29
Views

SEMNELE  SFARSITULUI          MATEI  24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea.

,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi“

Semnele saptamanii 2 Aprilie 2009

Pentru fiecare problema se gaseste o solutie. Aceasta este lozinca zilelor noastre, si asa se face ca in fiecare zi apar noi servicii, noi prestatii care sa satisfaca nevoile tot mai sofisticate si diverse ale lumii contemporane.

In acest context iata ca a avut loc in Anglia, in orasul Brighton, un salon al divortului. La sfarsit de saptamana, avocati, astrologi, psihologi, consilieri, detectivi particulari, experti in paternitate, si tot felul de alti specialisti, si-au oferit serviciile, si au sfatuit cupluri care vor sa divorteze. Departe de a fi un eveniment trist, salonul intitulat ,,Starting Over Show“ a gazduit concerte de muzica, vanzari de carti cu autorii prezenti ca sa dea autografe, jocuri pentru copii, intr-un cuvant o atmosfera festiva, cu ceai, cafea si prajituri, ca orice sarbatoare de familie. Organizatoarea salonului, Suzy Miller, spunea ca perechile care vor sa se casatoreasca au ocazia sa viziteze numeroase saloane unde sunt sfatuiti cum sa-si organizeze nunta, de ce nu ar fi si unul unde sa fie ajutati si sfatuiti cum sa divorteze usor si fara bataie de cap.

La acest eveniment au participat peste 30 de expozanti, care au platit o taxa de participare de 2.245 de dolari, in speranta de a-si recolta noi clienti. Si clientii nu lipsesc in Anglia unde rata divorturilor este foarte ridicata: 2.6 persoane la 1.000, comparativ cu 1.8 in restul Europei. Expertii sunt de parere ca aceasta situatie este cauzata de lipsa de avantaje fiscale pentru cei casatoriti, cat si de lipsa de interes a englezilor fata de casatorie si viata de familie.

Salonul s-a bucurat de o afluenta deosebita, multi au cumparat biletul de intrare in avans.

O alta repercursiune a crizei economice. In lumina situatiei economice actuale, moravurile si practicile oamenilor obisnuiti se schimba si din pacate nu in bine.

Unul din fenomenele curente este o schimbare a vocabularului. Oameni de afaceri, intelectuali sau simple gospodine, sunt supusi unui stress continuu atunci cand vad ca afacerile merg rau, ca investiile le produc pagube extrem de insemnate. Este de inteles ca oameni care traiau pe picior mare si aveau venituri importante doar din investitii, sunt depresati cand vad ce se intampla cu averea lor. Si atunci ei au inceput sa injure. Oricat ar parea de fara sens si pueril, aceasta este reactia multora dintre ei.

Nancy Irwin o psihoterapista, din Los Angeles, remarca ca o intr-o atmosfera care a pierdut controlul, vocabularul oamenilor urmeaza aceeasi directie, este poate cea mai usoara si ineficienta cale sa-si verse naduful. Incepand cu seful stafului al presedintelui Obama, Rahm Emanuel, si continuand cu nume celebre cum ar fi Christian Bale, Rod Blagojevich si Joe Scarborough, sunt renumiti pentru cantitatea si calitatea de vulgaritati pe care le utilizeaza.

In  2006, agentia Associated Press/Ipsos, a gasit ca 74% din americani recunosc ca injura in mod frecvent, iar 66% au recunoscut ca acesta este modul in care ei vorbesc de obicei.

O alta statistica tot atat de ingrijoratoare, arata ca pentru o medie de 15.000 la 16.000 de vorbe pe zi, aceste persoane folosesc 80 pana la  90 de injuraturi. In 2008 s-a facut o statistica a continutului conversatiilor de pe internet, si s-a constatat ca se injura odata la fiecare 2 minute.

Oficialii americani avertizeaza cu privire la Ossama bin Laden. Seful retelei al Qaida, Ossama bin Laden, planifica noi atentate teroriste impotriva Statelor Unite si a aliatilor acestora, prin refugiatii sai din Pakistan, a anuntat joi un inalt responsabil american citat de AFP. Presedintele american Barack Obama anunta vineri, o strategie destinata eliminarii acestei retele din Afganistan si Pakistan, si va urmari indeaproape situatia de pe teren, a spus aceeasi sursa sub protectia anonimatului. Dupa ce a examinat, timp de doua luni, situatia din regiune, Obama va anunta vineri la Casa Alba strategia sa in aceasta problema, deoarece operatiunile americane din zona in ultimele luni au fost in deriva. ,,Dupa sapte ani si jumatate de la atentatele din 11 septembrie, liderii al Qaida, Ossama bin Laden si altii, s-au deplasat din Kandahar, in Afghanistan, catre locuri neidentificate din Pakistan”, a spus responsabilul. Obama decisese o suplimentare a soldatilor americani in Afganistan, cu inca 17.000 pana la vara. SUA au acum in regiune 38.000 soldati.

