Pakistan necesita o mobilizare logistica pe masura, iar fara ajutorul comunitatii internationale, problemele actuale sunt prea mari pentru a fi depasite, avertizeaza Holmes. La o reuniune de criza la Islamabad, premierul Yousuf Raza Gilani, a anuntat ca peste 200 de spitale si centre sanitare au fost distruse de inundatii, in timp ce zeci de mii de medici si lucratori sanitari au fost nevoiti sa fuga din calea apelor.

Pelerinaj Hindu. Saptamana aceasta a inceput pelerinajul hindu la grota de la Amarnath, in Himalaya. Aceasta grota este unul din cele mai celebre locuri sfinte in traditia hinduista, ea este dedicata zeului Shiva. Situata in statul Indian Jammu si Cachemire, aceasta grota veche de 5.000 de ani, are in interior o stalagmita uriasa de gheata. In ciuda faptului ca grota se afla la o altitudine de 3.888 m, la circa 141 km de Srinagar, capitala statului, in fiecare an circa o jumatate de milion de pelerini infrunta pantele abrupte si extrem de periculoase, instabilitatea politica si clima aspra, ca sa se inchine in fata zeului lor adorat. Ultimii 42 de km nu pot fi facuti decat pe jos, si cei mai antrenati pelerini au nevoie de cel putin 4-5 zile ca sa-i parcurga. Traditia spune ca fiecare hindu ar trebui sa faca macar odata in viata acest pelerinaj. Am privit zilele acestea un reportaj in care batrani la capatul puterilor erau purtati pe brate ca sa-si atinga tinta, oameni in floarea varstei parcurgeau ultimele sute de metri desculti, toti insa aveau un zambet triumfator: ajunsesera la tinta. Cat ar trebui sa fim de fericiti ca avem un Dumnezeu care nu ne cere sa ne cataram la nici o vagauna ascunsa in varf de munte, care este gata sa ne asculte, oriunde si oricand.

Cealalta fata a conflictului Palestinian. Zilele acestea, observatorii politici sunt preocupati de inceperea negocierilor directe intre palestinieni si evrei, negocieri organizate de secretarul de stat american, Hilary Clinton. In mod simplist si partinitor, opinia publica descrie conflictul palestinian ca opunand Israelul si Palestina, in general facandu-se referire la Fasia Gaza, controlata de organizatia islamista Hamas, clasata de catre Departamentul de Stat American, ca organizatie terorista. De fapt secretarul general al Hamasului, Khaled Mechaal, exilat in Damasc, a reactionat la aceasta stire condamnand aceste tratative si politica dusa de Autoritatea Palestiniana reprezentata de presedintele Mahmoud Abbas, ca fiind prea slaba ca sa tina piept presiunii israeliene. Atunci cand este vorba de acest conflict, ar trebui mentionat si cel inceput in 2007 care opune organizatia Fatah condusa de Mahmoud Abbas care controleaza Cisjordania, si Hamas, care controleaza Gaza. In cursul acestui conflict, palestinienii s-au ucis intre ei, iar acum reprezentantii celor doua fractiuni sunt pe pozitii de forta criticandu-se si acuzanduse reciproc. Este interesant de constatat ca, daca Gaza este intr-o stare de saracie cumplita, si preocupata sa fondeze un stat islamist care sa aplice preceptele islamiste la litera, in Cisjordania situatia este cu totul alta. Desi intrarea in acest teritoriu este controlata de israelieni, in Ramala se poate cumpara ultimul model de Mercedes, care costa peste 100.000 de euro, magazinele care vand cosmetice frantuzesti, si haine de lux, au invadat centrul orasului, iar cafenelele si restaurantele de lux sunt mai prospere ca oricand.

