Cu bucurie va anunt ca am corectat si retiparit cartea „Sanctuarul – Macheta planului de mantuire al lui Dumnezeu”, de Jack Sequeira. Cartea este o prezentare a adevaratei Evanghelii, in armonie cu Solia 1888 a neprihanirii prin credinta, pornind de la Sanctuar si merita a fi citita oricand, dar mai ales acum, cand la Scoala de Sabat studiem Sanctuarul.
Cartea are 147 de pagini, este format mare A4, legata cu spiral, coperta alb negru, si costa 15 RON. Pentru comenzi sau informatii suplimentare sunati la 0723.128.702 sau trimiteti email la fbalint@vestibune.ro.
Pe site-ul Editurii Vesti Bune, www.vestibune.ro, la meniul Carti, vei gasi aceasta carte si vei putea citi (sau descarca) gratuit primul capitol.
Multi oameni se intreaba, Ce face Hristos, Marele nostru Preot, acum, in sanctuarul ceresc? Este El in vacanta, sau este absorbit de munca in vreun alt colt de univers? Este El serios cand spune „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii” (Apoc. 21:3)? Ideea curatirii sanctuarului specifica Soliei 1888 elibereaza mintile de aceasta nedumerire.
Ideea initiala, esentiala, fundamentala care caracterizeaza „1888” in termeni simpli, este ceva ce niciodata nu a trecut prin mintea lui Luther, Calvin sau fratii Wesley, sau a evanghelicilor care pazeau duminica, din epoca 1888, sau care, dupa cum se vede, trebuie inca sa patrunda in constiinta fratilor si surorilor noastre de astazi, care pazeasc duminica. Poate ca noi nu am spus-o intr-un mod care sa starneasca interesul lor. Aceasta este curatarea sanctuarului ceresc, lucrarea Marelui nostru Preot in a doua incapere sau Sfanta sfintelor. Contextul lui „1888” este Ziua cosmica de Ispasire. Noi traim in aceasta zi din 1844. Este timpul ca in sfarsit noi sa intelegem indreptatirea prin credinta!
Ellen G. White a scris: „Sanctuarul din cer este chiar centrul lucrarii lui Hristos pentru om [indreptatirea prin credinta]. Aceasta are in vedere pe fiecare suflet de pe pamant. Sanctuarul ne descopera planul mantuirii, aducandu-ne chiar la sfarsitul timpului si descoperind importanta tema a intrecerii dintre neprihanire si pacat. Intelegerea corecta a lucrarii din sanctuarul ceresc reprezinta fundamentul credintei noastre” (Evanghelizare, p. 222, 221, in original).
Ea continua astfel, „Subiectul sanctuarului a fost cheia care a elucidat misterul dezamagirii din 1844. Acesta a descoperit vederii noastre un sistem complet al adevarului, conectat si armonios, demonstrand ca mana lui Dumnezeu calauzise marea miscare adventa, si aratand care este datoria noastra prezenta, asa cum este ea descoperita de pozitia si lucrarea poporului Sau” (ibid., p. 222).
Incepand din 1844 si pana acum, lucrarea principala a lui Hristos nu a mai fost aceea de a pregati pe oamenii credinciosi pentru moarte ca sa mearga in mormintele lor, pentru a astepta prima inviere (o pregatire suficient de minunata daca tu trebuie sa mori!). Dar acum, in aceasta mare Zi a Ispasirii, Marele nostru Preot trebuie sa pregateasca un popor care sa fie gata pentru luarea la cer fara a mai gusta moartea.
Dar cum este indreptatirea prin credinta mai pe deplin inteleasa in aceste zile din urma, decat a fost ea inteleasa de Luther si Calvin in secolul 16? Nu au vestit-o ei in mod clar? Da, ei au vestit-o—pentru vremea lor. Dar ei au trait inainte de „sfarsitul timpului”, cand „cunostinta va creste” (Dan. 12:4). Lucrarea lor, pe care Domnul le-a dat-o, a fost de a pregati un popor pentru moarte si pentru a invia la prima inviere (vezi Luca 20:35; 1 Tes. 4:16, 17), iar ei au fost credinciosi luminii pe care au vazut-o.
Acum, in aceasta „vreme a sfarsitului”, noi traim in marea Zi cosmica a Ispasirii. Dumnezeu pregateste un popor „ca sa aveti putere … sa stati in picioare inaintea Fiului omului”, pentru a fi luati la cer la cea de-a doua Sa venire (Luca 21:36). Si nu exista nicio putere in ceruri sau pe pamant care sa poata implini acest obiectiv in afara de „Evanghelia lui Hristos”. Numai ea „este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire” (Rom. 1:16). Aceasta este ceea ce Petru numeste „adevarul prezent” (2 Petru 1:12, trad. eng.). Aceasta intelegere mai clara a „Evangheliei vesnice” (Apoc. 14:6) il va invata pe poporul lui Dumnezeu sa cante „o cantare noua” pe care „nimeni” nu putea s-o „invete, afara de cei 144.000, care fusesera rascumparati de pe pamant”, in a caror „gura nu [se gaseste] minciuna, caci ei sunt fara vina inaintea scaunului de domnie a lui Dumnezeu” (vs. 3-5). Aici nu este vorba despre o progresie a adevarului, ci exista o progresie a intelegerii adevarului. „Cunostinta va creste.”