Criza la diferite ordine de marime. Marie Douglas-David, o contesa suedeza, in varsta de 36 de ani, divorteaza de sotul ei George David, un om de afaceri in varsta de 67 de ani. Pana aici nimic deosebit, numai ca atunci cand fostii soti s-au prezentat in fata judecatorului in Hartfort, Connecticut, fosta sotie s-a declarat foarte nemultumita de prezentul aranjament, potrivit caruia va primi o pensie alimentara de 53.800 dolari saptamanal. Nu, nu este gresala de tipar; saptamanal, ceea ce multe familii castiga intr-un an muncind din greu zi si noapte, adesea in conditii dificile, contesa va primi saptamanal, fara sa miste un deget. Iata insa ca ea este foarte nemultumita deoarece explica ea, cheltuielile ei sunt mult mai mari. Ea are un apartament in faimoasa strada din New York, Park Avenue, de asemenea trei locuinte in Suedia. Ea cheltuieste saptamanal: 700 de dolari pe limuzina, 4.500 pe haine, 1.000 pentru coafor si cosmetician, 1.500 pentru restaurant si spectacole si 8.000 pentru calatorii.

Saraca contesa are casa grea, multe cheltuieli, pensia este prea mica, cine spunea ca suntem intr-o perioada de criza financiara?

Pakistan. Atentat. Explozia unei bombe a distrus o moschee in nord-vestul Pakistanului, in timpul rugaciunii de vineri. Cel putin 50 de persoane au fost ucise si peste 125 ranite, potrivit bilantului initial. Autoritatile locale se tem, conform agentiilor de presa, ca numarul total al victimelor ar putea ajunge la 70. Deflagratia a fost provocata de un atentator sinucigas. Cladirea de doua etaje a fost complet distrusa de explozie. Atacul, nerevendicat pana in prezent, a avut loc intr-o regiune de la granita cu Afganistanul, bastion al luptatorilor talibani si al teroristilor al Qaida.

Indonezia. Ruperea unui dig. Cel putin 50 de persoane au murit inecate intr-o suburbie a capitalei indoneziene Jakarta, dupa ruperea unui dig in urma ploilor torentiale, potrivit unui bilant anuntat de autoritati. Alte 11 persoane au fost ranite. Numarul victimelor continua sa creasca, pe masura ce cautarile avanseaza. 500 de locuinte au fost inundate partial sau total la periferia Jakartei.

Bagdad. Morti si raniti. Cel putin 20 de oameni au murit, si 38 au fost raniti, inclusiv femei si copii, intr-un atentat cu masina capcana, care a avut loc joi la Bagdad, intr-un cartier majoritar shiit, anunta AFP, citand fortele irakiene de securitate. Vehiculul a explodat in apropierea unei statii de autobuz pe artera principala a cartierului Shaab, zona comerciala situata in nordul capitalei irakiene. Acesta este cel de-al patrulea atentat din luna martie, crescand temerile privind capacitatea fortelor irakiene de a asigura securitatea in marile orase. Printre morti figureaza patru copii si trei femei, potrivit bilantului spitalelor din Bagdad, unde au fost transportate victimele. Shaab este teatrul luptelor dintre militiile shiite, in special Armata lui Mahdi, condusa de liderul radical Moktada Sadr, si gruparile insurgente sunite. Tot joi, un irakian a fost ucis si alti patru raniti in provincia petroliera Kirkuk, in urma exploziei unei mine artizanale, la trecerea unui vehicul al societatii irakiene de electricitate.

Explozia unei bombe, atasata la o bicicleta, a provocat moartea a trei muncitori si ranirea altor opt in provincia Diyala, din nordul Irakului. Atentatul a avut loc in orasul Bakuba, la 65 de km de capitala Bagdad. In pofida reducerii violentelor, atacuri de acest tip au loc inca destul de des in Irak, in special la Bagdad si in provinciile din nordul tarii.