Cat de mult dorim sa ne schimbam? Este general acceptata ideea ca ideologia de baza a crestinismului este aceea a schimbarii omului firesc, a modelarii caracterului sau dupa modelul lui Isus. Aceasta este cel putin teoria, dar in practica, din pacate, situatia este diferita, oamenii mai ales cei ai secolului nostru nu sunt dispusi sa se schimbe. Pana nu demult acest fenomen nu era foarte mult recunoscut, era doar ceva pe care fiecare il practica fara multa discutie, dar de la o vreme situatia s-a schimbat si oamenii nu se mai sfiesc sa recunoasca ca vor sa ramana asa cum sunt. In curand autoarea canadiana Abigail Thomas, va publica o noua carte intitulata ,,In the fullness of Time”. In avanpremiera la aceasta aparitie, o revista publica alaturi de un interviu cu autoarea, cateva extracte din carte. Am retinut acest pasaj care m-a surprins prin nonsalanta cu care afiseaza aceasta mentalitate contemporana. Autoarea scrie ,,Vreau posibilitatea schimbarii, dar nu schimbarea in sine. Vreau sa stiu cum se va termina povestea, fara ca sa o traiesc”. Din pacate cel putin in ce priveste domeniul spiritual, nu exista speranta fara schimbare, fara a trai o profunda si durabila schimbare, omul firesc va ramane fara speranta si viitor. Singura cale de a fi mantuiti este sa acceptam schimbarea caracterului si sa traim o viata noua in Hristos.

Franta, din nou despre expulzarea romilor. Se pare ca foiletonul de vara al expulzarilor romilor nu are sfarsit. Ma hotarasem sa nu mai vorbesc despre acest subiect, deoarece traind departe de aceste locuri nu cred ca am o perspectiva corecta asupra situatiei. Dar cateva noi episoade derulate in ultimele zile m-au determinat sa-mi reconsider opinia si sa mai scriu cateva randuri despre subiect. Intr-un sezon estival dominat printr-o violenta fara predent in Irak si Afganistan, de inundatii care sunt deja caracterizate ca cel mai important cataclism din istoria Pakistanului, de inundatii care au afectat China, Corea de Nord, etc., si care necesita actiuni concrete si costisitoare, diverse personalitati politice sau religioase, au gasit oportunitate sa se remarce la pret redus. Asa de exemplu in Franta, pe langa politicieni de opozitie, care critica guvernul din principiu, doi fosti ministrii: Domini|ue de Villepin si Jean-Pierre Raffarin, nu au putut rata ocazia sa nu se faca remarcati criticand situatia. Dar ceea ce m-a intrigat este faptul ca in liturghia sa de duminica, papa Benedict a criticat pozitia Frantei. Apoi ca un ecou in orasul Lille,  Arthur, un preot catolic, a iesit in pridvorul bisericii sale si a declarat ca va inapoia medalia pe care a primit-o de la presedintele frantei Nicolas Sarkozy, ba mai mult intr-un spirit cu totul crestinesc i-a dorit sa aiba un atac cardiac. Toate acestea sunt fapte diverse ve-ti spune si in adevar sunt de acord, dar a venit insa intalnirea din 24 august, cand a avut loc in orasul Saint-Etienne, o intalnire surprinzatoare intre reprezentantii bisericii catolice in frunte cu Mgr Domini|ue Lebrun si cei protestanti condusi de pastorul Magali Carlier. Impreuna ei s-au ,,indignat pe o singura voce” impotriva acestor expulzari. Mi-am adus aminte ca aceasta data are o semnificatie istorica deosebita, deoarece este o sarbatoare catolica, ziua Sfantului Bartolomeu, si pentru ca exact in aceasta zi in anul 1572, biserica catolica a declansat in Paris, un masacru in masa al protestantilor, masacru care a durat cateva zile si s-a extins apoi la peste 20 de orase din tara. Iata ca aceasta cauza sociala a facut din aceasta aniversare macabra, o zi de ecumenism si unitate nationala fara precedent.