Aceasta implica o schimbare a caracterului. Neprihanirea lui Hristos atribuita juridic devine neprihanirea Sa practica impartasita, atunci cand Mireasa lui Hristos „s-a pregatit” pentru mult intarziata „nunta a Mielului”. Pentru prima data de-a lungul epocilor indelungate ale marii lupte, ea este „imbracata cu in subtire, stralucitor si curat (inul subtire sunt faptele neprihanite [neprihanirea impartasita] ale sfintilor)” (Apoc. 19:7, 8; limba greaca). Acum Mireasa este mai interesata de onoarea si slava Lui chiar decat de propria sa mantuire; aceasta este indreptatirea prin credinta biblica. Ea biruieste „dupa cum si [El] a biruit” (3:21); eu-l este in cele din urma rastignit impreuna cu El. Aceasta va fi rodul lucrarii lui Hristos ca Mare Preot al lumii prin lucrarea Sa finala in Sfanta Sfintelor din Sanctuarul ceresc (vezi Ev. 4:14-16; 7:25; 9:23-28; 10:18-25; 11:39, 40; 13:20, 21).
Dar ideea 1888 referitoare la curatarea sanctuarului nu inseamna ca poporul lui Dumnezeu face lucrarea. Marele Preot o face; poporul Sau inceteaza sa I se mai impotriveasca „in lucrarea Sa potrivit functiei pe care El o are” (pentru a imprumuta expresia lui Ellen White). Ei Ii permit Lui s-o faca. Niciodata Biblia nu spune ca vechii israeliti trebuiau sa-si curate sanctuarul in zilele anuale de ispasire. Marele lor preot facea aceasta lucrare intotdeauna!
Dar unii intreaba de ce Isus, ca Mare Preot al nostru, trebuie sa „mijloceasca” pentru noi inaintea Tatalui (Ev. 7:25). Cuvantul „mijlocire” implica faptul ca exista o persoana care nu este fericita si pentru care este nevoie sa se faca mijlocire in numele nostru si pentru noi. Hristos „este la dreapta lui Dumnezeu”, spune Pavel, „si mijloceste pentru noi” (Rom. 8:34). Ioan adauga intelegerea sa atunci cand Il compara pe Hristos cu un „Avocat (avem la Tatal un Avocat)”, cuvantul „avocat” fiind parakletos in limba greaca (1 Ioan 2:1). Acest cuvant era folosit intr-o judecatorie pentru a desemna un asistent juridic, un consilier pentru aparare, care pledeaza cauza altuia.
Cu alte cuvinte, Isus este un avocat al apararii care pledeaza un caz „in fata Tatalui”, spune Ioan. Se pare ca Tatal este Judecatorul si noi suntem judecati inaintea Lui, iar noi am pierde la judecata daca nu ar fi Isus care sa pledeze pentru noi. Acest lucru este 100% adevarat. Noi intr-adevar am pierde daca nu ar fi Avocatul nostru divin care sa lucreze pentru noi.
Tatal, la fel ca si Fiul, uraste pacatul. Dar conform intelegerii dintre Ei Doi, Hristos a devenit Adam, reprezentantul omenirii, si a platit pedeapsa ca Inlocuitor si Garant al pacatosului, gustand moartea pentru fiecare om (Ev. 2:9). Astfel, mania lui Dumnezeu impotriva pacatului a fost suportata de catre Hristos pe crucea Sa. El a suferit blestemul lui Dumnezeu, care este condamnarea mortii a doua. Sangele Sau varsat Il califica sa fie Avocatul omenirii inaintea Tatalui. Aceasta Ii da posibilitatea Tatalui sa-Si reverse binecuvantarile Sale atat asupra celor drepti, cat si asupra celor nedrepti.
Dar cu cine „pledeaza”, „mijloceste” El? Cine are nevoie sa fie „convins” ca sa ne accepte? Are sens sa spunem ca este Tatal? Nu El a fost Cel care a luat initiativa de a „iubi atat de mult lumea incat a dat pe Singurul Sau Fiu” pentru noi? Cum ar putea El sa fie impotriva noastra, avand nevoie ca Isus sa „mijloceasca” pentru noi? Are Tatal o bata pe care o tine la spate, cu care intentioneaza sa ne loveasca, iar Isus iese in fata si spune, „Uita-te, Tata, la ranile din mainile Mele, etc. Te rog fii intelegator cu acesti oameni!”? Nu, asa ceva nu are sens. Tatal ne iubeste la fel de mult cum ne iubeste Fiul! Atunci cu cine mijloceste Isus?
Mijloceste El cu diavolul? Va fi el sau ingerii lui convins sa fie intelegator cu noi? Nu cred! Atunci cine trebuie sa fie convins ca sa ne „accepte”, ca sa nu ne mai condamne? Ingerii cei buni? Nu, ei toti sunt „duhuri slujitoare trimese sa indeplineasca o slujba pentru” noi, nu impotriva noastra (Ev. 1:14).
Atunci cine mai ramane care sa aibe nevoie sa fie „convins”, cu care sa se mijloceasca pentru a ne „accepta”, decat numai noi insine? Noi suntem cei care avem nevoie sa ne tinem capul sus, sa ne alaturam lui Pavel ca sa fim „convinsi” ca nimic „nu va fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu” (Rom. 8:38, 39).
Ideea de a inceta sa ne impotrivim Domnului nostru este proeminenta in Solia 1888. Numai dupa Conferinta din 1888 a declarat Ellen White foarte clar: „Pacatosul se poate impotrivi acestei iubiri, poate refuza sa fie atras catre Hristos; dar daca el nu se impotriveste, el va fi atras catre Isus … pocaindu-se de pacatele sale” (Calea catre Hristos, p. 27). Aici se gaseste esenta acestei curatari a sanctuarului!
Marea lucrare din Ziua Ispasirii este cea mai importanta activitate care se desfasoara astazi in universul ceresc. Ramai pe aceeasi lungime de unda cu aceasta.
–Din scrierile lui Robert J. Wieland
Florin Balint
Editura Vesti Bune
www.vestibune.ro
facebook.com/VestiBune