Sute de morti, dupa scufundarea unor nave cu imigranti ilegali. Trei vase de pescuit ce transportau peste 600 de persoane, despre care se crede ca erau imigranti ilegali, s-au scufundat in apropiere de coastele Libiei, a anuntat televiziunea egipteana, citata de CNN. Potrivit Organizatiei Internationale pentru Migratie, peste 300 de persoane au murit in urma naufragiilor. Autoritatile sustin ca vasele, fara barci de salvare la bord, s-au scufundat din cauza vantului puternic. Vapoarele plecasera duminica si se indreptau spre Italia, sustin agentiile de stiri. Echipele de interventie libiene au reusit sa salveze 42 de persoane. O a patra nava a reusit sa ajunga la mal.

30 de talibani, ucisi de fortele coalitiei din Afganistan. Fortele americane si cele afgane au ucis 30 de luptatori talibani, intr-o operatiune comuna in provincia Helmand, din sudul tarii. Potrivit ministerului de interne de la Kabul, printre militantii ucisi se numara si un comandant local al talibanilor. Alti 20 de talibani au fost raniti in luptele cu trupele americano-afgane.

Zeci de politisti ucisi de militanti islamisti in Pakistan. Trupele de comando pakistaneze au luat cu asalt cladirea unei academii de politie, ocupata anterior de militanti islamisti. Patru dintre acestia au fost ucisi de fortele de securitate, iar alti trei au fost capturati in interiorul scolii situate in periferia orasului Lahore. Potrivit ministerului de interne de la Islamabad, atacatorii au ucis cel putin 20 de politisti si au ranit alti 90 in atacul asupra institutiei.

SUA vor continua raidurile aeriene in Pakistan. Armata americana va continua sa deruleze, daca va fi necesar, atacuri aeriene asupra extremistilor refugiati in Pakistan, dar trupele terestre nu vor patrunde pe teritoriul acestei tari, a declarat duminica presedintele SUA, Barack Obama, citat de AFP. ,,Nu mi-am schimbat abordarea” asupra acestui subiect, a declarat Obama, intr-un interviu difuzat de televiziunea americana CBS, facand referinta la atacurile aeriene cu drone impotriva extremistilor al Qaeda refugiati in nord-vestul Pakistanului.

,,Daca exista tinte de importanta foarte mare in raza noastra de actiune, le vom urmari, dupa ce vom consulta Pakistanul”, a explicat liderul american. Intrebat daca va apela la trupe terestre pentru a urmari teroristii refugiati in Pakistan, Obama a raspuns ,,nu”. ,,Actiunile noastre nu vor altera faptul ca recunoastem Pakistanul drept un guvern suveran. ,,Avem nevoie sa conlucram cu ei pentru a ataca al Qaeda. Dar ei trebuie sa ne furnizeze mai multe date”, a completat Barack Obama. In ceea ce priveste situatia din Irak, presedintele SUA a precizat ca nu are in vedere accelerarea procesului de retragere a trupelor din Irak, explicand ca, desi lucrurile evolueaza ,,in directia buna”, Bagdadul are inca nevoie de ajutorul Statelor Unite.

Robert Gates si talibanii. Secretarul american al Apararii, Robert Gates, a cerut duminica serviciilor secrete pakistaneze sa inceteze orice legatura cu talibanii si cu membri al Aaeda refugiati la frontiera cu Afganistanul, relateaza AFP. Serviciile secrete pakistaneze (ISI) intretin legaturi cu extremistii de mult timp, pentru a se proteja de evolutiile din Afganistan, in cazul in care noi vom pleca de acolo”, a subliniat Gates, pentru televiziunea americana Fox News. ,,Ceea ce trebuie noi sa facem este sa ajutam Pakistanul sa inteleaga ca aceste organizatii reprezinta in prezent o amenintare existentiala pentru ei, si noi suntem prezenti acolo in calitate de aliat al Pakistanului”, a adaugat ministrul american. ,,Pot conta pe noi si nu au nevoie de o astfel de asigurare”, a continuat Gates. O serie de membri ai serviciilor secrete pakistaneze sustin talibanii si membri al Qaeda refugiati la granita cu Afganistanul.

Reactia Talibanului la oferta americana. Recent administratia americana a facut o propunere de pace. Numita ,,reconciliere onorabila”, noua administratie a propus ca Talibanul sa inceteze lupta armata si sa se aseze la masa tratativelor. Intr-adevar nu ar fi prima data in istorie cand partizani, luptatori pentru eliberarea unei tari pentru sustinerea unei cauze, s-au asezat, dupa ani si ani de lupte crancene la masa tratativelor, si au devenit ministrii, demnitari onorabili si respectati.