Iran. Inaugurarea ,,ambasadorului mortii”. La sfarsitul saptamanii trecute, Iranul a fost prezent pe prima pagina a ziarelor, cu stiri una mai ingrijoratoare ca alta. In ciuda afirmatiilor pretinse pacifiste, presedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, multiplica actele de provocare belicoasa. A fost intai inaugurarea centralei nucleare de la Bushehr, prima dintr-o serie de 20, care va furniza energie electrica. Aceasta centrala nucleara este construita in colaborare cu Rusia. Cu ocazia inaugurarii acesteia, seful agentiei nucleare ruse Sergei Kiriyenko, declara intr-un interviu televizat, ca proiectul este unic combinand tehnologie germana si rusa, asa cum nimeni altcineva nu o poate face, si ca are scopuri strict pacifiste. Este interesant de subliniat ca Iranul este un mare producator de petrol, si ca in mod normal nu ar avea nevoie sa construiasca centrale nucleare; alte tari care nu au petrol, cum ar fi Germania, au in plan sa inchida toate centralele nucleare. Vinerea trecuta Iranul a lansat o noua racheta numita Aiam, care se adauga altor rachete care sunt capabile sa atinga Israelul, sau Europa de Est, si sunt capabile sa poarte incarcatura nucleara. Duminica Ahmadinejad a inaugurat o alta realizare iraniana: un avion fara pilot numit Karrar, adica atacantul, care culmea ironiei este descris de catre presedinte ca ,,un mesaj de pace si prietenie, care sa tina inamicul paralizat in bazele sale”. El a caracterizat acest mesaj de pace ca un ambasador al mortii. Ministrul apararii Ahmed Vahidi, a precizat ca acest avion poate purta 2 bombe de 115 kg, sau o singura bomba de 230 kg, si are o autonomie de zbor de 1.000 km. Tot cu aceasta ocazie, presedintele iranian a declarat ca in urmatorii ani, Iranul va lansa o serie de sateliti care vor atinge 700 km, 10.000 km si 35.000 km, si ca pana in 2025 va lansa in spatiu primul astronaut.  

Trupele combatante americane au parasit Irakul. Ultima brigada combatanta americana a parasit joi Irakul, la sapte ani si jumatate de la invazia care a dus la rasturnarea regimului lui Saddam Hussein. Militarii americani din brigada a patra ,,Stryker” au trecut granita in tara vecina Kuweit. Purtatorul de cuvant al Pentagonului, Philip Crowley, a vorbit despre un moment istoric, si a spus ca retragerea americana inseamna sfarsitul razboiului din Irak. 50.000 de soldati americani vor ramane in statul arab pentru inca un an, pentru a ajuta armata irakiana si pentru protejarea proiectelor civile. Ei au dreptul sa faca uz de arme de foc, desi nu mai au statut de trupe combatante. Pana la sfarsitul lui 2011, toti militarii americani vor fi retrasi din Irak, potrivit planurilor presedintelui Barack Obama. 4.400 de soldati americani si-au pierdut viata pana acum in confruntarile din Irak.

Peste 50 de morti in atentate in Irak. Un nou val de terorism a lovit Irakul la o zi dupa retragerea oficiala a tuturor trupelor combatante americane din aceasta tara. Mai multe atentate cu automobile-capcana au provocat, potrivit medicilor, moartea a peste 50 de persoane si ranirea altor 200. In orasul Kut, detonarea unei bombe in apropierea sediului administratiei regionale s-a soldat cu cel putin 26 de morti si 90 de raniti. In capitala Bagdad, un atentator sinucigas, a detonat o bomba langa o sectie de politie, omorand 14 persoane si ranind 60. Alte atacuri soldate cu victime au avut loc in orasele Kerbela, Kirkuk, Ramadi, Bakuba si Basra.

Afganistan. Operatiune comuna. NATO a raportat misiuni militare incununate de succes impotriva insurgentilor din provincia Logar situata la sud de capitala Kabul. Intr-o operatiune comuna a efectivelor NATO cu trupe afgane au fost ucisi 11 extremisti talibani si comandantul de rang inalt in cadrul organizatiei islamiste Kari Muir. Misiunea NATO a mai derulat de asemenea raiduri aeriene in care si-au pierdut viata alti 12 militanti talibani. Muir era cunoscut drept guvernatorul din umbra al provinciei, si era responsabil cu strangerea de informatii din zona.