Din nefericire insa propunerea presedintelui Obama a cazut in urechi surde. La numai cateva zile, reprezentantii talibanului din Afaganistan, au dat un raspuns  dreptul jignitor, caracterizand oferta americana o ,,idee lunatica”. Ei au insistat ca singura solutie la acest conflict sangeros, care dureaza de 8 ani, este retargerea trupelor straine din Afganistan, ceea ce inseamna abandonarea tarii in mainile extremistilor musulmani.

Premiu tombolei era …un pistol. In ultimii ani, orasul Toronto face fata unei violente in continua crestere, membri ai gangurilor rivale se impusca intre ei ziua in amiaza mare, trecatori nevinovati cad victima ,,gloantelor ratacite”.

Politia incearca in zadar sa stavileasca aceasta epidemie de violenta fara precedent. In acest context deputatul Garry Breitkreuz, a acceptat sa participe la o petrecere organizata de Canadian Shooting Sports Asociation (asiciatia Tintasilor Sportivi Canadieni). Acest diner festiv la care deputatul urma in calitate de invitat de onoare sa tina si o cuvantare, avea ca premiu un pistol de colectie, o Beretta Px4 Storm pistol. Desigur ca imediat deputatii din opozitie au inceput sa critice aceasta participare. Tony Bernardo, presedintele asociatiei a considerat toata agitatia nejustificata, el a argumentat ca orice dineu al unei asociatii de fotografi, da cadou un aparat fotografic, un club auto o masina, etc., de ce nu pot si ei sa dea un pistol unor oameni care au permis de port arma.

Daca mai era nevoie, iata cum se poate justifica orice actiune, nu are importanta cat de absurda ar fi.

Intre admiratie si compatimire. O tanara de 22 de ani din Baltimore, Ria Ramkissoon, a facut un targ cu judecatorul. Ea si-a recunoscut partea de vina in moartea fiului ei de numai un an. A promis ca va depune marturie impotriva altor patru acuzati, cu o singura conditie: daca fiul ei va invia, judecatorul trebuie sa-si retraga acuzatia si sa o ierte.

Ea a fost membra a unei secte religioase, in prezent desfiintata. Denumita 1 Mind Ministries, secta avea reguli foarte stricte. Pe baza preceptelor acestei secte, fiul ei Javon Thompson, in varsta de numai 1 an, a fost lasat sa moara de foame deoarece nu voia sa spuna amin la sfarsitul rugaciunii pentru masa. In cursul discutiei cu judecatorul Timothy J. Doory, de la Baltimore Circuit, tanara femeie a insistat ca ea este convinsa ca fiul ei va invia, si ca atunci cand aceasta se va intampla, ea trebuie sa fie declarata nevinovata. Atunci cand am citit aceasta stire, am fost foarte surprins, si mi-a fost extrem de greu sa ma hotarasc daca sa admir credinta acestei femei, sau sa o compatimesc pentru naivitatea ei. In cele din urma am inteles ca daca crestinii care au o doctrina adevarata si o minte sanatoasa ar avea credinta acestei femei, multe lucruri ar fi diferite in lumea noastra.

Minte sanatoasa in corp sanatos. Pistachio. Saptamana aceasta, autoritatile americane au avertizat populatia ca exista posibilitatea ca pistachio comercializate in magazinele americane, sa fie contaminate cu bacteria salmonella. In urma cu mai multe luni, sute de persoane s-au inbolnavit, si 5 au murit in urma consumului de peanut butter contaminate cu salmonella. Compania Setton Pistachio of Terra Bella Inc, a anuntat ca recheama peste 1 milion de kg de pistachio prajite.

Produsele suspectate au fost exportate in toata lumea, inclusiv Mexico si Norvegia. Cantitati mari de pistachio deja au fost vandute pentru a fi folosite in prajituri si inghetata, produse care acum sunt greu de indentificat si scos de pe piata. Autoritatile americane incearca in momentul de fata sa identifice sursa de contaminare. California produce aproape toata recolta de pistachio din USA.  Compania de alimente Kraft, care foloseste pistachio la prelucrarea in mai multe alimente, au anuntat Food and Drug Administration (FDA), pe data de 24 martie, ca o cantitate de pistachio a fost testata pozitiv pentru bacteria salmonella.  Pana acum nu s-a identificat nici un caz de imbolnavire, insa FDA, face apel la populatie sa nu mai cumpere sau sa consume pistachio, pana cand sursa de contaminare nu este identificata.

O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Incredinteaza-ti soarta in mana Domnului, si El te va sprijini. El nu va lasa niciodata sa se clatine cel neprihanit.“. Psalmul 55, 22

Petre si Paul Gheorghe

Ora Profetica 13/2009

About The Author
-