China. Accident aviatic. Cutia neagra a avionului de pasageri prabusit in nord-estul Chinei a fost recuperata. Aceasta contine datele de zbor si inregistrarea comunicarilor verbale dintre membri echipajului. Expertii spera sa descopere din analizarea acestora, cauzele prabusirii aparatului. 42 de pasageri si-au pierdut viata in accident, in timp ce 54 au supravietuit. Avionul apartinand companiei Henan Airlines, a ratat aterizarea marti seara la Yichun, in provincia Heilongjiang, prabusindu-se in apropierea pistei, in conditii de ceata deasa.

Ostatici la Mogadishu. Trupele speciale de interventie somaleze, au reusit sa captureze in viata pe unul din atacatorii care au luat cu asalt un hotel din capitala Mogadishu. Alti doi rebeli sunt in continuare in cladire. Militantii erau deghizati in trupe guvernamentale cand au intrat in incinta hotelului foarte popular in randurile oficialilor somalezi. Intre timp, anchetatorii afirma ca atacatorii erau membri ai militiilor islamiste Shebab. Numarul victimelor a crescut la 31. Dintre acestea, sase erau parlamentari, a declarat vicepremierul somalez.

Spania. Incendii. Focul, privit drept unul dintre cele mai grave care a afectat insula in ultimii ani, a izbucnit duminica la Benirras, in nordul insulei Ibiza. 1.000 de persoane care faceau plaja, precum si 100 de locuitori si turisti au fost evacuati. Trei persoane au suferit rani usoare, iar peste 20 de masini dintr-o parcare au ars. Circa 300 de pompieri incercau marti sa stinga incendiul care a distrus deja 400 de hectare de padure, au anuntat autoritatile citate de DPA.

Filipine. Ostatici. Opt turisti din Hongkong au fost ucisi in luarea de ostatici luni in capitala filipineza Manila. Rapitorul acestora, un fost politist care a sechestrat autocarul in care se aflau cei 15 turisti chinezi si soferul filipinez, a fost impuscat mortal de fortele speciale, care au luat cu asalt vehiculul, dupa o asteptare de 12 ore, timp in care negocierile de rezolvare pasnica a incidentului au esuat.

Chile. Accident minier. 33 de mineri sunt blocati de 18 zile intr-o mina de aur si cupru din Chile. Dupa prabusirea minei, acestia au reusit sa supravietuiasca retragandu-se intr-un adapost subteran, la o adancime de 700 de metri. Ei sunt aprovizionati cu alimente, apa si medicamente printr-o sonda cu ajutorul careia s-a descoperit ca acestia sunt in viata. Informatia a fost data publicitatii de un medic care a luat legatura prin radio cu minerii. Salvarea lor ar putea dura insa cel putin patru luni, din cauza solului extrem de instabil, sustin expertii de la fata locului.

Nepal. Accident aviatic. Un avion de mici dimensiuni, cu 15 persoane la bord, s-a prabusit la putin timp de la decolarea din Kathmandu, in Nepal. Aparatul apartinea companiei aeriene nepaleze Agni Air si se indrepta spre Lukla, un punct de trecere pentru amatorii de alpinism in Everest. Potrivit surselor oficiale, preluate de agentiile de presa, sase dintre persoanele aflate la bord erau straini, printre care patru americani si un japonez. La momentul accidentului, conditiile meteorologice erau nefavorabile. Potrivit autoritatilor locale, avionul s-a prabusit langa un sat greu accesibil, la 80 de km de capitala nepaleza Kathmandu.

Confuzie. In zilele noastre este din ce in ce mai greu sa stii ce mananci, de unde provine, si asa mai departe; intrebari pe care tot mai multi consumatori si le pun zilnic. In Anglia a iesit la iveala recent, ca laptele si carnea de la vaci clonate au ajuns la consumatia publicului. De fapt autoritatile nu stiu exact cate animale provin din embrioni clonati. Este sigur ca numai in Anglia sunt cel putin 105 vaci, dar nu se stie exact unde sunt ele. Desi nu se cunoaste nici un risc legat de clonare, in teorie aceste animale si laptele lor nu au voie sa ajunga la consumul oamenilor, sau al altor animale, dar in practica este diferit.

Minte sanatoasa in corp sanatos. Super-alimente. Partea 2.

Ciupercile: Cercetatorii de la Penn State University, Pennsylvania, sunt de parere ca ciupercile stimuleaza sistemul imun si lupta impotriva infectiilor.

Ceapa: Fructans, flavonoids si organosulfur, sunt numai trei dintre numeroasele substante folositoare pe care ceapa le contine. Intareste sitemul imun, ajuta in lupta impotriva cancerului si ajuta impotriva formari de cheaguri de sange.

Alunele: Ca si strugurii, alunele contin resveratrol. Pe langa cantitatea mare de fibre si proteine, alunele constituie un aliment ideal pentru a fi consumat intre mese mai ales pentru cei care sunt in dieta.

Semintele de dovleac: Bogate in amino acizi, semintele au reputatia de a reduce colesterolul si de a scadea riscul de cancer. Se pot consuma prajite sau coapte, simple, sau adaugate la cereale si salate.

Visinele (Tart cherries): Reduc durerile provocate de bolile inflamatoare, iar studii pe animale efectuate la University of Michigan, sugereaza ca pot fi folositoare la persoanele cu diabet si ajuta la cura de slabire.

Pepenele verde: Carotenoid, citrulline si arginine, sunt numai cateva dintre substantele extrem de importante pe care pepenele le contine, substante care ajuta organismul sa lupte impotriva bolilor cardiovasculare. O cupa de pepene contine numai 46 de calorii si 92% apa, un lucru excelent pentru cei care doresc sa slabeasca. Carotenoids, se gasesc in mai mare cantitate in pepenele lasat la temperatura camerei, decat refrigerat.

Pastele din grau integral (Whole-wheat pasta): Pastele fainoase de obicei au o reputatie proasta; nu insa si cele din grau integral. Cercetatorii de la Penn State University College of Medicine, sugereaza ca Whole-wheat pasta, este un aliment excelent pentru cei care doresc sa slabeasca si pentru cei suferinzi de diabet.

Porumbul galben: Copt sau fiert, porumbul este un aliment excelent care contine multe substante nutritive si fibre. Cercetatorii de la Purdue University, Indiana, au descoperit ca porumbul macinat si fiert (mamaliga) este gustos si contine carotenoids, zeaxanthin si lutein, substante antioxidante care ajuta impotriva inflamatiilor si protejeaza ochii si vederea.

Alerta. In USA, mai mult de o jumatate de milliard de oua au fost retrase de pe piata in urma imbolnaviri a peste 1.000 de persoane. Toti cei bolnavi au testat pozitiv pentru bacteria salmonella. Teste de laborator au confirmat ca aceste oua au provenit de la Hillandale Farms, statul Iowa. Ouale au fost comercializate in 22 de state sub numele de  Hillandale Farms, Sunny Farms, Sunny Meadow, Wholesome Farms si West Creek.  Printre statele afectate se numara Arkansas, California, Iowa, Illinois, Indiana, Kansas, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota, Texas, si Wisconsin. Food and Drug Administration sfatuieste populuatia sa arunce sau sa returneze ouale la magazinele de unde le-au cumparat, daca ouale provin de la fermele mentionate mai sus.  Simptome: diaree, crampe abdominale, febra, greata si vomitari.

O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Legea Domnului este desavarsita, si invioreaza sufletul; marturia Domnului este adevarata si da intelepciune celui nestiutor”. Psalmul 19,7

Petre si Paul Gheorghe

Ora Profetica 34/2010

About The Author
-